5,667 matches
-
din București până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultății de Filologie, iar între 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei. Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase
Alexandru Graur () [Corola-website/Science/297572_a_298901]
-
ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a "Dicționarului limbii române" (DLR). A coordonat volumele de "Studii de gramatică" (1956-1961) și "Probleme de lingvistică generală" (1959-1967).
Alexandru Graur () [Corola-website/Science/297572_a_298901]
-
vorbitori. Actualmente există două limbi armene, una răsăriteană, vorbită în Armenia și Iran, promovată de Academia de la Yerevan, și una apuseană, vorbită în Europa și America, promovată de Academia Mkhitaristă de la Viena. Armeana apuseană e mai apropiată ca vocabular și gramatică de armeana clasică, dar mai îndepărtată ca pronunțare. Armeana răsăriteană e mai apropiată de armeana clasică în privința pronunțării. În tot cazul, armeana clasică (antică) stă la baza celor două dialecte armene de astăzi. Armeana veche a fost statornicită în scris
Limba armeană () [Corola-website/Science/297616_a_298945]
-
volume). Apare la Paris (1889) "Le Trésor de Pétrossa" („Tezaurul de la Pietroasa”), amplă monografie de arheologie istorică în limba franceză. În 1891 Alexandru Odobescu devine directorul Școlii Normale Superioare, calitate în care publică manuale școlare, printre care și unul de gramatică. Alexandru Odobescu a murit la 10 noiembrie 1895, sinucigându-se în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public. Format la școala clasicismului francez și la aceea a antichității, om de gust și de știință, fondator al arheologiei în România
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
dezvoltarea limbii scrise. După inventarea tiparului, publicarea de cărți și cititul iau avânt. Mai mulți poeți, precum Jan Kochanowski (1530-1584), scriu mai degrabă în limba lor maternă decât în latină. În Evul Mediu se produc multe schimbări în vocabular și gramatică, mai ales în flexiune. Apar primele dicționare și lucrări lingvistice. Pe lângă activitatea sa de poet, Jan Kochanowski este cel care propune prima reglementare a ortografiei poloneze. Alfabetul propus de el conține 48 de litere și digrame: a, á, à, ą
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
a anunțat moartea lui Șerban, fratele poetului. În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea "Junimea". Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local "Curierul de lași", unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie la Botoșani, un spectacol în beneficiul bolnavului. Eminescu a dorit în 1888 să-și termine unele lucrări de care și-a amintit că le-a lăsat în manuscris. I-a amintit Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrală din Iași. Prin scrisoare recomandată i-a cerut lui Maiorescu să-i trimită biblioteca și manuscrisele rămase la București. Criticul însă nu a dat niciun răspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi a depus
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
("íslenska") este limba vorbită în Islanda. Este o limbă complexă care face parte din grupa limbilor germanice. Se aseamănă lingvistic cu suedeza, norvegiana și daneza, dar în comparație cu acestea există totuși diferențe destul de mari în gramatică și vocabular, deoarece Islanda este destul de izolată față de restul Europei. Islandeza nu s-a schimbat mult din era vikingilor, aceasta dându-i un caracter unic. De asemenea, alfabetul folosit pentru a scrie limba islandă are două litere care nu sunt
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
între Danemarca și Suedia, printre care se numără și o serie de războaie din secolele XVI - XVIII și ideile naționaliste care au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, aceste limbi au ortografii separate, gramatici diferite și organe de reglementare proprii. Astfel, vorbind într-o perspectivă lingvistică cât se poate de corectă, daneza, suedeza și norvegiana pot fi considerate ca făcând parte dintr-un continuum dialectal al limbilor nord-germanice. De asemenea, unele dialecte, cum ar
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
stabilită în 1786, este fără îndoială cea mai influentă. Principalele lucrări ale academiei sunt glosarul "Svenska Akademiens ordlista" ("SAOL", în prezent a ajuns la cea de-a 13-a ediție) și dicționarul "Svenska Akademiens Ordbok", pe lângă numeroasele cărți referitoare la gramatică, scriere și manuale de stil. Departamentul de suedeză al Institutului de Cercetare a Limbilor din Finlanda are statut de organ de reglementare asupra suedezei vorbite în Finlanda. Printre principalele priorități ale institutului se numără menținerea inteligibilității dinte suedeza din Suedia
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
standard. Unele dialecte sunt atât de localizate geografic încât sunt limitate unor anumite parohii; acestea sunt denumite de lingviștii suedezi "sockenmål" (literal „limbă de parohie”). Dialectele sunt separate de obicei în șase grupuri mari, care împart aspecte comune de prozodie, gramatică și vocabular. Sunt reprezentate mai jos unul sau mai multe exemple pentru fiecare grup dialectal. Deși fiecare exemplu este reprezentativ pentru eventualele dialectele înrudite, numărul real al dialectelor este de ordinul sutelor, dacă fiecare comunitate individuală este considerată separat. Acest
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
sudul peninsulei datorită Reconquistei și uniunilor regatelor creștine (uniunea Castiliei și Leónului, Castiliei și Aragonului și apoi formarea statului spaniol). În secolul XV, în timpul procesului de unificare a Spaniei, Antonio de Nebrija a publicat "Grammatica". Acesta este primul tratat al gramaticii limbii spanille și în genere al unei limbi vulgare europene. Colonizarea și cucerirea Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american. În prezent limba spaniolă este una dintre cele mai vorbite și populare limbi ale
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
au folosit-o pentru a traduce în castiliană textele biblice ebraice. "Sefardis" este foarte importantă pentru studierea spaniolei, pentru că păstrează multe din trăsăturile spaniolei secolului al XV-lea. Se vorbește într-un singur punct pe glob, în Antilele Olandeze. Are o gramatică portugheză și lexic spaniol. Este, după unii, descendenta primilor conchistadori; după alții este o creolă. Se știe că o limbă creolă este o limbă simplificată, bazată pe o sintaxă indigenă și cu lexic al limbii cuceritoare. Există creole spaniole în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului. Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole. La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole conțin informații mult mai multe decât în limba engleză, printre care: timp, număr (singular și plural), persoană, politețe (tu/dumneavoastră), mod, aspect și diateză. Există 16 paradigme distincte de conjugare
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
timpuri simple și șapte timpuri compuse (cunoscute ca timpul perfect). Cele șapte timpuri compuse sunt formate cu verbul auxiliar "haber" urmat de participiul trecut. Verbele pot fi folosite în alte forme, cum ar fi prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus. Se deosebesc
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
ori să evadeze din plictisul studiilor legale, asistând la cursurile mai interesante ale științelor umaniste. În 1902, urmărește prelegerile intitulate " Întrebări fundamentale despre psihologia descriptivă" ale lui Anton Marty. În primăvara și vara anului 1903, studiază intens literatura, filologia și gramatica germană. Împreună cu Hugo Bergmann, student acum la chimie, Kafka devine membru al unei organizații universitare numite " Sala lecturilor și a dezbaterilor pentru studenții germani din Praga" ("Lese- und Redehalle der deutschen Studenten in Prag") al cărei scop este revigorarea culturii
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
japoneză se manifestă prin schimbarea înălțimii sunetului de la o moră la alta. Accentul are numai un rol secundar, existînd puține situații în care schimbarea melodiei cuvîntului produce modificarea sensului. Dialectele japoneze prezintă diferențe mari în ceea ce privește tipul, poziția și amplitudinea accentului. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române de exemplu, este relativ simplă și regulată (fără multe excepții), ceea ce permite învățarea ei destul de repede. Din exact același motiv pentru japonezii nativi învățarea limbilor străine implică un efort suplimentar
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
de exemplu, este relativ simplă și regulată (fără multe excepții), ceea ce permite învățarea ei destul de repede. Din exact același motiv pentru japonezii nativi învățarea limbilor străine implică un efort suplimentar. În cele ce urmează vor fi prezentate cîteva din caracteristicile gramaticii limbii japoneze. Spre deosebire de cele mai multe limbi, japoneza are un sistem gramatical și lexical complex de a exprima diferite grade de politețe. Se poate afirma că există cel puțin trei niveluri de politețe, deși o asemenea teoretizare este aproape imposibilă, iar delimitarea
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
mai dificilă din cîte există. Nu se poate verifica acest lucru, dar este sigur că pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob japoneza nu este o limbă ușoară. Stăpînirea limbii japoneze presupune acumularea unor cunoștințe, sprijinite prin exercițiu, în următoarele direcții: gramatica limbii, pronunție, scriere și citire, și vocabular. Pentru vorbitorul de limba română pronunția nu pune mari probleme, cele cîteva foneme japoneze care nu există în limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare să fie
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare să fie minim în ceea ce privește gramatica. Vocabularul, prin diversitatea lui deosebită, prin frecventa inexistență a unor echivalențe de sens între cuvintele japoneze și corespondentele lor din limba română, poate să pună probleme chiar și unor persoane cu o bună memorie. Numai prin exercițiu îndelungat se poate
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
urmează unui alt cuvânt). De exemplu:"maktabu-l-mutarğim" „biroul traducătorului” devine "mak-ta-bul-mu-tar-ğim" când este rostit pe silabe, luat separat, „traducătorul” se pronunță "al-mutarğim". Din punct de vedere tipologic, limba arabă literară este o limbă flexionară, sintetică, ceea ce înseamnă că are o [[gramatică]] extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul pentru "gramatică" este chiar "al-qawă'id" „regulile")și cu multe excepții de la acestea. Ceea ce se prezintă în continuare nu este decât o mică parte a acestei [[gramatică|gramatici]], aleasă în așa fel
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
mak-ta-bul-mu-tar-ğim" când este rostit pe silabe, luat separat, „traducătorul” se pronunță "al-mutarğim". Din punct de vedere tipologic, limba arabă literară este o limbă flexionară, sintetică, ceea ce înseamnă că are o [[gramatică]] extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul pentru "gramatică" este chiar "al-qawă'id" „regulile")și cu multe excepții de la acestea. Ceea ce se prezintă în continuare nu este decât o mică parte a acestei [[gramatică|gramatici]], aleasă în așa fel încât cititorul să-și poate face o idee generală. La
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
ceea ce înseamnă că are o [[gramatică]] extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul pentru "gramatică" este chiar "al-qawă'id" „regulile")și cu multe excepții de la acestea. Ceea ce se prezintă în continuare nu este decât o mică parte a acestei [[gramatică|gramatici]], aleasă în așa fel încât cititorul să-și poate face o idee generală. La fel ca în multe alte [[limbile semitice|limbi semitice]], structura [[verb]]ală arabă se bazează, de obicei, pe o rădăcină triconsonantică, care nu este prin
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]