5,714 matches
-
în bazinul văii Jgheabului - afluent al Slănicului, există câteva platouri la 500 - 650 m unde sarea apare la zi. Dizolvarea a creat aici forme carstice de o frumusețe și complexitate deosebite. Arealul este localizat în Subcarpații de Curbura, orientarea întregului areal fiind în general SV- NE. Aria subcarpatica dintre Râmnicul Sărat și Slănic este inclusă Subcarpaților Vrancei, în timp ce arealul subcarpatic cuprins între Slănic și răul Buzău este inclus Subcarpaților Buzăului. Limită nordică dintre Subcarpați și zona montană, urmărește marginea sudică a
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
zi. Dizolvarea a creat aici forme carstice de o frumusețe și complexitate deosebite. Arealul este localizat în Subcarpații de Curbura, orientarea întregului areal fiind în general SV- NE. Aria subcarpatica dintre Râmnicul Sărat și Slănic este inclusă Subcarpaților Vrancei, în timp ce arealul subcarpatic cuprins între Slănic și răul Buzău este inclus Subcarpaților Buzăului. Limită nordică dintre Subcarpați și zona montană, urmărește marginea sudică a Pintenului Ivănețu, în lungul depresiunii de contact sau de flanc, ce se desfășoară pe aliniamentul Sibiciu- Brăești- Lopătari
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
zăpadă apare înainte de luna noiembrie în zona montană; în subcarpați aceasta se înregistrează în jurul datei de 20 noiembrie. Pe timp de iarnă la poala subcarpaților apar invazii de aer rece, cunoscute sub denumirea de Crivat. Din punct de vedere morfohidrografic, arealul Geoparcului este inclus bazinelor hidrografice ale râurilor Buzău și Râmnicul Sărat, afluenți pe dreapta ai râului Siret. Coloana vertebrală a rețelei hidrografice o constituie râul Buzău, care adună în zona Geoparcului de pe pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărățelul, Slănicul și Câlnăul
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
contactul dintre zona subcarpatica și cea montană pe aliniamentul: Chiojd-Sibiciu-Lopătari. Predomina evident pădurea de fag, în asociație cu aninul (Alnus incana), mesteacănul, paltinul (Acer pseudoplatanus), ulmul și cu arbuștii, (alunul, tulchin, șoc negru și roșu), care în general apar în arealele despădurite și lipsesc complet în interiorul pădurii de fag. În zonele defrișate recent se dezvoltă asociații cu părușcă, fragi, zmeura, mure. Treptat ele sunt înlocuite de păduri de tranziție cu specii iubitoare de lumină (plopi, salcii, mesteceni), iar într-o fază
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Pe potecile cele mai întunecate sau în zmeurișuri poate fi întâlnit ursul brun carpatic, la care se adaugă lupul, vulpea, iepurele, șoarecele de pădure, precum și numeroase păsări(ieruncile, cocosul de munte, mierlele, privighetori, ciocănitoarea și unele specii de vulturi). În arealul subetajului gorunului sunt frecvente specii de animale existente și în subetajele anterioare , după cum unele provin din stepa și silvostepa. Numeroase sunt speciile de păsări (mierla, sturzul, potârnichea, ciocârlia, pițigoiul), reptile (șarpele orb, șopârla), batracieni, insecte. Zona geoparcului este o zonă
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
sau de către oameni dacă flacăra se stinge). Se află pe versantul vestic a culmii Breazău, aflat pe stânga văii Slănicului la NNE de satul Terca (Comună Lopătari) Este o stâncă aflată pe versantul estic al Culmii Războiului (Masivul Ivănețu), în arealul limitrof satului Ploștina din comuna Lopătari, pe dreapta Slănicului. Plaiul și Culmea Războiului - aflate în prelungirea vârfului Ivănețu spre nord-est, oferă frumoase puncte de belvedere asupra masivelor Penteleu și Podu Calului Vârful Ivănețu - este cel mai înalt vârf al masivului
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Lopătari, pe dreapta Slănicului. Plaiul și Culmea Războiului - aflate în prelungirea vârfului Ivănețu spre nord-est, oferă frumoase puncte de belvedere asupra masivelor Penteleu și Podu Calului Vârful Ivănețu - este cel mai înalt vârf al masivului. Lacul Mocearu este situat în arealul administrativ al comunei Chiliile, la sud‐vest de Lopătari. Este înconjurat de pădure, fiind limitrof satului Plaiul Nucului. Accesul se realizează printr-o derivație cu statut de drum comunal, din DJ203K de pe porțiunea Lopătari - Plaiul Nucului. De forma relativ circulară
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
excavații cvasicirculare cu dimensiuni variabile, care degajă noroi fluid sau apă noroioasa cu urme de petrol. Gazele agită materialul fluid din crater, dând impresia că acesta fierbe. Acestea mai poartă numele și de „bolborosi”. Se află pe Valea Grabicina în arealul comunei Scorțoasa și sunt formate ca urmare a alunecărilor de teren. În Satele Berca și Pâclele (comună Berca) sunt iodate și clorosodice În satul Pacuri (comună Cănești) sunt sulfuroase, clorosodice Se află în satul Pacuri (Com. Cănești). De aici din
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Babele de la Chiliile". Sunt un grup de blocuri imense de calcar aparținând Jurasicului superior, monumente ale naturii. Sunt situate pe Valea Buzăului între Rușavăț (comună Viperești) și Bădila (comună Pârscov) și formează o rezervație geologică și paleontologica. Este situată în arealul administrativ al comunei Viperești, fiind o rezervație localizată la aproximativ 500 metri de Blocurile de calcar de la Bădila. Reprezintă interes atât prin catena de sare care aici, arată o fereastră geologică, cât și prin arbustul de cătina albă care vegetează
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
situat între acesta și porțiunea finală a Sărățelului. Se află la Pârscov, în satul în care s-a născut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii românești, membru al Academiei Române. Sunt 2 areale de vulcani noroioși situate în comuna Cozieni în satele omonime. În satul Fișici (comună Bozioru) se înâlnesc izvoare sulfuroase. Spre satul Nucu, pe drumeagul de căruță ce însoțește în aval Gârla Nucului, se întâlnesc izvorașe minerale ("ciuciure" în limbajul localnicilor
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
care sunt formați pe alternante de strate dure (gresie cu ciment silicios , calcare) cu altele moi (marne, pietrișuri slab consolidate), dispuse vertical. Este un grup de 7 contraforturi de gresie întrepătrunse de vai împădurite, situate asemenea dinților unui pieptene în arealul limitrof poienii. Pe culmea Ivănețu sunt mai multe lacuri care au luat naștere între valuri de alunecare. Cele mai numeroase se află pe valea Hânsarului. Dintre ele se detașează "Lacul Tâlharilor" (sau "Lacul Hânsaru") , mai mare, aflat pe treaptă superioară
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
comunitară "Cozia - Buila - Vânturarița" și reprezintă o zonă cu un relief (dezvoltat în calcare) diversificat (cu abrupturi stâncoase, grohotișuri, ravene, hornuri, pereți verticali, văii, peșteri, avene); ce adăpostește, conservă și protejază o gamă diversă de floră și faună specifică Meridionalilor. Arealul „” a fost desemnat ca rezervație naturală în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice aflate în bioregiunea alpină aflată în sudul Munților Căpățânii. Flora rezervației este constituită din arbori specifici pădurilor
Muntele Stogu () [Corola-website/Science/326260_a_327589]
-
10 hectare (20 holde). În timpul lui Tibor Karolyi moșia avea deja 100 de holde de pădure plantata și populată cu fazani (localnicii o numea fățănărie). Odată cu angajarea lui Iosif Prohaska, începe o perioadă în care este gestionat aspectul exterior și arealul dendrologic. Astfel, are loc amenajarea fântânii arteziene și a unui teren de tenis. În anul 1968 devine în mod oficial Parc dendrologic. În 1990 este transferat în proprietatea Universității "Vasile Goldiș" din Arad, peste patru ani devenind Grădină botanica. Ghid
Castelul Csernovics din Macea () [Corola-website/Science/322548_a_323877]
-
mai lung ca cel inferior, care are o mustață. Caracteristic este pata de culoare închisă de deasuppra înotătoarei pectorale. Peștele poate fi întâlnit frecvent la adâncimi între 10 și 100 m, pe fundul mării. "Melanogrammus aeglefinus" trăiște Atlanticul de Nord, arealul lui se întinde de la Golful Biscaya, Islanda, Groenlanda, Terra Nova, ajungând până în Marea Nordului, Marea Barenț și Marea Albă. El se hrănește cu viermi, scoici, crustacei și icre și puiet de pește. Depunerea icrelor are loc între lunile martie și iunie
Eglefin () [Corola-website/Science/322734_a_324063]
-
Petrom. În anul 2003, o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriului României a fost concesionată de Regal Petroleum. Este vorba de o felie din România situată în Modova, în zona județelor Neamț, Bacău, Iași, Suceava. Arealul a fost concesionat pentru ca firma lui Frank Timiș să caute zăcăminte de gaze naturale și petrol. Reprezentantul firmei Regal Petroleum în România este Mihail Ianas, fostul director al Agenției Naționale a Resurselor Minerale din România (ANRM), adică tocmai instituția guvernamentală
Central Europe Petroleum () [Corola-website/Science/322765_a_324094]
-
Chelisochidae, Labiduridae și Anisolabididae, dar se sugerează că Forficulina este parafiletică prin exluderea familiei Hemimerina care ar trebui sa fie inclus în Forficulina. Subordinul Archidermaptera † Subordinul Arixeniina Subordinul Forficulina Subordinul Hemimerina Urechelnițele sunt comune și se întâlnesc în multe dintre arealurile locuite de oameni. Nu există nici o dovadă că ar transmite boli oamenilor sau altor animale. Cerci par periculoși, dar chiar și cleștii curbați ai masculilor pot cauza foarte puține daune oamenilor. Este un mit urban comun că urechelnițele caută canalul
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
pe malul Mării Negre, din Peninsulă Crimeea, până în zona orașului Varna de astăzi, regăsita în documentele istorice și denumirea "Eparhia litoralului Mării Negre". În anul 536 această eparhie a fost reorganizata, reducându-se semnificativ teritoriul în care se întindea și rămânând numai arealul aproximativ al Dobrogei de astăzi. În același timp au fost înființate 14 episcopii sufragane în importanțele cetăți din provincia română Scytia. În urmă invaziei slavo-avare, structura administrativă a Mitropiliei s-a dezintegrat, scaunul de la Tomis fiind retrogradat la rangul de
Arhiepiscopia Tomisului () [Corola-website/Science/322849_a_324178]
-
literare românești. În felul acesta, se poate spune că, la nivel sintactic și lexical, limba textului prezintă particularități ce decurg din constrîngerile modelului slavon. Cu toate acestea, în special la nivel fonetic și morfologic, limba aparține unei perioade și unui areal lingvistic românesc. În general, prin majoritatea particularităților pe care le prezintă, se poate susține că textul este, mai degrabă, de proveniență sudică. Fără a se particulariza în mod deosebit, limba textului, indică un autor provenind dintr-o zonă cu un
Codicele Bratul () [Corola-website/Science/322279_a_323608]
-
lungul timpului în paginile sale și-au găsit locul studii semnate de istorici de prestigiu precum Hadrian și Constantin Daicoviciu, Costin Feneșan, Wolker Wollman, Marian Gumă, Gheorghe Lazarovici, D. Țeicu, Valeriu Leu și mulți alții, cu valoroase studii privind istoria arealului bănățean, din cele mai vechi epoci și până în prezent. Este una din componentele principale ale instituției, fiind centrată pe trei directii de investigare: arheologică, istorică și etnografică. Cercetările arheologice au vizat în special siturile preistorice și monumentele medievale din Caraș-Severin
Muzeul Banatului Montan () [Corola-website/Science/329642_a_330971]
-
mari. Se hrănesc cu vegetale, consumând rădăcinile, tulpinile, frunzele, fructele și semințele multor specii de plante, unele consumă și insecte. Unele specii fac rezerve de hrană, uneori în cantități mari, în camere speciale ale galeriei. În părțile de sud ale arealului reprezentanții familiei se reproduc pe tot parcursul anului, iar în părțile de nord, reproducerea este de regulă sezonieră. Gestația durează 17-33 zile, după care femelele nasc 1-18 pui. Maturitatea sexuală la unele specii este atinsă la vârsta de 42-49 de
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
Câteva specii au importantă economică, fiind vânate sau crescute pentru blana lor. (de exemplu, bizamul). Bizamul este un exemplu de aclimatizare cu succes a unor noi specii de mamifere pe teritoriul vast al mai multor țări, care se află în afara arealelor lor naturale.
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
asigură condiții de hrană și cuibărire pentru păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cu specii de: pietrar negru ("Oenanthe pleschanka"), drepneauă neagră ("Apus apus"), pasărea ogorului ("Burhinus oedicnemus"), lăstun de stâncă ("Hirundo rupestris") sau ciocârlie de Bărăgan ("Melanocorypha calandra"). În arealul rezervației este semnalată prezența unui mamifer : dihorul pătat ("Vormela peregusna"), precum și a mai multor specii de reptile (țestoase, șopârle, șerpi) și de broaște. Vegetația este constituită din elemente floristice cu specii de plante (meridional-continentale și xero-mezofile) rare, printre care: centaurea
Capul Doloșman () [Corola-website/Science/329776_a_331105]
-
sărătură ("Charadrius alexandrinus"), piciorong ("Himantopus himantopus"), lebădă de iarnă ("Cygnus cygnus", barză albă ("Ciconia ciconia"), pelican comun ("Pelecanus onocrotalus"), stârc purpuriu ("Ardea purpurea") și rață roșie ("Aythya nyroca"), buhai de baltă ("Botaurus stellaris") sau erete de stuf ("Circus aeruginosus"). În arealul rezervației naturale este semnalată prezența unor specii de plante (rare sau protejate prin lege) de sărătură, dintre care: "Paronychia cephalotes" și "Koeleria lobata". În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice
Sărăturile Murighiol () [Corola-website/Science/329773_a_331102]
-
Hamsterii () sunt o subfamilie de animale rozătoare care face parte din familia "Cricetidae", suprafamilia Muroidea. Această grupă de animale cuprinde cca. 25 de specii, clasificate în 6 sau 7 genuri, care trăiesc în areale cu climă uscată, aridă. În Europa Centrală hârciogul este semnalat pentru prima oară în perioada miocenă, el ar fi migrat din nordul Africii. Cele mai multe specii nu sunt periclitate de dispariție, un caz de excepție este hârciogul sirian auriu (Mesocricetus auratus
Cricetinae () [Corola-website/Science/329786_a_331115]
-
în general o coadă scurtă și au pe maxilarul inferior trei dinți tăioși și buzunare în amândouă părțile ale gurii în care își depozitează hrana pentru a transporta în galeriile subterane. Hârciogul european (Cricetus cricetus) este prezent nativ într-un areal larg în majoritatea regiunilor Europei, Rusiei, până în Kazahstan. Hârciogii trăiesc de regulă în regiunile de șes sau munte cu climă uscată, sau semiuscată. Hrana lor este în general de natură vegetală, formată din semințe, rădăcini, fructe, frunze sau flori, ce
Cricetinae () [Corola-website/Science/329786_a_331115]