5,401 matches
-
poem de arzătoare incantație, Nur Narr! Nur Dichter! "Numai nebun ! Numai Poet !", filozoful poet Friedrich Nietzsche proclamă că poetul nu are nevoie de adevăruri străine, care sunt mincinoase, ci creează noi adevăruri, propriile sale adevăruri: Aceasta este fericirea, Fericirea unei acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu alungat Din toate adevărurile! Numai nebun, numai poet! Poetul este ardere pură, care răspunde nerăbdării flăcării, ca simbol al adevărului etern. Sufletul poetului însuși este această flacără. Nesățioasă, ea se înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un gemet pe pământ... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde, Totul tace, căci durerea este mută ca un gând, Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde, Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă? Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi? Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?.. - Este Domnul Romîniei: Barbu Dimitrie Știrbey!... {EminescuOpI 29} VENERE ȘI MADONĂ Ideal pierdut în
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mișca nici măcar capul. Urinează Într-o ploscă improvizată dintr-un bidon de apă minerală, pe care Antoniu l-a tăiat dându-i forma unui făraș.I-au rămas intacte În mod ciudat, cuvintele. Sunt limpezi, clare, lucide. -Te doare ceva, acvilă tomnatică? -Nu mă doare nimic, dar simt că plutesc, că sunt ușor ca o foaie de hârtie luată de vânt și mai simt undeva, Înăuntrul stomacului, unde s-au adunat o groază de musculițe care dau din aripi. O să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
urmând desenele maestrului de arme - artistul castrului -, reprezentă povestea băiatului salvat de delfin. Maestrul de arme era un estet al războiului, căruia îi plăceau eleganța loviturilor, strălucirea armelor de paradă, cu ornamente în relief și incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru micuț și un coif de luptă, o cassis dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Juppiter Capitolinus, simbol al profundei legături dintre religie și politică, ce avea să se transmită, de-a lunul secolelor, religiilor următoare. Și, în cele din urmă, apăreau vir triumphalis, eroul, în mijlocul unei bolgii delirante și înspăimântătoare, generalii lui mândri, și acvilele, însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se plimbe. Recipiente pentru balsam, ampule de aur și sticlă în care introduceai bețișoare de os, iar apoi îți întindeai parfumul pe piele; Herodes spunea că bunicul lui i le trimitea Cleopatrei. O mică sculptură criselefantină, din fildeș și aur: acvila lui Zeus răpindu-l pe Ganymedes. Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei. Se spune că ar fi opera lui Leochares. Un mic obiect din bronz, capul unui satyrus cu urechi ascuțite. Râde. Se zice că râsul acela de bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unicul triton din zonă, bătrîn și devenit irascibil din pricina singurătății în care-și petrecuse ultimii ani, aflase că undeva, spre miazănoapte, o numeroasă comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii, și schimbaseră saluturi protocolare. Vulpile făceau, ca întotdeauna, glume fără sare, la auzul cărora, în sfîrșit!, se găsiră urși cu simțul umorului hiperdezvoltat care să le guste. Și, dincolo de amănuntele acestea care-i priveau personal, pe
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-și fruntea Într-o plecăciune mută, măsurată dar politicoasă. Dante Își plecă și el fruntea, uluit: Întregul corpus al artei fiziognomoniei era acolo, dinaintea ochilor săi. Câinele, vulpea, maimuța, leul, În chip de oameni, Îl fixau atent. Și calul, și acvila... Până În acea zi, nu i se mai Întâmplase niciodată să găsească o atât de precisă corespondență Între speciile de animale și diferitele caractere omenești, despre care citise În cărțile anticilor. Grupul acela eterogen constituia, așadar, societatea Înțelepților despre care vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-un hohot de râs zgomotos. Părea să Își fi recâștigat buna dispoziție, dar În ochi Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În delta Padului. Asistase la prezentări În tăcere, fără să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
obiecteze la acea teorie incoerentă, când o idee Îi veni prin minte. Își aminti de urmele din cripta de la San Giuda, semnele și litaniile de neînțeles despre care Îi vorbise Giannetto. Se concentră asupra chipului astrologului, asupra profilului său de acvilă. Așadar el fusese cel care coborâse sub pământ, În căutarea forței iradiante a astrelor? Glasul lui răsunase În acele galerii pline de oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de a menține ritmul, auzim marșul istoriei, ce mai rămâne acelei esențe a tragediei care este lipsită de vlagă? Rareori evităm să ne amestecăm cu femeile hămesite și frustrate din colbul drumului... Ele smulg Îngrozite pumni Întregi de pene de pe acvila imperială, fără alt merit decât acela de a Înfrunta, păstrându-și cumpătul, ciocul teribil și Însângerat pe care Îl Întoarce asupra lor...“ — A luat-o razna, le comunică Burgess Noakes lui Joan și lui Minnie la bucătărie, după ce a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți în roșii ploi, Scuturi se îndrept spre dânsa oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
după altul, de la cel mai banal până la cel mai de preț, o adevărată comoară pentru colecționarul cel mai exigent. Se întinse pe creangă și privi în sus. Uneori, coborau și de la optzeci de metri, dintre cele mai înalte crengi, precum acvilele minuscule năpustindu-se într-o clipită asupra unei flori strălucitoare. Alții prindeau viață în umbrele pădurii, nehotărâți în zborul lor bezmetic, ezitând în alegerea florii pe placul lor. Cei mai mulți se iveau pe neașteptate, născuți parcă din pământ, sorbind acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ONU le destinase conflictelor internaționale, fie În țările pentru care Societatea Imobiliară Globală nu garanta securitatea și confortul. Pe deasupra acestor furnicare mărunte, cărora armele cu sigla Stolzmeier - doi guguștiuci Înamorați - le dăruiau găinațul lor fierbinte, eu mă purtam ca o acvilă cu pene de aur, dirijând dintr-o bătaie de aripi marșul blindatelor spre aliniamente, funcționarea În staccato a mitralierelor și contrapunctul gurilor de foc. Războiul nu mi-a plăcut totuși niciodată: prea multă lume Înghesuită pe spații mici, prea multă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
așezară repede într-un dispozitiv care se termina la extremitățile celor două șanțuri. Rapid, se formară trei linii de câte douăzeci de oameni. Strânseră la piept scuturile, alcătuind un zid a cărui culoare - un ocru intens, pe care se desena acvila în două nuanțe de albastru - se distingea limpede pe întinderea uniformă a câmpiei. Quazii înaintau. La auzul urletelor lor, Valerius îngheță. Îi văzu pe cei care se ocupau de care cum vărsau conținutul coșurilor... Nu erau sfecle și napi, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
violente... În lupta corp la corp, soldații își recunoșteau în adversarii lor prietenii de odinioară și, dezorientați, se lăsau omorâți. Frații se ucideau între ei... Oamenii mureau pe malul apei, printre tufișuri... Numai Legiunea întâi, Auditrix, a reușit să captureze acvila și însemnele Legiunii Rapax a lui Caecina. Restul... — Am pierdut? Asta ai venit să-mi spui? Chiar am pierdut? — A fost un masacru, Antonius... Nu-ți poți închipui cum arăta câmpul de luptă când am fugit din fața dușmanului... Până sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vorbesc eu? Calvia Crispinilla încuviință și se duse să se așeze pe un tricliniu de lângă perete. — Spune-le și lor ce mi-ai povestit mie. — În ziua luptei de la Bedriacum, o pasăre dintr-un soi nemaivăzut, mai mare decât o acvilă, s-a așezat într-un copac și-a stat cu ciocul întors către Brixellum, unde se găsea împăratul Otho. În timp ce vorbea, numidul deschidea larg ochii, impresionat de o asemenea minune. Calvia Crispinilla îl privi pe Antonius. — Eu însămi i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zeului Carmelus din Judaea i-a prezis lui Vespasianus că toate proiectele lui se vor realiza. Mai mult, astă-noapte, curierul meu nubian mi-a povestit că, la un moment dat, pe câmpul de luptă de la Bedriacum s-au văzut două acvile care se războiau între ele. Cea care a învins a fost însă alungată de o a treia, venită dinspre răsărit. Oare nu dinspre răsărit va veni Vespasianus în Italia, ca să-l înlăture pe Vitellius, care l-a învins pe Otho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aminti că ținuta militară era acceptată doar în afara zidurilor Romei. După lungi discuții, Vitellius acceptă să poarte toga praetexta, cu dungi purpurii. Îmbrăcat astfel, intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați în alb. Urmau acvilele, drapelele și însemnele armatei vitelliene, soldații călare, soldații pedeștri și treizeci și patru de cohorte. Toți soldații aveau armele scoase din teci și purtau colane; armurile lor străluceau în soare. Vitellius urcă pe Capitolium, aclamat de mulțime ca un triumfător, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în templu - zile de sărbătoare religioasă - erau interzise acțiunile private sau publice. Antonius Primus: curajosul comandant ale cărui fapte eroice sunt descrise amănunțit în Istoriile istoricului latin Tacitus. Aquilifer: subofițer din legiunile romane responsabil de signa (semnale), în special de acvila fixată la capătul unui băț. De mișcările acvilei depind mișcările și manevrele celorlalți signiferi, prin care este dirijată legiunea. Auctorati: cetățeni romani liberi ce renunță la drepturile lor, prin jurământ în fața unui magistrat, pentru a deveni gladiatori. Ei sunt reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acțiunile private sau publice. Antonius Primus: curajosul comandant ale cărui fapte eroice sunt descrise amănunțit în Istoriile istoricului latin Tacitus. Aquilifer: subofițer din legiunile romane responsabil de signa (semnale), în special de acvila fixată la capătul unui băț. De mișcările acvilei depind mișcările și manevrele celorlalți signiferi, prin care este dirijată legiunea. Auctorati: cetățeni romani liberi ce renunță la drepturile lor, prin jurământ în fața unui magistrat, pentru a deveni gladiatori. Ei sunt reprezentanții unei societăți străine de-acum de tradiția militară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îi spune de regulă ciumăfaie. În rezumat, se putea scrie de la Început că avem nevoie de ciumăfai dinamice. Nemulțumit de stema României, dr. Augustin Deac scrie În Spionaj-Contraspionaj că deși există pe ea, pe stemă, pe lîngă alte animale, o acvilă plus doi pești, și un leu, e totuși prea puțin. Nu pupăza din tei lipsește, ci Încă un leu, care era prezent În stema „strămoșilor noștri autohtoni”. Mi-au atras atenția „strămoșii autohtoni”, m-au făcut să visez la strămoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În stema „strămoșilor noștri autohtoni”. Mi-au atras atenția „strămoșii autohtoni”, m-au făcut să visez la strămoșii altora, ce-ar fi putut fi ai noștri, dac-am fi descoperit focul Înaintea autohtonilor lor. CÎt despre faptul zoologic potrivit căruia acvila și peștii sînt animale, deși nu pare, este logic fiindcă doar nu era să fie leul pasăre. Că pește e, ca animal, dar nu trage la rîmă. Cel mult strămoșul lui autohton acvatic trăgea, nu era Însă nimeni pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
2001); Lupul Alb (Sfârșitul domniei lui Vasile Lupu) - roman (2002); Sub sabia cu straja-n cruce I (Cetatea lui Duma Negru) roman (2003); Hanul răzeșilor - roman (2004); Sub sabia cu straja-n cruce II (Bătălia de la Valea Albă - roman (2004); Acvila neagră (Nunta domniței Olena) -roman (2006); Taina stejarului - roman (2006); Monografia Mânăstirii Bujoreni (2007); Osândă și izbândă (Viața voievodului martir Miron Barnovschi) - roman (2007); Sub sabia cu straja-n cruce III (Bătălia din Codrii Cozminului) Războiul de 13 ani - roman
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93064]