8,290 matches
-
să-l bată, vecinul lor Pancratie, cel care pe față te ungea cu lapte și miere și prin spate era mai parșiv ca un diavol!? Oare n-o schingiuise și el pe sărmana lui consoartă, Închizând-o chiar de săptămâna Patimilor În baia de aburi și chinuind-o ca pe Hristos!? Era atât de parșiv procletul, Încât, În loc s-o bată, o dezbrăca la piele și, Înarmat cu o pană de gâscă, o gâdila la subțiori, scrijelindu-i pe piele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și noi un dumnezeu de-al nostru, apoi ne-am lepădat și de acest „noi Înșine“ și nu mai credem În nimic. Nimicul l-am Înălțat la rang de dumnezeu și ne Închinăm la el. Nu ne Închinăm Însă cu patimă, ci doar așa, de dragul de-a ne Închina. Facem lucrul acesta ca să nu ne Îndepărtăm chiar de toate obiceiurile moștenite de la strămoși. Ăștia suntem noi, dragă Mașa, ființe himerice, plămădite din praful cosmic, la fel de inconsistente și la fel de străine de voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gest nu i se părea a fi nelalocul lui. De la decență la indecență și de la răceală la furie nu era decât un pas. Acum Însă, slavă Domnului, simțurile nu luaseră Încă foc. Nu se Încinseseră. Când nu era cuprinsă de patimă, Mașa se arăta deci a fi - În ciuda staturii sale destul de robuste - o femeie pudică, astfel că până și gândul la asemenea lucruri o făcea să roșească. În Închipuirea ei, văzu cele trei țevi Înroșindu-se Încetul cu Încetul și luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
faci și să zici mereu ca ea. Altfel, o apucau din nou crizele de isterie. Uneori o punea pe Mașa se Îmbrace În uniformă de licean și să-i aducă la ușă flori. Apoi o strângea În brațe cu atâta patimă și o săruta cu atâta foc, Încât aproape că o sufoca. Jucau jocuri dintre cele mai ciudate. Interpretau diverse arii din opere, bătrâna cânta, iar Mașa Îi ținea isonul. Începeau cu o arie din Boris Godunov, Încheiau cu Romeo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de ger, scoțând din pliscurile vinete țipete funebre. Nu-i mâncau nici câinii, nici pisicile și nici jivinele ce apăreau noaptea din pădure. În ciuda gerului, În Împrejurimi se răspândi un miros de sulf și ouă clocite. Mirosul stărui până În Săptămâna Patimilor. Oamenii miroseau urât. Urât miroseau și casele. Apa se Împuțise și ea, odată cu aerul. Pământul ascuns sub zăpadă emana și el miasme ce-ți Întorceau stomacul și mațele pe dos. Vomau oamenii și vitele, și tot ce era viu sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de mare, Încât Încetul cu Încetul tovarășii de beție ai lui Ippolit, sub un pretext sau altul, părăsiră adunarea. Rămânând singur În depozit, Își trecu mâna cu degetele răsfirate prin părul năclăit de sudoare, simțind cum Royal-ul ingurgitat cu atâta patimă Începe să-l răpună. Mai Întâi, Subotin se gândi să meargă acasă. Dar picioarele Începură să se-nmoaie. Ippolit aruncă o privire În ciobul de oglindă sprijinit pe stinghia geamului. Ochii i se bulbucaseră În cap. Iar fața sa buhăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vedea zburând prin Încăpere și izbindu-i pe musafiri În ochi. Însă nevasta continua să-și păstreze calmul. Acoperindu-i cu cenușă rănile, Își apropie buzele de picioarele sale ce abia Încăpeau În lighenaș și Începu să le sărute cu patimă. „Ia, spune, cât a trebuit să umblați ca să vă Întoarceți de unde ați plecat...“ „De unde am plecat?“, Întrebă Ippolit. „De unde să plecați, spuse nevastă-sa cu aceeași nevinovăție-n glas, de la depozit, că doar nu era să plecați din pântecele matern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
formele complicate de viață, când fiecare element din fiecare celulă spunea, „Ajunge!“ Planeta era mama noastră și cimitirul nostru. Nu era de mirare că spiritul uman dorea să plece. Să părăsească acest pântec fecund. Să părăsească totodată acest mormânt uriaș. Patima pentru infinit provocată de această groază, de timor mortis, avea nevoie de o alinare concretă. Timor mortis conturbat me. Dies irae. Quid sum miser tunc dicturus. Luna era atât de mare În această seară Încât Îi atrase privirea lui Wallace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Sheba, există un afiș de șase pe patru picioare cu un apus în port și cu legenda: „Veniți, urmați-mă, a zis Iisus, și am să vă fac pescari de oameni!“. În cinstea Paștelui, sora mea improvizase o scenetă a patimilor pe televizor: un crucifix poleit, înconjurat de zece iepurași pascali chinezești cu bonete tam o’shanter pe cap. Cred că aici e de găsit adevărata devoțiune față de Dumnezeu a surorii mele: în accesorii. Cu ani în urmă, înainte de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
care oamenii extrag mereu câte un grafic. lasă eroarea sau erorile să deformeze saltul liniilor. curbele se cutremură la fiecare întâlnire. e un joc. gând pe gând pe gând... axele nu mai respiră de teama rostogolirii logicii printre erori. fără patimă, rămân în ploaia cuvintelor tale. ridic o cortină de umbre. te văd cum ciocnești paharul cu un Dumnezeu trist. amândoi priviți graficele erorilor umanului... amânare cutia cu jucării e mai aproape de mine acum. aleg lebăda cu ciocul rupt. cântecul ei
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-mă, leagănă... Gândurile-mi vindecă, Luminează crucea nopții, Alungă norii tristeții! Leagănă-mă, leagănă... Toarce timpul iernile Toarce timpul în fuioare Printre stele călătoare, Norii-și plâng ninsorile Peste toate zările. Toarce timpul fir de lacrimi Peste câmpul plin de patimi; Cărările se sfârșesc, Sub zăpezi se-mpotmolesc. Toarce timpul pe la geam Lungi fuioare de balsam, Vântu-și strigă rănile Prin toate poienile, Iar a nopților pruncie Țese zori de veșnicie Dar pe-a timpului cărare, Iarna liniște nu are! Să nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
toate ei. Drumărind prin munții tăi, Doar în fotă și-ntr-o ie, Ți-au luat aurul și sarea, Grânele de pe câmpie. Limba ți-a rămas curată, Printre brazde, printre lacrimi Doina ta a curs a jale, Îngropând dureri și patimi. 23 septembrie 2012 Ion POPESCU BRADOSCHI atenție se închid ușile de piatră nisipurile mișcătoare își fac siesta pe culoare metroul trepidează în ritm de respirații burgheze plictisite citesc le soir apoi tricotează doar îngrijitorul de morminte adună florile ucise urmează
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aleargă cu disperare între nesfârșire și clipă oboseala trupului deschid cu frică ochii ciocane zvâcnesc sub tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz ideal după care să măsor timpul fără teama sfârșitului de când locuiesc în ochii tăi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
decât de cel pe care-l iubești și ești convinsă că te iubește, dar un asemenea orgoliu este de calitate îndoielnică, dacă nu chiar...” În clipa aceea ea mă întrerupse luându-mă din nou după gât, sărutându-mă cu o patimă de care mă speriai; fața îi era transfigurată. Vântul începu din vestul câmpiei, mișcând crengile subțiri ale pomilor din curte ai căror muguri stăteau să dea în floare și rochia i se lipi de trup; eu o îmbrățișai la rându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să cred că prezentarea corectă pe bază de documente, pe care le voi reproduce, emanând de la o instituție internațională obiectivă și cu autoritate, cum este Comitetul drepturilor omului, reprezintă o șansă de a putea cântări, cu calm, cu mai puțină patimă, ură și poftă de răzbunare (sine ira et studio), mai înțelept, aș zice, despre ce a reprezentat România în acea perioadă; onestitatea obligă la cenzurarea pornirilor pătimașe și luarea în considerare a tuturor elementelor legate de obiectul discuțiilor. Acesta constituie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
că geniul lui Sadoveanu este unul al variației pe aceleași patru mari teme: călătoria, vânătoarea, pescuitul, actul însuși al povestirii și pe un număr la fel de restrâns de motive: suferința ascunsă produsă de o nedreptate socială, hoțul, haiducul sau străinul misterios, patima erotică & boierul seducător, plictisul provincial & satira mahalalei, a funcționarilor și a notabililor târgului și, în fine, motivul singuraticului (pădurar, vânător sau pescar). Aproape toate motivele enumerate mai sus implică o doză de însingurare socială, nemaivorbind de condiția însăși a personajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare, rotundă, ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ți închipui... Asta... Sandu e vorbă lungă... Deodată se opri, scuipă o dată tare în palme și nu mai zise nimic. Trăgea mai cu încordare. Parcă-i părea rău și de ce spusese. Iar eu mă gândeam la o cumplită deslănțuire de patimi, care a fost cândva, odată, cu boierul cel bătrân, „ăl de-a murit“. IIItc " III" M-am sculat cu noaptea-n cap; de-abia trecuse miezul nopții. Dragomir, care de când cu rătăcirile mele, mă îngrijea ca pe ochii din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am dat eu în alte părți... De cum dă omătul, parcă ce fac? Pe-atâta m-am pus și eu... Am o ciudă pe dihănii, lucru mare... Când am dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe cărarea asta... Erau multe labe pe omăt... Trecuse Sfântu-Andrei, umblau jivinele potăi... Găsesc eu urma, o cercetez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
putea să îngâne două vorbe; nu știu dacă cugeta în adevăr la ceva. Nu știu dacă-și iubea bărbatul, dar, după cum înțeleg, părea că-l iubește. Și femeia aceasta, din când în când, deodată își dezvăluia doi ochi plini de patimă și avea un zâmbet care se deschidea ca lumina unei flori. Nu-mi vorbea, nu mă chema. Dar de multe ori am stat noaptea cu privirile ațintite asupra morilor singuratice care întindeau în cer brațe de schelet; de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deodată își schimbă glasul și începu să-i spuie o taină mare. Vartolomei, tatăl lui Ștefan, era un vântură-țară și a colindat multe târguri și sate, ba ca notar, ba ca vechil, până ce, la urmă căzând tot mai tare în patima beției, a ajuns să nu-l mai primească nimeni; și s-a întors iar în târg aici... Cu un singur băiat a rămas, cu Ștefan, și pe acesta l-a bătut, l-a horopsit, ca un tiran; l-a purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ai fost, Haie? Da’ ce, azi e zi de sărbătoare?... Haia nu răspunse; începu să se dezbrace încet; apoi se ghemui într-un colț. IIItc "III" Ștefan Bucșan, băiatul vestitului Vartolomei, avea în ochii lui negri grămădite parcă focuri de patimi. Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din fugă atingeau tablele sfinte bătute în ușorul ușii... Parcă o jale o cuprindea văzându-se așa de înstrăinată între ai săi. Apoi uita totul, rămânea cu ochii ațintiți în necunoscut, și se înfiora gândindu-se la dragostea ei, la patima iute care năvălise în ea ca un vânt de nebunie. Abia aștepta sara, nu-și găsea astâmpăr; n-asculta nici glasurile care o întrebau, nici nimic, intra în întuneric, se ducea; și târziu se întorcea, se furișa pe ușă. Maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și are să fie bine... N-are să mai știe nici Sanis nimic, n-are să știe decât Cel-de-sus! Iaca ce să faci. Trimite-l pe Sanis la Pașcani, la rabin... Să ceară și sfatul rabinului... Să spuie așa că fata a avut o patimă după un creștin - ș-acuma tânjește... Să-i ceară sfat pentru logodnă... El n-are să fie acasă, și noi avem să facem cum e bine... Nici să nu te temi, nici să nu știe nimeni... Mai ales la străini, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a avea dorul sfârșit... Mai cântă o leacă, măi Barbă, că mi-e jele - și Iana iar zice cu ochii: Haide!... Femeia zâmbea în lucirea focului. Erau în trăsăturile ei urme de frumuseță și în ochi îi mai scânteiau încă patimile. Privea la Faliboga și un întreg trecut îi învia în amintire - trecut de tulburări și de porniri sălbatice. Fluierul lui Gheorghe Barbă începu a fierbe în bordei, așa de trist, așa de dulce - parcă deodată se deschideau câmpiile Prutului într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]