6,089 matches
-
leșin și mă vor întoarce la carceră“. Ce nu i se spusese era că făcuseră groapa cu o seară în urmă și-anunțaseră lumea să vină în piață: Ghazal era avocată, era mai primejdioasă ca o leoaică, ea îi batjocorise destul apărând toate cățelele în călduri care se împotriviseră legii sfinte! „Trebuie căsăpită cu pietre!“, strigau chiar femeile credincioase, darămite bărbații la locul lor, care se simțeau răsplătiți dacă însuși tatăl curvei adulterine ridica primul piatra. O lapidare în Lavasan? Nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
coline și nu mă satur să mă bucur de tot ce, altfel, aș fi pierdut. Orice exaltă viața mă îndepărtează de rug. ― Ești fericit că ai scăpat, asta e tot. ― Sunt fericit că trăiesc. ― Dar ai abjurat un adevăr. ― Am destul timp să răspândesc în lume acest adevăr, din moment ce sunt viu. Și nu văd de ce mi-ar fi rușine să recunosc că mi-e, cu adevărat, frică de moarte și că iubesc cerurile acestea de vară atât de mult încît mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
când a auzit copitele cailor la poartă și-a deschis cu mâna tremurătoare carotida suspinînd: "Ah, ce artist moare în mine!"... De fapt, asta m-au învățat verile. Că teama de moarte, fericirea și dragostea sunt lucruri normale. Și e destul să vezi totul normal, fără deformările pe care le-a impus lumii Inchiziția, pentru a-i compătimi pe cei incapabili de o asemenea teamă. ― Crezi, oare, că asta e de ajuns împotriva a ceea ce ne ucide? Tu ar trebui să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ta bazată exclusiv pe dragoste de viață. ― Această lume nu poate fi absurdă câtă vreme recunoaștem că ea s-a născut din iubire. Tot ce e viu și tot ce freamătă pe pământ s-a născut din dragoste. Nu e destul atât pentru a avea toate un sens? ― La Roma, când se făceau primiri triumfale și lumea îl aplauda pe generalul învingător, era obiceiul ca soldații, din contră, să-i adreseze acestuia vorbe mușcătoare, ca nu cumva trufia să-l îmbete
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
tobă. Paraschiv se întristase. Codoșul scosese de sub șuba lui o sticlă: - Ia, ucenicule. Linge niște vin să-ți treacă... Celălalt nu spuse nimic. Privea numai curțile pustii. - Ce-ai nenică, nu ți-e bine? Cel tânăr, nimic. - N-ai potolit destul? Din casă se auzea zgomotul pantofilor Didinei. Gagica juca de dragul Stăpânului. - E vesel Bozoncea, are de ce... mai adăugă codoșul. Pe Paraschiv îl scoteau din sărite cântecul repede și tocurile muierii, care loveau dușumelele. Țiganca avea o voce groasă, puternică. Starostele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că o iapă avea domnul Bică, mică și îndesată, ținută bine cu nutreț, o bătea pe burta caldă, u potrivea hamurile și fundele, gătită, mă rog, se numea c-a venit primăvara. Dar asta însemna că iar n-o să doarmă destul, că începea hîrțuiala. La patru, când se întorcea, după ce dădea socoteala jupânului, trebuia să spele căruța, să-i curețe arcurile de noroi, lasă țesălatul calului, maturatul grajdului și altele; ieșea sufletul din el. Numai că se obișnuise. La cinci de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se așeza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele. - Destul o să stau culcat în groapă, zicea. Când e vorba să beau un rachiu, barim să-l simt și-n tălpi. Câte nu știa ăsta! Văzuse la viața lui. Oamenii îl chemau la masa lor: - Mă nea Fane, ia vin', mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu foarfecă! Uite, pui pariu că nici ventuze nu știi să pui! Chiriașul tăcea. - Ei, de ce nu vorbești, grăiește, știi sau nu știi? - Nu știu. - Păi să te învăț eu! Da pentru asta trebuie să răcești zdravăn o dată! Trecuse timp destul, trebuia să plece. Și-a adus aminte de cărți. - Dă-mi romanele pe care mi le-ai promis! Studentul căutase prin raftul lui și dibuise câteva cărți. I le întinsese: - Poftim, și dacă te plictisesc să-mi spui. Veta le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Orsay (câte șase perechi pe zi!), mănușile „furioase”, cele roșii sau albastre ale lui Théophile Gautier, mănușile crem ale lui Eugène Sue, cele gri ale lui Wilde? Dar Încălțările! Chiar dacă moda tocurilor roșii a trecut de mult, rămâne Încă loc destul pentru excentricii care țin neapărat să fie altfel din creștet până În tălpi, comandându-și Încălțările În mod obligatoriu (dacă sunt londonezi) la Hermann Gay, iar dacă sunt parizieni, la Ashley sau Sakovski. Câte nu s-ar putea scrie despre pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o altă Întâlnire, la fel de ciudată. Dandy-ul caută aceeași femeie puternică, doar că În locul cailor apar bicicletele, iar lăncile sunt Înlocuite cu crose de golf, rachete de tenis, cu o țigară În sipcă lungă. Uneori, la vedere, nici măcar atât. E destul ca prin toți porii amazoanelor stilizate să se degaje siguranța de sine, inteligența agresivă, pofta Înfruntării, forța dominatoare ( În cuvinte, gesturi, ținută). Epoca marii emancipări feminine În Europa occidentală Începuse deja. De la mijlocul veacului al XIX-lea până azi, femininul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care preschimba apărarea În atac. Bărbații cei mai duri simt briza grației, dar Îi percep și forța, iar hegemonia lui Brummell asupra epocii sale va părea mai puțin fabuloasă, mai puțin de neexplicat când se va ști - lucru Încă neaprofundat destul - ce forță zeflemitoare avea el. Ironia este un har atotputernic 1. Ea proiectează asupra unui bărbat acel aer de sfinx care copleșește ca un mister și neliniștește ca un pericol 2. Or, Brummell avea ironie din belșug. Se folosea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
le-a fost mare: Doi ani au tot suit spre ranguri de onoare. Prin ce peripeții trecură, nu-ți mai spun, De-au Înfruntat furtuni, de vântul a fost bun; Nici cum s-au ridicat și nici prin ce mijloace. Destul că i-ai văzut salvați și-n bună pace. Să nu-ți Înșir povești cu iz de plictiseală, Vreau doar să ți-i arăt În starea lor de fală. După acest oracol de geniu, ea nu mai ezită. E hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mod de a conversa a durat mai bine de o oră, dar eram amândoi la fel de stânjeniți. Atunci i-am spus: «Iată hârtia. Am să v-o dau cu singura condiție să-mi răspundeți În josul celor scrise de mine. Veți avea destul loc, Întrucât biletul meu e scurt; mi-l veți aduce Înapoi În seara aceasta, la regină, unde vom vorbi Împreună». Nici nu am apucat bine să spun toate acestea, când regina a ieșit, Îndreptându-se spre Récollets. Am urmat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
elegante: se va putea uita În paradisul acesteia, Însă nu va putea niciodată să pună piciorul acolo. XVII Ființa care nu vine deseori la Paris nu va fi niciodată cu desăvârșire elegantă. XVIII Individul nepoliticos este leprosul lumii fashionable 1. — Destul! spuse Brummell. Dacă am mai adăuga un singur aforism Înseamnă că am ajunge la expunerea principiilor generale care trebuie să facă obiectul celei de-a doua părți a tratatului. Acestea fiind spuse, avu bunăvoința să fixeze el Însuși limitele științei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe deplin, să te concentrezi. El notează, după Emerson, că „eroul este veșnic concentrat”. A admirat la Delacroix: „concizia și un fel de intensitate fără ostentație, rezultat obișnuit al concentrării tuturor forțelor spirituale spre un punct dat”. Îl cunoaștem acum destul pe Baudelaire pentru a Înțelege sensul acestor maxime: a avut din naștere, Într-o epocă deterministă, intuiția că viața spirituală nu este dată, ci că ea se face; și luciditatea sa reflexivă i-a Îngăduit să-și formeze idealul stăpânirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o să-ți pun vreo întrebare despre criza asta a ta, zise Hawkins cu noblețe. Ar fi fost mult mai nobil dacă nu aș fi avut o vagă amintire despre cum mă luase la întrebări chiar înainte să leșin. Mă descususe destul cât să cerceteze și el un pic problema, lucru pe care știam că-l va face. Cel puțin, asta însemna că urma să mă susțină în fața ofițerilor care investigau cazul. Chiar aveam nevoie de așa ceva. Am mai descoperit ceva. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
când mă apropiai de ea, îmi aruncă o privire speriată. —Ai văzut? șopti ea. I-am făcut semn din cap și am trecut mai departe. Paul, care stătea pe un scaun cu spătar drept, își mormăia replicile, deși mai era destul până-i venea rândul, creându-și astfel o stare nemaipomenită de tensiune; din când în când, își ridica ochii și își verifica ținuta în oglinda uriașă și pătată care atârna chiar în fața lui, ciudat înclinată. Părea să facă minuni privitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a intrat de curând în serviciul meu. Virtuoasă și frumoasă. Și inteligentă, totodată. Sfântul Părinte dorește să ți-o prezint și să o iei în căsătorie. Numele ei este Maddalena. După ce rosti aceste cuvinte, care, în mod evident, îl costau destul, trecu la alte subiecte, mă întrebă despre trecutul meu, despre călătoriile mele, despre viața mea la Roma. Am descoperit la el același apetit al cunoașterii ca și la vărul lui, aceeași încântare la auzul unor denumiri ca Tombuctu, Fès, Cairo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chestiune de viață și de moarte. Probabil că aducerea în discuție a unui astfel de lucru o să pară nebunească. Pe de altă parte... Era prea târziu. Miller se ridica de pe scaun. —Bine, oameni buni, cred că am avut parte de destul Oliver Stone pentru o singură întâlnire. Domnule secretar, vom continua să împingem discuțiile unde ne convine ca și cum nici unul din celelalte evenimente nu ar fi avut loc. Sunteți de acord? Sigur că da. Și să vă las pe dumneavoastră să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
șiragului. Nu era singura piesă din aur - mai era și un pudel din bronz în miniatură -, dar era cea mai valoroasă. O foiță simplă de aur, delicată și bine gravată. Dar trebuia să te uiți, iar Jaafar și-a petrecut destul timp în preajma lucrurilor prețioase pentru a-și da seama că cel mai important era contextul. Dacă s-ar fi aflat într-un muzeu, așezat pe o pernă, departe de pietricele și capacele de sticle, atunci poate că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să mai negocieze. —Și? — Și, după cum știți, Costello și Uri Guttman au găsit o legătură între profesor și palestinianul mort, Nour. Ei bine, noi credem că există legături și cu crimele din seara trecută de la Ierusalim. —Continuă. — N-am avut destul timp să punem sub supraveghere apartamentul din Tel Aviv pe care l-au vizitat seara trecută - casa lui Baruch Kishon -, dar am reușit să înregistrăm o voce înfundată. A trebuit prelucrată, dar specialiștii noștri spun că, exact înainte să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cum ar reacționa publicul american dacă ți s-ar arăta fața douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru la știrile de pe cablu, ce ar crede despre arabii cei răi care te-au omorât. —Bine, am prins ideea. Maggie păstrase în adâncul ei destul din fata de la mănăstire ca să aibă superstiții în privința provocării destinului. Același lucru e valabil și în cazul israelienilor. Chiar mai rău pentru ei dintr-un anumit punct de vedere, spuse Uri, destinzându-se treptat, ajutat și de scotch. —A-i spiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Miller își duse mâna la obraz, apoi, cu un rânjet lasciv, o plesni și el. Când ea se răsuci, el apăsă pe un buton de sub masă, făcând să intre instantaneu înapoi în cameră doi bărbați mascați. —OK, Maggie. A durat destul. Nu că nu mi-ar face plăcere. Dar trebuie să-mi spui unde e tăblița. Nu știu, spuse, cuvintele fiindu-i acoperite de lovitura peste față. — Nu ești deloc pe-aproape, Maggie. Acum cred că știi că am niște băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ușor putu peste barieră și apoi peste șanț. Se simțea ca Gulliver în ghete până la gleznă, sau ca Alice în Țara Minunilor, trecând cu picioarele ei uriașe printre aceste clădiri pitice și ziduri minuscule. Spațiul dintre ele abia dacă era destul ca să-i permită să stea în picioare. În timp ce mergea repede pe vârfuri, auzi scârțâitul a ceea ce se temea că era intrarea cu portic a unei reședințe impunătoare. Se uită în spate, la Uri, care îi arătă un loc anume de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că stăm aici și nu facem nimic. BĂRBATUL CU BASTON: De ce spui că nu facem nimic? Nu i-am dat mâncare? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: I-am dat mâncare, dar n-a mâncat-o. BĂRBATUL CU BASTON: Și apoi e deja destul că stăm aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cu ce-l ajută pe el că stăm aici? BĂRBATUL CU BASTON: Ne simte. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și ce dacă ne simte? BĂRBATUL CU. BASTON: Nu e puțin lucru. Simte că suntem oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]