8,805 matches
-
substitui sfidător vieții, prometeic”. Însă „Plăsmuirile lui Urmuz nu se reduc, fără îndoială, la factura unor simple caricaturi și tocmai de aceea interesează fantasticul”, întrucît, „pornite de pe platforma parodiei și a grotescului”, straniile sale creaturi ajung suficiente lor înseși, primind „strania însuflețire a unor roboți dirijați de niște creieri electronici extratereștri”. Pînă la urmă, Sergiu Pavel Dan recunoaște că „fantasticul” operei pornește din însăși enigma biografiei: „De fapt, tocmai în această ambiguitate a individualității creatorului rezidă interesul fantastic al enigmaticei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
4, apărut în același an la Cartea Românească, Nicolae Manolescu republică un eseu cu titlul reluîndu-l pe al lui Jacques Monod - Hazard și necesitate. Comparînd „hazardul și necesitatea” din biologie cu cele - enigmatice - din literatură, criticul oferă exemplul unei coincidențe stranii: nașterea, în același an 1883, a unor scriitori înrudiți tipologic, dar care nu s-au cunoscut niciodată: Kafka, Urmuz și Harms. Numele lor reale sau „artistice” au, fiecare, cinci litere... Hotărît lucru - avem de-a face cu un an omagial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Takamori se așeză lângă sora lui. Își cuprinse picioarele cu mâinile și își rezemă bărbia de genunchi. Privi o vreme un punct fix de pe dușumea, dus pe gânduri. — Gas e un tip ciudat, nu? își întrerupse Takamori meditația. E foarte straniu. Nu e ca toți ceilalți călători și turiști. Pe el nu-l interesează Turnul Tokyo și Marele Buddha din Kamakura. Tot ce l-a interesat, încă din clipa sosirii, a fost să se plimbe și să se împrietenească cu câinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
două perechi de papuci. Gaston era singurul nătărău din tot hotelul care se mișca pe coridoare greoi și inocent în căutarea unei camere în care să doarmă singur. Nu înțelegea de ce erau toate camerele întunecate și de ce domnea liniștea aceea stranie... Când au ajuns la camera Margareta, fata a băgat cheia în broască și a deschis ușa. Mirosea ciudat în cameră... Nu era miros de tencuială sau de vopsea. Mai persista încă mirosul de bărbat și femeie care tocmai părăsiseră încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-ți arunci ochii pe ziarul de dimineață. A auzit-o urcând scările și într-o clipă a intrat în camera lui, cu ziarul în mână. În ultima vreme, poate sub influența lui Gaston, începuse să spună și lucruri mai stranii. — Ce vrei? Meditam asupra sensului vieții și morții. Nu vreau ca o profană ca tine să-mi tulbure meditația mea sacră. Vorbea de sub plapumă. Vocea lui suna de parcă avea lână în gură. — Termină cu prostiile. După cum spune Goethe... — Scrie ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îndrăznise el să scoată gloanțele într-un timp atât de scurt? De unde atâta îndemânare la cretinul ăsta străin? Soarele îi bătea drept în fața prelungă și neghioabă. Gaston își ștergea sângele de la nas. Privindu-l, Endō simțea că se petrece ceva straniu cu acest străin. — De fapt, ce ești tu? — Nimic. — De unde vii? — Franța. Răspunsurile lui erau inconsistente precum vata de zahăr. — De ce... de ce-ai venit în Japonia? — Cu vaporul. Gaston confundase cuvântul „cum“ cu „de ce“. — Ticălosule! Te întreb de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în evidență liniștea orașului. Endō s-a oprit să asculte pașii ciudatului străin, dar nu se mai auzeau. Imaginea lui îl obseda. „Oare ce are de gând? Să vină el după mine până-n Yamagata...“ Prostul acesta de străin era tare straniu. Endō nu înțelegea deloc de ce-a pornit Gaston în căutarea lui până-n Yamagata. Psalmodierea sutrei se sincroniza cu bătăile tobei. Endō se afla acum în fața templului Senshō-ji, care se întindea pe o suprafață mai mare decât celelalte temple. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de cedri în care se opriseră ei. Le-a trecut prin haine și i-a udat până la piele. Kobayashi avea pelerină cu glugă. În plus, datorită antrenamentului din armată, era încă neașteptat de rezistent. I-a reapărut pe chip zâmbetul straniu când l-a văzut pe Endō prăbușit pe bolovan, sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș feroce lipsit de rezistență fizică. Era limpede că îi umbla ceva prin minte. Se gândea probabil la vreun plan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asupra uriașului nemișcat. Gaston a început să se clatine. Kobayashi s-a înfuriat și mai mult și l-a asaltat pur și simplu cu lovituri. Nu înțelegea nici el de ce, dar omul acela din fața lui i se părea cumplit de straniu. Sub impactul loviturilor repetate, Gaston a căzut grămadă în mlaștină, ca un bolovan care se duce la fund. Endō s-a dezmeticit între timp. A zbughit-o lângă mal ca un iepure și a pus repede mâna pe pistol. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
taină. [1930] * MUNTE VRĂJIT Intru în munte. O poartă de piatră încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă. Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă! Din ferigă vulpea de aur mă latră. Jivine mai sfinte-mi ling mînile: stranii, vrăjite, cu ochii întorși se strecoară. Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară albinele morții, și anii. Și anii. [1930] * PLAJĂ Platanii suri și cedrii-n mare semințiile și-adapă. În larguri vinetele brazde se-ntind subt pluguri mari de apă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Rilke Prietenă, să nu mai rostim zadarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toți el nu are chip și nu are nume - poetul! Viața lui mult ne-a mirat, ca un cântec cu tulbure tâlc, ca un straniu eres. În anii de demult poetul, cuvântul strivindu-și, a îndurat năpastele toate cu bărbăție și cele mai mari, cele mai crunte dureri, și le-a stins în muntele singurătății, ce și-a ales. Când la un semn s-au
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
urechi de-auzit să audă: durerile nu sunt adânci decât atunci când râd. Să râdă deci astăzi în mine amarul și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori! Veniți lângă mine, tovarăși, să bem! Ha, ha! Ce licărește-așa straniu pe cer? E cornul de lună? Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur, cu brațul de fier. Sunt beat și aș vrea să dărâm tot ce-i vis, ce e templu și-altar! Veniți lângă mine, tovarăși
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
direct din paginile unei reviste la modă? Purta pantaloni strîmți, cu talie joasă, cizme cu vîrful ascuțit și cămașă strînsă pe corp, iar În păr avea șuvițe roșii. — Eu sînt, firește, Emma, zise ea. Iar tu ești, firește, Ellie. Ce straniu, adăugă zîmbind. Ești Îmbrăcată exact ca mama. Tatăl lui Dan mă inspectă din creștet pînă În tălpi, apoi se uită la Linda și izbucni În rîs. — Doamne Dumnezeule! exclamă el. Ce coincidență extraordinară. — Știu, m-am strîmbat. Mă simt ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vreodată despre genul ăsta de stres, eu, personal, nu l-am simțit niciodată. Mă rog, mai puțin certurile cu Dan din cauza Lindei, desigur. Iar În momentele În care reușeam să mă detașez de ce se petrecea În jurul meu, mă cuprindea o stranie fascinație privind-o pe Linda cum se enervează tot mai mult, pe măsură ce nunta se apropia. Acum, cînd rochia nu dă nici un semn că are de gînd să se Încheie, Linda pare pe punctul de a izbucni În lacrimi. — La dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
bucătărie. Dintr-odată, sînt foarte agitată. Ăsta nu e un vis. Nu e o fantezie. E un bărbat În apartamentul meu, cu care intenționez să mă culc, un bărbat care nu e soțul meu. Toată situația a devenit brusc foarte stranie. Și nelalocul ei. Vrei niște vin? strig eu, dorind să-mi petrec restul serii În bucătărie, să pot găsi o cale de a evita inevitabilul. Un pahar de vin roșu ar fi minunat, Îmi răspunde el. Te pot ajuta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că acum sunt în stare chiar să discut despre moartea Juliei... Degeaba râdem de Nero. ― Nu văd legătura. ― Când a murit Popeea, Nero a ieșit în drum îndurerat și, rătăcind, a întîlnit un tânăr al cărui obraz semăna în mod straniu cu al soției sale defuncte. L-a adus la palat, a pus să fie castrat și s-a însurat cu el. Oamenii care pot înlocui atât de ușor un adevăr cu altul sunt ori nebuni ori aproape zel.. Dar și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ta, strici ordinea lucrurilor." "Rugul nu e în ordinea lucrurilor. Și nu mă rog să mor." " Atunci blesteamă, Galilei Poate totuși se întîmplă ceva." Și se uitau la mine fără să mai zică nimic, așteptând să mor. ― Ai coșmaruri din ce în ce mai stranii. Faci singur treaba Inchiziției, Galilei. ― Nimeni nu mă acceptă altfel decât amenințat de un rug. ― Cu excepția Anei, desigur. XLII ― Am urmat-o din nou în oaza de lângă mare. Și am ascultat-o, iar, recitând din Iliada. La un moment dat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-mi rămâne decât să mă împac cu ce-mi mai e dat, socotind că doar atât mi se cuvine; să bâjbâi între amintire și vis... ― Ana trecuse prin apropierea mea fără să mă observe, însoțită de un fel de animal straniu. Un fluture enorm, cu aripi obscene și cu ochi de bufniță, orbi; din pricina asta, fluturele își răsucea mereu capul după sunete. Am hotărât să mă duc singur la mormântul lui Alexandru, dacă Ana nu revenea... Așteptînd-o, am văzut un stol
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
vremea aceea, la Friuli, duci erau Taso și Kakko, doi frați care hotărâseră să guverneze împreună. Mi-am închipuit că fusesem chemat de Kakko, al cărui protejat eram. Ca să mă ajute. Astfel, ajuns la pretoriu, deși mă duseseră în chip straniu în încăperea în care erau rase pergamentele pentru a fi mai apoi refolosite, l-am căutat din ochi pe tovarășul care îmi fusese alături de-a lungul atâtor nopți. Dar, printre mesele pustii, mă aștepta cu totul altcineva: ducele Grasulf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acord, mi-a strâns afectuos brațul și a dat să plece. A fost rândul meu să-l opresc. - Ești sigur că în spatele acestei afaceri nu se-ascunde vreo primejdie? A căzut pe gânduri o clipă, după care a schițat o stranie strâmbătură, mi-a strâns din nou brațul și a plecat. După câțiva pași, s-a întors și, țintindu-mă cu arătătorul, mi-a spus: - Era să uit. Fii gata de drum, Rotari vrea să îi fii alături. II De la domeniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unui notar mai curând decât în cele ale unui sol imperial! În glasul lui se citeau teama și disperarea. - Dă-i hlamida puterii într-o parte, am strigat, și-o să vezi că are un guler de care atârnă o bijuterie stranie în formă de ochi, cu pupila ca o piatră neagră. Ura pe care am simțit-o emanând dinspre Andras m-a speriat. Era ceva drăcesc în ochii lui, și tot acel rău era focalizat spre mine. A dat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
glacisuri și să aibă grijă de Gumbert. Fapt e că după discuții devenea tot mai agitată. Bănuitor, le-am întrebat pe slujnice în ce stare sufletească se afla stăpâna. Mi-au zis că de la obișnuita ei indiferență trecea la o stranie tulburare numai auzind chemările lui Bayan. Cea mai flecară dintre ele mi-a spus la ureche: - Eu cred că încă e îndrăgostită de avar. Zidurile din Cividale aveau un singur punct slab, pentru cei mai mulți necunoscut. Era o portiță îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se salvaseră pitindu-se printre brațele inaccesibile și stâncoase ale râului. Nu avuseseră parte de răzbunări, deoarece fiecare familie îi promisese lui Grasulf câte o jumătate de uncie de aur și o uncie de argint pentru refacerea zidurilor. În chip straniu nu era mirat să mă vadă prin acele locuri, fapt pentru care i-am și spus motivul. Așa am aflat că ei culeseseră cadavrul lui Romilde. Nu căzuse în apă, ci se agățase între doi pinteni de piatră din fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
enigmatic. - Aceea mi se pare cea mai gravă, a stăruit el. De ce a murit în pace „în cele din urmă“? Și-a pierdut cumva pacea? Sau era timpul ca, „în cele din urmă“ să moară? De fapt, tot textul este straniu: unul doarme, unul trăiește, alții au murit pur și simplu. Ceva tot am priceput, însă cele trei sentințe nu-mi dau pace. Încă o dată era cazul să-i evit speculațiile, sub pretextul că uitasem să văd mausoleele din biserică. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]