6,174 matches
-
său volum, Într-un rar moment de Înseninare, Eran Sela. Timpul devine astăzi bucurie și prin laurii poeziei, nu doar prin ochii ei Încercănați. Sunt cu adevărat mișcat a fi parte, din depărtarea New York-ului, din juriul care l-a onorat pe prietenul meu de-o viață cu premiul de poezie Fundoianu, nume scump amândurora și, sunt convins, tuturor celor pentru care poezia a rămas o formă privilegiată de exilare din cotidian și de asumare și transfigurare, În același timp, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mare roman, mare poezie”, care ridiculiza, indirect, armata de lăudători ai regimului. Din unele formulări ale referatului se puteau deduce și obiecțiile cenzorilor. Unele dintre acestea păreau a nu fi deloc străine de nemulțumirea scriitorilor naționalist-securiști din jurul Săptămânii, care mă onoraseră, lungă vreme, cu atenția lor. Se menționa așadar, cu Înțelegere, inevitabila „subiectivitate” a autorului care ignorase lista oficială de valori; nu erau trecute cu vederea nici elitismul „aleșilor” săi, „accentele polemice”, mai ales În susținerea „generației ’80”, critica pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nesăbuit”. Un minoritar, nu doar erotic, ci un ales, Întruchipând ardenta condiționare, cu adevărat intrinsecă, originară, scutită de negocierile acomodante ale sinelui, Între libertate și frumos, nu doar Între libertate și morală, cum Îndeobște se susține. Rezistența scriitorului sub comunism, onorată cu Închisoarea, devine firească, după trezirea din Întunecata vrajă legionară, tocmai pentru că nu se produce În numele marilor „principii” retorice, lesne manipulabile, ci stă sub iradierea unui principiu mai curând implicit și imuabil, care este și instinct genuin, al frumosului. Adorația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
apoi angajat, dl Gamwell, decanul de atunci de la Divinity School (unde avea să se Înființeze catedra Eliade), reamintește că Eliade nu a vorbit niciodată despre trecutul său. El era respectat ca profesor și om. Catedra a fost creată pentru a onora ceea ce corpul didactic consideră a fi contribuția sa excepțională la istoria religiilor. „Noi nu știam nimic despre situația sa ca tânăr În România.” Ziarul citează și o scrisoare de protest a unui fost graduate student al universității: „Obiectez asupra faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sa excepțională la istoria religiilor. „Noi nu știam nimic despre situația sa ca tânăr În România.” Ziarul citează și o scrisoare de protest a unui fost graduate student al universității: „Obiectez asupra faptului că Universitatea din Chicago continuă să-l onoreze pe Eliade printr-o catedră purtând numele său (deținută În prezent de Wendy Doniger, care l-a condamnat pe Joseph Campbell pentru un antisemitism probabil mai moderat decât cel profesat de Eliade). Sunt tulburat de faptul că nimeni dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cel profesat de Eliade). Sunt tulburat de faptul că nimeni dintre cei cărora m-am adresat nu a replicat ceva care măcar să semene cu răspunsul potrivit”. La această acuzație, actualul decan, Richard Rosengarten, răspunde: „Catedra a fost stabilită pentru a onora realizările sale ca istoric al religiilor, ceea ce mie mi se pare limpede. Nu cred că această catedră intenționează să confirme nimic mai mult sau mai puțin decât asta”. Aflăm că o fotografie a lui Eliade se află deasupra biroului decanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
științifice ale lui Eliade. Pentru a proba o astfel de conecție, se cere o cercetare minuțioasă. Decanul nu consideră că există o nevoie urgentă de a renumi catedra, dar mărturisește că nu știe dacă, În afara Facultății, catedra este văzută ca onorând „doar” realizările științifice. Rabinul David Rosenberg de la Centrul Hillel al campusului universitar este În dezacord cu opinia decanului. „Cred că o distincție drastică dintre viață și dedicația științifică a cuiva este artificială. Ar fi ca și cum o persoană este cumva bifurcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
bilet simplu Fr.-Buc.; am fost, am pierdut timp, energie, bani, iluzii. M-am Întors fără nici un rezultat. Editura nu voia să achite avansul (iar fără bani nu puteam urni lucrul: dactilografie, documentație etc.), Ministerul de Finanțe nu voia să onoreze subvenția, cu toate că era semnată de ministrul Culturii și aprobată (supravizată) de Roman (atunci prim-ministru). De altă parte, am găsit o țară În dezagregare. Capitala arată groaznic, țigănia, murdăria, mizeria (materială și mai ales morală) sunt indescriptibile. Opoziția e slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și, deși terminase micul dejun, a venit la masa unde eram singur cu Cella. Se schimbaseră multe și nu destule În cei doi ani. Motivul stânjenirii din 1989 dispăruse. Apăruse Însă un altul de data asta. Presa din țară mă onora brusc cu o excesivă atenție, publicând vehemente seriale de demascare a „trădătorului” care devenisem, insultând, de peste ocean, România, prin textele și celebritatea sa... Am vorbit despre una-alta, fără să atingem subiecte delicate, cum nu făcusem nici la Maastricht. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
decernare a premiilor Asociației Scriitorilor din București la care, din motive de precară sănătate, nu putea participa. Onorat Juriu, Aflai cu emoție că Juriul Asociației București a scriitorilor a decernat un premiu de proză romanului meu Vara baroc. Colegii mei onorează astfel cartea unui scriitor pus la murat, excentric și peri-helic, dovedind În felul acesta că arta e o nobilă inutilitate. Duhul meu benchetuiește, mă simt dezolat doar că nu pot lua parte și eu la sărbătoarea dvs. care este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sa de a nu-și sacrifica identitatea nu are alt temei decât frica. Când rămâne ultima ființă umană, Bérenger Își menține Încăpățânatul scepticism. «Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt! nu capitulez!» Refuzul de a «capitula» nu Îl onorează deloc. Spaima de schimbare restrânge, de fapt, progresul. A alege o existență dependentă de mizerie - o viață de limitări (precum cea a lui Bérenger: Nu mă pot obișnui cu viața») - este opțiunea unui laș. Nu este vorba de «păstrarea integrității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mi-a parvenit În zilele când aflam despre atacurile fățișe și voalate cu care presa și o bună parte din intelectualitatea maghiară primiseră vestea premiului, de mesajele electronice adresate Academiei Suedeze, „aservită conspirației mondiale evreiești”, de cererile de a se onora, În viitor, un scriitor „cu adevărat” maghiar, de reproșurile că atenția acordată Holocaustului ar jigni martirii anticomuniști ai revoluției din 1956, de insinuările că autorul trăiește multă vreme din an la Berlin pentru că „urăște ungurii” etc. Îmi sunau familiare asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
partenera sa Yole, sau șocul comesenilor academici când Claudio a venit la prânz Încărcat cu sticle de bere, În sala de mese a profesorilor, sau amuzantele eforturi ale proprietarului modestului restaurant din vecinătate care, italian americanizat și provincial, Încerca să onoreze, cât se poate, oaspetele venit din țara strămoșilor. Orele noastre de seminar debutau printr-o prezentare, În care scriitorul relata cum s-a născut cartea și cum o vede astăzi. Urmau Întrebările și comentariile studenților, dialogul dintre profesor, invitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
limba română, și Michael a fost printre cei care m-au ajutat, În deceniul următor, să locuiesc În ea. Despre scriitorul expatriat am discutat adesea În Întâlnirile noastre newyorkeze, În care am regăsit, de fiecare dată, atenția luminoasă cu care onorează tot ce este viu, inedit, stimulant. Întâlniri râvnite și memorabile, calendarul zâmbea, brusc, Încurajator. În Noul Babylon, musafirul se simțea totdeauna acasă, fără nici una dintre crampele antiamericane ale atâtor intelectuali europeni. Dacă la Paris descoperisem vivacitatea sa latină, la New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
rost. Domnul Shi pare un pic dezamăgit, dar se întinde în față să-i spună taximetristului. Dându-se înapoi, îmi oferă o țigară. E surprins când refuz. Toată lumea fumează în Shanghai, zice el. Ai multe de învățat și voi fi onorat să-ți fiu ghid. Intrăm într-un cartier sărac, cotim pe o stradă dărăpănată și ne oprim în fața unei case cu două etaje. Clădirea pare înclinată într-o parte, ca și cum s-ar sprijini pe ea însăși, și e năpădită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
într-o cadă. * Ea se ridică să plece. E ora cinei. Te rog, rămâi la cină. Mă tem că și așa v-am deranjat prea mult. Rămâi. Vocea se aude din spatele ei, pe când se îndreaptă spre ușă. Te rog să onorezi invitația mea. Gărzile pun masa. Patru feluri. O farfurie cu carne de porc prăjită, cu sos de soia, o farfurie cu ridichi, o farfurie cu legume și o farfurie cu tofu picant. Ea înfulecă precum un lup, cerându-și scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao a venit aici în așa mare grabă, că nu a avut timp să se schimbe. E o aluzie că Mao nu s-a putut împiedica să nu vină. Pentru gazdă, premierul Zhou, sosirea lui Mao nu numai că-i onorează pe vechii tovarăși, dar o și denunță pe Jiang Ching și pe banda ei. După ceremonie, Mao poartă cu premierul Zhou o discuție cu ușile închise. Câteva zile mai târziu, biroul premierului Zhou emite un document intitulat „Repunerea lucrurilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
timpul lângă unchiul său cu un reportofon și un aparat de fotografiat. Aștept ca Mao să-și aducă aminte pe neașteptate de tinerețea lui. S-ar putea ca acolo să mă vadă din nou și să-și aducă aminte să onoreze această iubire. Am nevoie de asta acum cu disperare. Am nevoie de atingerea degetului său. Cuvintele sale „Jiang Ching mă reprezintă pe mine” vor aranja totul. O singură mișcare a dragonului acoperă călătoria de zece ani a unui cal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de îndată. Într-o jumătate de oră, sosește. Ai vorbit cu prietenii mei, comandantul Wu și comandantul Chen? îl întreb. Am cultivat o relație bună cu ei și au promis să mă sprijine. Sunteți nebună să credeți că își vor onora promisiunea făcută pe vremea când Mao trăia. I-am contactat, dar ei nu mă sună înapoi. Încep să simt greutatea cerului. Uitați de armată. Chun-qiao scrâșnește din dinți. Trebuie să ne bazăm pe propriile noastre forțe. Muncitorii înarmați din Shanghai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întrebări pentru emisiuni de edutainment 1, pe un ton înnebunitor de blând și de sigur. Bărbatul care venise în Nebraska nu era autorul acelor cărți bogate, cuceritoare. Când încercase să-i prezinte cazul lui Mark, Gerald Weber nu reușise să onoreze ceea ce pretindea că stă la baza medicinei de calitate. Nu ascultase. Totuna era dacă ar fi discutat cu fostul ei șef, cu Robert Karsh sau chiar cu tatăl ei. După patru zile, expertul național dispăruse. Nu făcuse decât să administreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să știu. Ar produce mai multă suferință decât altceva. Și de aceea știam că nu-i voi spune Mariei despre Danny. Duminică, luni, marți au trecut atât de repede, între vizite la spital, Mark ducându-se la birou și eu onorându-mi contractele care continuau să vină. Din când în când, Mark mă mai întreba cum mai stăm cu recuperarea actelor de divorț pe care le trimisesem la tribunal. Eu îi tot promiteam că mă voi interesa ce trebuie să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ciubucuri. Hamie însuși își primea clienții - oaspeții, cum îi numea el -, căci toți cei care îi călcau pragul cafenelei deveneau boieri pe dată, indiferent cine ar fi fost. El îi saluta adresându-le titluri înalte, onoarea cu care-i trata onorându-l pe dânsul. Cafeneaua era din vremuri vechi așezată în Târgul de Sus, iar măria sa Șerban Vodă, zidind hanul ce-i purta numele, mări faima cafenelei, pentru că acum drumul de la casele domnești spre casele beizadelelor și spre Biserica Doamnei, și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Două Zări, Cârmuitorul globului de Pământ și Ape. Dorința stăpânului meu este ca să-l aduc pe Constantin bei la Edirne, la Adrianopol, pentru că, în marea sa milă, neînvinsul sultan Mustafa al doilea, urmaș vrednic al marelui Osman, vrea să-l onoreze pe beiul valahilor în mod deosebit. Constantin Brâncoveanu, roșu la față, cu ochii arzând de febră, dar cu o voce fermă și liniștită, răspunse: Nu suntem vrednici de atâta cinste și nu știm cum să mulțumim marelui sultan. Dorința lui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fericire mirată. I se părea că i mai sună în urechi glasul blând al lui vodă: „Hai, neică Mihai, să ne ctitorim Bizanțul nostru, aci în Valahia“... Cu ce-l supărase într-atât pe nepotul său că nici măcar nu-i onorase ctitoria Colței cu prezența la sfințirea lăcașului? În acea zi și-a dat seama că neîncrederea reciprocă săpând continuu i a azvârlit pe fiecare pe marginile opuse ale unei prăpăstii de netrecut. Până atunci și de atunci încoace la toate
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cînd scrie poezii. EDITORUL: Fantastic! Scrie și poezii? BUNICA: Phii! Dar ce poezii! D'alea triste. Cînd mi le citește, plîng ca la telenovele. (intră Bunicul) BUNICUL: Bonjur! EDITORUL (se duce la el, se îmbrățișează cu el): Maestre Mihail, sînt onorat să vă cunosc. Vă felicit. Din cîți prozatori a avut literatura română, dumneavoastră ați debutat cel mai strălucit. BUNICUL: Mulțumesc, stimate coleg, luați loc. EDITORUL: Dar domnișoara Sonia? Dînsa nu revine printre noi? BUNICA (îl privește suspect): Mă duc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]