5,886 matches
-
știe, întrucât ei au experiența anchetelor și știu să se ferească, dar a menționat că la camera 1-corecție există două grupuri: unul pentru, iar celălalt împotriva 'reeducării', care sunt aproape să se ia la bătaie, moment în care Dumitrescu a exclamat: ' Asta vreau-să se bată între ei!'. Cei doi s-au înțeles să organizeze o bătaie, cu intervenția lui Dumitrescu. Totuși, directorul nu menționează nimic despre această convorbire, care pare destul de improbabilă. În numeroase rânduri, Dumitrescu a fost șocat de brutalitatea
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
timp s-a ajuns la grozăvii greu de închipuit, de tipul orgiilor sexuale cu animale ori descrieri amănunțite de înșelăciuni și blasfemii. Unul dintre cei torturați astfel (ajuns mai târziu agresor și executat în urma mascaradei din procesul Țurcanu-Cornel Popovici) a exclamat derutat în cameră: Cum adică, părinții mei mi-au vrut răul? Profesorii pentru care am rămas cu un cult până aici ne vor fi vrut și ei răul? Au ținut cu tot dinadinsul să ne azvârle în fața viitorului complet nepregătiți
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
întrucât ei au experiența anchetelor și știu să se ferească, dar menționează că la camera 1-corecție existau două grupuri: unul pentru și celălalt împotriva 'reeducării' și că erau aproape de a se lua la bătaie, moment în care Dumitrescu ar fi exclamat: ' Asta vreau-să se bată între ei!'. În acest moment Țurcanu pretinde că s-au înțeles să organizeze o bătaie, cu intervenția directorului, și că a fost încurajat să continue torturile și după primele loturi: în ianuarie 1950, Dumitrescu și Marina
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
călcâie spre abdomen și apăsându-i permanent stomacul, ficatul, pancreasul și intestinele. O. a încercat să spună ceva, dar nu a reușit, fiindcă nu putea să respire din cauza loviturilor. La un moment dat, a urinat sub presiune, iar Țurcanu a exclamat în bătaie de joc: ' Ca să vedeți și voi de ce este în stare Comandantul vostru!'. Când O. a închis ochii sufocat de tuse, Țurcanu i-a tras câteva șuturi în coaste: 'Faci pe mortu? Las că te înviez io! N-ai
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
fost pedepsit pentru aceasta de către Țurcanu însuși, care a ordonat câtorva să îl țină nemișcat, cu gura deschisă (cu ajutorul unei dalte de fier, fixată între dinți), după care i-a cerut unei alte victime să îi introducă penisul în gură, exclamând: 'Să-i bagi p a în gură ca să se vindece pentru todeauna de a mai vorbi împotriva clasei muncitoare și a poporului muncitor. [ ] Să vadă toată lumea cum legionarii și-au înghițit p a unii la alții!'. Spectacolele pe teme religioase
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
se purtau ca și cum ar fi fost în mijlocul torturilor și îl invocau pe un Țurcanu deja executat la acea dată. Aristotel Popescu a murit, spun supraviețuitorii, în poziția obligatorie, în timp ce Dan Dumitrescu a răbufnit abia în momentele dinaintea trecerii în neființă, exclamând: 'Ah, Doamne, cum m-ați înșelat!', dovedind totuși că atitudinea sa era una schizoidă. Au mai existat cazuri de adoptare a convingerilor comuniste și după încetarea acțiunii de demascare, însă numai pe perioada detenției, explicabile prin lipsa informațiilor despre ce
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
și dialogul s-a înfiripat imediat! Ceva neașteptat și impresionant: o fetiță însoțită de bunica ei, trecând prin dreptul cortului, cu toată opoziția acesteia, a tras-o spre interior, s-a îndreptat direct spre fotografia lui Shri Mataji și a exclamat: - Uite-O pe Mama! ...Multe lucruri frumoase și simple se întâmplă sub acoperișul lumii. Au venit trei fetițe îmbrăcate modest, ce nu păreau instruite pentru vârsta lor și mi-au cerut direct: - Nene, vrem să ne faci din nou, cum
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Fagilor este pentru Bucovina și pentru întreaga Moldovă străbună memorialul durerilor și speranțelor noastre. Rostind că „Almanahului i sau alăturat alte publicații la fel de valoroase, cu apariție mai deasă, între care: Glasul Bucovinei, Codrul Cosminului, Plai Românesc și Făgurel” Dimitrie Poptămaș exclamă entuziast: „Renaște Țara de Sus!” Și o dată cu el facem și noi același lucru: „Renaște Țara de Sus, renasc oamenii ei! Cel de al cincilea volum apărut în 1997, redactorul lui fiind Mihail Artimon Mircea, publică studii despre: „Populația Bucovinei în preajma
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
cît mai bănoase, deși de multe ori frizau ridicolul, gen "utilizarea pieilor de cîini pentru mănuși fine". Această fugă permanentă după îmbogățire îl fac pe conducătorul "Curentului", care numai de lipsă de interes față de bani nu putea fi bănuit, să exclame: "Oricît de mare ar fi rolul banului în viață, el nu trebuie să devină o obsesie, nu trebuie să ne subordoneze toate gîndurile, să ne altereze întreaga viziune a vieții". Tristețea și uimirea pamfletarului de la "Hiena" față de marele poet Tudor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cu a vreunei celebrități. E adevărat că Napoleon a pus, printre primii, definiția destinului În legătură cu politicul - „Politica este destinul!”, o propozițe cam uscată după gustul nostru și vagă. Dar tot el, În recluziunea sa ultimă, pe insula Sfânta Elena, a exclamat: Quel roman que ma vie!... Iată cum, dacă soarta unui personaj romanesc se poate confunda cu cea a unui om viu, ca o parabolă plină de sensuri și simboluri, viața „cuiva”, om creator de istorie sau ins „mărunt”, se poate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fulgerător și fix și el nu mai e capabil și nu mai vrea decât să „vadă” și să „ucidă” acel animal, șerpuitor printre ramurile unei păduri tinere, străine, acel „animal” ce este el Însuși. „Ce spui tu despre tine Însuți?...” exclama un filosof presocratic. Și, așa cum se Întâmplă ades Într-o vânătoare, „animalul”, abia Întrezărit și iute, fugace, se pierde ades În frunziș, uneori Îi auzi doar frecarea de arbori sau tufișuri, frunzele uscate ce-l trădează sau vreo pasăre ce
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care nu aveau intenția să o aplice În formele ei rigide apusene. Privită cu severitate, România putea să pară neserioasă. S-au reținut vorbele indignate ale lui Raymond Poincaré, un domn foarte serios, viitor președinte al Franței: „Domnilor — a exclamat el, exasperat —, aici suntem la porțile Orientului, unde lucrurile sunt luate cu ușurință!“ Eroii lui Caragiale sunt din specia celor care Îl scoteau din sărite pe Poincaré. Scriitorul este un colecționar sârguincios al slăbiciunilor omenești, prezente pretutindeni, dar apărând cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
scrisesem în mare viteză, fără pauză, întins pe jos în dormitorul meu din LA) l-a prezentat agentului său literar și editorului, amândoi fiind de acord să-l preia (editorul cumva fără tragere de inimă - un membru al consiliului editorial exclamase: „Dacă există un public interesat de zombii care o sug și trag cocaină pe nară, atunci n-avem cum să nu publicăm drăcia asta“), iar eu am urmărit cu un amestec de frică și fascinație - atins de surescitare - metamorfoza unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-l văd niciodată pe câine jucându-se, am bombănit. E deprimat de când am venit aici și nu-l văd jucându-se. - Păi dacă l-ai lovit cu piciorul noaptea trecută... - Hei, a vrut să mănânce un calup de unt am exclamat, ridicându-mă în picioare. Apoi a încercat să fure pâinea aia de pe poliță. - De ce oare vorbim despre câine? se răsti ea, întorcându-se în sfârșit spre mine. După o clipă de tăcere echilibrată am sorbit din nou din suc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bucuros din coadă, înainte de a se duce la ușa de sticlă, privind intens și foarte concentrat către un punct din curte și porni să latre de parcă turbase, iar eu îmi simțeam capul gata să explodeze. - Șezi, Victor! Jos. Jos! am exclamat. Drace, nu poate nimeni să-l potolească pe câinele ăsta? M-am întors din nou la ziare, dar Sarah îmi vârî sub nas lista de Crăciun pe care o întocmi, cu jocul Pokemon în fruntea unei lungi coloane computerizate. I-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost găsită într-un motel din apropiere de Route 50, chiar la marginea orașului Coleman, cu aproximativ un an în urmă. A fost dezbrăcată și băgată într-o cadă de baie, înmuiată în clor. - Poftim - era înmuită în glorie? am exclamat, confuz. - Nu, clor. Acid clorhidric, domnule Ellis. Am închis din nou ochii. Nu voiam să mă mai gândesc la cartea aceea. Avusese de-a face cu tatăl meu (turbarea lui, obsesia cu statutul social, singurătatea lui) pe care îl transformasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în lacrimi. M-am consolat cu faptul că în cele din urmă lacrimile vor înceta, dar cum puteam s-o întreb în acel moment cum ajunsese chestia aia din camera lui Robby în brațele ei în tot acel timp? - Mami! exclamă Sarah, cu vocea tremurându-i de teamă și ușurare. - Sunt aici, răspunse Jayne, stăpânindu-se. Sunt aici, iubito. Eram pe punctual de a o urma pe Jayne în cameră, dar ea îmi închise ușa în nas. Am așteptat acolo. Faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un împuțit, hohoti ea, distrusă. Ești așa un dobitoc. - Jayne, interveni Dr. Faheida. Am convenit cum ar trebui să-l ignori pe Bret atunci când zice ceva cu ce nu ești de acord sau știi că e complet fals. - Hei! am exclamat, săltându-mă în fund. - Of, încerc, zise Jayne, inspirând, fața ei inundată de părere de rău. Dar nu-mi dă voie să-l ignor. Pentru că Domnul Vedetă are nevoie de toată atenția și n-o poate da nimănui. Își înăbuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sublima neputința, de a-ți obloji artistic frustrările. Un scriitor are mereu la îndemână această soluție. Îmi întrerup șiragul uimirilor contemplative, căci dintre arbori, pe terasă, apare ca prin miracol Adrian, omul lui Dumnezeu. „Cum ai reușit să ne găsești?”, exclamăm uimiți. „A, v-am spus eu că nu va fi o problemă. După vecernie, am mai trecut și pe la alte biserici și am venit aici, că nu puteați merge în altă parte.” Siguranța de sine a lui Adrian, felul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
degrabă, o animatoare de profesie - genul „activistei” în pantaloni, care mai și cântă la portavoce. Apoi ne ia în primire o echipă de clovni pe tăpălige, radioși, pestriț îmbrăcați. E nemaipomenit. O, Germania, țară liberă și descătușată! - îți vine să exclami. Poate e și orgoliul organizatorilor în joc, al celor de la literaturWERKstatt Berlin, dorința lor de a ne inculca un termen de comparație favorabil. Primim câte un trandafir galben - culoare caracteristică pentru această zonă. Ne simțim minunat. Orchestra își încheie cântecele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
declarației și respectarea minorității francofone, spune că textul e în general bun, cu unele mici retușuri. Anastassis, intimidat în fața atâtor observații și critici, spune că nu trebuie să semnăm rezoluția, că e doar un „draft”. Dar e același lucru, am exclamat, odată ce poartă genericul Literatur Express-ului!... O altă tâmpenie în text este paragraful în care se deplânge dispariția unor instituții culturale în Est - o absurditate, pentru că ministere ale culturii avem destule, mai puțin performanță culturală. Altceva, la fel de idiot: se pretinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dor, în scurta trecere. Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac, și el a fost! (Iată poziția idealistă certă: copacul există doar când privirea poetului îl „întâlnește”, ea îl scoate din neant, conform apriorității spațiale kantiene. Rilke exclamă la rându-i: Nichts war noch vollendet eh ich es erschaut! - Nimic nu era împlinit înainte de a-l fi privit eu!Ă Ca să fie ceva între noi, altcineva - sau eu însumi - am botezat ceea ce eu însumi făcusem, rănindu-mă, mereu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
înțelegându-l ca nici un alt critic și dăruindu-mi - ca o altă cataplasmă sufletului meu rănit și însângerat de singurătate - entuziasmul său față de „capodopera” absolută pe care o considera a fi Bunavestire. „Ah, de-aș fi scris eu acest roman, exclama el, cu figura radioasă, ascunzându-și de bine-de rău crispările dureroase pe care i le cauza fractura, de mi s-ar fi făcut mie acest dar!” Prima oară când mi s-a acordat viză de ieșire după revenirea mea din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
anumite forme preexistente în istorie. „Nu felul, forma în care luptăm este dătătoare de măsură”, i-am spus-o în câteva rânduri lui Cioran în timpul lungilor noastre plimbări prin Jardin de Luxembourg când, prinzându-și capul cărunt în mâini, patetic, exclama: Ich schäme mich!, J’ai honte!, obosit, extenuat de acuzele ce se aduceau României văzută de unii ca o țară lașă, de-o inadmisibilă pasivitate față de ultimul deceniu, grotesc, ceaușist. „Noi, ardelenii, îi spuneam, am luptat în forme directe, frontale
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Dacă n-ar fi fost ministrul la ședință, consiliul ar fi acordat cel puțin douăzeci de mii de lei" Ionel Teodoreanu a fost întrebat la telefon de d-ra Lucia Demetrius cât s-a acordat tatălui său. Când a aflat, a exclamat: Da? și a trântit telefonul. V. Demetrius a interpelat pe Corneliu Moldovanu tot la telefon, mirându-se de o așa hotărâre, când el, Demetrius, e cel mai mare scriitor! Pardon, i-ar fi răspuns C. M., cel mai mare scriitor sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]