5,550 matches
-
În care se află. Râsul este Întotdeauna legat de un context exterior, prezent, față de care persoana Își exprimă În mod spontan starea de bucurie, de plăcere, de satisfacție. Exprimând bucuria, starea de euforie, râsul este contagios, transmițându-se și celorlalți. Plânsul, la care ne-am referit mai Înainte, este, dimpotrivă, expresia unei trăiri absolut individuale și strict interioare a unei persoane. Cel care plânge este singur cu durerea, necazul, suferința sa. Plânsul colectiv are altă semnificație decât plânsul unei persoane singure
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de euforie, râsul este contagios, transmițându-se și celorlalți. Plânsul, la care ne-am referit mai Înainte, este, dimpotrivă, expresia unei trăiri absolut individuale și strict interioare a unei persoane. Cel care plânge este singur cu durerea, necazul, suferința sa. Plânsul colectiv are altă semnificație decât plânsul unei persoane singure. În plus, cel care plânge o face arareori public. El plânge „În sine”; dacă o face public produce compasiune, Însă nimeni nu va plânge alături de el. Plânsul este individual, așa cum râsul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-se și celorlalți. Plânsul, la care ne-am referit mai Înainte, este, dimpotrivă, expresia unei trăiri absolut individuale și strict interioare a unei persoane. Cel care plânge este singur cu durerea, necazul, suferința sa. Plânsul colectiv are altă semnificație decât plânsul unei persoane singure. În plus, cel care plânge o face arareori public. El plânge „În sine”; dacă o face public produce compasiune, Însă nimeni nu va plânge alături de el. Plânsul este individual, așa cum râsul este contagios și colectiv. Râsul are
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
durerea, necazul, suferința sa. Plânsul colectiv are altă semnificație decât plânsul unei persoane singure. În plus, cel care plânge o face arareori public. El plânge „În sine”; dacă o face public produce compasiune, Însă nimeni nu va plânge alături de el. Plânsul este individual, așa cum râsul este contagios și colectiv. Râsul are și o funcție emoțional-socială raportată la ironie, pe când plânsul este o descărcare emoțională individuală. b. Euforia Euforia este starea de plăcere zgomotoasă, antrenantă, contagioasă, colectivă. Ea este expresia unei plăceri
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o face arareori public. El plânge „În sine”; dacă o face public produce compasiune, Însă nimeni nu va plânge alături de el. Plânsul este individual, așa cum râsul este contagios și colectiv. Râsul are și o funcție emoțional-socială raportată la ironie, pe când plânsul este o descărcare emoțională individuală. b. Euforia Euforia este starea de plăcere zgomotoasă, antrenantă, contagioasă, colectivă. Ea este expresia unei plăceri, a unei bucurii Împărtășită de un grup, de o colectivitate umană, având aceeași motivație. Euforia se manifestă zgomotos, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în sângele copilului; astm, multiple alergii și/sau multiple eșecuri în autorealizare. Indicatori comportamentali ai abuzului asupra copilului: precauție în contactele cu adulții, lipsa încrederii, disconfort provocat de contactul fizic sau relații intime și resimțirea acestora ca amenințări; îngrijorare față de plânsul altor copii, grija exagerată față de frați; extreme comportamentale, ca agresivitate sau retragere; comportament exagerat condescendent, pasiv, apatic; agresivitate extremă, ură sau hiperactivitate; stimă de sine scăzută, subapreciere, lipsa încrederii și comportament autodistructiv; modificări ponderale masive; teama de a merge acasă
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
dar nici indiferent. Euforia sa bahică nu șterge impresiile dezolante notate, una cîte una, ca-ntrun reportaj, la începutul sonetului. Acesta are corespondențe cu „Lacustră”, în vecinătatea căreia a fost plasat și cu a treia „Nocturnă” din Scîntei galbene, în care plînsul se amestecă în neștire „cu ploaia care curge în mahalaua bleagă”, carevasăzică înmuiată de inundații, căzută în prostrație din pricina repetatelor necazuri. Ceea ce în „Lacustră” era mai mult sau mai puțin halucinație, aci (și, de asemenea, în „Nocturnă”) e senzație directă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amare,/ Asemeni ne-nduratei cîntări de nmormîntare/ Pe cer perindă norii și corbii trec țipînd,/ în fața firei moarte [scrie primul] rămîi fără de gînd”13). „Și pe cînd trec/ în a crepusculului oră,/ Spre groapa unde doarme-o soră,/ Și-n suflet plînsul îl înec;// în aiurări/ De spaimă inima mea moare”, notează, la rîndul său, autorul Sensitivelor 14). La Bacovia, corbul amintește de o viață precară, mărginită, amenințată. Care-i explicația? „Bestiarul corbului”, compus din vechi superstiții, impresionează îndeosebi pe cei neliniștiți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
5) Concluzia e simplă: amînarea schimbării face imposibilă uitarea, întreține criza morală, devine un motiv de interminabilă agonie. Vorbe din „Vînt” în poemul „Vînt” sînt și aceste versuri: „Lîngă ușă frunzele s-au strîns,/ De departe vin ecouri vechi de plîns,/ Brumă, toamnă literară,/ Pe drum prăfăria se duce fugară”1). Ori de cîte ori le citești, iese în evidență formula „toamnă literară”. Ea e făcută după o expresie asemănătoare, ce exista în limbajul publicistic: „primăvară literară”. Ce se înțelegea prin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
suis las de mots, je suis las d’entendre/ Ce qui peut mentir...”. Bacovia și Caragiale Intru direct în subiect: Bacovia (idee pe care o susțin de mai mulți ani) e un Caragiale amar și abisal, trecut de la rîs la plîns. Cînd a murit autorul Nopții furtunoase, el avea 31 de ani, în ultimii 13 dintre aceștia, cei de după debutul în „Literatorul” (1899), fiind contemporanul lui ca scriitor. Există și o mențiune că l-a „văzut”.1) Bacovia e un Caragiale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
au, de asemenea, o „hidrografie” bogată. Nu doar cantitatea de lacrimi e mare, ci și intensitatea lor. Se plînge, uneori pînă la istovire, cu „lacrimi înfocate” sau cu „lacrimi de sînge” (D. Th. Neculuță, Radu D. Rosetti ș.a.). Poet al plînsului intern, aproape permanent, Bacovia contrastează totuși cu cei mai mulți dintre contemporani prin sicitate. Lacrimile sale sînt rare, mari, colorate (uneori) și grele. Căderea lor impresionează: „O lacrimă cade jos, totul tace”. Pentru refuzul de a mă afunda în teorie, atunci cînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pastel” din Comedii... plopii: „Sărmanii plopi de lîngă moară/ Cum stau de singuri singurei -”) au diminutive la el? Un răspuns ar putea fi strofa următoare, scrisă de un confrate de al său romașcan: „Cine poate să priceapă/ Jalea plopului și plînsul?/ -Doar acela care-n lume / E stingher și el ca dînsul.” Ca să-l înțeleg cît mai amănunțit, încerc să abordez în diverse feluri și sub multiple pretexte lexicul lui Bacovia. în urmă cu o săptămînă i-am „pieptănat” textele ca să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
izvoarelor Cuvântului. Iași: Junimea, 1994, 204 p. (Eminesciana 57 bis) * VOICA, Adrian. Versificație eminesciană. Iași: Junimea, 1997, 318 p. (Eminesciana 58) * COȘEREANU, Valentin. Eminescu Ipotești Eminescu. Ediția a 2-a revăzută. Iași: Junimea, 1999, 154 p. (Eminesciana 59) * CIMPOI, Mihai. Plânsul Demiurgului. Noi eseuri despre Eminescu. Iași: Junimea, 1999, 204 p. (Eminesciana 60) * RUSU, Vasile. Eminescu. Motivele vegetale și faunistice/ Vasile Rusu. Iași: Junimea, 2000, 210 p. (Eminesciana 61) Seria III * CRĂCIUNESCU, Pompiliu. Eminescu: paradisul infernal și transcosmologia. Prefață de Basarab
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
epifanice: "Am descifrat desenul,/ pielea de vițel fusese de prea multe ori ștearsă./ Se dansa,/ se dansa frenetic pe acoperiș,/ tu, Abaddon sau Oblivion,/ te rugai să nu-mi înțeleagă nimeni cuvintele.// Fluture, larvă, cocon,/ ploaia de meteoriți subpământeni,/ larvă, plânsul ușor, travesti". Altfel, nucleolul poetic recurent al majorității textelor din volum este ruptura. La nivelul tramei propriu-zise (poemele din Pragurile Apeiron conțin secvențe dintr-o istorie auctorială dilatată, uneori, halucinant), înregistrăm fie ruptura de o alteritate feminină (cu finalul previzibil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Pe țărmul nebuniei tale. Sau ecouri ale suferinței care i-a transformat autorului viețuirea într-un Mister sinistru: Viața este acea amuletă blestemată/ a destinului meu/ care, atârnată de membrele materiei,/ face totul să palpite". Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele Zece autoportrete în acuarela nebuniei, o lumină stranie transfigurează spovedania misticului care știe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pleoape.// De ce m-ai născut de carne, mamă/ când aș fi putut repeta piatra/ când aș fi putut fi copac sau spumă de mare/ și suferința ar fi locuit departe de mine/ și n-aș fi simțit cum ne-acoperă plânsul" ( Intrarea în miracol din Plimbarea prin flăcări, Cartea Românească, București, 1988). La fel ca aici, lirica de început a lui Daniel Corbu se zbate între poli atitudinali bine definiți: pe de o parte, deferența, da-ul hotărât spus marilor valori
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
într-o sfâșietoare litanie, alcătuită după un tipar folcloric distilat în forme de cert rafinament stilistic: "!ți-ai crescut parcă anume/ părul cel mai lung din lume/ ca-ntr-un giulgi să-ți ții într-însul/ trupul tău curat ca plânsul/ lin pornit și-ncheiat lin/ ca-ntr-o șoaptă de amin... // eu de-acuma ți-s străin...// nu mai vii și nu mai vin/ să mă-mbăt de sfântu-ți vin/ unde-n vin găsesc venin /eu de-acuma nu mai vin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
refren): Adio pleacă îngerul negru adio la Nisa/ cine va plânge la marginea drumului/ pe valuri ochii deschiși către lume/ și ochiul transcendent dincolo ochiul//cu-o bufniță pe umeri și-o egretă/ și aripi albe fug către infern/ din plânsul și scrâșnirea dinților în întuneric/ trupul meu e însorit de rănile fericite// plâng sfere lucitoare L.S.D./ fără bezne azur aur și mărgăritare/ mare albastră și pură dorm îngerii/ în ochiul transcendent eu dorm cu îngerii// (...)// dincolo dincolo zbor monocrom/ iată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fericită în toate.// Trupul tău care nu a cunoscut moartea/ e gata."), iar Scrierea însăși apare, ca la abatele Brémond, strâns unit cu rugăciunea, cu extaza religioasă: "Iubirea ei:/ această magmă apatică/ în care palmele se afundă./ Litera seamănă cu plânsul măicuței/ căzând în genunchi/ la vederea Mirelui". Grația viespilor (Editura Junimea, Iași, 2009) este, practic, într-un mod încă și mai evident decât volumul anterior, o "carte de recitire". Texte întregi sunt de altfel construite ca replici sau interpretări cât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns ca un sânge/ În dedesubtu-mi cojește/ Istovindu-mi sufocarea/ O mai mare lumină/ O mai mare uimire/ Ca o lotul imensă din nou mă desface/ În taină.// A doua strigare/ Eu sunt doamne numai unul/ Mic cum palma strâns cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Taina prefacerii în amintire), nici "golul dintre mine și tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri din Veșnica împotrivire) sau pe punctul de a se autodistruge ("au pornit războaiele/ pe sub masca cerului/ sub aripa zeului/ mâini de lacrimi/ se închină/ capul sângerează albastru/ vechiul trup/ și noul trup/ sângerează iar albastru" Cel ce vine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
confesiv se mai păstrează doar în câteva poeme răzlețe unde operatorul de limbaj uită să își țină sub control neliniștile ("ești tulbure / un abur/ o vreme de demult"; "sângele meu rugină mocnind/ pe armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete/ mâncate de plâns/ cristalele albe/ ale zăpezii/ pe sârma ghimpată./ viața mea se-nclină") sau se lasă contaminat de crispările decorului atrofiat expresionist ("Urc până la culmea/ dealului./ muncesc până ajung/ să văd puțurile părăsite./ mirosuri stranii./ urmăresc soarele,/ dar fuga lui/ e definitivă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
accentul supremei valori zace pe dimensiunea trecutului" și timpul-fluviu, care "își are accentul pe prezentul permanent". Orice poem al lui Romanescu trimite, în text sau subtext, la una dintre aceste ipostaze ale timpului, ce adâncește lumea în "limba universală a plânsului". Apare, spre exemplu, un timp-havuz, foarte rar, e adevărat, căci Ioanid Romanescu e un poet căruia îi displace profund să-și imagineze cum arată viitorul, și cu atât mai puțin să creeze utopii. Asta nu înseamnă că nu consideră, cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
clopotnițelor. Spada cavalerului a înlocuit sabia; toca și vesta scurtă au acoperit goliciunea efebului, încîntă-toarele poduri germane și landele scoțiene i-au alungat pe Plutarh și pe eroii săi. Odată cu apariția primului romantism, o anumită emoție și tAndréțe, efuziunile și plînsul au venit, pe de altă parte, să învăluie cu un surplus de gingășie romanescă evocarea unui trecut dispărut. Rămîne același elan care a cîntat "virtuțile antice sublime ce au cinstit secolele pe care noi Ie numim barbare". Fericit timp al
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]