6,670 matches
-
rumânească au plâns moartea cea fără vreme a lui Mihaiu. Născut aci, în niște vremuri nefericite, norocirea țării sale l-a adus ca să șază pe scaunul moșilor și strămoșilor săi. Dar duhul lui cel mare nu se putea mulțumi ca să șază pe un scaun ocărât și să cârmuiască o nație roabă. Ca un alt Temistocle se sili ca să își desrobească țara, să facă respectat scaunul rumânesc și să dea în mâna rumânilor putere de a-și ține vredinicia lor. El făcu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fi căutat un briliant. — De supărat, s-a supărat și poate că nu degeaba, răspunse Rogojin, dar cel mai mult m-a împins în belea frate-meu. De mama n-am ce zice, e femeie bătrână, citește din viețile sfinților, șade cu babele și cum hotărăște frate-meu Senka, așa rămâne. Da’ el de ce nu mi-a dat de știre la timp? Pricepem noi! Ce-i drept, mă doborâse boala și nu mai înțelegeam nimic. Zice că s-a trimis o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pricepem noi! Ce-i drept, mă doborâse boala și nu mai înțelegeam nimic. Zice că s-a trimis o telegramă. Iar telegrama a ajuns la mătușă-mea. Mătușa mi-e văduvă de treizeci de ani și de dimineața până seara șade numai cu țicniții într-ale credinței. Nu s-a călugărit, da-i mai rău decât o călugăriță. De telegramă s-a speriat și, fără s-o desfacă, a depus-o la secție, așa că tot acolo a rămas și până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tot. Eu, Luminăția Voastră, și cu Lihaciov Alexașka am umblat două luni, tot după ce i-a murit părintele, și știu tot, adică mi-s cunoscute toate ungherele și ulicioarele, așa încât ajunsese să nu mai facă un pas fără Lebedev. Acum șade în închisoarea datornicilor, însă atunci și pe Armance, și pe Coralia, și pe prințesa Pațkaia, și pe Nastasia Filippovna am avut prilejul să le cunosc. De altminteri, multe alte lucruri am avut ocazia să aflu. — Pe Nastasia Filippovna? Zici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
anii potriviți, cincizeci și cinci, și vrea să se însoare cu prima-întâi frumusețe din tot Petersburgul. Pe loc mi-a dat a înțelege că tot azi poți s-o vezi pe Nastasia Filippovna, la Teatrul Mare, la balet, fiindcă o să șadă în loja ei de la benoar. Da’ ia încearcă să te duci la balet când ai un părinte ca al nostru! Îndată se răfuiește cu tine, te omoară și gata! Dară eu tot am dat fuga pe-un ceas și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în fața mea, începu ea să se agite după ce ajunseră în sufragerie. Alexandra, Adelaida, serviți-l pe prinț. Nu-i așa că nu e chiar atât de... bolnav? Poate că nici de șervețel nu e nevoie... Prințe, vi se lega șervețelul când ședeați la masă? — Altădată, când aveam vreo șapte ani, cred că mi se lega, însă acum, când mănânc, îmi pun de obicei șervetul pe genunchi. — Așa și trebuie. Dar crizele? — Crizele? întrebă prințul puțin uimit. Acum mi se întâmplă destul de rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în adunătoarea noastră, îi spuse ea, și cafeaua o să ni se aducă acolo. Avem o cameră comună căreia îi spunem așa, i se adresă ea prințului, conducându-l. Mai simplu spus, e salonul meu cel mic, unde ne adunăm toate, ședem și fiecare își vede de treaba ei: Alexandra, uitați-o aici, fiica mea cea mai mare, cântă la pian, citește sau brodează; Adelaida pictează portrete sau peisaje (și nu poate termina nici unul), iar Aglaia stă, nu face nimic. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lor mică, dărăpănată de tot, avea doar două ferestre, iar prin una din ele, cu aprobarea primăriei, femeia vindea șnururi, ațe, tutun, săpun, tot felul de nimicuri ieftine, dar cu acest negoț se întreținea. Era bolnavă, cu picioarele umflate, așa că ședea tot timpul pe scaun. Marie era fiica ei, de vreo douăzeci de ani, bolnăvicioasă și slabă; se îmbolnăvise de mult de oftică, însă tot mai umbla pe la casele oamenilor, unde se tocmea zilnic la muncile cele mai grele: freca podele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deoparte; acolo, o stâncă dreaptă, aproape verticală avea o ieșitură; se așeza în colțul cel mai ascuns, pe o piatră, și stătea nemișcată aproape toată ziua, de dimineața până la ceasul când pleca cireada. Era atât de slăbită din pricina tuberculozei, încât ședea din ce în ce mai mult cu ochii închiși, cu tâmpla lipită de stâncă și ațipea, respirând greu; fața îi slăbise, parcă ar fi fost a unui schelet, broboane de sudoare îi apăreau pe frunte și pe tâmple. Așa o găseam întotdeauna. Veneam pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că soarta mi se va schimba radical, dar nu asta-i totul și nici nu-i cel mai important lucru. Important e că viața mi s-a și schimbat cu totul. Acolo am lăsat mult, prea mult. Totul a dispărut. Ședeam în vagon și mă gândeam: „Acum merg printre oameni; poate, nu știu nimic, dar a început o viață nouă“. Mi-am pus în gând să-mi împlinesc cinstit și ferm menirea. Poate că printre oameni îmi va fi urât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Care căsătorie?... bâigui, zguduit, Gavrila Ardalionovici. Era grozav de intimidat. Întreb dacă te însori; poate-ți place mai mult această expresie... — N-nu... eu... n-nu, minți Gavrila Ardalionovici și roșeața jenei îi inundă obrajii. Privi iute spre Aglaia, care ședea departe, și-și feri imediat ochii. Aglaia îl privea cu răceală, calm, insistent, nescăpându-l din ochi și urmărindu-i deruta. — Nu? Ai spus: nu? îl interogă cu insistență neîndurătoare Lizaveta Prokofievna. De-ajuns, voi ține minte că astăzi, miercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
modest, în mătase neagră, cam decolorată. Nu-s urâte deloc, se uită de sus, vorbesc englezește. Eu, firește, îmi văd de ale mele: fumez. Adică m-am gândit să renunț, însă, totuși, fumez în continuare, pentru că fereastra e deschisă. Cățelușa șade pe genunchii doamnei în albastru, e mică de tot, cam cât pumnul meu, neagră, cu lăbuțele albe, o raritate, ce mai. Are zgardă de argint cu deviză. Eu - nimic. Remarc numai că doamnele par supărate, desigur din pricina trabucului. Una se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
obrazul sprijinit în palmă. Imediat, știți, prăvălesc pe capul ei un potop întreg de ocări, că adică „ești așa și pe dincolo!“ și știți, cu cuvinte de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade cu fața spre mine, cu ochii holbați, nu-mi răspunde nici un cuvânt, se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ațintiră privirile spre Ptițân, care citea scrisoarea. Curiozitatea generală primise un impuls nou și extraordinar. Ferdâșcenko nu-și găsea astâmpărul; Rogojin privea nedumerit și, teribil de alarmat, își muta privirea de la prinț la Ptițân și invers. În așteptare, Daria Alexeevna ședea ca pe spini. Nici măcar Lebedev nu rezistă, ieși din colțul său și, chinuindu-se de mama focului, începu să citească peste umărul lui Ptițân, având aerul unui om care se teme că din clipă în clipă va fi luat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
două, și că acesta o vizitează zilnic, iar prințesei nu i s-a urât până acum de el“, încheie generăleasa, adăugând că, datorită „bătrânei“, prințul a început să fie primit de două-trei familii din lumea bună. „E bine că nu șade toată ziua în casă și nu se rușinează ca prostul.“ Fetele, cărora li se transmiseseră aceste vești, făcură imediat observația că mama le ascunde multe lucruri din scrisoare. Poate că aflaseră ceva prin intermediul Varvarei Ardalionovna, care putea să fie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toată noaptea pe fotoliul ăsta, n-ai dormit?“ „Nu, îi zic, n-am dormit.“ „Ce deștept ești! Nici ceai nu bei, nici prânzul n-o să-l iei mai încolo?“ „Ți-am spus că nu, iartă-mă!“ „Ah, tare nu-ți șade bine, zice, dacă ai ști că scena asta ți se potrivește precum șaua pe spinarea vacii! Nu cumva vrei să mă sperii? Mare pacoste pe capul meu dacă stai flămând; ce să zic, m-ai speriat!“ S-a supărat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întoarce la mine, posomorâtă. „Mă mărit cu tine, zice, Parfion Semionâci, și nu pentru că mi-e frică de tine, ci pentru că mi-e indiferent cum o să mă prăpădesc. Nu s-ar putea doar să fie pe undeva mai bine? Șezi, zice, acum o să ți se servească prânzul. Și dacă mă mărit cu tine, a adăugat, o să-ți fiu soție credincioasă, să nu te îndoiești de asta și să nu-ți faci griji.“ Apoi a tăcut puțin și zice: „Totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prinț de-a dreptul într-o cameră mică, semănând a salon, despărțită în două printr-un paravan din lemn de mahon, cu două uși laterale, dincolo de care era, probabil, un dormitor. Într-un ungher al salonului, pe fotoliul de lângă sobă, ședea o femeie mărunțică, despre care nu s-ar fi putut spune că e foarte bătrână; dimpotrivă, avea fața destul de sănătoasă, plăcută și rotundă, în schimb părul îi era cu desăvârșire cărunt și (se putea deduce de la prima privire) femeia dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
era greu să-ți dai seama dacă vorbește serios sau în derâdere. — Aș, e un prost și prostești îi sunt faptele de vitejie! conchise generăleasa. Iar tu, scumpo, ne-ai turnat gogoși, un discurs întreg; cred că nici nu-ți șade bine să faci așa ceva. În orice caz, nu-i permis. Despre ce versuri e vorba? Recită-mi-le, precis că le știi! Vreau neapărat să știu versurile. Toată viața n-am putut suferi versurile, parcă am avut o presimțire. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-mi voie!... — Stimate domn! — Asta... asta... asta... se auzi corul musafirilor surescitați. Cu privire la articol, spuse Ippolit cu voce țipătoare, cu privire la acest articol v-am spus deja că eu și alții îl dezaprobăm! El l-a scris (arătă spre boxerul care ședea alături), l-a scris indecent, de acord cu dumneavoastră, l-a scris agramat și într-un stil în care scriu inși ca el, trecuți în rezervă. E prost și, pe deasupra, cârpaci, sunt de acord, și în fiecare zi îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-i nimic caraghios în asta? o întrebă el serios pe Lizaveta Prokofievna și căzu brusc pe gânduri; apoi, peste o clipă, își săltă capul și, curios, începu să caute cu ochii pe cineva. Îl căuta pe Evgheni Pavlovici care ședea foarte aproape, la dreapta, unde stătuse și mai înainte. Însă Ippolit uitase și de aceea îl căuta de jur împrejur. A, n-ați plecat! exclamă el, găsindu-l în sfârșit. Adineaori râdeați că am vrut să vorbesc un sfert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să mai suporte o întâlnire neașteptată. Nici nu apucă să pășească de pe scară în stradă (aceasta înconjura parcul), că deodată un echipaj splendid, o caleașcă, la care erau înhămați doi cai albi, trecu în goană pe lângă casa prințului. În caleașcă ședeau două doamne foarte frumoase. Însă, nestrăbătând nici zece pași, caleașca se opri brusc; una dintre doamne se răsuci, ca și cum ar fi zărit chiar atunci un cunoscut pe care îl căuta. — Evgheni Pavlovici? Tu ești? strigă deodată o voce sonoră, plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deplin de toate frământările cu prilejul apropiatei nunți a Adelaidei, iar în înalta societate începuse să se vorbească și despre Aglaia, care în ultimul timp se purtase excelent pretutindeni, cu măsură, inteligent, triumfător, puțin cam prea mândru, dar mândria îi șade atât de bine! Fusese atât de tandră, atât de prietenoasă o lună întreagă cu mama ei! („Ce-i drept, în ce-l privește pe Evgheni Pavlovici trebuie să fiu cu ochii în patru încă, să-mi dau seama în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-l ia la refec? A promis că-l ia și uite că nu-l ia! Da, da, face ochii mari la el, tace, nu pleacă, stă aici, și doar cu gura ei i-a poruncit să nu vină... El șade și-i palid tot la față. Și blestematul de Evgheni Pavlovici a pus stăpânire pe conversație! Uite-l cum turuie, nu te lasă să sufli un cuvințel. Acum aș afla totul, numai dacă aș putea aduce vorba...“ Într-adevăr, prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să vorbească altceva, însă Evgheni Pavlovici părea să insiste tocmai din această pricină, neținând cont de impresia pe care o provoca; sosirea prințului parcă îl întărâtase și mai mult. Lizaveta Prokofievna se încrunta, deși nu înțelegea chiar totul. Aglaia, care ședea deoparte, aproape în colț, nu pleca, asculta și tăcea cu încăpățânare. — Dați-mi voie, polemiza cu înflăcărare Evgheni Pavlovici, nu am nimic de zis împotriva liberalismului. Liberalismul nu este un păcat; este componenta necesară a unui întreg, care, fără el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]