6,105 matches
-
indicând trecerea timpului. Li se pare că s-a uitat în nemișcare, vremea se oprise pentru totdeauna, deși scurgerea timpului este singura variabilă implacabilă și gândurile li s-au unificat pentru eternitate. Laur speră să rămână singuri în parc vântul suflă un aer încins, el a simțit deodată nevoia să nu mai fie nimic între ei, hainele erau de prisos însă îi era frică de cei din jur: - Nu-ți fie teamă, nu ne deranjează nimeni! șoptește Flora care îi simțea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
fugar iar Nicu rostește cu încântare, aproape strigând cu vocea-i puternică de bas: - Te-ai făcut gagică mișto, ia-mă și pe mine la plimbare, măcar să vă țin borcănelul! Râd toți și un puști izbucnește hohotind: - Bătrânilor, v-a suflat-o studentul! Erau tineri, veseli, seara era a lor, copacii abia așteptau să îi protejeze, se auzeau din curți glasuri îmbietoare de femei, cu râs velar și muzica ușoară pusă destul de tare. Le plăcea gălăgia litoralului în vacanță vara, se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de coduri. Iar Mona îi spune: — Stai liniștită. E doar un furt dintr-un magazin. Crime, sinucideri, criminali în serie, supradoze - nu poți să aștepți până când toate chestiile astea apar în ziare. Nu poți să lași alt agent să-ți sufle vreo pleașcă. Ce bine-ar fi dacă proprietarul din Crestwood Terrace numărul 325 ar tăcea din gură o clipă... Normal că a apărut mesajul pe podeaua salonului. Ciudat e că plânsetul de copil nu începe, de obicei, decât în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
spune: Și ai putea să dai și tu dovadă de minim profesionalism și să mă mai scutești cu zorzoanele tale rasta. Mona trage de șnurul negru de mătase până îi iese din gură un cristal de cuarț, lucios și umed. Suflă peste el. — E un cristal. Mi l-a dat Stridie, prietenul meu. Iar Helen zice: — Tu te vezi cu un băiat pe care-l cheamă Stridie? Iar Mona dă drumul cristalului, care-i atârnă acum pe piept. — Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
veceu, cu pachetul în poală, și ascult. Asta-i ceea ce numim civilizație. Oameni care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul de țigară în față într-un restaurant aglomerat zbiară cât îi ține gura în celular. Țipă unii la alții la două palme distanță. Oamenii ăștia, care n-ar da în ruptul capului cu ierbicide sau insecticide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Un funcționar de la recepție confirmă că au folosit telecomanda ca să selecteze un film porno. A doua zi dimineață, la nouă, camerista i-a găsit morți. — Embolie, dacă mă-ntrebi pe mine, zice Nash. Când îi dai limbi fetei, poți să sufli aer în ea. Sau, dacă o fuți zdravăn, poți să-i bagi aer în sânge, iar bula se duce drept la inimă. Nash e un om masiv. Un tip mare, cu o haină groasă peste uniforma albă; când ajung, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în poala ei, e V-ul ras dintre picioare. Acolo se rostogolesc mărgelele de sticlă. Stridie zice la telefon: — Da, vreau numărul biroului de mică publicitate de la Carson City Telegraph-Star. O pană roz planează în derivă pe lângă fața lui; o suflă mai încolo. Mona începe să deznoade niște sfori cu unghiile ei vopsite în negru, zicând: — E mai greu decât pare din carte. Stridie ține cu o mână telefonul la ureche. Cu cealaltă freacă săculețul de mărgele care-i atârnă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește, te aud copiii și te spun lui nea Pește. Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te să devii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
devii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun. Why not? Cunosc un profesor care a vorbit De când s-a născut și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să nu bat se îndrăgostesc și mă țin de vorbă până obosesc nu mai strig cerul din picioarele mele se strânge nisipul n-am cui să-l arunc în față ninsoarea barieră lăsată să o spulbere-n sus vântul roșu suflă degeaba tu spui că-i prea ieftin aproapele tău de câte ori iubesc o femeie îi distrug sufletul trupul ei hartă cu punctele slabe mă conduce la ape adâncimă rog chestia asta era dintr-un psalm dar nu toată lumea știe dumnezeu dacă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Mi-e frig de tine ca de-o întâmplare Pe care n-am trăit-o îndeajuns; Și-abia s-au pus ferestrele pe plâns, Și-s foi tot mai puține-n calendare... Te-aș vrea alături albă, -ngândurată, Să-ți suflu cald în degetele fine Și dezmierdată să te-atingi de mine O dată, înc-o dată, și-nc-o dată... Mi-e frig, mi-e tot mai frig și nici nu-i iarnă Și-n gândul meu e vreme de ispită Cenușă de scânteie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o mușcătură până la os acum vântură în stânga și în dreapta tot felul de povești scrise pe frunzele prinse de brumă și pe sclipirile argintate ale crizantemelor cum că ea și-ar fi cam terminat treaba și are de gând să ne sufle în creștet ploi multe și reci. Urmele pașilor În despletiri de anotimpuri copacii s-au despuiat de haina ruginie purtându-și semeți goliciunea cu sărutul soarelui lipit pe buze vântul își face de cap risipind pe fruntea plină de sudoare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
minte drumul lung și întortocheat. O dată cu apropierea serii, cerul începea sa se acopere de nori.. Culae se pomeni zgribulindu-se în hainele-i peticite și vechi, subțiate de atâta purtare, cu care o pornise la drum. Deodată se porni să sufle un vânt rece de la miază-noapte și începu să plouă. Culae privi în jur, apoi își duse mâinile pâlnie la gură și se apucă să-l cheme, din fundul rărunchilor, pe deadul Vasile. Dar deadul Vasile era prea departe ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
poate să mai rămân aici, la tine?... E-he-he..., surâse moșneagul. Dacă s-ar putea, crezi că nu te-aș ține?... Culae păși cu adâncă părere de rău pragul și ieși în ograda casei împreună cu bătrânul. Afară era noapte adâncă și sufla un vânt rece, care îl făcu să se înfioare și să se zgribulească în hainele-i nu tocmai călduroase. O liniște ciudată domnea de jur împrejur. O pace ca din altă lume. Nu se auzeau nici glasuri, nici lătrături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-i mai umple o dată paharul, cu aerul că i-ar fi plăcut cu adevărat. L-am lăsat pe Mieluș la cazan și-a ieșit puțin cam moale, găsi de cuviință să se scuze Grigore. Da e bun!... adăugă el vesel, suflând pe nări și pe gură, ca și cum mai avea puțin și lua foc. Bineînțeles, grăi mai departe țăranul, cu mare chef de stat la taifas, că se gândise sa le aducă și lor niște varză și niște gogonele, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vântul în piept, spre secția financiară. La birou era cald și bine și, luându-se cu lucrul, uită de vremea de-afară. Spre seară, când se întoarse acasă, constată însă că, departe de a se potoli, viscolul se întețise. Vântul sufla acum în rafale, ca în inima Bărăganului, și zăpada creștea văzând cu ochii, așternându-se în troiene. Ai văzut dacă n-ai vrut să asculți de vorbele mele?... se apucă să-l certe Mariana, de cum îl văzu intrând pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o spune un om care s-a fript cu poezia, așa cum s-a fript Pygmalion cu Galateea!... Nu-ți irosi tinerețea, tinere domn! Nu da regina din mână pe-un biet nebun... Și nu te-nhăita cu literații pentru blidul suflat cu aur al unei glorii sterpe, așa cum am făcut eu. La cea dintâi mișcare, blidul plesnește și nu-ți mai rămân decât cioburile... Brusc, profesorul Barbilian tăcu și își întoarse capul spre prietenul său, care începuse să râdă cu atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
somnoroși. Vara E vară, e vacanță Copiii sunt bucuroși Că pot merge să-i încânte Pe bunicii lor frumoși. Pot merge la mare Unde este cald și soare Sau la munte Unde este-o pajiște cu flori mărunte. Toamna Adierea suflă cald Prin covorul de smarald Și cum a trecut prin el Le-a uscat încă de ieri. Cu al lor foșnet adormitor Pășim pe ele ca pe un covor Și cum vântul bate-afară Îi duce pe copii la școală. Iarna
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o rochie verde de smarald făcută din alge. Decorul a început să prindă culoare, din negru întunecat în picături de stele luminoase, mișcătoare ce au format valurile, niște domnițe plângăcioase. Dumnezeu a luat apoi o picătură din lacrimile valurilor și, suflând asupra ei, a transformat-o într-o mireasmă de parfumuri. Mirosea a mister, a prospețime, a albastru și a viață. Valurile plângăcioase și desculțe în rochițele lor verzi au făcut o horă spre mijlocul cerului ca un ritual. Atunci Dumnezeu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
buzele i se învinețesc, picioarele cu greu o mai ascultă. Fiecare pas ajunge să fie o victorie cu frigul, cu neputințele și cu limitele unui trup firav, necălit. Încet, foarte încet, ajunge destul de sus. Cu cât înaintează, cu atât vântul suflă mai tare. Violetta îl simte dușman nemilos. Îl iartă, îl acceptă, îl înfruntă și urcă. O peșteră întunecoasă cu țurțuri ascuțiți precum niște săgeți i se arată la câțiva metri. Strânge din dinți și, cu un efort care îi paralizează
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
știam numele și atât. Însă, în această seară, când mă sărutase, am simțit că îl cunoșteam, că îl doream, că îl iubeam. Nu, nu, nu! mi-am spus furioasă. Pentru acel prefăcut: nici un sentiment! Însă, în timp ce alerg, iar vântul îmi sufla în față și-mi face ca firele de păr să danseze în lumina felinarului aprins, plâng. Lacrimi reci și pure se coboară ușor de pe obraz și ating pământul acoperit cu un strat subțire de zăpadă. „Din cauza vântului, sigur, da, sigur
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului. Am luat-o încet cu degetele din culcuș și am încercat să îi dau un mic avânt, suflând încet pentru a-și regăsi libertatea. Două aripioare subțiri rubinii s-au desfăcut în zbor și iată că gărgărița s-a pierdut în zarea trandafirie. Stăteam și priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire, iar acum puteam înțelege adevărata frumusețe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a durerii, mai mult decît cea a rufelor cărate. Niciodată n-o auzise plîngîndu-se, totuși muncise Întotdeauna din greu, Împărțindu-se Între vînzarea peștelui, cei trei copii de crescut și munca de la castel. Își dădu seama că mama ei nu suflase vreodată o vorbă despre ce se petrecea În familia Kersaint, nu făcuse niciodată nici un comentariu, nu comisese nici o indiscreție. Jeanne se Întoarse auzind zgomotul mașinii parcate. Rămase nemișcată și, cu chipul lipsit de orice expresie, Își fixă cu privirea fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe care-l văzu limpede că se mișcă, deși nu se deslușea nici un pasager Înăuntru. Scoase arma din toc, se apropie cu precauție și deschise brusc portiera. Stupefacția o făcu să lase arma jos. Pierric, stînd pe burtă În interiorul mașinii, sufla În radio, punea mîna peste tot, cu aerul concentrat și Încîntat al unui copil care experimentează o jucărie nouă. Marie simți că-i vine să-l ia la bătaie. Nervii ei constant puși la Încercare s-ar fi descărcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bietul băiat și se Îndepărtă ca să răspundă unui apel. - Fersen, ascult... OK... Și În afară de Pérec și Le Bihan, ai făcut cercetări și În legătură cu Jeanne Kermeur?... Se Încruntă brusc. - Ești sigur? N-a cîștigat niciodată nimic la Loto? Mulțumesc, Franck. Nu sufla o vorbă Mariei deocamdată. Salut. Respiră adînc, reflectă o clipă, apoi se Îndreptă spre mașina de teren. Dacă exista o persoană care știa unde se putea refugia Marie ca să-și oblojească singură rănile, aceea era tatăl ei. Milic Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]