5,786 matches
-
că în exteriorul comunei Pantelimon se aflau două unități militare. De acolo trăgeau fără încetare". Da! Era Bateria I de la Divizion. "Norocul nostru a fost că se aflau la o oarecare distanță. Ne-am culcat imediat la pământ, ne-am târât pe coate și ne-am adăpostit pe unde am putut". Ei erau în fața cimitirului pe când Bateria I era în spatele acestuia, gard în gard. M. M.: Pe astea cine le-a organizat? S. B.: Au spus că au primit ordin de la
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
am început o poveste nebună de iubire, în scurt timp devenind cea mai frumoasă pereche de îndrăgostiți, răsfățați fiind de toată lumea. Atunci s-a zămislit primul rod al dragostei noastre, „sora cea mare” pe care, după ce s-a născut, am târât-o după noi peste tot. Nu ne-am prea ocupat de ea, nedorind să renunțăm la plăcerile tinereții. Într-un fel, repetam ceea ce făcuseră părinții mei, dar din păcate fata mea nu avea bunicii alături pentru a o proteja
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sau mai multe de tărie pentru că pe aici nu se prea bea vin. Cert este că, după ce-au ancorat definitiv corturile, într-o veselie claxonați de șoferul unui camion prăpădit, înjurând care mai de care mai pitoresc și abia târându-se au părăsit totuși incinta lăsând un gol imens în urma lor și doi electriceni care-și fac tăcuți treaba montând ce au de montat. Dacă n-ar fi drujba, care face un zgomot infernal tăind lemnele, ar fi chiar liniște
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
o turnantă ce permitea să Începem spectacolul În fața porții palatului, care se deschidea ca o ghilotină odată cu violentele acorduri de orchestră, pentru a descoperi În fumul cuptoarelor nevăzute din interior un furnicar de siluete ce păreau parte om, parte insectă, târându-se, Îngrozite de frică, și spălând frenetic dușumelele pline de sânge. Aceste figuri scheletice, În zdrențe, rase În cap, ieșite din tablouri expresioniste de Egon Schiele, ce constituiau corul Bonelor și preludiul muzical al operei, simbolizau o lume asemănătoare lagărelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
figuri scheletice, În zdrențe, rase În cap, ieșite din tablouri expresioniste de Egon Schiele, ce constituiau corul Bonelor și preludiul muzical al operei, simbolizau o lume asemănătoare lagărelor de concentrare, unde era deținută Electra. Ea apărea ca dintr-o cușcă, târându-se ca un animal Înfometat. La Început era greu de recunoscut nu doar pentru Oreste, ci și pentru public: cu părul albit Înainte de vreme, trupul plin de vânătăi și noroi acoperit de zdrențe, era ca o pasăre de pradă rănită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
câțiva centimetri de perete, pentru a se crea un pasaj Îngust deasupra căruia eram apoi ajutat să-i construiesc cu grijă un acoperiș din perne, Închizându-l la capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe stâncile negre de pe țărmul mării, În timp ce domnișoara Norcott, o guvernantă molatecă și melancolică, care crede că vin după ea, se plimbă mai departe pe plaja cotită, Împreună cu Serghei, fratele meu mai mic. Port o brățară de jucărie. În timp ce mă târăsc pe stânci, repet mereu, ca un fel de incantație plină de elan, Îmbelșugată și profund satisfăcătoare, cuvântul englezesc „childhood“ (copilărie), care sună misterios și nou și devine tot mai străin pe măsură ce se amestecă În mințișoara mea ticsită și febrilă, cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se Întorcea În amurg (după ce mama Îl fluierase mult timp pe aleea stejarilor) cu stârvul uscat al unei cârtițe, În fălci, și cu scaieți În urechi. Prin 1915, a paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața lungă și lucioasă a pardoselii acoperite cu parchet, ca un cul de jatte. Apoi cineva ne-a dăruit un alt cățel, Box II, ai cărui bunici fuseseră Quina și Brom, câinii doctorului Anton Cehov. Acest ultim dachshund
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mă În direcția patului prin imensul hol, unde o scară centrală se Înălța tot mai sus, și nimic altceva decât geamuri mari ca de seră Între palierul de sus și cerul verde-pal al serii. Aveam obiceiul să rămân În urmă, târându-mi picioarele și alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
posturi În care-i surprinsese trecerea mea, de parcă eu eram Sodoma și ei erau femeia lui Lot. Un deceniu mai târziu, În Alpii maritimi, am observat odată cum iarba se unduia șerpuind În urma mea pentru că un polițist rural gras se târa pe burtă după mine, ca să vadă dacă nu cumva pun capcane pentru păsări cântătoare. America a manifestat un interes și mai morbid decât alte țări față de activitățile mele de gladiator Înarmat cu plasă - poate pentru că aveam patruzeci de ani când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi fost purtătorul imaterial al amintirilor mele actuale. Pe cealaltă parte a râului, o mulțime densă de fluturi masculi, albaștri, mici și strălucitori, care chefuiseră pe abundentul noroi călcat În picioare și pe bălegarul de vacă prin care mi-am târât tălpile, s-a ridicat deodată În văzduh ca un norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini și tufe de arin negru, am ajuns la mlaștină. Din clipa În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
măsura umbrele. Deodată, trenul se oprea cu un scrâșnet lung de frâne cu aer comprimat. Ceva (ochelarii fratelui meu, după cum s-a dovedit În ziua următoare) a căzut de sus. Era minunat de palpitant să te deplasezi până la picioarele patului, târând după tine o parte din așternut, ca să desfaci precaut prinzătoarea transperantului de la geam, care putea fi lăsat să alunece doar până la jumătate, fiind oprit de marginea patului de sus. Fluturi de noapte palizi În jurul unui felinar singuratic, ca sateliții din jurul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rostogolesc cu turban cu tot. Corp la corp. Moldovan cu turc; turc cu moldovan, se tăvălesc în mocirla mustind de sânge, cu degetele încleștate unul în beregata celuilalt, gâfâind, gâjâind: "Moldovaaaa....." "Allahhhh....." Ajutați-mă, oameni buni, bolborosește un bătrân oștean târându-se printre cadavre... Ajutați-mă... Câțiva tineri oșteni, însângerați și ei și săbiile lor picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape din brațele lui, îl lovește: ...Ai înnebunit Mihaile?!?! Lasă-mă!! Ștefan în patru labe se târăște prin mocirlă, prin bălți de sânge, peste cadavre, se zbate, strigă, răcnește: Lăsați-mă!! Sunt domnul Moldovei!! Sunt domnul Moldovei!! Nu pot să fug!!... E înnămolit până-n albul ochilor. Se repede la ei, îi apucă de piept, îi zgâlțâie, strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în sine: "Allahhh... Allah"... Un bucium buciumă răgușit, se pierde undeva, departe, moare: "Fugi!! Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
privește îndelung: Ești... ești sfârșit... pustiit... Ai luat pe umerii tăi toate durerile țării. E prea mult pentru un om singur... Ștefan dă din cap, încet, încet, privind undeva departe: Da... e mult... prea mult pentru un om singur... Mă târam, mă cățăram pe stânci... Sângeram... Plângeam... Urlam... Pe marginea prăpăstiilor priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți bogate, cu căciuli țuguiate, adună morții; pe moldoveni îi cară cu grijă, ușurel, de mâini și de picioare, îi culcă unul lângă altul cu capul spre Răsărit; pe turci îi târăsc, îi adună și-i fac stivă... Printre copaci, în zornăit de lanțuri, se scurge, abia târșind picioarele, un lung șir de prinși mânați din urmă cu harapnicul. Se apropie vitejii boieri ai Măriei sale clefăind prin clisa mocirloasă, cam sângerați, cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Trei zile și trei nopți să nu tacă alăutele! Să nu stea horele! Prostimea și boierimea, cu Vodă, împreună, să se veselească! Măcar odată! Înfierbântat, Ștefan aruncă de pe el cabanița și rămâne într-o cămașă albă, largă, de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se tot umflă și pleznește într-o zi, când i-e lumea mai dragă. Istoria a dovedit că nici unul n-a sfârșit-o de moarte bună, în patul lui. Din păcate, au provocat atâta suferință, au zăpăcit într-atât lumea târâtă în prăpastia de întuneric, că le-a trebuit decenii și decenii să iasă, pe brânci, la lumină. Atâta suferință, atâta zăpăcenie, pentru că nu s-a găsit nimeni să-i lichideze ca pe câinii turbați și, o dată cu ei, să curme și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cum îți spuneam, Mangopul e un tărâm... Voichița ciupește o coardă cu vibrație acută. Pe tărâmul acela n-oi merge nicicând, principe... Cine-s eu? O biată fată, ostatica lui Vodă Ștefan în Cetatea Sucevei... Nu, Voichiță, nu! protestează Alexandru târându-se la picioarele ei. Ești fiica Radului Vodă, Domnul Țării Românești! Maria va cere Domnului pentru fratele ei să-ți dea slobozenia. Îmi voi lega inelul de al tău... Și ne vom încununa fericiți stăpânitori ai mării... Că eu, Voichițo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însuți o câștigi într-o viață și niciodată nu poți spune că te-ai biruit îndeajuns... Vreau să dau țării mele libertatea și liniștea, să ne găsim locul nostru sub soare. Destul am orbecăit prin întunericul veacurilor, destul am fost târâți de beregată să ne închinăm la câte o Înaltă Poartă, fie ea la Răsărit, la Miazăzi au la Apus... Nu îndur nici papuc, nici cizmă pe grumazul țării mele. Țamblac exaltat, profetic: Va veni vremea când orice om va striga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot! Lasă-mi viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal, clocotind: Câtă nerușinare! Mironosiță! L-ai prins în mrejele tale, munteanco! I-ai făcut farmece! Om bătrân! Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]