6,113 matches
-
discutau liniștite și neștiind nimic. Veneau pe la spate și - bang ! - și apoi țipete, sperieturi, îngrămădeală. Era frumos. Sau cînd vreunul se trezea dintr-odată în fața mașinii și nu mai avea cum să se dea în lături și începea să strige disperat. Îl luai, atunci, din plin ! La un moment dat, ochiră un grup de fete care nu se prinseseră încă de faptul că prin curte umbla mașinuța bușitoare. Se îndreptară spre ele și, cînd ajunseră, le izbiră cum trebuie. Numai că
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de la sine înțeles, din moment ce pentru asta venise pacientul -, dar nimeni nu-și amintea să fi văzut organul respectiv. Cine-l adusese ? Forfota creștea din ce în ce mai mult, au fost luați la întrebări brancardierii, medicul de pe salvare, au început să se dea telefoane disperate. O infirmieră a agățat, în trecere, o tăviță cu pensete și acestea s-au împrăștiat pe jos, sărind în toate direc țiile, asemeni unor perle eliberate din strînsoarea șiragului. Doctorul Bob Kenan, cel care avea să înscrie o nouă pagină
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
caldarîm, printre picioarele trecătorilor. Au urmat cîteva secunde în care nimeni nu-și dăduse seama despre ce era vorba, apoi, deși în continuare nu știau ce se întîmpla, cîteva femei s-au pornit să țipe. Una dintre ele își ferea disperată picioarele, ca în prezența unor șobolani. O mamă a acoperit, cu poșeta, privi rea curioasă a puș tiu lui de lîngă ea. Un domn cu părul grizonat și-a scos ochelarii din buzunarul de la piept și și i-a potrivit
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
La un moment dat nu mai puteam să înot și mă scufundam atingând fudul apei. Încercând un salt, ajungeam la suprafață, încercam să iau aer și iar mă scufundam. Acest lucru s-a repetat de câteva ori. Făcând aceste salturi disperate am observat în apă o creangă și cu disperare am încercat să ajung acolo. În momentul când am ajuns și am pus piciorul pe creangă, am scos capul la suprafață. Gerhard a plonjat în apă ajungând exact în spatele meu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
simțim bine că animalele din arenă sunt ca noi. De fapt, ne face plăcere pentru că ne vedem pe noi înșine în oglindă, dar suntem conștienți că ceea ce vedem nu suntem noi, ci niște caricaturi ale noastre. Ființe care fac eforturi disperate să ne semene și nu reușesc decât să fie amuzante și neputincioase. Iar lucrul acesta ne gâdilă orgoliul și ne face să ne simțim superiori. Nimeni nu se mai gândește la tratamentul pe care lau îndurat animalele până să ajungă
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
vadă un sân la duș, să mai asculte o discuție despre fantezii erotice - dar până când va mai avea de așteptat lucrul acela pe care șil dorește toată lumea? Oamenii au cam început săși piardă răbdarea, iar ziarele se întreabă și ele disperate: oare nu vom avea parte de sex la Big Brother? Ori cum, în așteptarea marelui moment, cei mai populari concurenți (cei care - se spune - fac sarea și piperul emisiunii) sunt tocmai cei care vorbesc cel mai dezinhibat despre sex. E
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Unele își ex primă fericirea scoțând limba și privindute pe tine, telespecta to rul, în ochi. Parcă ar vrea săți transmită ceva, un mesaj esențial, numai de ele știut. Când apare și un bărbat în cadru, încep să țopăie ca disperatele pe trupul sărmanului bărbat întins, în timp ce acesta geme discret. Cu siguranță, de durere. Ele, țopăind în continuare frenetice, își palpează sânii. Dacă suntem niște pui de vrabie care, pe lângă faptul că au peste optsprezece ani, mai dau și un ban
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în chinurile facerii. Probabil că Bleonț consideră că prin asta arată că trăiește rolul la cea mai mare intensitate. Rezultatul este, în schimb, ridicol. De fapt, cred că simte și el cum îi fuge pământul de sub picioare și se agață disperat de excese, sperând ca astfel să atragă atenția asupra lui. Încearcă să se salveze de propria ratare făcând cât mai mult zgomot. Desigur, mult zgomot pentru nimic. Din nefericire, eșecul lui Claudiu Bleonț nu se rezumă la prestația lui de pe
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Bleonț să o dreagă apoi. Pur și simplu, omul și a ridicat tricoul ca săși arate sexul - ca acele nefericite careși ridică fustele înflorate când sunt prinse de poliție. În fine, nu este cazul să insistăm pe gestul unui individ disperat... Tot ce pot spune e că degradarea continuă a lui Claudiu Bleonț nu poate decât să mă întristeze. Un om care a început extraordinar și pe carel apreciam, dar care a eșuat lamentabil, înainte de vreme. Pe de altă parte, posturile
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
același timp sfinx și Oedip, un sfinx pe care nu-l mai satisface răspunsul „Eu Însumi” pentru că sfinxul din apă pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip nu va mai avea la Îndemînă răspunsul invincibil care l-a ajutat În fața sfinxului. De data aceasta sfinxul a luat perfid chipul victimei și formula știută de Oedip nu-i mai era de nici un folos. La ce mai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acest strigăt, iar gîndul În sine mi se pare insuportabil. În pustiul Meduzei nu există scăpare și nu există nici dragoste; și, poate, ar trebui să spun: pentru că nu există dragoste... În realitate, zeița a condamnat Meduza la o singurătate disperată și iremediabilă. Privirea ei preface, ca și timpul, totul În piatră și nisip; În deșert. Și cu cît se uită mai dezolată În jur, cu atît lumea e mai pustie. Dacă o floare răsare În vreme ce ea doarme, e de ajuns
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ea Încet... Ca această ploaie de noapte descătușată acum, parcă din oboseala mea. Tragediile antice Îmi sugerează o idee aparent bizară: vorbind despre destin, grecii au evitat să se uite În abis. Destinul a fost, poate, țărmul zărit de omul disperat de hazard. Și, poate, prima piramidă cu care cei vechi au Încercat să umple prăpastia goală deasupra căreia și zeii căpătau amețeli. Din repulsia față de inform s-au născut limitele, iar din oroarea de hazard o voință care decide drumul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ajunseră în partea cealaltă de pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai disperată când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese nimeni, acum, în exasperarea și pierderea normalității, începu să plângă ca un copil. Alin interveni: - Ce s-a întâmplat? De ce te plângi acum când totu-i bine? Sau ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Muntean este mai aproape totuși de Cristi Puiu (autorul lui Marfa și banii) decât de Mungiu și Caranfil. Filmul său combinație reușită de apocalipsă socială și antifeerie trash este propulsat de o energie contestatară ce-l recomandă drept cel mai disperat film autohton de la Patul conjugal încoace ; un pumn în plexul societății brutal, direct și la țintă. Povestea e simplă : doi tineri, îndatorați unui rechin local, dau din colț în colț în clipa în care acesta le reclamă șapte mii de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
codificată în corespondența cu mama ei prin sintagma „teza despre Baudelaire“. La Paris, într-un exil românesc format din mii de persoane, multe făcând parte din elita României interbelice, lupta anticomunistă însemna acțiune, risc asumat, patriotism pus în practică, încercare disperată de a para „internaționalismul“ comunist care amenința națiunea română, ca entitate istorică și teritorială, cu dizolvarea în malaxorul popoarelor sovietice. Istoria exodului politic al elitelor române a început în 1940, când Stalin a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, anexându
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost arestată pe 23 mai 1958, la ora 19. Prima parte a anchetei se va desfășura la Malmaison. În momentul arestării, ea avea 71 de ani. În acea perioadă Monica Lovinescu aștepta, fervent și în același timp disperat, să afle că i s-a acordat mamei ei viza pentru Paris. Cităm dintr-un dialog între Monica Lovinescu și Doina Jela: „— Ați visat-o vreodată? — În noaptea de 22 spre 23 mai. Un vis, singurul premonitoriu: eram cu mama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noapte de insomnie. Griji și tristețe; o zi în care ți se pare că orașul îți spune cuvinte aspre, în care versurile lui Baudelaire îmi răsună sinistru în urechile sensibile și speriate. Dimineață cursuri de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să le duc la Vama Poștei; apoi întoarcere acasă, împleticindu-mă de oboseală. Acasă, fața speriată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din București, inima orașului, înălțată pe un deal, mi-a oferit slujba cea mai emoționantă. Lumea a ascultat toată slujba în genunchi, chiar și preotul a oficiat în genunchi. Era mișcător și cumplit, ca în vremurile de cataclism, de credință disperată. Mireasma de tămâie și de ceară parfumată cu esențe de flori, slujba cântată pentru toți cei îngenuncheați, toate acestea sfâșiau inimile; lacrimile curgeau încet și cădeau pe lespezi... Vineri dimineața, 11 februarie [1949] Cred că ți-am mai scris că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
n-am să plătesc un comision de livrare uriaș când stau chiar după colț. — N-o să intre. Taximetristul scoate capul pe geam și se uită la mine cu scepticism. — Ba da! Primele două picioare au intrat deja... Mai împing o dată, disperată. Dacă aș putea să îndes cumva celelalte două picioare! E ca atunci când îți duci câinele la veterinar. Plus că n-am asigurare, adaugă șoferul. Nu contează! Sunt doar câteva străzi. O țin eu în brațe tot drumul. O să fie bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cuvântul meu. Mama tot nu pare convinsă - și, sincer, n-o pot condamna pentru asta. Adevărul e că la ultima nuntă la care am participat a fost povestea aia stupidă cu Luke care n-a apărut, și eu am fost disperată și am recurs la... ăă... Ei. A fost o minciunică mică de tot și nevinovată. Pe bune, chiar putea să fie acolo, undeva în mulțime. Și, dacă n-ar fi fost fotografia aia idioată de grup, nimeni n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu e genul ei. Annabel e o sfântă. — Ce păcat că nu s-au văzut aproape deloc când Luke era mic! zice mami. Ce poveste tristă. Coboară glasul, deși Luke nu e acasă. Azi-dimineață, Luke mi-a spus cât de disperată a fost maică-sa să-l ia cu ea în America. Dar soțul ei american nici n-a vrut să audă! Biata femeie. Cred c-a fost foarte nefericită. Să-ți lași tu copilul și să nu-l mai vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce cred cu adevărat, și anume că pe Elinor n-a interesat-o nici cât negru sub unghie de Luke, până în clipa în care compania lui de PR din New York a început să meargă foarte bine. Luke a fost întodeauna disperat s-o impresioneze - de fapt, ăsta e și motivul adevărat pentru care și-a făcut o filială la New York, deși n-ar recunoaște în ruptul capului. Dar ea l-a ignorat complet, ca o vacă încălțată, până în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pare bine, Rebecca, spune Robyn, luându-mi ambele mâini și privindu-mă intens în ochi. Ne întâlnim, în fine. Sunt încântată să te cunosc. Foarte încântată! — Și eu! zic, încercând să-i răspund pe exact același ton, în timp ce îmi scormonesc disperată creierul. Mi-o fi spus Elinor ceva despre faptul că ne întâlnim cu o tipă care organizează nunți și nu-mi aduc eu aminte? Trebuia, oare, să știu de chestia asta? — E foarte frumușică! spune Robyn, fără să-mi dea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
va lua haina imediat. Domnișoară, vreți vă rog să vă dați la o parte? adaugă către mine, pe un ton de gheață. Blocați ușa. — Trebuie să mă lăsați să intru! Nu se poate să nu fiu pe listă! Mă uit disperată spre interiorul apartamentului, sperând să-l văd pe Luke sau măcar pe Elinor - dar nu văd decât o mulțime de oameni necunoscuți. Vă rog! Pe cuvântul meu, am fost invitată! Femeia în negru oftează. — Aveți invitația la dumneavoastră? — Nu! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un castel? o aud pe una dintre ele zicând. — Păi... îhm, da. Adevărul este că da. — Îl cunoști pe Prințul Charles? spune alta, cu ochii cât cepele. Am jucat polo o dată sau de două ori... Tarquin se uită în jur, disperat să scape. — Trebuie neapărat să-ți fac cunoștință cu fiica mea, spune una dintre doamne, prinzându-l cu mâna ca un clește de umăr. E înnebunită după Anglia. A vizitat Hampton Court de șase ori, dacă-ți poți închipui. — E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]