7,814 matches
-
vrea să le știe vindecate de gută. Tu te duci la ele, căci stau aproape de tine... Eu mă duc acasă, căci am muncit prea mult. Câștigul îl facem pe jumătate ca să te speli de rușine... O să reușești, toată viața - două biete bătrâne se vor ruga pentru tine. Nu te duci, te prezinți, diseară, la mine, cu patru sute de lei. Am verificat, au patru L.P.-uri d'ale tale, o să vezi tu pe care... Au și o sculă superbă, trăznită, ai să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mate s-o apuce pe-acolo. Dacă nu par receptive la music, dau drumul mai tare la stații și una o să moară de inimă și alta de ficat." De fapt, urcând scările, Pinky se întreba dacă există pe lume două biete bătrâne capabile să-l înțeleagă. Dacă existau, ar fi teribil de neînțeles să locuiască atât de aproape de strada lui, pe Mihăileanu, când el locuia, la o azvârlitură de băț, pe Avram Iancu. Ajuns în fața ușii, se apropie și se depărtă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
instrucțiuni, Robin s-a așezat la masa de joc și nu s-a mai clintit de acolo două ore bune. La jumătate de ceas după ce salonul s-a deșertat aproape complet de muieri (rămăsesem, lângă Benjamin, numai eu și Cocondy) bieții soți, alarmați de valeți plătiți și porniți în explorare către sere, au învățat destule despre postura în care merită admirat un portocal. O anumită perioadă, lumea a continuat să petreacă încîntată. Fiecare bărbat nimerind, în general, peste fundul dezgolit al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceremonialul verbal, frazele obsedante. Deveneau impenetrabili la argumente, tremurau, se adăpostea fiecare după delirul lui de negație, era modul lor de a striga după ajutor: - Tovarășul director, nu mă pisa. Lasă-mă cubic sau paralelipipedic! (cum implora, pe vremuri, și bietul baschetbalist Bibi). - Ciupește-mă la pix, să-ți fie bine! - Dacă mor cumva, mă trezești! Pe coridoare, se întindeau, în pas alergător, ca la companiile de pompieri, rolele de maț, cu pulpa lucioasă. Se înșurubau racordurile la hidrante. Furtunurile elegante
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
s-a auzit decât un foarte lung cârâit, Regele învîrtind, în cerul gurii lui, tot o tumoare. În urmă cu douăzeci de ani, o promoție de pacienți de la Mociornița, mărșăluind de-a lungul râului Teasc, din vecinătate, dăduseră peste un biet ciobănaș adormit, se apropiaseră de el și-și vărsaseră în trupul lui, ca într-un hârdău, toate bolile lor multiple, transformîndu-l într-o clipită, pe păstor, într-un Rege, bolnav de absolut toate bolile nervoase posibile. Înfățișarea sa era când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
salam ori o supă, precis te-ai fi cabrat și-ai fi sărit chiar în clipa în care te-ai fi trezit abandonat unor asemenea dinți. Ai fi pornit prin popicării, ți-ai fi schimbat viața. Mi-l închipuiam pe bietul domn Costache veșnic flămând, 332 DANIEL BĂNULESCU Un funcționar, evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne zgârcim în libertatea ce ne-o acordăm. De nu ne-am pune piedică, de câte ori fiece clipă n-ar fi altceva decât o supraviețuire! Nu se întîmplă de multe ori să rămânem noi înșine doar prin ideea limitelor noastre? O biată amintire a unei individualizări trecute, o zdreanță a propriei individuații... Ca și cum am fi un obiect ce-și caută un nume într-o natură fără identitate. - Omul e făcut - ca toate vietățile - pe măsura unor anumite senzații. Or, se întîmplă ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înseamnă a le cântări fără a participa; a le lua în tragic - a te angaja în soarta lor. Între seriozitate și tragedie (această tristețe ca acțiune) este o mai mare deosebire decât între un funcționar și un erou. - Filozofii sânt bieți agenți ai Absolutului, plătiți din contribuțiile mâhnirilor noastre. Din a lua lumea în serios și-au făcut o profesie. Tristețea - în forma ei elementară - este o genialitate a materiei. Inspirație primară fără gânduri. Trupul și-a înfrînt condiția și tinde
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea. Dac-ai putea muri lumii în umbra femeii, dacă parfumul ei ar fi emanație de melancolie pentru adormirea unei inimi, smulsă pămîntului! Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, și-n care înțelepții îți par biete veverițe, iar sfinții profesori ratați. Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă și tainică și mai durabilă ca dorința zvăpăiată de fericire. De-ar predomina aceasta, cum am lămuri îndepărtarea vertiginoasă de rai și tragedia ca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până la cer. Și petrec o vacanță eternă în adăpostul pleoapei divine... Oare Dumnezeu face cât Marea? De ce, când sânt bătut de valuri, teologia mi se pare o știință a aparențelor? Marea - vastă enciclopedie a nimicirii - e mai cuprinzătoare decât cerul - biet manual de Absolut. Gândurile periculoase sânt precedate de o slăbiciune fizică. Discreția corpului în fața a tot ce-i nelume. Filozofia neavând organ pentru frumusețile morții, am luat-o cu toții înspre poezie... Dumnezeu n-a avut nevoie să ne trimită călăi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
între lumi. Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică. Nesfârșitul nopții pare o margine din priveliștea acestei dilatări și dorești stingerea ca o limită, agonia ca o încadrare. Cine va fi altoit infinitul pe o biată inimă? Cum oamenilor le lipsește poezia, în ce să ancorezi, dacă nu în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am văzut eu în viața mea să port în mine? Mă sperie gândul că toate peisajele, cărțile, femeile, vulgaritățile și viziunile sublime s-au condensat într-un creier și că o parte din trecutul umanității s-a actualizat într-o biată conștiință. Aceste gânduri, viziuni, aspecte și obiecte nu par a se fi subtilizat în țesăturile unei substanțe nervoase, a se fi subțiat până la transparență într-un mediu de o finețe inexplicabilă, ci am impresia că s-au transpus în mine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nediferențiată a acestei țări, îmbîcsită de superstiție și scepticism, amestec steril, blestem ereditar. Toată România miroase a pământ. Unii spun că e sănătate; ca și cum aceasta ar fi un elogiu! Să nu fim noi capabili a deveni mai mult decât un biet popor? Aceasta este întrebarea. Poetul rus Belîi, plin de tristețe și torturat de viitorul Rusiei, a exprimat, într-un vers sfâșietor, un sentiment care mă domină de câte ori mă gândesc serios la Romînia: "Tu vei dispărea în spațiu, o Rusia mea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțelepți. Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen colectiv. Poporul românesc este cel mai înțelept popor din Europa; dar nu din spirit, ci din lipsă de curaj și de afirmare. Nu este vremea subt om, ci bietul om subt vremi" este o catastrofă pentru neam. Și când te gândești că această maximă este un simbol, este cheia destinului nostru! Orice proverb, orice reflexie populară românească exprimă aceeași timiditate în fața vieții, aceeași nehotărâre și resemnare. Va trebui să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
degajeze de toate lanțurile eredității sud-estice. Exploatîndu-și disponibilitățile de modernism, ea se va salva rând pe rând exterior, pentru ca mai târziu să-și închege un sâmbure lăuntric. Ce am putea noi învăța de la tradiția obscură a acestui colț de lume? Biete popoare care s-au frământat să ajungă ceva, ca în urmă să nu realizeze nimic! Imperialismul otoman este o rușine a istoriei, este reversul negativ al spiritului. O țară care a cucerit atâta pentru a nu lăsa în urma ei decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spiritul, cât și viciul. Războiul este un fenomen atât de complicat, încît am fi nedrepți de i-am epuiza sensul în crimă. Din punct de vedere uman n-are nici o scuză; de aceea se face el prin oameni. Sîntem niște biete unelte ale unei mari și sinistre fatalități. Trebuie să dea de gândit tuturor pacifiștilor următorul lucru: toate popoarele europene care n-au luat parte la războiul mondial au căzut automat pe al doilea sau al treilea plan. Politicește, neutralitatea este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
borta-n părete și nevasta - o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie și apoi din biata-mi piele Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește? Cea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
le-ar fi cumpărat desigur... acum însă... l-am găsit în starea-n care-l vezi. Ș-apoi nici nu-mi mai zice: jupîne Riven, ci maistre Ruben! D-zeu știe cum s-or fi scrântit toate celea în capul bietului om. Bolnavul auzea toate acestea și nu știa ce înțeles să li dea. "Sunt nebuni oamenii aceștia, gândi el, și maistrul Ruben și-a ieșit cu desăvârșire din minți... nu-l mai cunosc. Aha! gândi el în urmă, eu am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrei, dar astăzi vino-n atelierul meu, căci tabloul mi-e gata. {EminescuOpVII 126} Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Domnișoara Cezara, recomandă Francesco când intrară. - Cezara? murmură Ieronim uimit și se uită lung, serios, în fața rușinoasă și roșie a bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan și părea rău dispus... Francesco ieși; iar Cezara... s-aruncă la picioarele tânărului cu mînile unite, tremurând și aproape plângând. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură {EminescuOpVII 128} îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
De nu i-ar apropia de-ai mei... îmi gâdilă genele și mă-nfioară până-n tălpi... atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură neagră îmi întunecă ochii... atunci aș omorî-o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă - să fim drepți... ce știe ea că mă chinuiește... " 2286 ș-adesea, în nopțile-namorate ale Italiei or în diminețele pline de aromă, 64r o vedeai pin bolțile nalte de frunziș ale aleelor large pe acea melancolică Venere {EminescuOpVII 146
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Iată ce zic - răspunse, arătând scrisoarea sa. - Fă ce vrei - dar astăzi vino-n atelierul meu, căci tabloul mi-i gata. Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Cezara, recomandă Francesco când intrară. - Cezara? murmură Ieronim și se uită serios în fața bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan... Francesco ieși, iar Cezara... s-aruncă la picioarele tânărului, cu mînile unite. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce vrei - dar astăzi vino-n atelierul meu, căci tabloul mi-e [i] gata. Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Domnișoara Cezara, recomandă Francesco când intrară. Cezara? murmură Ieronim uimit și se uită lung, serios în fața rușinoasă și roșie a bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan și părea rău dispus... Francesco ieși, iar Cezara,.. s-aruncă la picioarele tânărului [, ] cu mînile unite, tremurând și aproape plângând. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al patrulea - Dumnezeul[e], ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]