7,150 matches
-
mai comune zburătoare (cioară, corb, șoim, porumbel, cucuvea, ciocănitoare, cocoș, găină etc.), toate au provocat mintea și imaginația umană. Probabil una dintre cele mai importante reprezentări se regăsește în imaginea păsării-suflet253. O asemenea reprezentare ar putea exprima un fel de nostalgie după "o stare primordială și perfectă, periodic pierdută prin reîncarnarea sufletului"254. Este posibil ca această reprezentare să funcționeze asemenea unui arhetip și atunci cunoașterea ce poate fi dobândită grație păsărilor este una ce se realizează prin suflet (simțire) și
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Pe masa goalăcopiii desenează un coș cu fructe Lucia Amarandei sau a așteptărilor irepresibile ale unei naivități nevinovat utopice: copilul la gardașteaptă vântul să-i dea nuci de la vecin Radu Patrichi Alt clișeu al copilului și al copilăriei capotează În nostalgie, prea serioasă ca să nu devină mai mult sau mai puțin searbădă: Presărat pe deal satul copilăriei ... aproape de cer Vasile Moldovan Cu puțină ironie, mai puțin solemn, Întorcîndu-se către universul copilăriei, Radu Patrichi vede lucrurile mult mai degajat și mai uman
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
sau de-a dreptul esențial numit de cel de al doilea. Ceea ce e absent, poate induce, după caz, o Îngrijorare greierii; poate sugera o Închidere genetică, o zidire biologică melcul; poate face aluzie la un eveniment tragic pescarul; poate evoca nostalgia firmamentului bogat stelele; poate sesiza printrun joc de cuvinte o detronare - coroană etc. Nopți fără greieri - ceva i se Întâmplă universului Oră târzie. Singurătatea mă-nvăluie ca o cochilie fără melc Se ridică neguripe baltă-n derivă o barcă fără pescar
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
are gustul format pentru micul poem nipon va sesiza că ele nu sînt nici vreun ornament expirat și nici vreo păcătoasă și frivolă podoabă. Prispa cu greieri În toamnă vara fiind desigur trecută este locul În care s-a pripășit nostalgia, locul unde o ființă tomnatecă Își petrece serile. Exuberanța verii s-a restrîns acum la acest cîntec fragil, sfielnic, cu mici izbucniri degrabă pierite. A fost oare vară vreodată? Sau totul este doar acest fior sincopat, fabulos poate, care ne
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fabuloase, acum cîntă-n surdină numai balade. Cele două șiruri de imagini, sensuri, idei se Împletesc. Fiecare este sprijin pentru celălalt și viața omului este altoită pe cea a anotimpului. Dar, dincolo de cele două, se strecoară și un alt fir al nostalgiei: Îmbătrînirea și pieirea iremediabilă a satului cu prispa lui, de pe care, ca o consolare, mai puteai asculta o vreme greierii. Merită remarcată și funcționarea ireproșabilă a celor două adverbe: atît și doar. Ele sînt de fapt cele care surdinizează și
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
gîndeam că acest peisaj urban anost nu prea te inspiră. Încercam să surprind ceva pe figurile oamenilor. Și m-am oprit la o anume absență. M-am fixat pe acea absență care semnifică interiorizarea sau alunecarea Într-o stare de nostalgie și reverie (un fel de teleportare). Ideea M-am gîndit la un contrast Între prezență și absență, mai precis, la starea celui care e obligat să stea Închis În birou, În clasă, În hală etc., cînd primăvara izbucnește exuberant afară
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
stinse pe patul frunzei moarte este pentru auzul ascuțit al Închipuirii o urmă fascinantă, plină de cele mai fabuloase bănuieli, o călăuză iscusită a avîntului contemplativ și un imbold nebănuit al istețimii reveriei. Căci tocmai vagul și nedeslușirea sa stîrnesc nostalgia și tocmesc sufletul să-și regleze acordul fin după acest imperceptibil, dar atît de bogat În promisiuni, palpit. Nu sînt convins deloc că s-ar putea găsi haiku uri gata făcute În poezia celor care n-aveau habar că așa ceva
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ajung la: pe geam picăturile / se ntind Îndărăt Simt că și cuvintele, prin alternanța lor scurt scurtlung-scurt-scurt-lung, ajută imaginea să spovedească un sens: stropii cuvintelor de o silabă se-ntind ca niște dîre În cele cu mai multe silabe. Vectorul nostalgiei și al regretului a căpătat trup. Am evitat să fac orice aluzie directă la vreo emoție lacrimogen-subiectivă. Cine va simți asta, o va face doar din sugestia imaginii. Caut acum impulsul plecării, desprinderii, Îndepărtării. BÎjbîi pornind de la tren. Apoi Îmi
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
poate fi și sărbătoarea muncii dar și ziua de muncă obsesiv repetată. Uscarea virează pe nesimțite dinspre neutralitatea zvîntării și a deshidratării către ariditatea vieții și uscăciunea sufletului. Calul cu nobelțea pierdută, a cărui Înjosire ne umple de o uriașă nostalgie și ne face să Înțelegem deturnarea nefastă a destinului nostru. Ele sînt fisurile apărute În imaginea care mima realitatea, fisuri care ne permit să scrutăm prin deschiderea lor orizontul simbolic al poemului. De obicei, calul este resimțit ca un animal
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și gara e de mult dezafectată. Și doar un gînd nostalgic ne-a adus pe un peron pustiu ca să ne minunăm cum se așează fulgii pe o veche bancă de lemn. Poate că fulgii care se așează coboară din cerul nostalgiei unde s-au topit trenurile care n-au mai oprit, pe care le-am pierdut, care au tot stat să vină și n-au mai sosit. Și iată-le acum stînd alături de noi, pe banca de lemn. Troienindu-ne. Soare
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
simbolizează divergent nu doar un sfîrșit al caierului de povești care era bunica, ci și al vremii miraculoase cînd eram copii, ca și al acelor timpuri patriarhale care nu se vor mai Întoarce niciodată. Decît poate În scurte clipe cînd nostalgia ne va readuce imaginar cu capul În poala bunicii unde torceam și noi la unison cu sfîrÎitul neobosit al fusului ce aduna răbdător fir pentru urzeala prin care să se țeasă povestea vieții noastre. Dar poemul pare să Încurajeze totuși
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și nu există aievea și nealterați) decît În locul și la vremea care le aparține și cărora le sînt destinați: În aura plină de mister și promisiuni a pădurii, a copilăriei, a zorilor. Prea puțin este semnul fatalității neiertătoare și al nostalgiei care o acompaniază. Miresmele se risipesc, dispar, pier și ne lasă-n suflet doar regrete iremediabile. Cu ce ne provoacă poemul? Cu exigența de a percepe legătura indisolubilă dar profund misteriosă dintre fragi și zori. Iar dulceața de fragi este
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cu o percepție intuitivă asupra naturii lor consubstanțiale; mai departe la Iorga, în dubla ipostază de practician și teoretician de conjunctură al polemicii de idei sau, bunăoară, mai apoape de noi, într-o vreme de coerciție spirituală și, implicit, de nostalgie a polemicii literare autentice, la Al. Paleologu, O. Paler sau Al. George acesta din urmă cel mai pertinent și aplicat -, autori care vor face considerații valoroase asupra semnificației polemicii, ca realitate social-discursivă, dar și ca act literar). Am aminti, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sentimente naționale de o coloratură antinomică firească: exaltare vs. angoasă, optimism vs. pesimism etc. Înțeles astfel, gestul său cotidian traduce, din perspectivă cultural-antropologică, încercarea disperată de a recupera sensurile vârstei eroice pentru a salva prezentul compromis de traumele identitare. Astfel, nostalgia lui illo tempore va rămâne laitmotivul permanent al discursului eminescian, într-o lume românească mimetică, grăbită să prindă Occidentul din urmă, cu orice risc și cu orice mijloace. ("La noi lucrurile se traduc din franțuzește într-o singură noapte și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lăsa pe perete o făclie; pe aceste contururi, tatăl a imprimat argila, reproducându-i chipul. Apoi l-a pus la uscat împreună cu alte obiecte de ceramică și l-a pus în cuptor"14. Astfel, pictată sau sculptată, Imaginea este fiica Nostalgiei. O affluent society, care n-ar mai duce lipsă de nimic, de vreme ce ar avea mijloacele să păstreze urma tuturor lucrurilor, inclusiv a ființelor însuflețite care pleacă în călătorie, ar mai simți oare dorința de imagini? Sau, același lucru, dar inversat
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aici; și că Istoria nu este tribunalul artei. "Arta, spunea Bonnard, este timpul oprit." Ca și plăcerea sau visul, după cum am văzut. Și e adevărat că unele contemplații ne catapultează, fie și pentru o clipă, în afara istoriei, care, așteptare sau nostalgie, este mereu negativitate. Ca un sifon care ar elimina neantul conștiințelor, aspirat de o suficiență pozitivă și încântată, plăcerea estetică unește trecutul și viitorul într-un prezent miraculos. Drumul spre interior" drag lui Novalis nu are date și, așa cum ideologia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
între timpul fortificațiilor și cel al cartierului Front-de-Seine*, opera de artă a fost un suspin, o pauză într-o lungă partitură. Nu că dorința de artă și peisaje ar fi capitulat. Dimpotrivă, ea este mai puternică decât oricând, pe măsura nostalgiilor. Și aici stă dificultatea: e nevoie de o voință hotărâtă, de acum, pentru a le reînsufleți contururile, a le reda prestigiul, pentru că ambele au părăsit proza cotidianului și instinctivul pupilelor. Au devenit probleme de programare, celebrare, direcție, inspectare, reglementare. "Peisagiști
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fel ca o limbă fără cuvinte, o monedă fără hârtie și un joc de golf fără gazon, își găsește în imaginea de sinteză complementul optic. Vizualul numerizat e prea internațional ca să mai aibă spirit câmpenesc: e deopotrivă planetar și "acosmic". Nostalgia ecologică ne ocupă ochii și mintea, dar la cinema genul documentar, cu atitudinea lui scrutătoare și scrupuloasă, e socotit demodat (fără piață), fiind înlocuit cu "marele reportaj" făcut în grabă și alert al televiziunilor. Noua noastră neatenție optică datorează nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
simbolică (așa cum imediatul precede mediatul, afectul conceptul și indicele simbolul). Nicio calitate a privirii nu este superioară alteia pentru că i-ar fi posterioară, și cu atât mai puțin exclusivă. Idolul nu este gradul zero al imaginii, ci superlativul ei. De unde nostalgiile noastre. Caracterul retrograd al progresului nu este mai puțin flagrant în viața formelor decât în cea a societăților. Îndelungata "decădere a analfabetismului" provoacă în compensație întoarcerea primitivității refulate, cum am văzut în ultima vreme în pictură prin colaj, frecare, zgîriere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din principiile noii societăți, principalele curente fiind: romantismul, realismul, impresionismul, cubismul, simbolismul, etc. -Romantismul o a apărut ca reacție la clasicism; o punea accent pe sentimentele nobile și înălțătoare ale omului; o avea drept caracteristici: emoția; reveria și pesimismul; imaginația; nostalgia; elogierea trecutului și exaltarea sentimentului eroic; preocuparea pentru „culoarea locală”; o folosea ca surse de inspirație: creștinismul; valorile trecutului; virtuțile morale ale poporului; o în literatură a fost reprezentant de: Johann Wolfgang von Goethe „Faust”, „Egmont”, „Poezie și adevăr”, „Hermann
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
Ahile se află întreg în toate pasiunile lui. Iar detașarea lui de trecut este a singurului erou homeric care are amintiri, ale cărui acte se proiectează pe trecutul lui interior, ca întoarcere a sufletului către chipul unei fericiri pierdute, ca nostalgie, ca durere pentru ceea ce, petrecut sau numai dorit, n-o să mai fie niciodată. Relația lui cu trecutul este atât de intensă încât, tot numai 130 el, ar vrea ca anumite lucruri să nu fi fost: ca Briseis să fi murit
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Ahile se află întreg în toate pasiunile lui. Iar detașarea lui de trecut este a singurului erou homeric care are amintiri, ale cărui acte se proiectează pe trecutul lui interior, ca întoarcere a sufletului către chipul unei fericiri pierdute, ca nostalgie, ca durere pentru ceea ce, petrecut sau numai dorit, n-o să mai fie niciodată. Relația lui cu trecutul este atât de intensă încât, tot numai el, ar vrea ca anumite lucruri să nu fi fost: ca Briseis să fi murit pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cu strădania. Dar și cei care se îndoiesc de ea, trebuie să știe că fericirea există și că această stare de înseninare, de bucurie supremă este treaptă spre sfințenie, spre raiul armoniei din care omul a căzut și a cărui nostalgie o resimte. Dacă bucuriile oferă împăcare, satisfacție în această lume, în care ele rămân, cu fericirea trecem dincolo, căci ea e dragostea din triada Sf. Apostol Pavel (credința, speranța și dragostea - Corinteni I-13). La această fericire de aici și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin plastica imagine a unui orator care strănută, trimite cu gândul, de pildă, la ipostaza comică a Prezidentului, capul revoluției ploieștene evocată cu disimulată nostalgie în schița Boborul!:" La 6, în Piața unirii plină de popor tocmai pe locul unde se ridică astăzi mândră statua Libertății (cetățenilor ploieșteni, Națiunea recunoscătoare!) Prezidentul, urcat pe un scaun de tocat cârnați, citește actul solemn al întemeierii Republicii"54
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-o piesă ca Mobilă și durere de Teodor Mazilu, parodierea prea stridentă a stilului de viață high-life, pretinsă reminiscență de moravuri burgheze, se transformă în subteranul replicilor într-o "înghimpare" a fățărniciei și a snobismului celor care-și trădează nostalgia vremurilor trecute chiar prin mimetismul reiterării obiceiurilor mondene: acumulări de Luchieni, fixarea unei zile de primire, afișarea unui comportament libertin în cuplu, achiziționarea cățeilor de buzunar, căutarea stării de spleen etc. În același mod se poate constata reconversia satirică a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]