9,447 matches
-
de neguri. Istoria relatată de Jacinta ne apăsa conștiințele mai mult decît ne-ar fi plăcut să recunoaștem. — Ascultă, Daniel. Ce-ar fi să dăm gata niște crochete de șuncă și niște spumoase aici, la Xampañet, ca să ne alungăm gustul amar din gură? — Adevărul e că n-aș zice nu. — N-ai stabilit pe azi cu fătuca? — Pe mîine. Ah, ștrengarule. Te lași rugat, eh? Cum mai Învățăm... Nu făcuserăm nici zece pași spre zgomotoasa bodegă, aflată la cîteva numere mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de acuzator și de judecător, Însă, cu fiecare minut ce trecea, mă simțeam eu vinovatul. Nu cred. Dumneavoastră știați? Dumneavostră știați că Aldaya l-a omorît pe Julián și că se ascunde În casă... De ce nu mi-ați spus? ZÎmbi amar. — Nu Înțelegi nimic, nu-i așa? — Înțeleg că ați mințit ca să-l apărați pe omul care l-a asasinat pe cel pe care Îl numiți prietenul dumneavoastră, că ați acoperit crima asta ani În șir, ați acoperit un bărbat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ușă un individ care a spus că se numește Jorge Aldaya. Era un om dărîmat, cu chipul scăldat În sudoare, În ciuda frigului de care plesneau și pietrele. CÎnd s-au reîntîlnit după mai bine de zece ani, Aldaya a zîmbit amar și a zis: „SÎntem cu toții blestemați, Miquel. Tu, Julián, Fumero și cu mine“. A adăugat că motivul vizitei lui era un gest de reconciliere cu vechiul său prieten Miquel, cu Încrederea că acesta Îi va spune cum Îl putea contacta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu spunea nimic pentru că mintea i se stinsese. Într-o seară, la șase luni după incendiu, pe cînd eram doar noi doi În Încăpere, m-am aplecat și l-am sărutat pe frunte. — Te iubesc, i-am zis. Un sunet amar, răgușit, s-a ridicat din botul acela canin la care i se redusese gura. Avea ochii Înroșiți de lacrimi. Am vrut să i le șterg cu o batistă, Însă a repetat sunetul acela. — Lasă-mă, spusese el. „Lasă-mă.“ Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se reabilita, de a se cuminți prin căsătorie, ca și Crăcănel. Ridicol e și „nihilistul”, pesimistul Sbliț. Având caracterul și psihologia ratatului și a omului de prisos, Sbliț semnifică un protest împotriva unei lumi rău alcătuite, asupra căreia reflectează cu amar și sarcasm, dar și cu umor. Comedia tragică Dezertorul aduce pe scenă lumea mahalalei, din care Caragiale luase situațiile comice. Mihail Sorbul prezintă drama „mahalagiului” Silvestru Trandafir, bucureștean de la periferie, cu suflet mare. La această trăsătură Sorbul adaugă expresiile, vulgarizările
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
viciilor și moravurilor de orice fel. Vizând eradicarea răului, sarcasticul nu se dă în lături de la nimic: supraaccentuarea trăsăturilor negative, tonul jignitor, batjocoritor și limbajul dur, violent chiar. Grav în esență, sarcasticul presupune o reacție simultană de râs disprețuitor, dar amar. Rosenkranz arată că urâtul este inseparabil legat de noțiunea de frumos, deoarece aceasta din urmă păstrează permanent în evoluția ei posibilitatea urâtului sub forma erorii. Existând ca “frumos negativ”, urâtul anulează contradicția sa cu frumosul, reunificându-se cu el. “Din această
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
cum ajunsese În gară. Căutând-o prin casă pe Mathilda, se trezi la un moment dat umblând haihui pe Karl Marx (capul Îi vuia ca o morișcă, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur Îngrozitor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască); de aici, trecând prin Piața Sfântul Spiridon, ieși pe Independenței, după care se trezi mergând pe Lăpușneanu. Ținea minte că la un moment dat totul a Început să se Învârtă În jurul lui, pământul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o viteză amețitoare, antrenând după el toate lucrurile din jur. Medicului i se făcu greață, stomacul se strânse ca un pumn și dinăuntrul lui țâșni un lichid galben-verzui, amar ca fierea, Împroșcând pereții. În Încăpere se răspândi un miros neplăcut, care-l făcu pe medic să vomite din nou. La fiecare spasm al stomacului, stomatologul Își revenea În simțiri. Răul dinăuntrul său se revărsă În afară. Da, acum, Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde te-ai ascuns? Unde ai dispărut? Chipul tău s-a risipit În fiecare picătură de rouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din timp În timp, fiecare adâncit În propria sa lume... ...Nici el nu știa cum, stomatologul Paul se trezi umblând hai-hui prin gară. Capul Îi vuia Îngrozitor, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur ușor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască. De cât timp hălăduia aici, medicul nu-și dădea seama. Ținea minte, ca prin ceață, cum, tot căutând-o pe Mathilda, ieșise din casă, cum trecuse pe Karl Marx și de aici pe Independenței, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noi? Dan: Vreau! Ciprian: Atunci, să-l cântăm! Se interpretează cântecul de către toți elevii! PINOCCHIO Prezentatorul ( rostește tare, cu bucurie): Stimați și dragii noștri spectatori, Găsiți-vă o clipă de răgaz Spre a-l cunoaște pe Pinocchio-Năzdrăvanul. În clipe de amar și de necaz ! Așa-s copiii care nu ascultă ... Voi luați aminte, nu faceți ca el ! Tocmai de-aceea spunem noi povestea Să nu vă luați după un prichindel ! V-o spune și Collodi-autorul, Dar v-o repetă și prezentatorul
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Ce doctori! (Zâna exclamă și toarnă un praf alb - zahăr pudră - într-un pahar cu apă, apoi se adresează cu dragoste) Hai, bea-l ca să te faci sănătos !... Pinocchio: (se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ? Zâna: E amară, dar are să-ți facă bine ... Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau ! Zâna: Ascultă-mă! Ia și bea! Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se) Zâna: Bea, și după ce bei, am să-ți dau o
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
exclamă și toarnă un praf alb - zahăr pudră - într-un pahar cu apă, apoi se adresează cu dragoste) Hai, bea-l ca să te faci sănătos !... Pinocchio: (se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ? Zâna: E amară, dar are să-ți facă bine ... Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau ! Zâna: Ascultă-mă! Ia și bea! Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se) Zâna: Bea, și după ce bei, am să-ți dau o bucățică de zahăr
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
un pahar cu apă, apoi se adresează cu dragoste) Hai, bea-l ca să te faci sănătos !... Pinocchio: (se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ? Zâna: E amară, dar are să-ți facă bine ... Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau ! Zâna: Ascultă-mă! Ia și bea! Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se) Zâna: Bea, și după ce bei, am să-ți dau o bucățică de zahăr ca să-ți îndulcești gura. Pinocchio: Dar unde e bucățica
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
te faci sănătos !... Pinocchio: (se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ? Zâna: E amară, dar are să-ți facă bine ... Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau ! Zâna: Ascultă-mă! Ia și bea! Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se) Zâna: Bea, și după ce bei, am să-ți dau o bucățică de zahăr ca să-ți îndulcești gura. Pinocchio: Dar unde e bucățica de zahăr ? Zâna: Uite-o aici! (și zâna scoate o bucată de zahăr
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mănâncă repede) Ce binear fi să fie și zahărul o doctorie! Aș vrea toată ziua să mi se dea. Zâna: Acum ține-te de făgăduială și bea! Pinocchio: (duce paharul puțin la gură, își bagă nasul în el) E prea amară ! Nu pot s-o beau! Zâna: Cum poți să spui așa ceva? Nici n-ai gustat-o ! Pinocchio: Așa ! Nu pot s-o beau ! Zâna: De ce? Pinocchio: ( cu ton îmbufnat) Mă supără perna aceea ... și ușa ... Zâna: (aleargă, ia perna și
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
niciodată În firea-mprejurării, nicicând nu mi se-arată, Tărâmul către care, râvnește al meu gând... Bat drumul de pe care nu pot să mă abat Și-ncerc până la capăt să duc a mea povară Acum, când viața însăși, devine mai amară, Mă tot trudesc să aflu...și încă n-am aflat... De ce, trecând prin lume, nu pot ca să ajung La țărmul ce mă cheamă, neliniștit, în vise, Cu-a sale frământări, care mi-au fost prescrise Și ținta lui precisă, nu
ADEV?RUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83740_a_85065]
-
cu poftă și-și văzu de drum. Viviana se rușină și hotărî să nu mai întrebe pe nimeni, renunțând la vizita ei la bunica. Excursia își urmă cursul. Drumul de întoarcere parcă era mai lung, iar Viviana păstra un gust amar de la întâmplarea din parc. Cum a fost excursia? au întrebat-o părinții când a ajuns acasă. A fost frumos! și începu să povestească ce îi plăcuse ei mai mult. Dar, știi, mămico? Am vrut să merg la bunica și am
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
la auzul unui răspuns atât de inocent. Sărută cu blândețe fruntea copilei, după care, o încredință bunicii, care se pricepea atât de bine să astâmpere spaimele copiilor. Într-un târziu, când se liniștise, în timp ce se înfrupta din dulceața de cireșe amare cu care încerca s-o îmbuneze bunica, Viviana cugeta în sinea sa și hotărî că, de fapt, Ursu nu avea deloc pricepere să-și înfrumusețeze locuința. Prin urmare, nu avea să-i mai viziteze căsuța de acum înainte. Lecția de
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
printre rândurile dușmanilor și în zorii zilei se afla la mai multe leghe de tabăra sa. Întâmplarea a făcut ca drumul ei să ducă pe lângă podul fatal al Uitării. Apropiindu-se de el a întâlnit o tânără fată care plângea amar. Aceasta era Flordelis, al cărei iubit, Florismart, după cum am povestit mai sus, avusese soarta lui Roland și a atâtor altora căzând victimă cupei vrăjite. Ea-și povesti Angelicăi nenorocirile, rugând-o s-o ajute la salvarea cavalerului ei și a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
acest timp, Roland, pentru a-și împlini făgăduiala făcută Angelicăi, bătea drumurile în căutarea aceleeași aventuri. Pe când trecea printr-o pădure el a văzut un cavaler înarmat până-n dinți și călare, păzind o doamnă legată de un copac, care plângea amar. Roland alergă s-o elibereze, dar a fost rugat de cavaler să nu se amestece, deoarece își merita soara prin necinstea ei. Și drept dovadă i-a mai dat câteva lovituri și învinuiri. Doamna a tăgăduit toate învinuirile, iar Roland
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ghizdele, ușoară ca o frunză, potrivinduși pașii pe acest cântec: Cel ce-n astă lume parte de renume, de avere și noroc să aibă vrea. Să mă-nhațe iute de moțul din frunte. De scapă însă clipa e vai și amar de el Căci ceea ce pierzi astăzi zadarnic cauți mâine și tot ce-ți mai râmâne E un amar regret. Sfârșindu-și cântecul zâna a sărit de pe marginile fântânii și a fugit din livada înflorită, sus pe un munte înalt și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de avere și noroc să aibă vrea. Să mă-nhațe iute de moțul din frunte. De scapă însă clipa e vai și amar de el Căci ceea ce pierzi astăzi zadarnic cauți mâine și tot ce-ți mai râmâne E un amar regret. Sfârșindu-și cântecul zâna a sărit de pe marginile fântânii și a fugit din livada înflorită, sus pe un munte înalt și râpos. Roland s-a luat după ea, alergînd printre mărăcini și stânci în vreme ce cerul se întuneca, iar în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
afla tocmai în acel loc unde Angelica îl trezise cu o ploaie de flori, și de unde el fugise plin de dispreț pentru drăgălășenia ei. Amintindu-și această scenă el și-a dat seama de greșeala ce făcuse, și regretându-și amar nerecunoștința, a încălecat pe Bayard, cu gând să alerge în țara Angelicăi și să-i ceară iertare în genunchi. Dar acum să ne întoarcem puțin în urmă, către acel moment când paladinii, aflând de la Dudon că erau chemați de către Carol
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Ca-n coapsa de fioruri străbătută În liturghii ascunse, până când Ecouri se scurgeau din alăută... Și alte melodii nășteau pe rând; Știu, cântecele ce vă cânt, vă par Vetuste poate, dar din ele cine Nu a sorbit măcar un strop amar, Întins dintr-un căuș, de mâini peline?
CINE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83764_a_85089]