55,283 matches
-
serie. Dar poate că această nedreptate să fi hotărît mai repede spiritul său să îmbrățișeze cariera de critici literar. Dezlegat de obligații protocolare, Lovinescu s-a dedicat unei discipline care nu se poate înțelege fără auzonomie morală. A fost deci critic, nimic mai mult, dar nici mai puțin, va spune chiar el, odată, într-o clipă de confesiune amară. A dus adică o existență socială obscură (simplu profesor secundar de limba latină), n-a făcut politică și-nu s-a bucurat-de
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
durabil și situația materială i s-a consolidat, ritmul său de lucru e de trei-patru volume pe an. A creat astfel o operă întinsă, neegalată, ca volum, în critica romănească și rar egalată și în ce privește calitatea speculației și a expresiei critice. In ce privește obiectul foiletonului, Lovinescu nu are prejudecăți: scrie despre tot și comentează, la început, orice îi cade sub ochi: Matilde Serao, Panait Cerna, Benvenuto Cellini și I. A. Bassarabescu, Antoi Fogazzaro și Vasile Pop, Contesa Anna de Noailles
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
Serao, Panait Cerna, Benvenuto Cellini și I. A. Bassarabescu, Antoi Fogazzaro și Vasile Pop, Contesa Anna de Noailles și Mihail Sadoveanu, într-un stil disociativ, fluent, agreabil la lectură. Colaborează, la Convorbiri literare, la "Noua revistă română", "Flacăra", "Rampa". Volumele Critice III și IV (1915, 1916), în care adună comentariile publicate în acești a se concentrează în jurul a cîtorva idei estetice mai generale. Concepțiile de mai tîrziu ale criticului, privitoare la obiectivarea epică și intelectualizarea poeziei, le aflăm aici. După 1922
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
lectură. Colaborează, la Convorbiri literare, la "Noua revistă română", "Flacăra", "Rampa". Volumele Critice III și IV (1915, 1916), în care adună comentariile publicate în acești a se concentrează în jurul a cîtorva idei estetice mai generale. Concepțiile de mai tîrziu ale criticului, privitoare la obiectivarea epică și intelectualizarea poeziei, le aflăm aici. După 1922, Lovinescu trece la lucrări de sinteză, și cea dintîi e Istoria civilizației române moderne (1924 - 1925), în trei volume solid documentate. Criticul explică, aici, procesul de formație și
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
întîmpină, de la început, protestul specialiștilor. Autorul e declarat, de îndată, amator, neprecepător adică, în materie, și întinsa istorie e trecută la capitolul curiozităților „beletristice". Alții o ignoră, iar sociologii din cercul Vieții românești o consideră o replica „voluminoasă" la "spiritul critic" al lui Garabet Ibrăileanu. Cu această Lovinescu se înîlnește, e adevărăt, în cifevă puncte, dar se desparte în numeroase altele. Sînt, firește, discutabile multe idei în această sociologie scrisă într-un stil ce cucerește de la început și menține trează curiozitatea
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
într-un singur volum 1937, urmărește consecințele acestei legi în literatura de după 1900. Sinteza se constituie în bună parte din materialul "Criticelor", reluate, acestea din urmă, în mai multe ediții. Se adaugă puncte de vedere noi asupra autorilor și portrete critice pe care, sub latura morală, Lovinescu le va dezvolta în "Memorii", I, II, III (1930, 1932, 1937) și "Aqua forte". În acestea din urmă, criticul își urmărește formația sa, într-un chip care surprinde prin luciditatea sipiritului. E vorba, în
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
trebuit, în lunga sa carieră, să ia cunoștință cu o amărăciune ce știe să se convertească — însă, la timp — într-o atitudine de luptă. Adesea, adversarii se recrutează din rîndul foștilor sburăturiști, iritați, într-o pricină sau alta, de opiniile criticului. Ion Barbu contestă ideea sincronismului și pune sub semnul întrebării armătura teoretică a volumului despre evoluția poeziei române. G. Călinescu indică obiecțiuni asupra metodei critice lovinesciene, și, în ce privește studiile junimiste, e de părere că acestea sînt cu desăvîrșire fără valoare
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
adversarii se recrutează din rîndul foștilor sburăturiști, iritați, într-o pricină sau alta, de opiniile criticului. Ion Barbu contestă ideea sincronismului și pune sub semnul întrebării armătura teoretică a volumului despre evoluția poeziei române. G. Călinescu indică obiecțiuni asupra metodei critice lovinesciene, și, în ce privește studiile junimiste, e de părere că acestea sînt cu desăvîrșire fără valoare (T. Maiorescu e „mai degrabă o eroare") etc. Îi contestă priceperea și, coborînd la pamflet, numesc pe Lovinescu „marele-eunuc" al literilor române. Dușmanii reali ai
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
lovinesciene, și, în ce privește studiile junimiste, e de părere că acestea sînt cu desăvîrșire fără valoare (T. Maiorescu e „mai degrabă o eroare") etc. Îi contestă priceperea și, coborînd la pamflet, numesc pe Lovinescu „marele-eunuc" al literilor române. Dușmanii reali ai criticului îi urmăresc articolele, cu o intere tradusă, tot așa, în e agresive, insultătoare. La acestea criticul răspunde totdeauna stăpînire de sine și superioară ironie îngăduitoare. Efectul neînchipuit, și chiar atunci cînd dreptatea nu e întru totul partea sa argumentația e
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
mizeria gazetăriei, să bîrfeaseă, să facă curte femeilor frumoase și să converseze cu Maiorescu sau I. L. Caragiale pe teme de loc metafizice. Opiniile lui Lovinescu despre poezia lui Eminescu trec în paginile romanelor și nu fără surpriză descoperim, iarăși, ideile criticului formulate de poet într-o conversație cu Maiorescu sau Mite Kremnitz. În fapt, "Mite" și "Bălăuca" sînt, într-un chip mai profund, niște opere lirice, și în destinul tragic al poetului criticul își citea propria nefericire. Spre sfârșitul vieții, părăsind
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
într-o conversație cu Maiorescu sau Mite Kremnitz. În fapt, "Mite" și "Bălăuca" sînt, într-un chip mai profund, niște opere lirice, și în destinul tragic al poetului criticul își citea propria nefericire. Spre sfârșitul vieții, părăsind aproape de tot foiletonul critic, Lovinescu se dedică studiilor junimiste, și hotărirea sa nu e fără legătură cu temperatura morală a momentului. Agitațiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniștesc, și, văzînd ce înfumurate, intolerante confuzii amenință din nou cultura română, criticul se gîndește
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
două tomuri ale monografiei T. Maiorescu (1940), urmate de T. Maiorescu și contemporanii lui, I, II (1943, 1944), T. Maiorescu și posteritatea lui critică(1943), de broșura Petre Carp (1941) și de o Antologie a ideologiei junimiste constitue o operă critică impresionantă, comparabilă cu aceea a lui Sainte-Beuve despre Port-Royal. Lovinescu se află, acum, în pragul morții și toate ideile sale, de o limpezime și o gravitate nefirească, răzbat într-un tărîm metafizic. Deși împăcat de timpuriu cu ideea dispariției, omului
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
în fața Facultății de Drept a Universității din București. Fostul procuror comunist a eliberat acel apartament abia în anul 2001, după un proces lung și obositor. Acum, în acel spațiu funcționează în prezent fundația "Casa Lovinescu". În anul 2003 revenirile sale critice asupra unor scriitori sunt publicate la Editura Paralela 45 în volumul "Revizuiri", într-o ediție îngrijită de Ion Simuț.
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
1958, București) este un politician român, președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică. Institutul are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească. a fost președintele Partidului Social Democrat din aprilie 2005 până în februarie 2010, președinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al României în SUA și Ministru de
Mircea Geoană () [Corola-website/Science/297319_a_298648]
-
cerut revocarea lui Geoană din funcția de președintele Senatului. La data de 13 noiembrie 2011, Comisia de Integritate a PSD a decis să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid. Conflictul lui Geoană cu partidul a fost cauzat de declarațiile critice ale acestuia în cadrul Consiliul Național al PSD din octombrie 2011, de declarația că ar putea candida la președinție și de vizita în Statele Unite ale Americii la sfârșitul lui octombrie, vizită în care ar fi pozat în lider al opoziției. La
Mircea Geoană () [Corola-website/Science/297319_a_298648]
-
său este preluat de Traian Băsescu, cel care vădit emoționat începe să plângă în momentul în care Stolojan a făcut anunțul retragerii. După alegerile din 2004 devine consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu. În cadrul PNL adoptă o poziție critică față președintele Călin Popescu Tăriceanu și de restul conducerii partidului, criză care se acutizează în vara anului 2006 și culminează cu excluderea sa în 10 octombrie 2006, printr-o decizie a organizației PNL București sector 2. Conducerea partidului a anunțat
Theodor Stolojan () [Corola-website/Science/297338_a_298667]
-
cărui opinie era că repetarea "rugăciunii inimii", departe de a fi o simplă invocație creștină, "radiază sfințenie". O parte din călugării de pe muntele Athos au privit asta ca fiind o formă de idolatrie, în Biserica Ortodoxă Rusă însăși existând teologi critici în ce privește conflictuala teză a lui Ilarion. Disputa teologică între călugări și oameni ai bisericii a decăzut repede în conflict deschis și violență, așa cum istoria ne arată că s-a întâmplat prea des în istoria creștinismului, astfel că partizanii lui Ilarion
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova - d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
profesor la Școala Centrală din Craiova. În acest timp, familia lui, constând din soția, "Maria", născută "Popasu", și cei doi copii, "Emilia" și "Titu", a călătorit la București, Brașov, Sibiu și Blaj, rămânând mai mult timp la Brașov, unde viitorul critic urmează clasa întâi a gimnaziului românesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie în ziarele austriece articole despre români și redactează memorii în legătură cu problema românească. Revenit în țară după Unire, a îndeplinit funcțiile de președinte al "Obșteștii Epitropii", de director al
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
din 1868, "În contra direcției de astăzi în cultura română", în care condamnă introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora nu le corespundea un fond adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de cultură al poporului român. Începuturile activității de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiași despărțiri de generația anterioară. Spre deosebire de anii premergători revoluției de la 1848, când o nevoie acută de literatură originală îl făcea pe Heliade Rădulescu să adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri românești, deceniul al șaptelea
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
până la funcția de prim-ministru, dar și să piardă un prieten din tinerețe, pe P.P. Carp), universitară (ca profesor a avut și a promovat discipoli de valoarea lui C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade și alții), de avocat și de critic literar. I s-a reproșat lui Maiorescu faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. Rolul
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
discipoli de valoarea lui C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade și alții), de avocat și de critic literar. I s-a reproșat lui Maiorescu faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creația și impunerea în conștiința publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
secretar literar al "Asociației transilvană pentru literatura română și cultura poporului român" ("ASTRA"), urmând ca, împreună cu Octavian C. Tăslăuanu, să politizeze activitățile celui mai important așezământ cultural din Transilvania. Prin articole publicate în revista "Țara noastră", a adoptat o poziție critică față de exploatarea la care erau supuși țăranii din România și față de guvernanții de atunci. Ca o consecință a acestor atitudini curajoase, Goga a fost deținut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul din Seghedin, unde a fost
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
astfel aluzie la proprietarii posturilor Realitatea TV și Antena 3, Sorin Ovidiu Vântu, respectiv Dan Voiculescu, precum și la Dinu Patriciu, proprietarul ziarului Adevărul. Mugur Ciuvică, care avea să fie mai târziu un invitat constant al postului Antena 3 și un critic al lui Traian Băsescu, afirmase în februarie 2004, într-o conferință de presă, că Băsescu fusese informator al Securității. A fost condamnat de justiția română la plata unor despăgubiri de 13.600 de euro, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Traian Băsescu () [Corola-website/Science/297316_a_298645]
-
pancreas. Acestea au fost efectuate în colaborare cu Lucien Caro și îndeosebi cu James Jamieson. Această serie de experiențe a dus în bună parte la ideile actuale privind sinteză și procesarea intracelulara a proteinelor pentru exportul în afara celulei. O prezentare critică, de ansamblu, a acestui mod de abordare se găsește în textul cuvântării mele ținută la ceremonia de acordare a premiului Nobel." Luni, 19 noiembrie 2012, la 100 de ani de la nașterea savantului, pentru cinstirea personalității lui George Emil Palade, Banca Națională a României
George Emil Palade () [Corola-website/Science/297374_a_298703]