6,900 matches
-
D.R. Popescu, T. Mazilu, N. Velea, Fănuș Neagu, C. Țoiu, Radu Cosașu, Sorin Titel, spărgeau clișeele cu care lucra așa-zisul realism socialist, silind proza noastră scurtă să primească o infuzie salutară de viață concretă, observată la fața locului, fără ochelari, împrumutați. Oamenii adevărați, reacțiile lor imprevizibile, făceau derizorii clasificările maniheiste ca și comportările dictate de niște generalități socio-politice abstracte, nu o dată false". După ce a îndemnat "fructuos" generația '50, mai apoi pe cea din anii '60, ajuns la generația '80, "Ovid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și dureros dresaj. Așa vom ajunge cu toții, constată amar viitorul monah. Nu neagă nimic, nu contestă, îl nominalizează, alături de alții și pe Steinhardt: "Examenul e scurt și candidatul a răspuns repede și bine. Candidatul se și înclină de cîteva ori. Ochelarii negri dau candidatului un aer de milog obsechios, de sărac resemnat și ascultător, cum erau cerșetorii și sărmanii...". Al doilea moment va fi confruntarea cu doamna T., transformată în martor de profesie. Acum e pușcăriaș vechi, s-a înțelepțit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și o Dacie sau un ARO astfel erau mai puțin vizibili, se străduiau să fie mai discreți), va fi transportat la colegul cu pricina pentru preluarea valizei. Odată misiunea îndeplinită, urcat în automobil, i se pune aparatul peste ochi, niște ochelari cu elastic în loc de brațe, în loc de lentile aveau două rotocoale de tablă; o măsură preventivă de păstrare a secretului locului unde este transportat. Ajuns la destinație, este condus în camera de primire, abia aici i se permite să scoată aparatul. Este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pe cap sau gesticula cu ea în stânga și-n dreapta când era aprins într-o discuție. Avea un maxilar puternic, bine accen- tuat, și deși gura-i era cam mică, avea buzele groase. Peste nasul coroiat de evreu purta niște ochelari imenși, rotunzi, care-i știrbeau privirea blândă și pătrunzătoare. Era destul de cunoscut pentru că, dincolo de cele două cărți ale sale apărute până atunci și câteva piese la care ajutase sau pe care chiar le semnase pe de-a-ntregul pentru Cărăbușul lui
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
imediat deoparte, speriați, iar Cristi, inspirat, l-a tras pe Pribeagu din fața namilei, exact înainte ca aceasta să-l lovească cu pumnul în figură. A apucat să-l șteargă peste față totuși, spărgându-i buza de sus și făcându-i ochelarii să sară în aer aproape un metru. — Stimabile, noi tocmai ne pregăteam de plecare. Vă salutăm cu respect și ne cerem scuze dacă v-am pricinuit vreo supărare, încearcă el să fie amuzant, în timp ce se dă ușor în spate, dar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
veneau des pe la noi, nici nu i-am băgat în seamă, stăteau acolo în spate cuminți și râdeau la bere. Și noi ce să facem cu atât de puține informații ? Doi tipi înalți, atletici, și unul mic cu pălărie și ochelari. Trebuie să vă mai amintiți ceva, orice detaliu. Însă nimeni nu putea să revadă clar mai nimic. N-au aflat nici că la câteva sute de metri s-au aruncat într-un taxi și au luat-o la sănătoasa, prin
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ascultat pe Louis Armstrong chiar de la începuturi, din ’20, nu-mi pre- dicați mie vreo lecție despre muzică, căci vă veți face de rușine. Pun pariu că am ascultat mai mult jazz decât oricine de la masa asta, credeți că am ochelari de cal ? Că nu m-am uitat și eu în stânga și-n dreapta ? Eu am studiat totul, dom- nilor, și dacă m-ar fi atras jazzul, m-aș fi apucat de el de la bun început. Nu acum, când e la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care face haz - În tabăra largă, mișcătoare, bălțată și „misterioasă” a prostiei și a proștilor. Nu credeți?!... Sigur, eu, În ce mă privește, am căutat mereu, din prima tinerețe, societatea „inteligenților”, iar domnii și doamnele profesoare sau adulții ce purtau ochelari m-au atras instinctiv bănuindu-i de vaste lecturi și opinii aparte. Dar nu de puține ori, apoi, În lunga adolescență și În maturitate, deși eram În continuare atras de cei apți de a ieși din clișeele de gândire și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
două zile, În București a domnit teroarea. Au fost devastate sediile partidelor de opoziție, Universitatea și Institutul de Arhitectură. Erau vânați mai cu seamă intelectualii sau cei care păreau minerilor a fi intelectuali ori persoane cu moravuri dubioase: bărbați cu ochelari, femei cu rochii scurte... Loviți sălbatic cu bâtele, În uralele unei populații fanatizate care Îi Încuraja pe agresori, erau Înghesuiți În dube de polițiștii deveniți În această ocazie auxiliari ai minerilor. Au fost și câțiva morți, poate chiar mai mulți
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
care dădea spre camera media situată sub dormitor se puteau vedea niște pete uriașe, unde vopseau albă se cojise, lăsând la iveală stucatura roz de dedesubt. Omar ținea în mână un pahar de cafea cu gheață de la Starbucks și cu ochelarii de soare împinși pe frunte, părea total nedumerit. Prima impresie era că vopseau se cojea la întâmplare (să fi fost oare zgomotele pe care le auzise Robby în toiul nopții?), dar cu cât te uitai mai mult la petele circulare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Halloween. Băieții aveau scântei în priviri, însă tot ce spuneau era lipsit de entuziasm, chiar și atunci când vorbeau din vanitate sau se amenințau unii pe alții. Toți aveau căști atârnând în jurul gâtului și pantaloni stil salopetă de la Banana Republic și ochelari de soare cu rame portocalii ca cei pe care îi purta Robby. Când unul dintre băieți mi-a arunct o privire de control am înțeles că eu constituiam elementul deranjant - motivul pentru care conversația asta nu putea să mai dureze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nu prea era nimic deosebit în persoana lui Donald Kimball - de vârsta mea, destul de arătos (Mamă, ce i-aș face, am gândit eu în beția mea, apoi: Adică...ce?), îmbrăcat sport, în blugi și pulover Nike, blond, părul tuns scurt, ochelari de soare Wayfarer pe care i-a dezlipit de la ochi îndată ce i-am deschis ușa - și cu excepția mașinii cenușii de lângă trotuar, ar fi putut trece drept unul din părinții de suburbie chipeși și bogați care își aveau reședințele în cartierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mea făcuse fotografia la insistențele tatălui meu. (Mi-am amintit de dineul în cinstea evenimentului mai târziu în seara aceea, în Turnul Trump, când, beat fiind, s-a dat la ea.) O altă fotografie cu noi amândoi. Am șaptesprezece ani - ochelari de soare, nu zâmbesc, bronzat. Tata e ars de soare. Stăm în fața unei biserici albe cu tencuiala căzută, fântâna secată, în Cabo San Lucas. Soarele e extrem de puternic. Într-o parte se vede emailul albastru și sclipitor al mării, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
într-o haină de ploaie, citind un ziar local. M-am lăsat moale pe scaunul separeului care părea a fi cel mai îndepărtat și am comandat cafea, ignorând meniul obosit pe care ospătărița mi l-a pus în față. Purtam ochelari de soare și o șapcă de baseball pe care o cumpărasem în magazinul de suveniruri din holul hotelului, pantaloni de trening și un tricou pătat sub haina de piele. Obrazul tumefiat mă durea și trebuia să fiu atent la buza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Miller se încropea undeva o teorie și într-un fel ciudat de liniștitor am mai realizat că în sfârșit aveam de-a face cu cineva căruia îi păsa cu adevărat. Miller continua să mă studieze. Încă nu-mi dădusem jos ochelarii de soare. - Nu sunt sigur... am început anevoie. Vreau să...cum anume sunt casa și aceste manifestări fizice ale...hm...creații fictive...conectate...și mă gândesc poate sunt... Am rostit toate astea într-o șoaptă disperată care m-a durut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o șoaptă disperată care m-a durut fizic. Declarând toate astea în spațiul public al unui restaurant, încercam să păstrez o ultimă doză de demnitate. M-am îndreptat de spate. Tăcerea s-a prelungit în timp ce Miller mă analiza. Își scosese ochelarii de soare - avea ochii de un albastru lăptos - cu un gest care îmi sugera că ar trebui să fac același lucru, dar n-o puteam face; ochii mi se înfundaseră mult prea adânc în orbite. - Îmi vine greu ...să admit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
te-ai băgat până peste cap. M-a încuviințat. L-am privit intens, încercând să-mi amintesc fraze peste care aș fi dat azi noapte pe internet beat fiind. - Poți să...cureți o casă infestată? În sfârșit, mi-am scos ochelarii. Miller a tresărit și s-a abținut să se încrunte prea tare când mi-a văzut obrazul și mărimea vânătăii revelată în toată splendoarea. Asta a răscolit ceva în el. Se confrunta cu un alt amănunt izbitor. - Nu mă crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am văzut două persoane transformate în cenușă din cauza antagosnimului lor. Mi s-a oprit inima, apoi a început să bată mai tare ca înainte ca Miller să fi zis asta. Am început să plâng încet. Mi-am pus din nou ochelarii pe ochi. Încercam să rămân calm, dar dacă aș fi crezut ceea tocmai îmi spusese mi s-ar fi făcut rău. Plânsul era amplificat de liniștea din restaurant. Rușinea a forțat rapid plânsul să înceteze. - Cenușă? Ai văzut așa ceva? Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Printre lacrimi am început să-i disting mult mai clar trăsăturile. - Cine ești? am strigat, plângând. Ce vrei? În spatele lui vedeam cum se topește casa. Era acum în dreptul geamului. Se uita atât de fix la mine de parcă ar fi avut ochelari. Am încercat să mă mișc în așa fel încât să deschid portiera, dar eram blocat. - Cine ești? continuam să strig. Am încetat să mai întreb când mâinile lui s-au întins spre mine. Atunci am realizat că era altcineva, mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fereastră. 450 SL trase în parcare la exact 2.40. Un băiat - de șaptesprezece, poate optsprezece ani - care arăta izbitor de asemănător cu Clayton - ieși din mașină. Era mai înalt acum, am remarcat, și avea părul scurt și deși purta ochelari de soare l-am recunoscut imediat. Îmi țineam răsuflarea. L-am urmărit în timp ce se îndrepta nehotărât spre intrare. Proiecta o umbră - asta e o dovadă certă. Înăuntru fiind mă reperă și se apropie sigur de sine spre masa la care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
apoi l-am dus la gură și am mușcat o bucățică mică. Robby stătea în fața mea, dar n-am putut să mă uit la el sau să spun ceva. El era la fel de tăcut. Când l-am privit își dăduse jos ochelarii și mă fixa foarte trist. Am început să plâng în timp ce mestecam și mi-am șters fața în timp ce încercam să înghit. Tot ce-am putut îngăima înainte de a-mi întoarce capul a fost: - Îmi pare rău. - E în ordine, zise el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în excelenta traducere a lui Dinu Flămând, volum în care marele poet portughez, acolo ajutorul de contabil Bernardo Soares, străbate străzile Lisabonei sub chipul unui bărbat scund, cu mustață scurtă, la aproximativ 45-50 de ani, purtând un trenci de toamnă, ochelari, papion și pălărie, zâmbind îngândurat unor percepții lăuntrice. Impresia de autenticitate este atât de puternică, încât arunc priviri angoasate în jurul meu, așteptând să zăresc silueta cunoscută lunecând pe după colț. Nu e nici o îndoială. Sunt chiar acolo și calc pe pietrele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aglomerată. Statuia marelui navigator, cel care, după ce fusese respins, dintr-un puseu meschin, de regele Portugaliei, va aduce coroanei spaniole gloria descoperirii Americii, se înalță pe o coloană înaltă și este abia vizibil pentru cineva cu mai multe dioptrii la ochelari. Urcat atât de sus și îndepărtat, Columb pare disproporționat de mic față de perimetrul pieței în mijlocul căreia a fost plantat. Nu e deloc pus în valoare. Facem câteva poze cu nedreptățitul genovez în fundal. Posteritatea, oricum, i-a recunoscut meritele. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de pe umăr. Să țin actele și banii în altă parte. Și asta e doar varianta soft a ceea ce mi se poate întâmpla. Îi mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi fi oferit atâtea detalii. Bărbatul - de aproximativ 60 de ani - poartă ochelari și are în mână o revistă strânsă sul. O folosește ca indicator când îmi arată cum să ajung pe Gran Via, spre hotel. După un asemenea avertisment, traversez piața - slab luminată - cu pas grăbit. Observ și un echipaj de poliție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care va trebui s-o „înțeleagă” la Kaliningrad, Sankt-Petersburg și Moscova. Ghidul nostru e o doamnă cu un nume pitoresc, Wanda-Iadwiga, fostă profesoară de liceu, acum la pensie. Are un fel de a vorbi foarte metodic, pedagogic, privindu-ne peste ochelari. Ne cere disciplină și atenție sporită față de ce ne spune. Stilul ei ne amuză, dar castelul ne impresionează. Construcția acestuia a început în secolul al XIII-lea, pe la 1270, conceput ca una dintre reședințele Ordinului Teuton. La 1280, aici s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]