57,196 matches
-
36) să lupte către sud de-a lungul dealurilor înlănțuite către intersecția lor cu creasta de la capătul de sud al așa-numitului Deal al Mănăstirii. Ei puteau atunci pătrunde în valea Liri în spatele fortificațiilor Liniei Gustav. Misiunea era una dificilă: munții erau stâncoși, plini de bolovănișuri și tăiați de râpe și viroage. Săpatul de tranșee și gropi pe pământul stâncos era exclus, fiecare trăsătură de relief fiind expusă focului din partea punctelor înalte din jur. Nici viroagele nu erau bune, deoarece grozamele
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
focuri de armă. Tentativele de a cuceri Monte Cassino au fost însă blocate de tirul susținut de mitralieră de pe pantele de sub mănăstire. În pofida luptelor crâncene, Divizia 34 nu a reușit să cucerească ultimele redute de pe Dealul 593 (denumit de germani "Muntele Cavaleriei"), ținut de batalionul 3 din Regimentul 2 parașutiști german, punctul dominant de pe creasta ce ducea spre mănăstire. La 11 februarie, după un ultim asalt nereușit de 3 zile asupra Dealului Mănăstirii și asupra orașului Cassino, americanii s-au retras
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
mănăstire. La 11 februarie, după un ultim asalt nereușit de 3 zile asupra Dealului Mănăstirii și asupra orașului Cassino, americanii s-au retras. Corpul II american nu mai avea resurse, după două săptămâni de lupte grele. Faptele Diviziei 34 din munți sunt considerate unele dintre cele mai curajoase fapte de arme ale oricăror soldați în întreg războiul. Ea a suferit pierderi de 80% în batalioanele de infanterie, pierzând circa 2.200 de oameni. În culmea luptelor din primele zile ale lui
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
era presat să lanseze o acțiune de susținere la Cassino. Din nou, astfel, s-a reluat bătălia fără ca atacatorii să fie bine pregătiți. Din nou, Cartierul General nu a apreciat corect dificultățile de a poziționa Divizia IV infanterie indiană în munți și de a o aproviziona pe crestele și văile de la nord de Cassino (folosind catâri pe drumuri de 11 km de poteci ale turmelor de capre pe un teren perfect vizibil de la mănăstire, expus tirului precis de artilerie — de unde și
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
și 40 de bombardiere medii B-26 Marauder. În total, ele au lansat 1.150 tone de explozibili și bombe incendiare asupra abației, transformând vârful Monte Cassino într-un maldăr de moloz. Între bombardamente, artileria Corpului II a lovit și ea muntele. Numeroși soldați și corespondenți de presă aliați s-au bucurat observând operațiunea. Eaker și Devers s-au uitat și ei; Juin ar fi remarcat: „... nu, așa n-o să ajungă nicăieri.” Clark și Gruenther au refuzat să fie la fața locului
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
când a început bombardamentul). Raidul a avut loc cu două zile înainte ca neozeelandezii să fie pregătiți să lanseze asaltul final. Mulți soldați abia fuseseră luați de pe pozițiile lor din Corpul II american la 13 februarie și, pe lângă dificulatățile din munți, pregătirile din vale fuseseră și ele întârziate de dificultățile aprovizionării trupelor nou-instalate cu suficiente materiale pentru un asalt total, din cauza vremii rele, inundațiilor și a pământului îmbibat cu apă. Papa Pius al XII-lea nu a spus nimic după bombardament
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
a făcut însă poziția una neapărabilă spre după-amiaza zilei de 18 februarie, când inamicul a contraatacat cu tancurile. Li s-a ordonat să se retragă până la râu atunci când cartierul general a înțeles că și tentativele de a rupe frontul în munți și de-a lungul digului sunt sortite eșecului. Fuseseră foarte aproape. Germanii au fost foarte alarmați de capturarea gării și, dintr-o conversație purtată de Kesselring cu comandantul Armatei a 10-a, von Vietinghoff, rezultă că nu se așteptau la
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
nu se așteptau la succesul contraatacului. Pentru a treia bătălie, s-a decids că, atâta vreme cât persistă vremea de iarnă, forțarea râului Rapido în aval de Cassino este o opțiune nefavorabilă (după experiențele nefericite din primele două bătălii). „Cârligul drept” din munți fusese și el un eșec costisitor, și s-a decis lansarea de atacuri similare dinspre nord de-a lungul văii Rapido: unul către orașul fortificat Cassino și celălalt către Dealul Mănăstirii. Ideea era de a elibera calea prin strâmtoarea dintre
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
stabilizând frontul, extrăgând grupurile izolate de Gurkha de pe Dealul Spânzuratului și detașamentul din Batalionul 24 neozeelandez care ținuse punctul 202 la fel de izolat. Linia aliată a fost reorganizată prin retragerea epuizatelor divizii 4 indiană și 2 neozeelandeză și înlocuirea lor în munți cu Divizia 78 britanică și în oraș cu brigada 1 infanterie britanică. Cartierul general al corpului neozeelandez a fost dizolvat la 26 martie și controlul a fost preluat de Corpul XIII britanic. În perioada petrecută pe frontul Cassino, Divizia 4
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
american de pe stânga să atace în zona coastei de-a lungul drumului 7 înspre Roma. Corpul francez din dreapta lor urma să atace de pe capul de pod de dincolo de Garigliano creat inițial de Corpul X în ultima bătălie din ianuarie către Munții Aurunci care formau o barieră între câmpia litorală și valea Liri. Corpul XIII britanic din zona de centru-dreapta a frontului urma să atace de-a lungul văii Liri în timp ce pe dreapta Corpul 2 polonez (Diviziile 3 și 5) sub comanda
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
sud-africani și francezi. Într-o oră și jumătate, atacul era deja început în toate cele patru sectoare. Până dimineața, Corpul II american înaintase foarte puțin, dar colegii lor din Armata a 5-a, corpul francez, își îndeplinise obiectivele și ocupase Munții Aurunci, îndreptându-se acum spre Armata a 8-a din dreapta sa, neutralizând pozițiile germane dintre cele două armate. Pe frontul Armatei a 8-a, Corpul XIII efectuase două treceri dificile ale râului Rapido (cu Divizia 4 infanterie britanică și Divizia
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
pod peste râu, pe care blindatele Brigăzii 1 canadiene au putut trece și au devenit un element important (atât de necesar și absent americanilor în prima bătălie și neozeelandezilor în cea de a doua) pentru respingerea contraatacurilor tancurilor germane. În munții de lângă Cassino, "Monte Calvario" (Muntele Calvarului, denumit și Punctul 593 sau Creasta Capului de Șarpe) a fost cucerit de polonezi doar pentru a fi recapturat de parașutiștii germani. Timp de trei zile, atacurile poloneze și contraatacurile germane au dus la
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
blindatele Brigăzii 1 canadiene au putut trece și au devenit un element important (atât de necesar și absent americanilor în prima bătălie și neozeelandezilor în cea de a doua) pentru respingerea contraatacurilor tancurilor germane. În munții de lângă Cassino, "Monte Calvario" (Muntele Calvarului, denumit și Punctul 593 sau Creasta Capului de Șarpe) a fost cucerit de polonezi doar pentru a fi recapturat de parașutiștii germani. Timp de trei zile, atacurile poloneze și contraatacurile germane au dus la pierderi grele de ambele părți
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
ambele părți. Corpul polonez a pierdut 281 de ofițeri și 3.503 soldați în asalturile împotriva Regimentului 4 parașutiști al colonelului Ludwig Heilmann, până la oprirea atacurilor. „Doar opt sute de germani au reușit să respingă atacurile a două divizii”, zona din jurul munților fiind transformată într-un „Verdun în miniatură”. La sfârșitul bătăliei, polonezii au ridicat un monument pe pantele muntelui. Până în după-amiaza zilei de 12 mai, capetele de pod de peste Rapido se înmulțeau în pofida contraatacurilor furibunde în timp ce luptele de uzură de pe coastă
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
parașutiști al colonelului Ludwig Heilmann, până la oprirea atacurilor. „Doar opt sute de germani au reușit să respingă atacurile a două divizii”, zona din jurul munților fiind transformată într-un „Verdun în miniatură”. La sfârșitul bătăliei, polonezii au ridicat un monument pe pantele muntelui. Până în după-amiaza zilei de 12 mai, capetele de pod de peste Rapido se înmulțeau în pofida contraatacurilor furibunde în timp ce luptele de uzură de pe coastă și din munți continuau. Până la 13 mai, presiunea începuse să-și spună cuvântul. Flancul drept german începuse să
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
într-un „Verdun în miniatură”. La sfârșitul bătăliei, polonezii au ridicat un monument pe pantele muntelui. Până în după-amiaza zilei de 12 mai, capetele de pod de peste Rapido se înmulțeau în pofida contraatacurilor furibunde în timp ce luptele de uzură de pe coastă și din munți continuau. Până la 13 mai, presiunea începuse să-și spună cuvântul. Flancul drept german începuse să cedeze în fața Armatei a 5-a. Corpul francez capturase Monte Maio și se afla acum într-o poziție favorabilă pentru a da asistență materială dinspre
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
dinspre flanc Armatei a 8-a împotriva căreia Kesselring aruncase toate rezervele disponibile pentru a câștiga timp pentru trecerea pe a doua poziție defensivă, linia Hitler, la circa 13 km în spate. La 14 mai, "goumierii" marocani, deplasându-se prin munți paralel cu valea Liri, teren neapărat doearece nu se considera că poate fi traversat, au flancat apărarea germană, ajutând concret Corpul XIII din vale. În 1943, goumierii erau trupe coloniale asamblate în patru grupuri de "tabori" marocani (GTM), fiecare format
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
traversat, au flancat apărarea germană, ajutând concret Corpul XIII din vale. În 1943, goumierii erau trupe coloniale asamblate în patru grupuri de "tabori" marocani (GTM), fiecare format din unități denumite "tabori", cam de dimensiunea unui batalion, specializate în luptele de munte. Corpul Expediționar Francez al lui Juin era format din comanda goumierilor marocani (CGM) (ci GTM 1, 3 și 4) al generalului Augustin Guillaume totalizând circa 7.800 de combatanți, aproximativ de forța unei divizii, și 4 divizii mai convenționale: Divizia
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
marocani (CGM) (ci GTM 1, 3 și 4) al generalului Augustin Guillaume totalizând circa 7.800 de combatanți, aproximativ de forța unei divizii, și 4 divizii mai convenționale: Divizia 2 infanterie marocană, Divizia 3 infanterie algeriană, Divizia 4 vânători de munte marocană și Divizia 1 franceză liberă. La 15 mai, Divizia 78 britanică a venit în linia Corpului XIII din rezervă, trecând prin diviziile de la capetele de pod pentru a executa manevra de izolare a orașului Cassino de valea Liri. La
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Divizia 78 britanică a venit în linia Corpului XIII din rezervă, trecând prin diviziile de la capetele de pod pentru a executa manevra de izolare a orașului Cassino de valea Liri. La 17 mai, divizia poloneză și-a reluat asaltul în munți. Până la orele dimineții zilei de 18 mai, Divizia 78 și corpul polonez făcuseră joncțiunea în valea Liri la 3 km vest de Cassino. În dimineața zilei de 18 mai, o misiune de recunoaștere a Regimentului 12 cavalerie Podolia al polonezilor
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
1601), si au loc multe discrepanțe de poziționare și toponimie. Erorile abundă, atât în concepția generală, cât și în detaliu; astfel, conturul Americii de Sud este la început foarte inexact, dar este corectat în ediția în franceză din 1587, iar în Scoția, Munții Grampian sunt puși între Forth și Clyde; dar, luat în ansamblu, atlasul cu textul ce-l însoțește a reprezentat un monument de rară erudiție și hărnicie. Precursorul imediat fusese o colecție de treizeci și opt de hărți ale țărilor europene
Abraham Ortelius () [Corola-website/Science/321961_a_323290]
-
provinciile Bolivar și Chimborazo din Ecuador. Masa de gheață a ghețarului Chimborazo a scăzut în ultimele decenii, din cauza influențelor combinate ale încălzirii globale, a cenușei de la activitatea vulcanică recentă din Tungurahua, și a fenomenului El Niño. Ca și în alți munți cu ghețari din Ecuador, gheața de la Chimborazo este minată de localnici (este numită "Hieleros" din cuvântul spaniol pentru "gheață":"Hielo"), pentru a fi vândută în piețele de Guaranda și Riobamba. În perioadele mai vechi, oamenii au transportat gheața care era
Chimborazo (vulcan) () [Corola-website/Science/321965_a_323294]
-
stau la baza Riobamba. Chimborazo a erupt apoi de mai multe ori în timpul holocenului, ultima dată la aproximativ 550 d.Hr. ± 150 de ani. Astăzi Chimborazo este considerat inactiv. Cu o altitudine de 6268 m, Chimborazo este cel mai înalt munte din Ecuador și din Anzii la nord de Peru, el este mai mare decât orice vârf aflat la nord din cele două Americi. Vârful Muntelui Everest ajunge la o altitudine mai mare deasupra nivelului mării, dar vârful lui Chimborazo este
Chimborazo (vulcan) () [Corola-website/Science/321965_a_323294]
-
Chimborazo este considerat inactiv. Cu o altitudine de 6268 m, Chimborazo este cel mai înalt munte din Ecuador și din Anzii la nord de Peru, el este mai mare decât orice vârf aflat la nord din cele două Americi. Vârful Muntelui Everest ajunge la o altitudine mai mare deasupra nivelului mării, dar vârful lui Chimborazo este cel mai îndepărtat punct de pe suprafața Pământului față de centrul Pământului, el este urmat de Muntele Huascarán. Chimborazo este la un grad sud de Ecuator și
Chimborazo (vulcan) () [Corola-website/Science/321965_a_323294]
-
orice vârf aflat la nord din cele două Americi. Vârful Muntelui Everest ajunge la o altitudine mai mare deasupra nivelului mării, dar vârful lui Chimborazo este cel mai îndepărtat punct de pe suprafața Pământului față de centrul Pământului, el este urmat de Muntele Huascarán. Chimborazo este la un grad sud de Ecuator și diametrul Pământului la ecuator este mai mare decât la latitudinea la care se află muntele Everest (8848 m deasupra nivelului mării), la nord cu aproape 28 °, cu nivelul mării, de
Chimborazo (vulcan) () [Corola-website/Science/321965_a_323294]