7,117 matches
-
lespezi de patimi și Chin. Aștept învierea, aștept Arhanghelul zorilor, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!” Pitești, decembrie 1949 Acolo, la celula 4 ne-au mutat pe noi, cei de la 6, după ce o aranjaseră cu tăierea găurilor de aerisire în ușă. Grigore Zamfiroiu în celula 5, care fusese menținută goală, pentru ca D-nul Petrașcu să nu aibă legătură cu oamenii din celelalte celule, a fost adus un om în lanțuri despre care am aflat ulterior că se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
venea. Apoi, presupuneam, a luat un cuțit din bucătărie și l-a sprijinit de perete căci, cu arterele tăiate nu putea să-l înfigă în inimă; de împins nu l-a putut - slăbit cum era - căci cuțitul n-a făcut gaura mare și nici n-a ajuns la inimă, să scape mai ușor (îmi aduc aminte de poezia lui Coșbuc, „Regina ostrogoților”; așa și el, n-a putut să-și scurgă viul tot). A luat o sfoară și s-a spânzurat
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
feluri de mâncare, m-a prins somnul. Brusc. De parcă mi-ar fi căzut cerul pe cap. Violoncelul, căsuța de munte, mâncarea... toate se evaporaseră. Am rămas doar eu... dormind buștean. Parcă îmi sfredelea cineva capul cu un burghiu. Făcuse o gaură și acum îndesa un fir lung de ață. Îngrozitor de lung. Mosorul se derula încă. L-am lovit cu mâinile ca să scap de el, dar nu era chip să-l alung. Intra tot mai adânc în gaura din capul meu. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un burghiu. Făcuse o gaură și acum îndesa un fir lung de ață. Îngrozitor de lung. Mosorul se derula încă. L-am lovit cu mâinile ca să scap de el, dar nu era chip să-l alung. Intra tot mai adânc în gaura din capul meu. M-am ridicat în șezut și mi-am trecut mâinile peste cap. Nu era nici un fir. Nici gaură. Suna ceva. Suna și suna. Am înșfăcat ceasul deșteptător, l-am pus în poală și am apăsat cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lovit cu mâinile ca să scap de el, dar nu era chip să-l alung. Intra tot mai adânc în gaura din capul meu. M-am ridicat în șezut și mi-am trecut mâinile peste cap. Nu era nici un fir. Nici gaură. Suna ceva. Suna și suna. Am înșfăcat ceasul deșteptător, l-am pus în poală și am apăsat cele două butoane. Nu el suna. Telefonul. Era patru și optsprezece minute. Era încă întuneric afară. Deci, patru și optsprezece minute dimineața. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e bun vinul sau tăria. De prea mult pipi apar o serie de disfuncționalități în metabolism. Las-o naibii de bere! Apucă-te de o băutură mai scumpă. O sticlă de vin de două sute de dolari nu-ți face cine știe ce gaură-n buget, dar dacă bei vin în fiecare zi, îți spală bine mațele. Am încuviințat și mi-am văzut mai departe de bere. Bun sfat! Chiar că-mi purta de grijă individul! Dacă beam mai departe bere - care-mi plăcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în sensul ăsta. În timp ce mă tăiau, voiau să afle unde-i craniul. — Ascultă-mă bine! Dacă ți se face o ofertă, s-o refuzi pe loc. Nu e de glumă. Dacă Sistemul află că trișezi, te vom găsi și în gaură de șoarece și s-a zis cu tine. Nu e amenințare, e promisiune. Noi conducem lumea și suntem capabili de orice. Nu există lucru pe care să nu-l putem face. — Bine, o să fiu atent, am zis. După ce-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în ea. Ne-au înconjurat și ne privesc cu atenție. Fii sigur de asta. I-am auzit de când am coborât. Am luminat în jurul meu cu lanterna, dar n-am văzut decât piatră și mușchi. — Se ascund în fisuri sau în găuri până la care nu ajunge lumina, zise ea. Sau vin tiptil în urma noastră. — Câte minute au trecut de când funcționează aparatul ăla? — Zece minute, spuse fata uitându-se la ceas. Zece minute și douăzeci de secunde. Sper din tot sufletul să ajungem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu atât crezi mai puțin. La fel ca și cu dantura. Și ea se deteriorează o dată cu trecerea anilor. Nu sunt cinic, sunt sceptic. Atât. — Ți-e frică? — Da, mi-e frică. M-am aplecat și am mai privit o dată prin gaura aceea neagră. Era mică și învăluită în beznă. De mic copil am urât întunericul. — Nu te mai poți întoarce. Nu-ți rămâne decât să mergi înainte. Logic! am zis. Începeam să simt că trupul nu-mi mai aparține. Mai avusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că n-are încredere în ei, ci pentru că alții nu sunt în stare să țină pasul cu el. — Am înțeles. Dar spune-mi și mie, te rog, ce-i cu platoul ăsta? — Aici au locuit cândva strămoșii Întunegrilor. Au săpat găuri pe versantul muntelui și și-au dus traiul acolo. Toți la un loc. Pe platoul pe care ne aflăm acum, își desfășurau ceremoniile religioase. Conform credinței lor, aici își aveau sălașul Zeii lor. Aici stăteau preoții și vrăjitorii și-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plutind singuratică deasupra turnului cu ceas. Era împrejmuită de nori groși. La lumina palidă a lunii, suprafața apei părea neagră ca smoala. Mi-am amintit de un fular gros de lână pe care-l văzusem într-unul din geamantane. Avea găuri făcute de molii, dar dacă-l înfășuram de câteva ori în jurul gâtului, ținea cu siguranță de cald. Va trebui să-l întreb pe Paznic dacă bagajele alea aveau proprietari și dacă puteam folosi vreun lucru de-acolo. El le știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mână și am sărit peste ultimele gropi. Mi se părea că numărul lipitorilor care se mișcau pe lespede scăzuse considerabil. După ce-am sărit peste cele cinci sau șase gropi, am ajuns iar pe un platou întins. Nu mai erau găuri, nu se mai vedeau lipitori. Cred că o luaseră în direcție opusă în căutare de adăpost. Am scăpat de ce-a fost mai scârbos. Chiar dacă muream acum, măcar nu ne găseam sfârșitul într-o groapă plină de lipitori. Am întins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a izbit o umezeală stranie. Apoi, brusc, o liniște apăsătoare de rău augur. Se apropia cu siguranță acel ceva îngrozitor. Așteptam, agățat de stâncă. Era fără nici o îndoială huruitul apei. Răsuna de parcă ar fi ieșit toată apa din sutele de găuri peste care trecusem. Și nu era deloc puțină. În copilărie, am văzut o dată un documentar cu ceremonialul de inaugurare a unui baraj. Un guvernator sau nu știu cine, cu cască pe cap, a apăsat pe buton și porțile ecluzei s-au deschis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era greu să-mi imaginez ce ne aștepta. Am urcat mai departe spre turn, cât am putut de repede, pe treptele în formă de spirală. Turnul acela de care ne agățam cu atâta disperare se înălța în mijlocul platoului înconjurat de găuri pline cu lipitori. După zgomotul apei, noi ne cățăram pe stâlpul ornamental ce se afla în mijlocul șuvoiului. Sus. Tot mai sus. Dacă explicațiile pe care mi le dăduse erau corecte, însemna că partea superioară a turnului devenea un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în lumea lor subterană. Eu mă îmbrăcam frumos și mă delectam cu un whisky sosit tocmai din Scoția. Sus, la lumina soarelui. Mi-am dat imediat seama că nu se mai auzea apa. Poate încetase să se mai ridice din găurile acelea. Sau se ridicase atât de mult, încât nici nu se mai auzea. Îmi era totuna. M-am decis să supraviețuiesc și voi supraviețui deci. Vreau să-mi recuperez amintirile. Nu mă mai las manipulat! Îmi venea să țip ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De ce nu-i avertizează autoritățile? — Și-atunci cine-ar mai lucra în subteran? Cine s-ar mai urca în metrou? S-au luat niște măsuri, în sensul că s-au făcut zidurile puțin mai groase, s-au mai astupat niște găuri și s-au pus mai multe lumini, dar nimic nu-i împiedică să-și vadă mai departe de ale lor. Dărâmă ziduri, devorează cabluri electrice... noaptea. — Și unde anume ies dacă ajung între Gaienmae și Aoyama 1-chōme? — Undeva pe lângă templul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar și reversul lor. Am pierdut obiecte, oameni, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș spune că existența mea a fost ca o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu știu cum aș putea-o drege cu acul și ața. Sau spus altfel, dacă cineva ar deschide fereastra și mi-ar striga „Viața ta a fost egală cu zero“, nici măcar n-aș găsi argumente să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
clipa aceea mi-am dat seama că-mi era foame. Dacă mă gândeam bine, nu mâncasem de dimineață decât jumătate de sandviș cu ou și șuncă, o tartă și câteva stridii, iar cu o zi în urmă, nimic. Simțeam o gaură mare în stomac. M-am rezemat de spătarul scaunului și am privit tavanul mașinii, gândindu-mă la mâncare. Mi-au trecut prin minte tot felul de bunătăți, dar locul lor a fost luat imediat de șuruburile de pe tăvițele albe. Mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ciuperci, am zis. — Iar eu, legume și roșii cu risotto, adăugă ea. — Porțiile cu risotto sunt cam mari, spuse chelnerul ușor stânjenit. — Nu-i nimic. Eu n-am mâncat nimic de ieri dimineață, iar domnișoara are stomacul dilatat. — Ca o gaură neagră, adăugă ea. — Am înțeles, zise chelnerul. — La desert v-aș ruga înghețată de struguri, tartă de lămâie și o cafea espresso, comandă fata. — Și eu la fel. După ce-a plecat chelnerul, ea mi-a zâmbit fericită. — Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
unghiera la loc în cutiuță și cutiuța în geanta de umăr. Ni s-au strâns farfuriile de aperitive și ni s-au adus pastele. Îmi era în continuare foame. Cele șase feluri de aperitive n-au lăsat nici măcar urme în gaura cea mare din stomacul meu. Am terminat porția de tagliatelle în timp record și am mâncat jumătate din macaroanele cu sos de pește. De atâta mâncare, îmi venea să jur că vedeam luminițe ciudate în beznă. Până ni s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și nimeni nu se bate pe ele. Mi-ar plăcea și mie să lucrez la o bibliotecă, am zis. Cred că ar fi fost cel mai bun lucru pentru mine. Am mâncat tot. Simțeam în sfârșit că nu mai aveam gaură în stomac. A fost grozav bibanul! exclamă ea încântată. — Mie mi-a plăcut mult sosul cu unt. E o adevărată tehnică la mijloc... Tai ceapa subțire de tot, o amesteci cu unt și o prăjești la foc potrivit. Dacă-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Pretindea că eram deștept, dar deloc flexibil. Mai vrei o bere? — Te rog. Am desfăcut a patra bere Miller High Life și i-am întins cutia. — Tu cum te consideri? Cum îți vezi propria viață? întrebă ea privind fix prin gaura cutiei de bere. — Ai citit Frații Karamazov? — Demult. Numai o dată. — Ar fi bine să mai citești romanul o dată. Spre sfârșitul lui, Aleoșa îi spune unui tânăr student, pe nume Kolea Krasotkin: „Te paște un viitor mizerabil. Dar luată în mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lacul de sud. Cerul apăsa greu deasupra noastră, iar fulgii viscoliți se izbeau de pământ. Cei de peste lac erau înghițiți de acesta fără nici un sunet. O tăcere de rău augur. În vasta întindere de nea, lacul se deschidea ca o gaură rotundă, uriașă. Priveam peisajul paralizați de frică. Nu puteam scoate o vorbă. Nici eu, nici Umbra. Susurul înspăimântător al apei, pe care-l auzisem data trecută când am fost aici, era acum înăbușit de zăpadă. Mi se părea că se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
redactor-șef, Olimpian Ungherea, secretar general de redacție, Anton Bălan. Publicația își propune să slujească „spiritul culturii românești în structurile care au definit-o dintotdeauna”. Rubrici: „Vitrină cu spectacole”, „România, încotro?”, „Arhivele neamului românesc”, „Religie și societate”, „România văzută prin gaura cheii”, „Planetă cu picanterii istorice”, „Perle de presă”, „Din dosarele închise ale revoluției”, „Misterele Bucureștilor”, „Geografia că o lacrima”, „Policier”. Semnează versuri Ștefan Aug. Doinaș (Există), Ion Pantazi, Nicolae Rotaru, Cornel Balaban ș.a., proza - Tudor Negoiță, I. Vianu, publicistica - Ion
GALAXIA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
Acesta constituie un foarte bun prilej pentru plățile informale și corupție, cauzate de acoperirea În totalitate a sistemului de sănătate din punct de vedere financiar de către un sector mic al populației. Este clar pentru toți factorii de decizie că această gaură trebuie să fie Închisă sau cel puțin redusă. Totuși, cea mai mare problemă a României este că sunt prea puțini angajați, În comparație cu numărul asiguraților sau cu cel al persoanelor care beneficiază de servicii medicale. Conform spuselor Înalților oficiali ai Guvernului
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]