5,918 matches
-
limbă, se întîlnește în cronica lui Neculce) prin englezescul jockey. Chiar dacă explicația lor e fantezistă (nici un lexicograf nu și a însușit-o), ea conține totuși o intuiție: ciocoii sînt, nu o dată, niște jockey brutali. Cel numit mai sus n-ar ezita să ne sacrifice, pentru a se menține la putere. Același e, apoi, autorul unei alte vorbe scandaloase, preluată de alde Petru Enășoae: „N-am nevoie de competenți, eu am nevoie de disciplinați!” Poți să-i întrerupi și să-i întrebi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
despre ea nu zice nimic. El are părul des și cîrlionțat, cărunt la bază și negru la vîrf. E - îmi spune - directorul școlii din VîlceleTg. Ocna, dar vede și de propria-i gospodărie. Îmi arată palmele: sînt înnegrite, crăpate. Nu ezită să-mi declare că regretă că a urmat facultatea. „Nu cei cu școală o duc bine azi”. În ceea ce-l privește, mai ia în mînă uneori cîte o carte, dar mai mult decît de lecturi se bucură cînd vede „cum
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de peisaj sînt singurele lucruri bune pe care le-am reținut. *Carmen se imaginează o Vidră. „Dacă aș fi făcut teatru, asta aș fi dorit să joc”, îmi declară. Și imediat mă întreabă: „Nu găsești că mi s-ar potrivi?” Ezit să-i răspund, cumpănesc cu mîinile ceea ce-ar urma să spun. „Mon cher, nu mă cunoști, reia ea. Sînt o tipă țeapănă. Puțini bărbați găsesc o astfel de femeie quotidiennement. Poate niciodată în an!” Vidra noastră nu e fericită
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de situația în care mă aflu. Psihologia mea e una de franctiror, nu de hăitaș. Nu mă simt bine în ceată. în schimb, de la 24 mai și pînă azi (5 iulie), A. s-a radicalizat: atunci, la ședința de partid, ezitase pînă în ultima clipă să ia cuvîntul. După aceea cred că s-a speriat de „piatra” pe care a aruncat-o. Și, cum are obiceiul să-și facă fantome din vorbele și gesturile celor cu care se înfruntă, a depus
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
soarta sanctuarelor istoriei noastre. Am crezut că un partid care face atâta caz de istoria României, cu care are de altfel tot atât de mult în comun cât extratereștrii din romanele științifico fantastice cu planeta Pământ, că un asemenea partid, deci, va ezita să ducă la bun sfârșit planurile de distrugere pe care le-a urzit în urmă cu ani de zile. Ultimele știri din București arată că speranțele noastre au fost zadarnice. Osemintele domnilor români sunt scoase din mormintele în care au
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Roman se izbește de aceeași nepăsare față de credința și grija culturală, ce se mai poate gândi? Iată, câțiva preoți, nomina odiosa, s-au întrunit acum în consistoriu și m-au caterisit. Pentru câteva sute de lei în plus, n-au ezitat să o facă (poate chiar în ciuda dorinței și a spiritului lor de dreptate), negândindu-se nici la sufletul lor, nici la familiile lor pe care le-au acoperit astfel de rușine, cu atât mai puțin s-au gândit la preoția
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
plecarea mea din țară și, mai ales, după moartea mamei mele, În 1988. L-am vizitat, tulburat, În această vară, la aniversarea a 85 de ani și am contemplat singurătatea și modestia bătrâneții sale eroice. Iată, ca evrei, noi am ezitat totuși Îndelung să ne luăm „lumea În cap” și să urcăm drumul Israelului. Ceea ce dovedește, dacă mai era necesar, că nu toți evreii sunt deștepți (mă refer și la sensul de „treaz” al cuvântului), cum cred admiratorii și, Îndeosebi, adversarii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și colaboratorii, stabilise relații cordiale cu instituții americane de prestigiu. Greu Îmi Închipuiam un Înlocuitor de același calibru. În plus, era fascinat de New York, de librăriile și bibliotecile sale, nu doar de zgârie-nori și de fantasticul spectacol al străzii. A ezitat, a amânat, dar paharul s-a umplut repede din nou. Cum bănuiam, diplomații români se tot roteau, curând s-ar fi aranjat, probabil, lucrurile. Din păcate, Liviu plecase și avea să regrete profund, cum menționează și Într-o scrisoare, decizia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
am Început să vorbesc, uitasem de ipocrita Îmbrățișare și de cuvintele exprimate În spatele neavenitului cu atâta sinceritate. M-am simțit, cu adevărat, firesc, datorită limbii române. Sorescu a fost mai puțin norocos. Avea un text tradus la București În franceză, ezitase, auzindu-mă, dacă să nu renunțe și să vorbească și el În românește, a decis să citească În franceză și asta nu l-a avantajat. Deloc nu l-a avantajat. Înainte de plecare, s-a oferit să-mi publice intervenția la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
chiar anii durei rigori partinice. Interesantă mi s-a părut, din acest punct de vedere, relatarea unui altfel de martor al epocii, reprezentând o categorie aflată, În perioada de Început a regimului comunist, la mijlocul „indecis” al categoriei „tovarășilor de drum”, ezitând În adeziunea „deplină” la un regim deloc Îngăduitor cu ezitările. Domnul Iosef Eugen Campus se definește În textul său „Banchet platonician la mod românesc” (Deschizând noi orizonturi, vol. 1, Editura Libra, București, 2002) drept un naiv, un soi de Don Quijote
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În viața lăuntrică, nu doar În cea vizibilă și socială. * Prima mea colaborare la 22 s-a produs curând după apariție, legată de confruntarea, avută la Washington, la o simandicoasă conferință dedicată Estului postcomunist, cu tovarășul profet Silviu Brucan. Nu ezitasem, În pofida prestigiului de „disident” cu care se prezenta vechiul-nou nomenclaturist, să luminez, În fața unei săli uluite, ticurile de rutină marxistă și partinică, În retorica Înnoită conjunctural a fostului diplomat. Nu știu dacă am publicat altceva, ulterior, În afară de două interviuri luate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Adameșteanu, dar știu bine „momentul Eliade”, În 1992, când am Încetat orice legătură cu redacția. Ruptura a durat 6 ani și ar fi durat, probabil, până astăzi, dacă nu intervenea hazardul unei Întâlniri la Viena care a regenerat sensul dialogului. Ezitasem, Îndelung, să dau curs invitației organizatorilor după ce am văzut pe lista participanților numele redactorei-șef a revistei. Sunt intimidat de situațiile conflictuale și, cu deosebire, de cele, Înmulțite după 1989, cu foști prieteni. M-am lăsat convins, până la urmă, de speranța
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
obiectiv, ci și... delicat. Nu bănuia, firește, explozia din țară. Abia În anii următori, avea să-și modifice, Într-un lent și sinuos proces de reevaluare, opinia față de text și față de temă. Reticentă față de riscurile excesive ale „curajului”, n-a ezitat să-și afirme, totuși, apoi, și să reitereze, public, punctul de vedere schimbat, pentru că așa dicta adevărul, pur și simplu. Niciodată chiar pur și chiar simplu, totuși: adevărul descoperit treptat și cu trudă, prin documente și lecturi și „autentificat” abia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca și cum ai vorbi neîncetat amăgindu-te să crezi că fiecare cuvânt se leagă de cel anterior și Îl presupune pe următorul, pentru că ți-e groază să te gândești cum, dacă s-ar rupe firul, dacă te-ar lăsa cuvintele, ai ezita, ai aluneca și ai fi Înghițit de tăcere. Dar aceasta e doar slăbiciune, doar teama de oribila nesiguranță devastatoare din tot ceea ce facem...”. Vulnerabila venetică Înțelege că „sentimentul sufletului devenise acum un sentiment al trupului - fericirea supremă”. Gradarea epică a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
zi la alta, Zidul Berlinului și atâtea alte sinuoase ziduri, până atunci inexpugnabile, s-a Întâmplat, totuși, ceva mai puțin obișnuit și În clasa de la Bard College. Printre lucrările scrise, de „mid-term”, primisem și una despre Rinocerii lui Eugène Ionesco. Ezitând s-o evaluez, am decis s-o citesc În fața clasei, fără să divulg numele autoarei, apoi să cer studenților s-o comenteze și să propună calificativul. Începutul nu avea nimic neașteptat. „Bérenger nu-și poate crede ochilor, atunci când prietenul său
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
i-am explicat. Nu etnicitatea intra aici În discuție. Nici măcar „fascismul” nu era adevărata chestiune. Ignorase, este adevărat, semnificația antifascistă sau anticomunistă a textului, ca și numeroasele conotații istorice, nu doar ideologice. Întrebarea reală rămânea, Însă, dacă argumentarea se susține. Ezitam să-i explic fetei transparente și tăcute din fața mea că În Rinoromânia legionară, ca și În cea socialistă, punctul ei de vedere fusese validat de semnătura unor iluștri gânditori și artiști care credeau, și ei, că bietele cusururi ale omului
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
căruia acesta Îi tradusese fragmente din Octombrie, ora opt, prietenii din București mă sfătuiau insistent să Încerc să ajung În Germania. Să-l cunosc pe Böll, să-i Întâlnesc pe Schlesak și Schuster, să impulsionez, cumva, publicarea volumului În germană. Ezitam. În izolarea mea est-europeană, „filiera germană” Îmi părea atotputernică, deci minorele mele stimulări nu puteau fi decât plicticoase și inutile. Vizita În Germania, deloc ușor de realizat În condițiile socialismului românesc, mi se părea potrivită abia după apariția cărții. Când
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nu au trăit-o. Nu se va putea adapta Între ei. „Viața era mai pură, mai simplă acolo”, Își spune În finalul cărții supraviețuitorul, amintindu-și de cei de „acolo”, buni și mai ales răi, cu un „resentiment afectuos”. Nu ezită să rostească cuvântul „fericire”. „Da, asta am să le spun celor care mă mai Întreabă despre lagăr: despre fericirea În acele locuri. Dacă mă mai Întreabă vreodată. Și dacă nu uit.” Pentru cei care s-ar putea lăsa derutați de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
când trăia din traduceri, despre izolarea sa și ulterioară, despre ciudata senzație pe care a avut-o În ultima vreme că răul persistă, pentru că nu dispăruse, și revine. Mă auzeam pe mine Însumi și când mi-a spus că a ezitat să părăsească Ungaria din cauza limbii și am tresărit când, parcă pentru a-mi calma amintirile și a-mi risipi Îndoielile, a mărturisit, spre uluirea mea, că tocmai acum, la bătrânețe, s-ar putea s-o facă, Într-atât situația i
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
problemă a Auschwitzului este că a avut loc și că, nici prin voința celei mai bune sau celei mai rele dintre lumi, nu mai putem schimba nimic.” Preluând de la poetul catolic maghiar János Pilinszky calificarea de „scandal”, Imre Kertész nu ezită s-o circumscrie contextului cultural și istoric: „Auschwitzul a avut loc În cultura creștină și constituie astfel, pentru un spirit metafizic, o rană deschisă”. Laureatul și-a exprimat bucuria particulară de a vorbi În limba maghiară, amintind că s-a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
conlucrarea cu regele se putea sconta libertatea Legiunii de a se reorganiza și, devenită forță politică în stat, putea să-l silească pe Carol al ll-lea să schimbe brusc orientarea externă a politicii românești. În cazul că regele ar fi ezitat să facă acest pas hotărâtor, Legiunea, odată consolidată, l-ar fi putut constrânge la abdicare. Regele și cu ai lui căuta și el să se folosească de acest moment. El urmărea câștigarea Gărzii de Fier pentru sine. Acesta îi era
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a acestei categorii sociale. Distrugerea finală, totală a evreimii românești, prin deportarea planificată a tuturor evreilor din Regat și din sudul Transilvaniei către lagărul de exterminare de la Bełżec, nu a avut niciodată loc. Dar, dacă Ion Antonescu nu ar fi ezitat și în final nu ar fi anulat, din pricina rapidei deteriorări a situației militare pe frontul de răsărit, plănuitele deportări, evreii din România, puși în fața propriei distrugeri, ar fi avut puține resurse cu ajutorul cărora să reziste. Munca obligatorie a evreilor din
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
aude șeful meu că v-am dat acasă o carte pe care în mod normal nu aveți voie să o scoateți din bibliotecă, o să am necazuri. — Vă implor, împrumutați-mi-l doar pentru noaptea asta. N-o să afle nimeni. A ezitat puțin, împingându-și limba în dinții de jos. O limbă trandafirie, frumoasă. — Bine, dar mâine dimineață la ora nouă și jumătate sunteți cu atlasul aici. — Mulțumesc mult. — Cu plăcere. — Aș vrea să-mi exprim recunoștința în vreun fel. Ce v-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
craniul primit de la bătrân. Acestuia îi lipsea doar ciotul de corn despre care vorbise profesorul, dar în rest, asemănarea era perfectă. Am aruncat o privire craniului de pe televizor. Așa cum era, acoperit cu un tricou, aducea cu o pisică adormită. Am ezitat câteva momente dacă să-i spun sau nu despre craniul meu, dar am decis să păstrez secretul. Secretul e secret și gata. E bine să-l știe cât mai puține persoane. — Chiar crezi că a dispărut craniul acela în timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
craniul meu, dar am decis să păstrez secretul. Secretul e secret și gata. E bine să-l știe cât mai puține persoane. — Chiar crezi că a dispărut craniul acela în timpul războiului? am întrebat-o. — Păi, știu eu ce să zic? ezită ea, învârtindu-și bretonul pe degetul mic. În carte scrie că Leningradul a fost bombardat puternic și deoarece Universitatea a fost una dintre țintele precise, normal ar fi fost să dispară și craniul. Ar mai exista și posibilitatea ca profesorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]