11,293 matches
-
parte, plesnind-o peste obraz cu dosul palmei. — George... oprește-te... oprește mașina... oprește! — Drace, drace, drace...! George răsuci volanul, întorcând violent mașina în direcția canalului. Smucea de volan de parc-ar fi fost o buruiană otrăvitoare pe care se străduia s-o smulgă din rădăcina. Mașina se înclină într-o parte, poticnindu-se și derapând pe pietrele denivelate, iar luminile celui mai apropiat felinar țâșniră în parbriz, brăzdându-l cu dâre înstelate, în timp ce ploaia sălta în jur și împroșca totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei. Colțul portierei îl izbise în obraz. Stella ieși din mașină ca o creatură care alunecă dintr-o crisalidă, ca un liliac negru și umed care se strecoară dintr-o crăpătură, ca visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atunci cu fața într-o batistă. Acum dădu batista la o parte și înălță o față udă și umflată, zgâriată și învinețită, care-i produse lui Gabriel un șoc. Stella începu să-și legene capul pe pernă, în dreapta și în stânga, străduindu-se, vizibil, să-și controleze respirația. Cumnata ei îi atinse ușor brațul. Știa că Stellei nu-i plăcea să fie mângâiată și sărutată - Gabriel n-o sărutase niciodată. — Vrei să rămân lângă tine, vrei să-ți vorbesc? — Spune-mi ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe tărâmul consecințelor. „Țineam mult la mașina asta. Mă întreb ce-or să spună cei de la Asigurări. Dumnezeule, dac-am fi putut-o întinde înainte de sosirea poliției!“ Când îl zări pe George, Stella începu iar să plângă, și acum se străduia să-și stăvilească lacrimile. Pentru ea, plânsul era un soi de boală rușinoasă și neobișnuită, nu-i aducea nici un pic de alinare. Își răsuci capul pe pernă, silindu-se să respire liniștit, dar nu-și putea împiedica buza de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cățeluș ca ăsta, drăgălaș, de răsfăț, comentă Alex. Băieților le plac câinii mari. Și noi ne mirăm, răspunse Brian, conștient că Gabriel se simțea jignită și refuza, deliberat, să răspundă. Gabriel știa că Brian știe că e jignită, și se străduia să spună ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vreodată. Se spunea că ar fi valorat o avere. Adam se cățără în automobil și începu să învârtească cu grijă volanul în dreapta și-n stânga, iar Zet (care trebuia întotdeauna ajutat să se cațăre în mașină, oricât s-ar fi străduit singur) se așeză lângă el, pe scaunul de piele moale, veche, cu miros pătrunzător. Cu blănița lui albă, pufoasă, arăta ca o pasăre rotofeie, cuibărită. Zet avea pe spate vreo două pete negre, elegante și urechi lungi, negre, vărgate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de muzeograf prin sfărâmarea colecției de sticlărie romană. Mărturisesc că nici eu nu sunt în stare să vă ofer vreo explicație iluminatoare. Fiecare făptură umană are o structură diferită, mai absolut diferită și mai particulară decât ne-am putea noi strădui să concepem. Și dorința noastră persistentă de a înfățișa viețile omenești ca pe niște drame ne determină să privim „în aceeași lumină“ evenimente care ar putea beneficia de cauze și de interpretări multiple. Desigur că un om ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de alții, de oameni mai mici decât el. John Robert era uneori uluit, aproape copilărește uluit, de măsura în care viața lui era încă guvernată de vanitate, deși își recunoscuse acest cusur cu mulți ani în urmă, dorind pătimaș și străduindu-se pătimaș să-l depășească. Renunțase de mult să se mai opună concluziei evidente, spre care-l împingea însăși experiența, și anume că era superior contemporanilor săi. Dar vanitatea lui întrecea cu mult asemenea comparații. Când John Robert Rozanov își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o găsească pe Hattie. Îi scrisese și lui Margot, care a fost surprinsă, iritată și ușurată. Pearl sosi și o găsi pe Hattie petrecându-și vacanța de vară într-o mică garsonieră întunecoasă, din același bloc unde locuia Margot, și străduindu-se să-și facă temele de vacanță, în timp ce suferea de o torturantă singurătate și lacrimi cronice. Hattie avea treisprezece ani, Pearl douăzeci și unu. Când își concepuse proiectul, John Robert nu-l studiase în detaliu. De pildă, nu se întrebase ce o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
interior vârfurile ascuțite ca niște țepușe. Turbat de propria lui tâmpenie și provocat acum de râsetele spectatorilor, alerga de colo-colo, holbându-se prin lentilele stropite de ploaie ale ochelarilor, încercând să găsească un loc pe care să-și rezeme piciorul, străduindu-se să se apuce cu mâinile de marginile curbate și tăioase ale barelor. Dar erau prea înalte și el nu era îndeajuns de puternic. Încurajările spectatorilor deveniseră triviale. O figură autoritară se detașă din mulțime, Nesta Wiggins în bikini, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu se gândea la el. În anii copilăriei, bunicul ei nu însemnase altceva decât o datorie împovărătoare. Prilejurile în care „luase ceaiul“ cu el și trebuise să răspundă întrebărilor lui convenționale cu privire la activitățile ei, fuseseră adevărate calvaruri, prin care se străduise să treacă fără a săvârși greșeli. Atmosfera acestor întâlniri era, în memoria lui Hattie, greoaie. Îmbâcsită, sufocantă, deprimantă la culme și vag amenințătoare. Fusese întotdeauna puțin speriată de John Robert. Pearl era și mai speriată de el. Și acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lege care nu trebuia încălcată. Când această lege ocultă era disprețuită, Alex, pedepsită prin confuzie și suferință, simțea întotdeauna că era vinovată. Oare și de astă-dată discuția lor avea să se prefacă în ceva dureros și îngrozitor? Trebuie să se străduiască din răsputeri, trebuie să se mențină pe aceeași undă cu George. Ar fi vrut să-și lase mâna pe brațul lui, deasupra manșetei, dar, firește, așa ceva era cu neputință. — Am putea fi morți, poate că suntem într-adevăr... — Vii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dată să joace și să-și salte culorile în fața privirilor lui. Când albastrul din covor părea să fie fondul, când roșul. Covorul îi fulgera în ochi ca un far. — Ei bine...? întrebă John Robert. — Fetei i-ați spus? Tom se străduia din nou să-și ațintească privirile pe fața mare a lui John Robert, care acum părea suspendată deasupra încăperii, ca o stâncă proiectată deasupra unei poteci. Avea impresia ca John Robert devenea din ce în ce mai mare. Curând avea să ajungă cât Polifem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Belmont. Pentru ca, brusc, totul să se învăluie într-un întuneric vag amestecat cu cenușiul unui amurg ploios. Pomenindu-se pe neașteptate în obscuritate, Tom își lăsă umbrela deschisă în iarbă și încercă să distingă contururile de la acoperișul Papucului. În timp ce se străduia să-și acomodeze ochii cu bezna, vântul îi luă umbrela, făcând-o să zboare pe pajiște. Tom scăpă florile din mână și începu să alerge după umbrelă, pe urmă nu mai reuși să găsească florile, care se aflau exact sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din loc. Dar dacă s-ar fi năpustit pe el ca un câine turbat și l-ar fi brutalizat sau i-ar fi spart casa, n-ar fi însemnat să facă exact ceea ce dorea George? De ani de zile se străduia să-i atragă atenția lui John Robert, să provoace o întâmplare neprevăzută, care să stabilească un soi de „legătură“ între ei, George visa să „ocupe“ gândurile lui John Robert. Filozoful era conștient că ceea ce-l înnebunea pe George era răceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apoi, pe undeva mai exista un fir de speranță binecuvântată că poate bătrânul nu aflase de nimic. Ideea de a se duce până în Hare Lane, la locuința lui, nu se puse nici un moment în discuție. Pearl nu credea sau se străduia să nu creadă, că John jr. Robert ar putea acorda vreun singur moment atenție domnilor din Gazette (Hattie și Pearl nu văzuseră The Swimmer care apărea în zilele de marți). Dar necesitatea pe a-și înlătura teama că s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la nasul ca un cioc de pasăre, îngrădit de două șanțuri adânci în care creșteau perișori cărunți, la gura proeminentă, hulpavă, cu buzele-i roșii și umede, și bășicuțele de salivă la colțuri, la ochii gălbui, dreptunghiulari, aprigi, care se străduiau din greu să-i transmită un semnal. Movilițele moi de pe frunte, ciuruite de pori dilatați, aflate atât de aproape de ea, de cealaltă parte a mesei, îi inspirau un ciudat simțământ de tristețe, de bătrânețe. Se simțea cuprinsă de frică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ar fi putut-o împiedica, cel puțin în această primă zi, să se întoarcă acasă. De acest lucru se simțea singură. Și nu-și închipuia că John Robert pornise în timpul nopții la Londra sau la aeroport. În legătură cu celelalte lucruri, se străduia să nu sufere prea mult. Își dădea seama că făcuse o greșeală fatală vorbindu-i lui John Robert în felul în care-i vorbise, făcându-i acea declarație de dragoste. Și toate adevărurile izbucniseră într-un mod atât de urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nici un rău lui Hattie! Dar ca să nu se gândească la acest lucru, trebui să-și recheme în minte moartea lui William și apa clocotită care țâșnea în înalturi, și felul cum îi opărise brațul - simțea încă arsurile. Ceea ce Tom se străduia să-și alunge din minte, obligându-și gândurile să rătăcească, era ideea teribilă că nimic în lume nu l-ar fi putut împiedica să se ducă acum în Hare Lane și să constate dacă Hattie se afla încă în Ennistone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucrurile claie peste grămadă în valiză și după aceea nu mai reuși s-o închidă. Îi venea să urle de furie. Împinse într-un colț valiza cu capacul semideschis și începu în grabă să deretice prin dezordinea din jurul patului. Se strădui să netezească așternutul, și în cele din urmă îl lăsă cum era. Coborî în camera de zi. — Judy, ai ceva împotrivă dacă-mi mai las valiza aici? Lucrurile mi le-am strâns. Vin eu altă dată s-o iau... am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pictate într-o casă de păpuși, se uita la el pe diferite ferestre. Nici unul dintre ei nu avea puterea de a-i sugera celuilalt să meargă undeva sau să facă ceva și nici nu se simțeau în stare, deși se străduiseră, să reia conversația purtată cu o zi în urmă. În cele din urmă, din tăcerea lui și din lacrimile ei care nu mai conteneau, se înfiripă adevărata discuție, îngrozitoarea discuție, și toate pricinile de spaimă care o bântuiseră pe Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de peri negri, extrem de lungi. De la glezne în jos, picioarele îi erau învelite într-un prosop. George se întoarse în camera de baie. Bazinul era plin, ba chiar deborda, revărsându-se printr-o valvă. Își apăsă puternic pieptul cu mâna, străduindu-se să-și regleze respirația. Își descheie gulerul cămășii. Una dintre ușile sălii de baie se închisese pe jumătate; o propti cu un scaun, lăsând-o larg deschisă. Revăzu în minte detaliile problemei în care se angajase și a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
roton-ditate. Ceea ce Castaneda propune constă în a ieși din închiderea pe care o generează o astfel de self-reflection. Este interesant, din acest punct de vedere, să observăm cum diverșii protagoniști ai New Age, influențați de o astfel de abordare, se străduiesc să mențină "bula" deschisă. Deschidere către non-rațional, chiar către irațional, deschidere către comunitate, deschidere către natură, deschidere către transgenerațional. Am putea multiplica la infinit lista a ceea ce face să se spargă zidurile individului modern. Putem apropia aceasta de ceea ce Husserl
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
o singură piesă și vâslea cu spor, vădit încântată să ne arate nouă, bărbaților care ședeam la pupa, cât era de voinică. Două tendoane viguroase i se încordau la fiecare opinteală în partea interioară a coapselor, pe care nu se străduia să și le țină lipite. Chitara n-am mai recuperat-o niciodată. BASARABENCELE RUSOAICE Iată, într-o fotografie veche de culoare sepia, două doamne șezând pe o bancă, într-un parc, iar între ele, un domn. Una din doamne, cea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Burlan. Da, tu, a zis instructorul Cerchez. Tu ce părere ai de toată situația asta de care v-am vorbit?" Burlan stătea rezemat moale cu șalele de pupitrul băncii din spatele său, cu o lucire de panică în privirea sticloasă. Se străduia să rămână în picioare. "Ei! l-a îmboldit instructorul, iritat. N-ai nicio părere?" Eu cred că... a îndrăznit Burlan. Și a rămas cu vorba-n vânt. Ia s-auzim! a spus cu asprime instructorul. Crezi că ce?" Cred că
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]