KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...213 214 215 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

nu era atât de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
poți să-l eviți. Simți o surescitare în sânge care te amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca de obicei șervetul la fereastră, să și-l așeze în față și să-și mănânce felia de pâine unsă cu dulceață de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Cum să mă simt, domnule doctor? Bine”. La care, vocea mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut febră azi?” Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci vocea. „Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau”, am răcnit cât am putut. — Daniel, ce e cu tine? Am deschis ochii. Lângă patul meu se afla Dinu, care aștepta să mă trezesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. «Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi». Filip a smuls o mână de iarbă, i-a vârât iarba în gură și i-a strigat lui Leon: «Așează-i, mă, palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai”. Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: „O să-mi plătiți voi toate astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: „Nu pe-acolo, pe aici”. Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. „Ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai poată prelinge afară, murea ca un personaj legendar. Am insistat. Aproape m-am rugat de el. — Trebuie să pleci, totuși, de aici. În curând va pătrunde focul. — Să fug? a exclamat. Să mă salvez? Eu? Să cer ajutor, să țip, să devin ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

subteran și că totul era acolo, În pântecul tuturor Liilor din lume, În camerele clinicilor, pe saltelele de paie, pe prundurile râurilor și că pietrele care ies din exil și sfântul Graal nu-s altceva decât niște mici maimuțe care țipă cu cordonul ombilical atârnându-le și doctorul dându-le palme peste fund. Și că Superiorii Necunoscuți, pentru acel Ceva, eram eu și Lia, iar după aceea avea să ne recunoască imediat, fără să se ducă să-l Întrebe pe nătărăul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Prezentaaați-arm“. Parohul murmurase formulele stropirii cu agheasmă, comandanții se apropiaseră de gropi și fiecare aruncase un pumn de pământ. Și chiar atunci un ordin neașteptat a dezlănțuit o salvă către cer, ta-ta-ta, ta-bum, odată cu păsărelele ce se Înălțau țipând din pomii Înfloriți. Dar nici aceasta nu era mișcare, ci era ca și cum, pentru totdeauna, aceeași clipă s-ar fi prezentat sub diverse perspective și a privi o clipă pentru totdeauna nu Înseamnă a o privi În timp ce trece. De aceea Jacopo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
care murea oscilând Împreună cu Pendulul, Jacopo Belbo să fi Înțeles asta și să-și fi găsit pacea. Apoi se comandase pe loc repaus. Ar fi cedat el În orice caz, pentru că n-ar mai fi avut suflu. Întrerupsese contactul, apoi țipase o singură notă, Înaltă și de intensitate descrescătoare, blând, ca să obișnuiască lumea cu melancolia care-o pândea. Comandantul spusese: „Bravo, tinere. Poți pleca. Frumoasă trompetă“. Parohul Își luase tălpășița, partizanii se Îndreptaseră către o poartă din spate unde Îi așteptau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

un restaurant fin, urmat de o vizită la „Casa Viitorului“, un proiect aproape gata de lansarea publică. Avionul lui Wakefield pleacă de abia la unsprezece și Compania vrea să se asigure că pînă atunci nu se va plictisi. — Vin imediat, țipă Wakefield către ușă. Maggie scotocește după haine, părînd nefericită. Desigur, este o femeie singură, dar faptul că se culca cu conferențiarii s-ar putea să nu le pice prea bine șefilor ei. Ce ne facem, Întreabă Wakefield, dîndu-și seama În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
porc! Era un soi de obsesie. Tata mi-a zis o dată că sînt o tîrfă nerecunoscătoare, atît de furios era, iar eu eram nedumerită, de ce cineva care nu mănîncă nici un fel de carne trebuie să fie tîrfă? Dar el tot țipa „TÎrfă! TÎrfă!“, așa că am ajuns la concluzia că asta era logica poporului meu... așa cum se poate vedea și din războiul ăsta prostesc de acum. Oh, draga mea, nu o lua și tu așa, spune Doris blînd, nu pune la inimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
l-a admirat odată pe Christopher Marlowe, dar asta a fost atît de demult! — Ani de zile porțiunea de autostradă de la mall acasă la noi ne-a fost foarte dragă și conducînd printre oamenii abrutizați de muncă rîdeam și tu țipai “Ah, acum Înțeleg!“ și mie-mi plăceau cuvintele astea care scoteau viața În evidență și Îmi vedeam țara pentru prima oară drama ei În trei acte: mai Întîi, actul de reinterpretare a arhitecturii prin ochii iubitori ai unui venetic Înțelegînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
fierbe În suc propriu un timp incomensurabil de lung. În cele din urmă, nu va avea altă opțiune decît să se Întoarcă la blestemata aia de Întrunire, dar vor fi nevoiți să-l ducă acolo cu forța, În timp ce el va țipa și va da din picioare. Și știe să facă asta de minune, credeți-mă. PARTEA A PATRA VESTUL Wakefield, la volanul unei mașini Închiriate, pornește spre vest, iese din oraș, trece prin suburbii Încă adormite, cufundate În zăpadă și ornamente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Sau că aveau o valoare certificată pe dolarii de aur? Acum sînt de ghips, banii sînt de plastic, indienii sînt de fum și durerea plutește În jur atingînd trupurile mutilate, strîngîndu-le cît poate ea de tare, dar fără rezultat. Oamenii țipă ca În pantomime, ținînd În mînă pahare de whiskey și prefăcîndu-se că beau, punînd jos bani falși, scuturînd pahare de carton pline cu confetti; leșurile lor sînt luate și duse departe și umbre Înalte și subțiri aduc alți și alți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
piața. Wakefield se cufundă În baie, ascultînd ritmul continuu al ploii, savurînd dulceața singurătății sale. Trebuie să fi ațipit, pentru că se trezește cu o tresărire În timp ce detectorul de fum din tavan chițăie și aspersoarele Încep să scuipe apă. Aude muțimea țipînd jos, În stradă și huruitul elicopterelor În aer. Sare din cadă, Își trage pantalonii și cămașa, și o ia la fugă pe scară În picioarele goale. Holul arată ca un spital de campanie: pe podea zac oameni tăiați și loviți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
nou megafonul. Nimeni nu mișcă. După ceva tîrguieli, se cade de acord ca doi dintre cei mai grav răniți să meargă cu ambulanța care așteaptă afară. Scutierii se retrag, escortînd cele două tărgi. De Îndată ce ies, cei din hol Încep să țipe toți deodată. Ne-au atacat, pur și simplu. Gaze lacrimogene, grenade, bastoane. Crimă! Una dintre doctorițe scutură din cap. — Și la ce vă așteptați? Voi ați spart vitrinele la Maxdrip, cel mai mare lanț de cafenele din lume. — Tocmai, rîde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
celei de-a doua reconstrucții, Wakefield deschide ferestruica de la baie care dă spre curtea vecinului și răcnește: — Stop! Oprește imediat zgomotul ăsta infernal! Muncitorii Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa mea!, zbiară Wakefield, ușor isteric. Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul și chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586

amândurora, declară el pe un ton sumbru, șchiopătând ușor pe când o conducea înapoi la mașină. La jumătatea drumului spre casa lui, entuziasmul lui Fran se risipi și începu să se simtă rău. Tocmai erau angajați într-o depășire când ea țipă, făcându-l să se vireze periculos și să intre aproape în cealaltă mașină. — Pentru numele lui Dumnezeu! Ce s-a întâmplat? — Cred că o să vomit. Nu mai aveau timp să tragă pe dreapta sau să deschidă fereastra. Jack dădu dovadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
vrea să fiu ca tine? — Vino, îl ciufuli el cu afecțiune, hai să luăm ceaiul înainte să-l atace câinele. Auzind dinspre bucătărie sunetul de rău-augur pe care îl scoate un câine când se linge pe bot, se repeziră jos, țipând. Wild Rover lătră în semn de recunoștință. — Al naibii câine. A mâncat pâinea cu usturoi. — Cel puțin ne-a lăsat castronul cu spaghete. — Asta numai pentru că n-aveau parmezan, se încruntă Jack, cu un aer amenințător. Deși se simțea puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
o chestie de gust. În tot cazul, Henrietta se aplecă să-i spună la ureche, ca să n-o audă Sophie sau Lottie, sunt extrem de ușurată că ai renunțat la ideea aia absurdă de-a afla cine e tatăl copilului. — Auu! țipă Fran, când vânzătoarea, aparent concentrată să îi modifice rochia la spate, o înțepă din greșeală cu un bold. Când se întoarse la redacție, Fran descoperi un pâlc de persoane abătute care stăteau cu picioarele pe birouri și arătau de parcă tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

cu opt!“ - cifre de cameră și de secție. Sunt întorși ăia micii de pe munci și încep șmenurile pe geam. Noi, meseviștii, nu prea putem, că nu ajungem la gratii, la fereastră, din cauză la două gratii, dar e ceilalți cum țipă unii la alții. Ăia micii au și ei mesaje și le strigă ofurile la geam. Dă aia, ia muie, Gina borțoasă, dă jocul! Licitează și ei. Pe interes. Țigarea e la preț. E cod de hoți. Stă ăla cu celula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]