5,563 matches
-
este necesar să precizăm sistemul în raport cu care este estimat funcțional respectivul fenomen. Întotdeauna, analiza funcțională presupune un sistem drept cadru de referință, fie că este vorba despre societatea globală (România, Franța sau chiar umanitatea), fie că este vorba despre un subsistem al societății globale (întreprindere economică, partid politic, învățământ, știință, familie). În fapt, analiza funcțională se centrează asupra relației dintre un fenomen social și sistemul din care face parte ca element sau pe care îl afectează din exterior. Schemele funcționale clasice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nivelul de organizare cel mai pregnant, care prezintă gradul cel mai înalt de autonomie, capacitatea cea mai puternică de autoorganizare, este societatea globală. Prototipul unui asemenea sistem este statul-națiune. Dar nici în aceste cazuri nu este anulată autonomia relativă a subsistemelor. Există și cazuri în care societatea globală este slab integrată, reprezentând mai mult un conglomerat fragil de sisteme relativ autonome, aflate în concurență, slab integrate. Sistemul din schema funcțională are o anumită caracteristică distinctivă: este un sistem orientat finalist. Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ale unui sistem. El poate fi component (interior) al respectivului sistem, dar și un fenomen oarecare exterior care afectează funcționarea sistemului în cauză, motiv pentru care acesta dezvoltă o orientare activă de control al lui. Element funcțional poate fi un subsistem al societății globale, prezentând un mare grad de complexitate și o autonomie relativă - economia națională, statul, religia, învățământul, știința - sau o parte a unui sistem - un rol social, ca, de exemplu, rolul de „profesor”, „consultant psihologic”, „director de întreprindere”, o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în raport cu stadiul de constituire/dezagregare a respectivului sistem. În al doilea rând, orice sistem asupra căruia se oprește analiza sociologică reprezintă mereu doar un nivel al organizării complexe a societății, prezentând o autonomie relativă în raport cu sistemele care îl integrează ca subsistem, cu propriile sale subsisteme, cu sistemele cu care se învecinează. Starea reală a unui sistem social nu poate fi deci integral dedusă din logica sa internă autonomă. Ea reprezintă rezultanta suprapunerii și interferenței dintre o mulțime de sisteme. Presupoziția autonomiei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dezagregare a respectivului sistem. În al doilea rând, orice sistem asupra căruia se oprește analiza sociologică reprezintă mereu doar un nivel al organizării complexe a societății, prezentând o autonomie relativă în raport cu sistemele care îl integrează ca subsistem, cu propriile sale subsisteme, cu sistemele cu care se învecinează. Starea reală a unui sistem social nu poate fi deci integral dedusă din logica sa internă autonomă. Ea reprezintă rezultanta suprapunerii și interferenței dintre o mulțime de sisteme. Presupoziția autonomiei nu este însă eronată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
când în fapt el este lipsit de o asemenea funcție doar în cadrul unui anumit sistem, putând avea funcții importante în cadrul altui sistem, fapt care îi explică persistența. Menținerea unor procese sociale clar disfuncționale pentru societatea în ansamblu sau pentru un subsistem important al ei poate fi explicată, în schema funcțională, doar prin faptul că ele au funcții pozitive importante într-un alt subsistem, care le reproduce în mod permanent. Postulatul funcționării universale nu a fost niciodată contestat cu argumente suficient de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fapt care îi explică persistența. Menținerea unor procese sociale clar disfuncționale pentru societatea în ansamblu sau pentru un subsistem important al ei poate fi explicată, în schema funcțională, doar prin faptul că ele au funcții pozitive importante într-un alt subsistem, care le reproduce în mod permanent. Postulatul funcționării universale nu a fost niciodată contestat cu argumente suficient de puternice. Singurul argument solid formulat se referă doar la schemele funcționale clasice: dacă totul are o funcție, înseamnă că totul este justificat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce utilizează cât mai puține resurse, pentru a nu se afecta, printr-un consum excesiv, celelalte activități ce au și ele nevoie de resursele respective. Această din urmă problemă se referă deci la împărțirea resurselor disponibile între diferitele sisteme și subsisteme. Este o problemă de economicitate, în sensul cel mai general al acestui termen: atitudine judicioasă față de resurse, eliminarea risipei, valorificarea cât mai eficientă a resurselor disponibile. Am putea deci defini costul unui sistem drept cantitatea de resurse (mijloace) consumate de către
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
resursă non-economică. Sistemul ecologic, natura, devine și el o resursă noneconomică, nefiind „distribuit” între diferite activități prin mijloace economice. Resursele noneconomice se distribuie prin mecanisme sociale, politice, morale, personale. O pădure nu mai este „obținută” pentru a fi utilizată de către subsistemul care plătește mai mult. În acest caz, ea ar fi cu siguranță acaparată de o întreprindere care ar consuma-o ca materie primă sau sursă de energie. Destinația sa va fi decisă printr-un proces social și politic, în funcție de interesele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la sistemele sociale pot fi desprinse două tipuri distincte de finalități sau funcții: externe și interne. Finalitățile (funcțiile) externe reprezintă contribuția funcțională pe care respectivul sistem trebuie să o aducă la funcționarea sistemului mai general din care face parte în calitate de subsistem (element). În exemplele de mai înainte, funcțiile externe sunt: oferirea de bunuri necesare și de beneficii economice, formarea tinerei generații, producerea de cunoștințe. Marea majoritate a sistemelor pe care le analizează sociologul (întreprinderea, familia, statul etc.) reprezintă în fapt subsisteme
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
subsistem (element). În exemplele de mai înainte, funcțiile externe sunt: oferirea de bunuri necesare și de beneficii economice, formarea tinerei generații, producerea de cunoștințe. Marea majoritate a sistemelor pe care le analizează sociologul (întreprinderea, familia, statul etc.) reprezintă în fapt subsisteme ale unor sisteme mai generale, având de îndeplinit în cadrul acestora funcții specificate. Realitatea socială prezintă imaginea unei complexe ierarhii de sisteme. De regulă, elementele din care este compus un sistem social nu reprezintă acte elementare, ci activități complexe, diferențiate structural
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
lor este însă datorată unor factori adverși. Odată eliminați, conform postulatului enunțat mai sus, sistemul va tinde să devină complet funcțional. Pentru a fi realizate finalitățile unui sistem, acestea sunt descompuse în „subfinalități” a căror realizare este delegată diferitelor elemente (subsisteme) ale acestuia. Aceste „subfinalități” („subfuncții”) pot fi divizate mai departe, rezultând o organizare ierarhică a sistemului. În acest sens, analiza funcțională a sistemelor tinde să ajungă la ceea ce se poate numi o organigramă funcțională. Organigrama funcțională pornește de la formularea funcțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistemului. În acest sens, analiza funcțională a sistemelor tinde să ajungă la ceea ce se poate numi o organigramă funcțională. Organigrama funcțională pornește de la formularea funcțiilor (finalităților) globale ale respectivului sistem (întreprindere, familie, universitate) și, de aici, sunt deduse subfuncțiile și subsistemele, sub-subfuncțiile și sub-subsistemele și așa mai departe. Organigrama funcțională oferă imaginea unui sistem ierarhizat funcțional (figura 6.1). Figura 6.1. Organigrama funcțională a unui sistem Organigrama unei întreprinderi este de acest tip. În ea sunt menționate toate subsitemele și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
din funcțiile globale ale acestuia: structura elementelor din funcțiile pe care acestea le au de îndeplinit în cadrul sistemului. Unele analize funcționale au încercat să stabilească pentru diferite tipuri de sisteme tipuri generale de subfuncții și, în acord cu acestea, de subsisteme. Daniel Katz și Robert L. Kahn (1966), încercând să dea o schemă generală a organizațiilor, disting cinci tipuri fundamentale de subsisteme, în conformitate cu cinci subfuncții generale: subsistemul de producție sau tehnic - totalitatea activităților care realizează, printr-un proces tehnologic de prelucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
au încercat să stabilească pentru diferite tipuri de sisteme tipuri generale de subfuncții și, în acord cu acestea, de subsisteme. Daniel Katz și Robert L. Kahn (1966), încercând să dea o schemă generală a organizațiilor, disting cinci tipuri fundamentale de subsisteme, în conformitate cu cinci subfuncții generale: subsistemul de producție sau tehnic - totalitatea activităților care realizează, printr-un proces tehnologic de prelucrare, produsele respectivei organizații, fie ele bunuri materiale, servicii sau cunoștințe; subsistemul desusținere - cu funcția de a procura din mediu „materiile prime
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
diferite tipuri de sisteme tipuri generale de subfuncții și, în acord cu acestea, de subsisteme. Daniel Katz și Robert L. Kahn (1966), încercând să dea o schemă generală a organizațiilor, disting cinci tipuri fundamentale de subsisteme, în conformitate cu cinci subfuncții generale: subsistemul de producție sau tehnic - totalitatea activităților care realizează, printr-un proces tehnologic de prelucrare, produsele respectivei organizații, fie ele bunuri materiale, servicii sau cunoștințe; subsistemul desusținere - cu funcția de a procura din mediu „materiile prime” necesare procesului de producție, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o schemă generală a organizațiilor, disting cinci tipuri fundamentale de subsisteme, în conformitate cu cinci subfuncții generale: subsistemul de producție sau tehnic - totalitatea activităților care realizează, printr-un proces tehnologic de prelucrare, produsele respectivei organizații, fie ele bunuri materiale, servicii sau cunoștințe; subsistemul desusținere - cu funcția de a procura din mediu „materiile prime” necesare procesului de producție, cât și de a promova relații favorabile, suportive ale organizației cu celelalte sisteme din mediul de existență al acesteia; subsistemul de menținere - cu funcția de a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ele bunuri materiale, servicii sau cunoștințe; subsistemul desusținere - cu funcția de a procura din mediu „materiile prime” necesare procesului de producție, cât și de a promova relații favorabile, suportive ale organizației cu celelalte sisteme din mediul de existență al acesteia; subsistemul de menținere - cu funcția de a integra în cadrul sistemului său de roluri persoanele prin a căror activitate funcționează organizația însăși: recrutare, formare tehnico-profesională, motivare, recompensare, sancționare; subsistemul adaptativ, cu funcția de a asigura răspunsuri adecvate ale sistemului la schimbarea condițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
favorabile, suportive ale organizației cu celelalte sisteme din mediul de existență al acesteia; subsistemul de menținere - cu funcția de a integra în cadrul sistemului său de roluri persoanele prin a căror activitate funcționează organizația însăși: recrutare, formare tehnico-profesională, motivare, recompensare, sancționare; subsistemul adaptativ, cu funcția de a asigura răspunsuri adecvate ale sistemului la schimbarea condițiilor de mediu și subsistemul managerial, cu funcția de direcționare, coordonare, ajustare, control al comportamentului tuturor celorlalte subsisteme. Funcția externă este cea de producție. Celelalte, după cum se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
funcția de a integra în cadrul sistemului său de roluri persoanele prin a căror activitate funcționează organizația însăși: recrutare, formare tehnico-profesională, motivare, recompensare, sancționare; subsistemul adaptativ, cu funcția de a asigura răspunsuri adecvate ale sistemului la schimbarea condițiilor de mediu și subsistemul managerial, cu funcția de direcționare, coordonare, ajustare, control al comportamentului tuturor celorlalte subsisteme. Funcția externă este cea de producție. Celelalte, după cum se poate observa, sunt funcții interne. Aceeași semnificație o are și tentativa lui Parsons de a formula patru tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
activitate funcționează organizația însăși: recrutare, formare tehnico-profesională, motivare, recompensare, sancționare; subsistemul adaptativ, cu funcția de a asigura răspunsuri adecvate ale sistemului la schimbarea condițiilor de mediu și subsistemul managerial, cu funcția de direcționare, coordonare, ajustare, control al comportamentului tuturor celorlalte subsisteme. Funcția externă este cea de producție. Celelalte, după cum se poate observa, sunt funcții interne. Aceeași semnificație o are și tentativa lui Parsons de a formula patru tipuri generale de cerințe funcționale, valabile pentru orice sistem (adaptarea, realizarea scopurilor, integrarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
poate observa, sunt funcții interne. Aceeași semnificație o are și tentativa lui Parsons de a formula patru tipuri generale de cerințe funcționale, valabile pentru orice sistem (adaptarea, realizarea scopurilor, integrarea și latența) și a delimita în raport cu acestea patru tipuri de subsisteme care compun atât societatea, cât și orice sistem social particular (Parsons, 1964). Există și alte abordări ale sistemelor funcționale ce pornesc de la finalitățile specifice ale acestora care, combinate cu o serie de condiții, fac explicabilă organizarea particulară a unui sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
complex. Dacă vrem, de pildă, să analizăm familia într-o anumită societate, trebuie să avem în vedere nu numai funcțiile sale finale și modul de organizare care decurge din aceasta, ci și multiplele interacțiuni pe care le are cu celelalte subsisteme cu care se învecinează și care sunt responsabile de multe dintre particularitățile sale: timpul și efortul depus în producție, locul producției, dacă munca este organizată în fabrică sau se desfășoară în cadrul familiei (la domiciliu) sau, în fine, dacă are un
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dimpotrivă, cunoștințele de schimbare, cunoștințe puternic orientate teoretic spre explorarea problemelor dificil de soluționat și a soluțiilor alternative, dar și atitudinea critică față de toate formele de organizare ca bază pentru o alegere în cunoștință de cauză; va stimula știința ca subsistem de producere a cunoștințelor și va favoriza pătrunderea cunoștințelor științifice în structurile sale politico-administrative; va încuraja cunoștințele care facilitează înțelegerea și transformarea, și nu justificarea manipulativă și conservatoare. • Principiul pluralității structurale. De multe ori, analizele structurale presupun că un sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistemelor sociale. Structura unui sistem social trebuie înțeleasă nu numai static, ca mod deorganizare, dar și dinamic, ca strategie de organizare promovată în cadrul sistemului de către membrii săi. Din cauza complexității sistemelor sociale, a pluralității de interese, într-un sistem social, diferitele subsisteme, grupuri, persoane tind să promoveze strategii diferite de structurare a sistemului, fiecare cu cerințele sale funcționale specifice. Într-o întreprindere, directorul poate să promoveze un mod de organizare și conducere autoritar personal; inginerul-șef poate presa spre un stil de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]