12,966 matches
-
Duhul Sfînt coboară din nou în inima noastră, vorbind fiecăruia "pre limba sa". Coboară de astă dată în toate inimile curate și deschise. "Toți ochii îl vor vedea", cum e scris. Așadar, religiile naturale (în care includ și religiile Greciei antice, ale Indiei, Chinei ș. a.) și religiile abrahamice, sau "religiile Cărții", au vaste zone de suprapunere pe care spiritul uman le poate valorifica. Voi lăsa deocamdată deoparte Islamul, asupra căruia mă întreb și eu, ca și Alain Besançon, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
istorie și geografie, "binișor" la latină și "suficient" la matematică și științele naturii, situîndu-se, pe primul semestru, al 7-lea, între cei 59 de elevi ai clasei 27. Dintre toate obiectele de învățămînt, cel mai mult i-a plăcut istoria antică, întrucît ea i-a dat ocazia să cunoască marele epopei Iliada și Odiseea și mai ales mitologia popoarelor antice, care va fi folosită din plin, în opera sa poetică. În semestrul al II-lea din acel an școlar nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
-lea, între cei 59 de elevi ai clasei 27. Dintre toate obiectele de învățămînt, cel mai mult i-a plăcut istoria antică, întrucît ea i-a dat ocazia să cunoască marele epopei Iliada și Odiseea și mai ales mitologia popoarelor antice, care va fi folosită din plin, în opera sa poetică. În semestrul al II-lea din acel an școlar nu mai avea gust de carte. Odată cu vacanța din primăvara anului 1863, la 16 aprilie, Mihai a rupt-o cu școala
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fixează vechimea acestui manuscris, cu aproximație, tot în anul 1869126. Iată că nu numai în copilărie, ci și la vîrsta aceea de aproape douăzeci de ani, el încă trăia într-o lume de vrajă a basmelor populare și a zeițelor antice, luate din Mitologia lui G. Reinbeck. Prin pădurea Ipoteștiului, pentru poet, trecea mîndră, la vînat, Diana, zeița vînătoarei, "cu fața dulce și bălaie". Pe umăr ea purta an arc de aur. Tot pe acolo trăia Chloris, zeița florilor, și Eol
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
școlii în care studentul a urmat ultimul trimestru, Eminescu a scris: Școală particulară, în București 129. Fiind înscris extraordinar și deci fără obligația de a da examene, el a audiat cursuri de filozofie, de drept, de medicină, limbi romanice, istorie antică etc., fără a se pregăti pentru o anumită specialitate. Aici ne interesează mai ales legăturile sale cu Ipoteștiul. "Pe la sfîrșitul lunii mai" (1870) ne spune Slavici 130 Eminescu a plecat acasă în vacanță." De vara aceea trebuie legată amintirea fratelui
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de la Ipotești"145. Deși pentru Perpessicius, acea iubită încă nu era identificată, totuși legătura cu ea o bănuise. În schimb, L. Galdi 146 credea că în titlul Cîntecul Casandrei, schimbat apoi în Cîntecul unei Cassandre Eminescu face aluzie la numele antic al Cassandrei, iar după aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pui coroana pe a mea frunte/ Și să-mi pui lira de căpătîi". În episodul Dochia, din Memento mori, scrisă în 1872, își arată dorința ca la moartea sa întreaga Dacie cu codrii seculari să-nvie în toată măreția lor antică și, în frunte cu împărăteasa "la sicriu că-mi vin,/ Să simt că flori aruncă, pe giulgiul meu de in"150. Fără Casandra, se simțea singur și voia să moară, ca să se ducă lîngă ea. Aceasta este explicația ultimei strofe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ale industriei experienței. Orașele istorice devin cetăți tematice care se străduiesc să răspundă nevoilor de „autenticitate” ale turiștilor dornici de excursii în ținuturi îndepărtate, de ambianță și de exotisme folclorice. În anumite parcuri tematice sunt reconstituite virtual sau material orașe antice, rezervații pentru pieile roșii, animale dispărute, momente din istoria națională. Altele recreează indoor climate, păduri tropicale, viscol, medii maritime; altele, în sfârșit, simulează erupții vulcanice sau cutremure. Am basculat într-o industrie a experienței caracterizată printr-o orgie de simulări
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mod exemplar individualizarea crescândă a modurilor de viață. Nicio „ieșire din sine”, ci, dimpotrivă, dezvoltarea unui timp pentru sine, rezervat liberei dispoziții personale; nicio disoluție a principium individuationis, ci, mai degrabă, un timp recreativ în care se afirmă gusturile subiective. Anticul otium era un timp al construcției de sine, manifestându-se în cultivarea divertismentului și în contemplație, în meditație și în conversație. Bacanalele ofereau o imagine răsturnată a moravurilor sociale și duceau, în cursul petrecerii colective și extatice, la deposedarea de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și de invidia celorlalți, de unde o mulțime de atitudini socialmente recomandate având drept scop ținerea la distanță a sentimentelor distructive: să dai pomeni, să nu-ți etalezi averea, să nu te fălești cu ce ai sau chiar, ca în China antică, să-și depreciezi situația inclusiv umilindu-te. Nimeni nu trebuie să-și exprime zgomotos bucuria cu ocazia vreunui eveniment fericit, să se înfumureze pentru vreun bun sau un avantaj oarecare, să arate în vreun fel că situația sa e mai
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
stagiile, institutele și atelierele care oferă practici psiho-corporale sau psiho-ezoterice destinate desăvârșirii personale. În paralel, budismul, mistica, literaturile religioase ori spirituale se bucură de un succes notabil, la care se adaugă o nouă vogă a filosofiei trăite și a înțelepciunilor antice. Tot atâtea fenomene care ilustrează ceea ce unii numesc o „schimbare de paradigmă”21, o „Nouă Vârstă” caracterizată prin preocuparea pentru „înțelepciune” sau autoperfecționare spirituală 22. În contrast cu concepția materialistă a fericirii, aceste demersuri spirituale sunt axate pe căutarea echilibrului interior, pe
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
pentru a trăi confortabil în ea, fără stres sau anxietate. Obiectivul este de a face existența materială mai calitativă și mai echilibrată: și iată-ne la ora imaginarului confortului integral, material și emoțional, consumator și psihologic. Sub eticheta de înțelepciune antică se prelungește, de fapt, căutarea individualistă a fericirii mondene. Nu o „schimbare de paradigmă”, ci dinamica de pluralizare a mitologiilor fericirii individualiste. Iluzia înțelepciuniitc "Iluzia înțelepciunii" Noua apreciere de care se bucură spiritualitățile religioase și laice este prezentată frecvent drept
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
-l învățăm din experiența de viață, acesta este că suntem incapabili să fim stăpânii fericirii. Dacă noua stare de grație a spiritualității exprimă noi aspirații, ea este, din păcate, și purtătoarea unei orbiri vecine cu obscurantismul. Să ne întoarcem la antici? Demersul are și unele avantaje, cu condiția să nu fie însoțit de respingerea învățăturilor modernilor, de o negare a lecțiilor lor de neînlocuit în care se dezvăluie iluziile puterii conștiinței și ale înțelepciunii. Nimeni n-a știut mai bine ca
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mod radical principiul? Întrucât omul nu este Unul, filosofia fericirii trebuie să lase loc unor norme sau unor principii de viață antitetice. Trebuie să recunoaștem legitimitatea frivolității hedoniste și, în același timp, necesitatea construirii sinelui prin gândire și acțiune. Filosofia anticilor căuta să formeze un om înțelept care să rămână identic cu el însuși, dorind mereu același lucru în coerența cu sine și respingerea a tot ce e superfluu. Dar este acesta un lucru realmente posibil, realmente de dorit? Nu cred
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
lui Craig. Dacă respinge și corectează viziunea propusă de Craig - în „Actorul și Supramarioneta” - despre prima apariție a actorului (o viziune negativă, incriminând pătrunderea în forță a psihologiei, introducerea unei dimensiuni pur umane, legate de cotidian, de emoție, atunci când idolul antic s-a văzut detronat), o face tocmai pentru a-i acorda acesteia din urmă dimensiunea pe care s-ar cuveni să o aibă, aceea a unei apariții venite de altundeva, apariție a unui mort întors în lumea celor vii. Ca și cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai mult cu cât, dincolo de variabilele proprii fiecărei culturi, se configurează scheme de proceduri simbolice cu valoare universală. În acest sens, câteva chei de acces ne sunt oferite de antropologia istorică a Greciei arhaice, aliată cu antropologia africană. În Grecia antică, așa cum arată Jean-Pierre Vernant 1, problema fantomei se înscrie în sfera eidolon-ului și a diferitelor sale forme. Eidolon este cuvântul ce desemnează atât fantoma care se arată, cât și apariția de origine supranaturală sau imaginea din vis. Așadar, trei modalități
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Lot a împietrit uitându-se înapoi la Sodoma și văzând Apocalipsa, văzând chipul morții. Lot și fiicele sale, ca și noi, i-au lăsat pe morți să îngroape morții. Cetățile noastre nu se mai clădesc în jurul cimitirului, precum cetățile antice. Teatrul ca dialog cu cei morțitc "Teatrul ca dialog cu cei morți" Am mai spus că, pentru Genet, această desconsiderare a morții, această împingere a cimitirului spre periferia orașului înseamnă sfârșitul teatrului. Al teatrului ca dialog cu cei morți, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fost oare această statuie prezentă în tragedia lui Euripide? N-avem de unde să știm. Totuși, după parcurgerea tuturor exemplelor examinate mai sus, e limpede că tema barocă a statuilor care vorbesc atunci când morții se întorc are legături profunde cu tradiția antică. Cu siguranță că statuia însuflețită nu reprezintă, în tragedia greacă, modalitatea cea mai frecventă prin care se afirmă că morții pot reveni printre cei vii sau că ei continuă să trăiască sub pământ. Pe scena tragediei, simplele însemne funerare (stâlp
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a doua apariție a spectrului, Macbeth încearcă să-l izgonească, poruncindu-i să redevină trupul neînsuflețit, rece și orb care fusese, dar nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a fantomelor antice. Când același spectru se va înfățișa pentru a treia și ultima oară (actul al patrulea), el va fi însoțit de câteva năluci chemate de soborul vrăjitoarelor, umbre care vin și pleacă, se ivesc și pier îndată („come like shadows, so
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de pe un tron câștigat prin vărsarea sângelui lui Duncan. În spatele fantomei lui Banquo se profilează umbra amenințătoare a regelui asasinat. Tragedia shakesperiană înscrie astfel istoria în bezna unei nopți în care morții pot apărea în orice clipă, la fel ca anticele fantome. S-ar părea că asistăm la o reactualizare a străvechii viziuni nocturne asupra istoriei: să nu uităm că Iuliu Cezar și Hamlet sunt piese scrise în aceeași perioadă. Leșul însângerat al lui Cezar își arată rănile căscate ca niște
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cată cuvioasa-ngropăciune1. Mai târziu, fantoma lui Cezar își va face efectiv apariția în fața lui Brutus, îngrozindu-l. Tot așa cum fantoma bătrânului Hamlet, ivită în toiul nopții, va fi și ea, așa cum am văzut, înconjurată de ecourile teribilelor nopți ale istoriei antice, o istorie apăsată de întunecatele prevestiri ale reîntoarcerii regilor morți veniți să ceară dreptate, o istorie în care, în absența fantomelor răzbunătoare, răzbunătorii devin ei înșiși purtători de fantome. Chiar și atunci când istoria are de-a face cu veritabile fantome
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
2, Maeterlinck reflecta la mijloacele de care dispune teatrul și își afirma net orientarea: acesta trebuie să se elibereze cu orice preț de trivialitatea corpului viu, material, al actorului. Deziderat pentru realizarea căruia dramaturgul propunea recursul la referințele artei teatrale antice, la măștile tragicilor greci, dar și apelul la acea sculptură „în legătură cu care începem să ne punem astăzi unele întrebări ciudate” și căreia îi prezice un viitor promițător, cu o încărcătură sporită de mister. Anunțându-l deja pe Craig, Maeterlinck se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
soartă ca și acesta. Personajul ibsenian dobândește astfel acea conștiință tragică prin care accede la descoperirea fatalității ca resort existențial: trecutul ne urmărește, nimeni nu i se poate sustrage. Într-un anume fel, pentru el, ca și pentru personajul tragediei antice, „sunt vii morții culcați în pământ”. O nouă Ate îl silește să refacă drumul străbătut de predecesorul său, relația lor rămânând însă destul de incertă. În scena din sera de flori, tinerii Regine și Osvald retrăiesc, într-adevăr, scena jucată odinioară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
chiar imposibilitatea de a decide între iluzie și realitate. Pe lângă manechine, Pirandello plasează în „camera aparițiilor” și un soi de popice ciudate, al căror vârf are înfățișarea unui chip omenesc. Înrudite cu reprezentările de odinioară ale lui Hermes și cu anticii colossos, ele par să aibă rolul de a aminti importanța pentru teatru a străvechilor pietre funerare, puterea materialității lor impunătoare, capabilă să figureze invizibilul și, totodată, să se lase pătrunsă și stăpânită de el. Cât privește manechinele, aflăm de la bun
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statuie, și totuși, aidoma umbrei, statuia arhaică este și ea o umbră, o prezență reală ce trimite la un altundeva, la un spațiu de dincolo de realitate devenit, datorită ei, un element intrinsec al lumii reale 1. Ca, de pildă, idolul antic evocat în Actorul și supramarioneta 2 sau acei colossos de care e obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]