7,611 matches
-
divine și ochiul lui Întîrzie cu voluptate pe lucruri. Este primul poet cu o mentalitate integral romantică. Miturile clasice intră rar În poezia lui și, cînd intră, spațiul exotic le sugrumă. În Conrad ruinele sacre sînt acoperite de o vegetație nebună, țărmurile Greciei se pierd Într-o ceață azuree, peste statuile vechilor zei plutește un aer Îngreuiat de „prefumuri” de roze și ambrozie. „Simțualismul” Îl duce către aceste zone incontrolabile În care imaginația Își inventează propriu-i univers. Un univers artificial
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un trup În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter și lună Aiurează, se-nfior.” Inocența (În treacăt fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui Bolintineanu. Clar conturată este, de pildă, figura feminității
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prăpastia cea mare Unde vîntul cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
antiteză și personificare. Simbolurile sînt, acum, de natură strict geologică. Carpatul Înfruntă (de data aceasta În cadrul unui dialog) pe vecinul său Balcanul, așa cum Ștefan se opunea lui Albert. Unul (Balcanul) este trufaș, fanatic, „muncit de aspră ură”, ademenit de visuri nebune, simbol, pe scurt, al unei mărimi putrede, oarbe, agresive. Celălalt (Carpatul) e tînăr, Înțelept, hotărît. Unul reprezintă sclavia, celălalt neatîrnarea. Această perdea de simboluri geologice se dă deoparte și pe scenă apare alt rînd de simboluri: doi vulturi ageri, unul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat, zice tot Denis de Rougemont, de Nietzsche - „un Don Juan al cunoașterii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văilări din pricina Amorului: Întocmai ca Într-un spital În care se află mulțime de ostași loviți În bătaie și răniți de tot felul de arme, carii Își arăt ranele și Își spun durerile, cerînd ajutorul doctorilor. Pentru că acest Amor, copil nebun, fiu al Venerii, răzgăiat d-a sa mumă și crescut zburdalnic, În mină eu arc și săgeți, cu neastîmpăr petrecîndu-și timpul totdauna ca cu niște jucărele, Întinde arcul și aruncînd săgeți În toate părțile răzbește și pătrunde inimi de tot
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În iubire, luînd partea simțirii (sentimentului): „Amorul cînd să pornește, și va vrea de-a birui, Simțirile-mi nu-s În stare a i se Împotrivi...”. Erotocrit a ajuns, ca Romeo, o jucărie În mîinile soartei. Soarta se cheamă Amorul nebun: „Voi să mă las, dar Amorul mă ține În lanț băgat Mi-a luat Înțelepciunea, simțirile mi-a legat...” ............................................................................... Arde trupul, Îl muncește, ca pe niște cărbuni puși...” Polidor e spirit practic. Dacă Amorul, zice el, are puteri voinicești, de ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e nevoie să vorbești, poți găndi, te pot auzi ca și pe ei de altfel. Pot auzi tot ce auzi și tu și simți deopotrivă. Înafara de asta ei siguri dau tărcoale pe la ușă și nu vreau să mă creadă nebun. Asta ne-ar mai trebui! Deci găndește ce vrei să îmi spui cănd mi te adresezi mie.’’ Cu un mic efort de concentrare Gavriel reuși. „Tu ești în regulă?” „Daca sunt în regulă? O da! Mai mult de atăt sunt
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
Dar cei mari de ce au voie? Du-te acum, fiule, am atâta treabă pe cap, vorbim noi altădată, te-a căutat preotul azi-dimineață. Când mânăstirea se mistuia în tăcerea totală a nopții, întreruptă când și când de cântatul unor cocoși nebuni care luau licuricii drept geana zorilor, Tommaso se învârtea pe salteaua lui pradă unei devălmășii de gânduri chinuitoare. Mai înaintea tuturor unul îl muncea cel mai tare; voia să găsească, cu orice preț, o metodă pentru a învăța mai bine
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu Cristos, ci mult mai înainte, când lumea nu era stăpânită de asupritori și canalii, șoimi și corbi, șacali și vulpi. Pe-atunci oamenii trăiau unul lângă celălalt, împărțind mâncarea și bucuriile, zorii și asfințiturile. S-ar putea să fii nebun, eretic ești cu siguranță. Continui să sfidezi puterea lui Dumnezeu și pe reprezentanții săi cu nerușinarea și orbirea celui ce nu-și dă seama că blestemă. Cel ce spune adevărul nu blestemă nicicând. Adevărul e dorit de însuși Dumnezeu, e
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Corcodac, groh, groh, vin stăpână, dar mai întâi stinge oala de pe foc. Apoi, făcea să vină-n goană paznicii, atât de tare hohotea. Îl găseau în patru labe în timp ce se tăvălea și imita grohăitul porcului, cotcodăcitul găinilor. Călugărul acela era nebun dacă se purta în halul ăla. Și s-au dus să informeze mai departe. Hohotele de râs ale lui Tommaso îi trezeau pe cei închiși și pe cei de pază în toiul nopții. După care, cu glasul lui puternic, baritonal
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fără să se teamă de păcatele lui. Știind cât de mult ține la taică-său, doi jandarmi s-au dus să-l aducă pe Geronimo din casa bătrânească din Stilo, însoțindu-l până la Napoli. Dacă n-ar fi fost complet nebun, călugărul ar fi trebuit să cedeze, mai ales dacă ar fi văzut că taică-său era brutalizat. L-au pus pe cismar să stea pe aceeași bancă pe care, zile-n șir, stătuse Tommaso. L-au învinuit, i-au reproșat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Niciun cuvânt deplasat, niciun gest fals sau iritare, nimic. I-au spus lui Tommaso că tatăl său mărturisise totul și că e cazul ca și el să se decidă să-și recunoască șiretlicurile folosite pentru a fi crezut că e nebun și nelegiuirile pe care le săvârșise amestecând magia și știința precum și teologia eretică precum și neascularea față de orice autoritate a Imperiului și a Bisericii. Pe podeaua celulei, în anume zile, am văzut ieșind din fundul meu viermii pe care în timpul zilei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nu puteți să vă ascultați inima și să vedeți dacă cel ce se apără vă încredințează adevărul sau se ascunde. Eu am inima pe palme, nu mă ascund, în timp ce voi încremeniți în nepăsarea voastră. Neputând să stabilească dacă Tommaso era nebun, Tribunalul a hotărât să recurgă la tortură. În discuții el demonstra virtuți logice, foarte puțin probabile pentru un deținut înfometat și ruinat de amărăciune. Uneori părea însă că mintea sa, șovăind, ar fi luat-o pe o cale încâlcită și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
unghii, i-au tăiat genele. El, pentru a nu-și pierde stăpânirea de sine, n-a încetat să acuze temnicerii și înverșunarea de a-l face cu orice preț să recunoască ceea ce nu putea și nu știa să recunoască. Era nebun? Doar Dumnezeu știa, sau poate că ei voiau să se substituie judecății lui Dumnezeu? După două zile a fost aruncat într-o celulă, unde temnicerii îl lăsară pe o saltea de paie aproape neagră de ploșnițe, dar nu conteniră să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dacă mai era viu sau murise; asculta șoapte și își dădea seama că ceva parcă se petrecuse în sufletul acelor jivine ce-i analizau sănătatea minții. Drept care Tommaso sporea doza de simulare spre a-i dezorienta. Nu sunt nebun, e nebun cel ce mă torturează și mă silește să-l trădez pe Dumnezeu. Dar minuni o să se-ntâmple, se va vedea curgând sângele ca un fluviu ieșit din matcă care nu-i va cruța pe nelegiuiți. Anateme, profeții, strigăte, rugăciuni, versuri
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să i se scurgă sângele din piept și printre coaste, din mâini și picioare. Se uită la propriul sânge fără vreo emoție, surâdea spre călăii săi și se gândea: N-o să reușească să mă facă să recunosc că nu sunt nebun. Mai bine să ard pe rug ca Bruno sau să rămân în viață și să mă lupt cu nenorocitele astea de lepădături? Era cât pe-aici să se piardă: o flacără violentă la coate îl surprinse și tot pe neașteptate
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
inima noastră e curată. Știi de ce ți s-a arătat șarpele? Fiindcă ai inima curată, ești un înger. Oh, Tommaso, Tommaso! Și numai fiindcă ai văzut un șarpe pe altar te-a adus aici să-ți mistui zilele? Mă cred nebun. La început voiau să mă ardă de viu, pe rug, eram pentru ei un necromant, un vrăjitor, adică unul dintre cei ce-l neagă pe Dumnezeu și trec în slujba diavolului pentru a ieși învingători; apoi au luat în seamă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fi auzit? Voiau să știe dacă acela era șarpele ce-o ispitise pe Eva în raiul pământesc. Cum aș fi putut eu să știu? Tu crezi că ar fi putut fi el, chiar el? Da, totul e cu putință. Sunt nebun, e-adevărat? Sunt într-adevăr dacă nu știu unde mă aflu și nu mai țin minte numărul zilelor. Și la ce-ar sluji? Ziua, noaptea, vara, iarna, primăvara! Ce se schimbă în viața noastră? Se închid și se deschid grilajele, strigăte. Tăceri
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
trăsnit și contorsionat în răspunsuri, încât renunțau la anchetă și stabileau un nou termen "în vremuri mai bune". În cele din urmă, au trebuit să cedeze și să-i recunoască nebunia, chiar dacă cu oarecare șovăială. Deși nu pare nebun, e nebun, altfel cum ar fi rezistat să-i fie despuiat sufletul și mai ales atunci când i-au fost pârlite genele și când i-au fost înfipte așchii de fier sub unghii? În timpul acelor ani reușise să scrie foarte mult, ar fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
clipă sticla numai că eu nu știu să mă exprim, n-am darul frazelor frumoase, dar, crede-mă, atunci când străbat mările, adesea îmi vin aceleași gânduri ca și ție și le țin numai pentru mine, pentru a nu fi considerat nebun. Au dreptate oamenii, ești într-adevăr mare dacă știi să povestești și gândurile tainice ale oamenilor solitari de teapa mea. Dumnezeu ți se alătură dacă iubești lumea și viața. Chiar așa. Căpitane, dacă marea ar fi mereu supusă și vânturile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
smerenie. Cum a fost umilința lui Iisus, care a spălat, înainte de Cina cea de Taină, picioarele ucenicilor. — Ce are scormonitul prin gunoaie cu Iisus ? ridică din sprâncene Papi, frământându-și între degete o șuviță din părul verde. Omul tău e nebun de legat. Stai să vedem, spuse Efrem Sirul, care veni cu ezitarea plânsurilor sale. — Nu poți cunoaște oamenii decât trecând prin starea de umilință, răspunse Cosmina, deși se vedea că ăsta nu era răspunsul ei. Se priviră câteva clipe, încurcați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]