55,287 matches
-
de pe o stâncă abruptă. În plus, oamenii de știință și criticii sugerează că Poe a avut propriul său demon al perversității. Jeffrey Meyers, biograful lui Poe, a scris-o pentru a-și justifica propriile acțiuni autodistructive. James M. Hutchisson a afirmat că povestirea reflectă gelozia și sentimentul de trădare al lui Poe, care a dus la vrajba sa publică cu Henry Wadsworth Longfellow și cu cultura literară din New England; așa-numitul „război Longfellow” a avut loc în același timp cu
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
o farsă prin citirea obscurului său poem „Al Aaraaf” la o prelegere. Biograful Daniel Stashower sugerează că încercarea lui Poe de a provoca publicul și a se înstrăina de el a fost inspirată de propriul demon al perversității. Poe a afirmat în ediția din decembrie 1845 a revistei "Broadway Journal" că publicația "Nassau Monthly" a Princeton College a criticat aspru „Demonul perversității”. Numind-o „farsă”, criticul a remarcat că linia de raționament a scriitorului despre această idee filosofică a fost dificil
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
aceeași expresie. Poe cunoștea cu siguranță povestirea, el colaborând cu unul dintre presupușii autori la ziarul "Sun" din New York. Povestirea este adesea comparată cu eseul lui Poe despre „Jucătorul de șah al lui Maelzel”. Poetul și publicistul american Daniel Hoffman afirmă că această povestire este „un tip interesant de eșec”, deoarece nu are un narator naiv care să compenseze geniul detectivului. Povestirea este, de asemenea, considerată a fi inferioară povestirilor polițiste anterioare ale lui Poe, deoarece obsesia detectivului amator pentru demascarea
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
declarată zi de doliu național în Georgia. Președintele Giorgi Margvelașvili a spus că va aloca fonduri din Fondul Discreționar al Președintelui pentru a ajuta familiile afectate. În slujba sa de duminică, Patriarhul Georgiei Ilia III, capul Bisericii Ortodoxe Georgiene, a afirmat că inundația a fost provocată de păcatele fostului regim comunist, care, a spus el, a construit Grădina Zoologică din bani obținuți din distrugerea bisericilor și topirea clopotelor lor.
Inundațiile din Tbilisi din 2015 () [Corola-website/Science/334380_a_335709]
-
Ilustrațiile sunt: parte reproduceri fotografice, parte admirabile desenuri datorite distinșilor artiști Murnu și Stoica”. În numărul următor (nr. 32, 18 iunie 1913), revista a publicat un rezumat al romanului, însoțit de o scrisoare a autorului către Victor Anestin în care afirma că dorește să scrie „literatură folositoare (...), sub forma unui roman, atrăgător de se poate, un adevărat tratat de astronomie populară, fără socoteli, fără cifre, fără statistică, și într-o formă literară cât mai îngrijită, cu fraza ritmată”. El critică abundența
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
romanul fusese deja publicat în volum și se afla în librării la mijlocul lunii noiembrie. Prima publicare în volum a avut loc în anul 1914, romanul fiind tipărit pe cheltuiala autorului de către Institutul de Arte Grafice „Tipografia Românească” din București, după cum afirma Victor Anestin în articolul „Romanele științifice” din "Ziarul călătoriilor și al științelor populare" (nr. 55, 25 noi. 1914, p. 871). Volumul avea 240 de pagini și ilustrații realizate de Stoica și Murnu, care ilustraseră și cărțile "Însemnările lui Neculai Manea
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
și accesibilă a faptelor științifice, denumindu-l un „roman astronomic”. Romanul a fost primit cu recenzii elogioase. Astfel, într-un articol publicat în "Revista științifică „V. Adamachi”" (nr. 4, noi. 1914, pp. 249—250), I. Simionescu a lăudat imaginația autorului, afirmând că romanul se citește ușor din acest motiv și pune întrebări științifice care-i determină pe cititori să caute o carte de astronomie pentru a verifica ce este adevăr și ce este închipuire și „să privească spre cerul înstelat, să
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
(n. 30 august 1846, Podoleni, Neamț - d. 1907, București) a fost un compozitor și un profesor român, care s-a remarcat prin creearea în spirit național a unor cântece bisericești. S-a afirmat ca puternică personalitate a muzicii religioase corale, aflându-se printre primii compozitori ai acestui gen de muzică. A studiat mai întâi la Școala de cântări bisericești aflată la Mănăstirea Neamț și mai apoi la Conservatorul de Muzică, unde a studiat
Alexandru Podoleanu () [Corola-website/Science/334434_a_335763]
-
arhaic și folosit numai în cuvinte idiomatice și fosilizate precum ("adhu" - „acolo”), ("idhu" - „aici”) etc. Este menționat în cel mai vechi tratat de gramatică tamil disponibil, "Tolkăppiyam" (1:1:2), unde este categorizat ca un alofon ("cărpezuttu," „sunet dependent”). Așa cum afirmă Krishnamurti (Krishnamurti:2003 p154 ) „Proprietățile "ăytam", așa cum sunt descrise de "Tolkăppiyam", erau: (1) apărea după o vocală scurtă și după o oclusivă (surdă), iar locul articulării sale este ca cel al oclusivei. Cu alte cuvinte, asimilează la următoarea oclusivă surdă
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
numeroși fotografi amatori și profesioniști să facă fotografii în locuri publice. Poliției nu i se cerea să aibă nici măcar „suspiciuni rezonabile” că o persoană este un terorist pentru a o opri și percheziționa. Deși legea nu interzice fotografierea, criticii au afirmat că aceste puteri au fost utilizate în mod abuziv pentru a împiedica fotografierea legală. Cazuri notabile au fost cele al unui elev, al unui membru al parlamentului și al unui fotograf al BBC. În urma litigiilor la Curtea Europeană a Drepturilor
Libertate de panoramă () [Corola-website/Science/334439_a_335768]
-
al lui Duiliu Zamfirescu prin „sciziparitate literară” din dorința de a prezenta în detaliu o serie de întâmplări legate de familia Hallipa. Lipsa unui plan prealabil determină existența unor neconcordanțe în plan cronologic; astfel personajul Doru Hallipa, despre care se afirmă în " Drumul ascuns" că ar fi murit, apare viu în "Rădăcini", roman cu o acțiune ulterioară. "Concert din muzică de Bach" este cel de-al doilea roman al ciclului Hallipilor, prezentând întâmplările prin care trec descendenții Lenorei și ai lui
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
de a acționa singure. Arta pare să fie singura posibilitate de salvare a personajelor din meschinăria unei vieți burgheze, deoarece ea poate trezi „corpul spiritual” și conferi o noblețe nepieritoare.Prezentând simțirile Elenei Drăgănescu la o repetiție a concertului, scriitoarea afirmă că "„muzica o liniștea, îi da o certitudine absolută. Era o plutire pe o mare frumoasă, cu porturi unde ateriza fericită. Sunetele clădeau geometria solidă a unor orașe albe, inundate de o lumină egală, ce se difuza repetat. Ritmul cu
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
Papadat-Bengescu, criticul Silvian Iosifescu consideră că mai ales romanele "Concert din muzică de Bach" și " Drumul ascuns" au o „rigoare expresivă în compoziție” și o „echilibrare a diferitelor elemente” ca rezultat al unei perioade mai lungi de elaborare. Mihai Zamfir afirmă că romanul "Concert din muzică de Bach" atinge nivelul calitativ maxim al prozei Hortensiei Papadat-Bengescu, în timp ce „"Drumul ascuns" reia, în ton minor, "Concertul...", fără a-i coborî prea mult nivelul”. George Călinescu îl considera cel mai bun roman al autoarei
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
prea mult nivelul”. George Călinescu îl considera cel mai bun roman al autoarei, apropiat prin respectul pentru convenționalism de romanele lui Marcel Proust, în care viețile personajelor se consumă în nimicuri mondene petrecute în saloane. Mult mai entuziast, Eugen Lovinescu afirma că romanul "Concert din muzică de Bach" este o scriere deschizătoare de drum care stă la baza afirmării unei noi literaturi române pur urbane, înfățișând „o mare frescă a vieții orășenești, unde toate straturile sociale sunt reprezentate, de la acel Lică
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
intelectualitatea și chiar ordonanța compoziției”. Lirismul scrierilor anterioare pare să se fi resorbit în noul roman, mai obiectiv și aproape în întregime epic. Limitele romanului au fost evidențiate cu severitate de criticul Mihai Ralea într-o analiză misogină în care afirma că femeia scriitoare „nu poate vedea decât confuz și nedeterminat, dincolo de viziunea ei sublectivă, (...) nu poate face observație psihologică asupra altuia, fără s'o falșifice prin punctul propriu de vedere”. Criticul sus-menționat susține că romanul Hortensiei Papadat-Bengescu este lipsit de
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
de Bach" s-a datorat, în opinia lui Nicolae Manolescu, faptului că majoritatea cititorilor îl considerau o „proză lentă și greoaie, cu multe greșeli de exprimare”, această percepție negativă influențând inițiativa de introducere a romanului în programele școlare. Criticul sus-menționat afirmă că impresia cititorilor este falsă, datorându-se dificultăților de acomodare cu textul literar. Chiar dacă stilul scriitoarei „abundă în barbarisme și construcții defectuoase, nu o dată chiar sub raport gramatical” (după cum observa Ov.S. Crohmălniceanu), romanele Hortensiei Papadat-Bengescu au o valoare incontestabilă. „"Concertul
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
al lui Duiliu Zamfirescu prin „sciziparitate literară” din dorința de a prezenta în detaliu o serie de întâmplări legate de familia Hallipa. Lipsa unui plan prealabil determină existența unor neconcordanțe în plan cronologic; astfel personajul Doru Hallipa, despre care se afirmă în "" că ar fi murit, apare viu în "Rădăcini", roman cu o acțiune ulterioară. Cel de-al doilea roman al ciclului, "Concert din muzică de Bach" (1927), prezintă întâmplările prin care trec descendenții Lenorei și ai lui Doru Hallipa, precum și
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
și magistrală analiză”, autoarea notând evoluția progresivă a bolilor fizice și tulburărilor psihologice. Observațiile realizate de autoare asupra manifestărilor exterioare ale bolilor au atras admirația medicului și publicistului Grigore Graur (1884-1969), absolvent al Facultății de Medicină din Viena, care a afirmat într-un articol publicat în 1932 în cotidianul bucureștean "Adevĕrul" că descrierea evoluției bolilor în romanul " Drumul ascuns" este „măiastră”. El analizează din punct de vedere medical agravarea bolii de inimă și moartea ulterioară a industriașului Drăgănescu cauzată de preocuparea
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
căsătoriile aranjate pentru a se menține în cercul exclusivist. Observând lipsa de perspectivă a personajelor, criticul Mihai Ralea a constatat că opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu este stăpânită de o concepție radical-pesimistă asupra naturii umane. Scriitoarea a răspuns acestui reproș, afirmând într-un interviu publicat în revista "Viața literară" că personajele sale au în ele și o fărâmă de umanitate ce iese la iveală în clipele de nenorocire precum boala sau moartea. Portretele realizate sunt pline de realism, fiind lipsite de
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
Papadat-Bengescu, criticul Silvian Iosifescu consideră că mai ales romanele "Concert din muzică de Bach" și " Drumul ascuns" au o „rigoare expresivă în compoziție” și o „echilibrare a diferitelor elemente” ca rezultat al unei perioade mai lungi de elaborare. Mihai Zamfir afirmă că romanul "Concert din muzică de Bach" atinge nivelul calitativ maxim al prozei Hortensiei Papadat-Bengescu, în timp ce „"Drumul ascuns" reia, în ton minor, "Concertul...", fără a-i coborî prea mult nivelul”. Într-un studiu vast din perioada interbelică cu privire la romanul românesc
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
romane comunicarea este organică, universul lor imaginar rămâne omogen: e lumea Halipilor, cu coerența ei particulară ,cu «legile» mișcării ei interne, în care suntem inițiați de același «ochi», aceeași «voce». Spațiului unitar al ficțiunii îi răspunde o unitate de perspectivă”, afirma Nicolae Crețu. Romanul " Drumul ascuns" a fost tradus în mai multe limbi străine: maghiară ("Kamarazene * Rejtett út", Európa, Budapesta, 1964; traducere de Éva Lendvay; volumul conține și traducerea romanului " Concert din muzică de Bach") și engleză ("The Hidden Way. A
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema acestei nuvele o constituie, potrivit lui Sorin Alexandrescu, „revelația destinului în întâmplări aparent anodine”. Profesorul Ioan Petru Culianu, unul dintre discipolii cei mai apropiați ai lui Eliade, a afirmat într-un text publicat în numărul special (48-49, noiembrie 1986) dedicat savantului al periodicului "Limite", revistă culturală românească ce apărea la Paris sub îndrumarea lui Virgil Ierunca, că Mircea Eliade i-a spus de mai multe ori că „lumea este
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
marea) sunt elemente primordiale generatoare de viață, aflate în opoziție: solid vs. lichid, concret vs. abstract, având rolul de a evidenția căutarea fără oprire a statorniciei de către om. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din România, criticul Florin Manolescu afirmă că „Ghicitor în pietre” poate fi considerată o nuvelă S.F., dacă se acceptă definiția că o scriere științifico-fantastică poate avea la bază nu doar o ipoteză științifică „pozitivă”, ci și una „umanistă” sau chiar pseudoștiințifică. Explicarea aptitudinii unui individ de
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
însuși, care devenise și președintele Înaltului Comitet Arab. El s-a plâns de faptele evreilor în Palestina, și a adus mărturii în favoarea acuzației aduse colectivității evreiești din Palestina că ar fi responsabilă de „distrugerea” locurilor sfinte ale islamului. El a afirmat ca pământurile Palestinei aparțin musulmanilor și a respins orice compromis cu ideea oricărei expresii de suveranitate evreiască în Palestina. În plus el a cerut Marii Britanii să-și țină promisiunea făcută în anii Primului Război Mondial în scrisoarea MacMahon. După asasinarea la Nazaret
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
la Palatul Venezia de către Mussolini. La 6 noiembrie 1941 Hadj Amin a ajuns la Berlin și s-a întâlnit cu ministrul de externe al Germaniei, Ribbentrop. La 28 noiembrie 1941 a fost primit de Hitler. În descrierea întâlnirii, al-Husseini a afirmat că a existat între el și Hitler o convergență de opinii și că acesta din urmă i-a spus că „problema evreiască” trebuie rezolvată „pas cu pas”. Hitler i-a promis ex-muftiului că odată ce va cuceri Orientul Mijlociu, „singurul obiectiv al
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]