KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...213 214 215 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

Știm pe naiba, Timoteo. Coboară în genunchi lângă mine, mă prinde în brațe și mă scutură cu putere, clătinându-se și el. — O să deschidem și vedem. Aspir hematomul, las creierul să respire și vedem ce se întâmplă. Se ridică. Stai înăuntru cu mine, da? Înainte de a mă ridica, îmi șterg nasul și ochii. Pe braț îmi rămâne o dâră lucioasă. — Nu, nu-mi aduc aminte nimic despre creier, n-aș putea să-ți fiu de ajutor... Alfredo mă fixează cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pe care o mesteca și lipi din nou cheia, apăsând-o cu degetele. În timp ce se întindea, i-am privit subsuorile, nu erau epilate, dar nu erau nici foarte păroase. Doar un smoc de fire lungi și subțiri, lipite de transpirație. Înăuntru soarele tăia în aer o cărare transversală. A fost primul lucru care m-a izbit împreună cu mirosul de funingine, de casă țarănească, miros sufocat de un damf de clor și de otravă pentru șoareci. Era o cameră pătrată cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-se, ar fi emanat poate același miros de maioneză râncedă și de cârpă de spălat podelele rău păstrată, care plutea în aer. M-am așezat în fundul localului, lângă tonomat. Am băut o înghițitură lungă și zgomotoasă, alcoolul mi-a pătruns înăuntru ca o durere seacă, o vâlvătaie care s-a stins imediat într-o prospețime prelungită și intensă. M-am uitat la ceas, aveam încă mai bine de o oră de așteptat. Nu eram obișnuit cu pauzele, Angela. Aveam doar patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
liotă de copii pe jumătate dezbrăcați se chinuiau să tragă după ei o pungă pentru gunoi plină cu apă care țâșnea din mai multe părți. Oblonul atelierului era, în sfârșit, pe jumătate ridicat, mi-am aplecat capul și am intrat. Înăuntru, sub sânii uleioși ai unei fete de pe un calendar, am dat peste un bărbat robust, cam de vârsta mea, îmbrăcat într-o salopetă neagră de unsoare. M-am urcat împreună cu el într-o veche Dyane cu scaunele încălzite și ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
O să trimit un buldozer să-ți radă casa de pe fața pământului. Numărați fețile laparotomice. Cuvântul meu împotriva cuvântului tău. Portace. Și vom vedea cine are dreptate. Nylon pentru piele. Operație se terminase. Iar eu mi-am ridicat din nou privirea: înăuntru plutea culoarea sfidării, a disprețului. Un tânăr practicant, într-un halat prea mare pentru el, care se afla lângă cel de-al doilea asistent al meu, mă privea năucit. Nu-mi dădusem seama că era de față, se apropiase doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rezumă la atât de puțin? Și unde este clemența? Unde este zgomotul inimii mamei mele? Unde este zgomotul tuturor inimilor pe care le-am iubit? Dă-mi un coșuleț, fetițo, coșulețul cu care te duceai la grădiniță. Vreau să pun înăuntru, ca niște licurici în întuneric, luminile care mi-au traversat viața. Femeia din fața mea încetinea și încetineam și eu. Mă lăsam dus, docil ca un nou-născut în căruciorul lui. Câmpul de la marginea străzii era murdar. Cam pe acolo mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cenușii. Fusese o acuplare disperată. Iar disperarea îi aparținea în întregime, lipită de picioarele acelea scheletice care se îndreptau acum spre mine. Ea făcea dragoste așa, nu eu. Mă trăsese de partea ei. Umbla cu plasele de cumpărături. Ce avea înăuntru? Ce ai cumpărat? Ce mănânci? Aruncă plasele alea, lasă-le jos și vino la mine, câine. Era foarte slabă în bătaia luminii. Părea unul dintre acele mici nevertebrate, cu exoscheletul anemic, care ies din pământ primăvara. Tot așa și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
aș fi plecat. Fără să mă mai întorc vreodată. Am aplecat capul și mi-am privit mâinile așezate pe genunchi, ca să-mi amintesc mie însumi că eram un bărbat cumsecade. Abdomenul i se opri în fața portierei. Se aplecă să privească înăuntru. Am ridicat ochii și de unde mă așteptam să întâlnesc două găuri de spaimă, am dat peste o privire ușor distrată. Am ieșit afară din vizuină numai pe jumătate, am rămas sprijinit de ușă cu un picior în interiorul mașinii. — Ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cărămizile dislocate, în bucata de gumă americană mestecată. Am strâns mâna. Și era ca și cum aș fi prins-o pe ea. Nu ar fi trebuit să o fac, dar căutam deja în ușă gaura în care să vâr cheia aceea lipicioasă. Înăuntru era întuneric beznă și obișnuitul miros, doar și mai stătut. Eram în casa ei și ea lipsea, iar abuzul acela mă excita... acum îmi plăcea să cred că nu era o întâmplare cheia lăsată pe ușorul ușii, ci că o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
oglindă se afla doar o cremă de mâini și un borcănel de sticlă opacă în care se zărea fondul de ten pe care Italia și-l întindea pe față. Pe jos era un coș de nuiele, am ridicat ușor capacul, înăuntru erau câteva haine murdare. Privirea mi s-a oprit pe o pereche de chiloți mototoliți. Și am simțit în mine o voce grea care mă implora să-i vâr repede în buzunar și să-i iau cu mine. Am ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
era. Ușa se deschise încet, câinele ieși pe prag, veni să mă miroasă, să dea din coadă între picioarele mele și păru să mă recunoască. Italia era acolo în fața mea, cu mâna foarte albă sprijinită de ușă. Am împins-o înăuntru cu trupul meu. Poate dormea, pentru că gura ei era mai puternică decât de obicei. Mi-a plăcut. Am prins-o de păr, am obligat-o să-și încline capul, să se aplece. I-am frecat fața de stomacul meu. Acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
apă. Trupul, Angela, poate iubi ceea ce mintea disprețuiește? Mă gândeam la asta în timp ce mă întorceam spre oraș. Odată, din politețe, am gustat în pivnița unui țăran, o brânză specială, cu coaja înnegrită de mucegaiuri și cu un miros cadaveric, descoperind înăuntru, spre marea mea suprinză, un gust violent și plăcut, în același timp. Mi-a rămas în gură senzația unei fântâni, a unei profunzimi, care avea în ea dorul și în același timp scârba de brânza aceea, de acreala ei. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și fără nici un șarm. Fu suprinsă să mă vadă. Stătea încremenită și zâmbitoare în deschizătura ușii și nici nu mă invită să intru. — Cum de ești aici la ora asta? — Așa. M-a luat de mână și m-a tras înăuntru: — Vino. Nu se mai temea de mine. Fusese suficientă o farfurie de spaghete. Mă integrase în infima ei normalitate, ca pe maimuța din poster, ca pe câinele orb. Ferestrele erau larg deschise, ziua pătrundea în cameră. Scaunele erau puse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o lovitură. Privi drept în față și nu știu în care grădină i se rostogoliră gândurile. Privirea îi era îmbâcsită ca aceea a câinelui. Nu, nu aveam nici un drept să o jignesc, mi-am deschis palmele și m-am ascuns înăuntru. Spune-mi că nu e adevărat, spune-mi că numai cu mine te tăvălești și devii gri și bătrână ca un șarpe muribund, numai cu mine ai curajul să mori. Crevalcore îi furase unul din papucii ciclamen și îl ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pe care ți-l înfășori în jurul gâtului, Angela, cel pe care i-l furi mamei tale, făcut din lână rezistentă la timp, este mai bătrân decât tine, l-am cumpărat în Norvegia. Pe bacul spre insulele Loföten, ea a rămas înăuntru să-și bea încet ceaiul, cu mâinile strânse în jurul paharului fierbinte, în timp ce eu întârziam pe punte, în ciuda rafalelor înghețate de vânt, care înălțau apa mării. Pe bacul scorojit, ca fiordurile care se îndepărtau în spatele nostru, nu erau turiști, ci doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vină după mine afară. Un marinar cu o pelerină din mușama sui cu greutate pe punte iar, când trecu pe lângă mine, strigă ceva de neînțeles și, arătând spre ușă, îmi dădu de înțeles că era mai bine să mă întorc înăuntru. Apa îmi curgea pe gulerul puloverului. Am zâmbit. — It’s okay, am strigat. A zâmbit și el. Era tânăr, dar avea pielea feței însemnată de meseria aceea de vânt și mirosea a alcool. Ridică brațele spre cer. — God! God! și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să te împing, vroiam să citesc ziarul. Îți ating fruntea. — Bravo, spun, bravo. Și, în camera mea, sub umbreluța liberty care centrează cu lumina ei caldă biroul și capul meu chel, mă gândesc încă la tine. M-am retras aici înăuntru, lăsându-vă vouă, femeilor, restul casei, feșe albe, vată, sânge de fecioară. Mama ta a pregătit ceaiul, ți l-a dus în camera ta pe tava londoneză cu pisici. O să muiați biscuiți în ceai, așezate cu picioarele încrucișate pe covor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care ne privește. Și ce! Chiar dacă s-ar termina acum, dacă am intra în întuneric așa. Am ochii aceștia care mă privesc, mâna aceasta unsă care mă reține. Nimeni nu m-a iubit așa, nimeni. Nu te voi duce acolo înăuntru, nici o canulă nu te va curăți. Te vreau și acum sunt puternic și voi găsi mijlocul să nu te mai jignesc. — Gândește-te la tine, gândește-te cu adevărat la tine, șoptește. Am hotărât deja, te iubesc. Și dacă îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
un buric zbârcit și înfundat. Acel mic nod de carne mă atrăgea spre el. Acolo se strânsese legătura ei cu viața. Aveam senzația că pot să-l penetrez, că pot să deschid cu buzele intrarea acea moale, să vâr capul înăuntru, apoi unul câte unul umerii și în sfârșit să intru în întregime. Da, vroiam să fiu în pântecele ei, ghemuit și cenușiu ca un iepure. Cu ochii închiși în propria-mi salivă. Eram un nou-născut pe mediul său de apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
născut... — Nu-i nimic de văzut. Exista o biserică frumoasă, dar s-a prăbușit la cutremur. — Nu-i nimic, vreau să văd unde ai crescut, strada pe care locuiai. — De ce? — Să știu unde stăteai, când nu te cunoșteam. — Stăteam aici înăuntru, mi-a atins pântecele și mâna îi era extrem de caldă. În după-amiaza aceea, Angela, am dus-o prin locurile mele. În cartierul acela sobru, cu muncitori și mici funcționari, care în copilăria mea se afla la periferie, dar astăzi, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fost, a trebuit să învăț. A trebuit să învăț să mângâi o femeie, să-mi mișc mâinile așa cum trebuie. Mâini de ghips, întotdeauna am avut avut mâini de ghips în dragoste. Mașinile trec pe viaduct, zguduie zidurile casei. Zgomotul pătrunde înăuntru prin fereastră. Geamurile vibrează, amenințător, lipite cu o fâșie de bandă adezivă distrusă de soare. — Eram în clasa a cincea, în piață, pe o tarabă, se afla o rochie de voal cu flori roșii. Era sâmbătă, mă plimbam prin piață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
zâmbească, dar șoptește doar: — A glumit... ne-a făcut o glumă. — Splina a fost cea care a sângerat. N-am privit gaura din capul tău, am văzut doar o margine deschisă care trebuia să fie pielea, dar n-am privit înăuntru. Alfredo merge mai departe, eu nu rămân. Am transpirat și acum tremur, simt întunericul, sunt gata să leșin. Priveam bolnavii, în timp ce treceam pe lângă ei căutând un pat gol. Da, mi-ar fi plăcut să mă vâr într-unul din așternuturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și de mătase. Elsa desface pachetul și mi-l dă mie. Ține, ești mulțumit? Avem cămășuța nouă. Râde, dar eu știu că este iritată. Nu vrea daruri pentru copil, prea devreme. Cămășuța este o batistă cu două găuri, îmi vâr înăuntru degetele mari. S-a terminat apa de la masă, mă ridic să umplu carafa. Deschid robinetul, apa șterge vocile de dincolo. Familia conversează, își mișcă fețele, mâinile. Pentru mine sunt deja în spatele unui geam, obișnuitul geam aburit unde se oprește lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
N-am mai atins-o, nu te culci cu o femeie după un avort, o lași în pace. Și mi-e groază să mi-o imaginez goală, groază să nu mă trezesc în brațe cu durerea pe care o poartă înăuntru, care stagnează sub hainele ei umede. Îi este prea frig în piață, are nasul roșu, crăpat. Scoate din buzunar o batistă, udă deja, și își suflă nasul. I-am adus vitamine, mi-a mulțumit, dar nu sunt sigur că le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
câinele lângă ea. Crevalcore ridica ușor capul, ea nici măcar atât. Își ținea pricioarele strânse, avea o expresie absentă: — A, tu ești... spunea. În bucătărie nu mai era nimic de mâncare, ieșeam și îi cumpăram câte ceva. Clăteam farfuria câinelui și goleam înăuntru o conservă. Îi cumpărasem și o sobă, dar o găseam întotdeauna stinsă. Deschideam ferestrele să intre puțin soare. În casă stagna un aer nesănătos, de lume bolnavă. Veneam acolo fără chef, frânt de oboseală. Veneam pentru că nu știam unde aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]