6,018 matches
-
neisprăvit", ghilimele utilizate pentru a pune sub semnul întrebării existența realității pe care o desemnează termenul respectiv ("Ar trebui să ghicesc poate în noapte/ chemările unui "dincolo" nebănuit/ și să plâng chinuit de înălțimea pereților/ sau de nu știu ce vis neisprăvit..."). Strofa finală marchează punerea-n opoziție a realității cu universul literar, "Din toate astea nu se-ntâmplă nimic -/ sunt atâtea lucruri din care poți să faci o poezie!.../ Fapt e că cerul e tot albastru/ și stelele mai mult decât o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
probabil, printre altele, la baza apropierii de Villon, dar la Tonegaru e un villonism jucat, mimat și parodiat ca și restul literaturii. E mai aproape de conștiința postmodernilor decât de epigonism. Structura ironică și parodică e mult mai evidentă în penultima strofă, "Dânsul ținea sub braț un motan/ negru-violet, smuls din noapte;/ trebuia să-i plombeze un dinte molar,/ acum era nemișcat, mort precis". Sunt imagini baudelairiene evident, dar e aici și o răsturnare a viziunii, o grijă pentru introducerea neologismelor, a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
trece rapid la generalizare, "niciuna" sugerează clar și aceasta. E poate aici Tonegaru mai aproape de viziunea avangardei ca oriunde în altă parte (unele dintre grupări s-au autodesființat când au constat că riscă să-și clișeizeze discursul dinamitard). Cele două strofe care ar trebui să ofere tabloul, conspectul concludent al toamnei prezintă o lume răsturnată, tema este comună, toamna se asociază morții, dar, pe lângă proiectarea în universul familiar ("am locuința lângă cimitir") a mortuarului, se observă și o deturnare a așteptărilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
desemneze o stare de tristețe, de slăbiciune care caracterizează depresia, escapismul, dar și refuzul de a se supune normelor sociale. La Tonegaru, poemul Weltschmerz descrie un cadru ireal, disproporționat, în care, în ciuda tonului calm, se abordează tematica morții omniprezente. Fiecare strofă se focalizează asupra unui "colț" al acestui tablou imaginar. Fragmentarea textului, ca și asocierile neobișnuite apropie textul de pictura suprarealistă: "Umbrele dobitoacelor curg pe apă,/ limba lor rămâne în tristețe;/ ele ling turnuri,/ palate de sus cu care se adapă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe elementul banal, care nu face decât să pregătească răsturnarea de situație și, implicit, bulversarea orizontului de așteptare a cititorului pe care textul l-a pregătit cu grijă până în acel moment. Ruperea versului se face brusc și la sfârșit de strofă, "Un dezmăț// se-ntinde pretutindeni, macerat", se recurge la paradox, la oximoron pentru a contura tabloul distrugerii, valuri de uitare șterg totul " Mă fură trecutu-ndărăt și mă-njunghe,/ încep ca să-mi uit caligrafia, cuvânt..." sau "Simt iar uscăciunea cum plouă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
totuși apariția metafora, ea funcționează ca o simplă redefinire a realului integrându-se în seria enumerativă în care sunt prinse și elementele existentului. O altă modalitate evidentă și în acest text este ruptura sintactică produsă chiar și pe final de strofă, cu același scop de a sugera fragmentarea textului ca modalitate esențială de redare a fragmentării existenței. Structura circulară redă o anulare a lumii și a sensurilor abia întrevăzute, "Nici veacul acesta, nici el/ nu-i al nostru - și minte;/ rămâne
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care a scris un studiu monografic intitulat Ceva de neamul Budenilor moldoveni (Ed. „Grigore Tabacaru”, 2000), a știut aceste lucruri, însă pentru că n-a văzut „Arta”, nu pomenește de întîlnirea celor doi în pagina revistei ieșene. Egale ca mărime (trei strofe fiecare), poemele lor au fost așezate astfel: „Marguerite” (datat: „Munchen 1904”) în stînga, „Alean” (semnat: V. G. -Bacovia) în dreapta. Avantajat era primul, căci cititorii încep întotdeauna lectura din stînga. Totuși dacă n-ar avea data 1904, „Marguerite” ar putea fi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la care am învățat, codri sînt de la Hemeiuș(i), din zare; abatorul este cel de pe malul Bistriței, moara... pînă și ploaia și toamnele sînt ale Bacăului”.1) în „Toamnă”, primele două „colțuri de provincii” din enumerarea profesorului sînt amintite în strofa a treia: „Se uită în zări catedrala/ Cu turnu-i sever și trufaș;/Grădina orașului plînge/Și-aruncă frunzișu n oraș”.2) Topografic, ele sînt apropiate, le despart cam o sută de metri: catedrala e spre răsărit, pe creștetul unei pante
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înțelepciune. Trebuie de subliniat însă că, sub condeiul bătrînului scriitor, din noțiune de chimie, atomul devine noțiune de filozofie și morală 4). Tînărul Eminescu valorizează, de asemenea, în chip moralizator cuvîntul „atom”: „în veci aceleași doruri [spune el în penultima strofă din „împărat și proletar”] mascate cu altă haină./ Și-n toată omenirea în veci același om -/ în multe forme apare a vieții crudă taină./ Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină./ Dorinți nemărginite plantînd într-un atom”5
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
uneia făcute chiar din interiorul lor. în acest caz, „mai neagră” înseamnă acum, adică la întoarcerea spre casă. Comparația nu e deci cu un „altădată”, ci strict cu momentele anterioare. Alcoolizat, dar totuși lucid, poetul rezumă în celelalte versuri ale strofei tabloul locului respectiv: inundații, boală, ruină, paragină: „Șivoaie-n case triste inundară-/ Ș auzi tușind o tusă-n sec, amară-/ Prin ziduri vechi ce stau în dărîmare”. Bacovia evocă aci o dramatică realitate locală, căci zonele cele mai calamitate erau mahalalele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ajuns să audă „plîns de cobe pe la geamuri” ca să simtă fiorul rece al fatalității. Din feerie în infern Dintre poeziile lui Bacovia cu „corbi” (sînt 12), cel mai mult mă surprinde „Amurg de iarnă”. Cum se știe, are numai două strofe: „Amurg de iarnă, sumbru, de metal,/Cîmpia albă - un imens rotund -/Vîslind, un corb încet vine din fund,/ Tăind orizontul, diametral.// Copacii rari și ninși par de cristal./ Chemări de dispariție mă sorb,/ Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-același corb,/ Tăind orizontul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
călăreți...” 7). Versurile lui Bacovia înfățișează un havuz cu arteziană, cu „șadîrvan”, cum ar fi spus Dinicu Golescu, primul scriitor romîn care descrie o astfel de instalație 8). Un havuz cu o suprafață întinsă: lacul pe care plutesc lebede, din strofa a doua. Parcul, havuzul și lebedele constituiau o atracție, îndeosebi pentru provincialii și străinii descinși în București. Personajul principal al unui roman postbelic își duce iubita, o prințesă rusă emigrantă, de la cea dintîi plimbare, în Cișmigiu ca să-i arate „cuștile
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Domus taciturna” de Ion Al-George, primul concentrat și muzical, celălalt amplu și descriptiv. Pe lîngă „palatul mort”, ambele mai au ca elemente comune statuile și havuzul. Din Bacovia (poema sa fiind dintre cele mai cunoscute) aș fi citat doar prima strofă: „Havuzul din dosul palatului mort/ Mai aruncă, mai plouă, mai plînge-/Și stropii căzînd, în amurg, iau culori:/ De sineală, de aur, de sînge”.1) Din Ion Al-George - patru: „Și de pe fîntîna amuțită/Cad nori de frunze ca ntr-o cupă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Război Mondial noțiunea de „palat” se estompează, „palatele” amintind de reprezentanții claselor exploatatoare, pe care istoria abia îi „măturase”. Puterea populară construia blocuri pentru cei mulți, nu, cu o excepție, „palate”! O fugă de acasă Poezia „Rar” începe cu următoarea strofă: „Singur, singur, singur,/într-un han, departe - / Doarme și hangiul,/Străzile-s deșarte,/Singur, singur, singur...” 1) Sînt mai multe lucruri de remarcat aci, cel dintîi fiind prezența cuvîntului „han”. Deși „Rar” a fost publicată în 1906, el pare un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
militară [lipsită de interdicții - n. m.]/ Și prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,/ însă produsele au început să dispară -/ Și mulți au plecat [din orașul ocupat de nemți - n. m.], și noaptea se lasă”. De un aspect sibilinic, strofa a treia a poemului juxtapune zvonuri, opinii și profeții deseori clamate atunci despre evoluția postbelică a lumii. Bacovia le înregistrează cu obișnuitul său zîmbet sceptic: „Cu toții spun că bine le-a făcut [cine, cui? - n. m.]/ Sau că un geniu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înseamnă, oare, Vasiliu? Atunci, printre literatorii Bacăului, alt V. nu era. „De-acum pe cărți voi adormi uitat” Cuvintele cu care începe acest vers din „Plumb de toamnă”1) mai figurează de două ori în poem: o dată la începutul primei strofe și o dată la începutul celei de-a patra, ultima, cu același rol,- de subliniere a unei concluzii deznădăjduite, a unui soroc ce nu mai poate fi, sub nici un chip, schimbat. Mai multe fapte diverse l-au anunțat: fata moartă de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tăceri cu păreri și teorii în sensul a ceea ce, poate, ar fi vrut să spună poetul, dar aproape sigur n-a spus. „Amurg” în ,,Amurg’’ (Trec burgheze colorate), Bacovia folosește ca epitete cuvintele ,,milionar’’ și ,,miliardar’’. Unul la sfîrșitul primei strofe: ,,Trec burgheze colorate/în cupeuri de cristal- / E o veșnică plimbare,/Vălmășag milionar...’’ Celălalt la sfîrșitul strofei a treia: ,,...Dar notează-n cartea vremii/ Filosoful proletar:/Greve, sînge, nebunie,/ Foame,/ Plînset mondial.../ Pe cînd lasă-amurgul flăcări/ Pe-un final ce
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aproape sigur n-a spus. „Amurg” în ,,Amurg’’ (Trec burgheze colorate), Bacovia folosește ca epitete cuvintele ,,milionar’’ și ,,miliardar’’. Unul la sfîrșitul primei strofe: ,,Trec burgheze colorate/în cupeuri de cristal- / E o veșnică plimbare,/Vălmășag milionar...’’ Celălalt la sfîrșitul strofei a treia: ,,...Dar notează-n cartea vremii/ Filosoful proletar:/Greve, sînge, nebunie,/ Foame,/ Plînset mondial.../ Pe cînd lasă-amurgul flăcări/ Pe-un final ce se anunță/Pe-un decor miliardar...’’ 1) Poezia a fost scrisă - zice-se - în 1914 și publicată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și că, tradus, titlul i-ar face mai evidentă atitudinea personală. „Cu voi...” sună angajant, umanitarist, protestatar, pune accentual moral pe solidaritate, nu pe retragere și izolare. într-un fel, el contrazice ceea ce spune poemul, în special declarația din prima strofă, dar e fidel cu starea sufletească a autorului din anul în care și-a alcătuit volumul. La sfîrșitul deceniului trei, vorba „Cu voi...” echivala cu un refuz al damnării, și al abandonului. „Crize” Publicat în 1930, atît în revistă cît
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
deceniului trei, vorba „Cu voi...” echivala cu un refuz al damnării, și al abandonului. „Crize” Publicat în 1930, atît în revistă cît și în volum, „Crize” e unul din poemele mijlocii ale lui Bacovia: are 12 versuri, împărțite în trei strofe. Deși-i plin dramatism, el n-a prea reținut atenția comentatorilor literari. Aparține categoriei „Nevrozelor”, căci chiar evocă o criză de nervi, mai exact o spaimă în urma căreia poetul a simțit „fiori de nebunie”. Explicațiile legate de aceasta trebuie să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cîmp/Stă luna palidă, pustie-”. Dar brusc, lucrurile se schimbă: „De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie”. Ce anume i-a provocat? Șuierul vîntului? Scîrțîitul crengilor? Cauza neașteptatei exacerbări e dezvăluită, cît se poate de rațional, în strofa următoare: „O umbră mormăind pășește.../ E om...atît, și e destul.../ Și-acum ne-om gîtui tovarăși:/ El - om flămînd, eu - om sătul”.1) Teama din aceste versuri amintește de teama omului din evul mediu, cînd cineva putea fi ucis
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o populație de peste 30.000 de locuitori (spre 50.000, cu flotanții), paza de noapte era făcută de numai 25 de agenți de poliție. „Crize” ilustrează deci acest climat de nesiguranță și teroare. Odată incidentul evitat și cauza emoțiilor lămurită, strofa a treia a poemului repune în drepturi rațiunea și calmul: „Dar vezi... m-a ocolit acuma.../ El s-a temut mai mult, - săracul.../ Pe luna palidă, pustie,/De vînt se clatină copacul...” Cu toate acestea, eliberarea de spaimă nu e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de amintiri. Ajuns la vîrsta de 75 de ani, preotul arăta bine fizic și era dispus să povestească toate lucrurile pe care le știa despre poet. întrucît i-am lăudat casa și faptul de a fi pus pe frontispiciul ei strofa a doua din „Inscripție pe o ușe” de Tudor Arghezi, care începe cu versul „Cînd vii pășește slobod, rîzi și cîntă”, cît și grădina plină de flori, mi-a precizat că „supraviețuiește” în acel „colț de paradis” din octombrie 1928
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un bătrîn plop ce ne umbrea cu tufoasele lui ramuri”), la Alecu Russo („Stînca asta încununată cu plopi și mesteacăni”)4). însă cel care a atras atenția asupra plopilor, asociindu-i cu o „poveste de dragoste”, e Eminescu, prin prima strofă a unuia dintre cele mai populare poeme ale sale: „Pe lîngă plopii fără soț/ Adesea am trecut;/ Mă cunoșteau vecinii toți -/ Tu nu m ai cunoscut”5). Versurile citate arată că plopul, care „de ordinar crește în lunci”, fusese introdus
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
prestigiul scriitorilor era foarte scoborît. Nimeni nu îndrăznea să se numească scriitor, căci era confundat cu copiștii de la primărie”2). Pe Bacovia îl obosește și-l irită o activitate de acest gen. Sila lui față de ea e evidentă în ultima strofă din „Belșug”: „Mă duc, tot acolo, în marea clădire,/ E ora, de la care rămîn închis -/ O emoție... o amorțire.../ E toamnă... [vreme numai bună de plimbare, mustăriile deschise - n. m.] mi-au dat de scris ... „3) Explicația e simplă: scrisul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]