6,881 matches
-
Totuși, e o schimbare mare. Nieve nu putu să-și ascundă o urmă de mirare în glas. Stephen râse. —Știu, scumpo, știu. Te-ai gândit vreodată că o să ajungi să-l vezi pe taică-tu conducând un BMW? Nieve rămase tăcută în timp ce Stephen conducea pe șoseaua principală; era uluită de traficul încărcat și de numărul mare de fabrici și de birouri înșirate de-a lungul drumului. Își dădea acum seama la ce se referiseră oamenii când spuseseră că Irlanda se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
răcnet cu câțiva ani în urmă, însă acum nu mai sunt. Elicopterele - și ele au fost la modă o vreme. Dar majoritatea dintre noi au depășit faza aceea. Nieve deschise gura, dar se răzgândi și nu mai spuse nimic. Rămase tăcută tot restul drumului. Casa părinților ei era situată pe un acru de pământ și avea vedere la golf. E splendid, zise Aidan coborând din mașină. Priveliștile sunt extraordinare. Și arată magnific pe o vreme așa frumoasă. În fiecare zi avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
o urmă tăcută pe mama sa înapoi la mașină și se așeză lângă ea în față. Minette claxonă în semn de adio și porni spre casă. — Te simți bine? o întrebă pe fiica ei pe drumul spre Galway. Ești foarte tăcută. —N-am nimic. —Te doare brațul? Nu. —Glezna? —Maman, n-am nimic, repetă Darcey iritată. Minette îi aruncă o privire piezișă. —Ești foarte palidă, ma petite, zise ea. — Spre deosebire de tine, care te-ai înroșit toată de atâta amor, i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să ieși în lume și să te distrezi de când tata a fost așa un nenorocit. — Te rog, nu vorbi urât despre tatăl tău, zise Minette. —De ce nu? E un nenorocit. Toți bărbații sunt niște nenorociți. Minette se abținu și rămase tăcută o bucată de vreme. Problema e că te-am adus din nou la castel? întrebă după câteva minute. A fost un gest insensibil din partea mea, dat fiind că aici se va ține nunta? Îmi pare rău, nu mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
spuse ea. Și, Nieve, nici eu nu mi-am dorit-o de fapt. Sunt ani buni de când nu mi-o mai doresc. Serios? vorbi Nieve neîncrezătoare. —A trecut mult de-atunci, o asigură Darcey. Suntem alți oameni acum. Nieve rămase tăcută. —Mă urăște? întrebă ea în sfârșit. — Nu. — Ar trebui să mă urască. I-am distrus viața și mi-am distrus-o și pe a mea. Am lăsat să se întâmple lucrul ăsta oribil. N-a fost vina mea, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
e bine. —Știi, eu nu m-aș grăbi să-i dau banii tatălui tău, zise Darcey ezitând. —Hm? —Nieve, cred că lui i-a plăcut să te poată ajuta. Cred că l-a făcut să se simtă bine. Nieve rămase tăcută preț de câteva clipe. Poate că ai dreptate, nu m-am gândit la asta. Minune, chicoti ea, Darcey McGonigle se pricepe la oameni! —Împușcă-te! Însă tonul lui Darcey nu era ostil. — Vrei să vorbești cu Aidan? întrebă Nieve. Darcey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
că în alte împrejurări am fi rămas împreună, dar acum nu era nici o șansă, Darcey, iar ea a știut asta cu mult înainte să-mi dau eu seama și n-a vrut să se amestece. Darcey îl fixă cu privirea tăcută. — Nu mi-a spus nimic niciodată. Credea că nici tu nu accepți adevărul. Dar se gândea că dacă îți spune ceva, ai să te încăpățânezi și n-o să vrei să vorbești. —Săraca Anna, zise Darcey după câteva momente de tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
urechii și aduce un alt univers mai aproape de tine prin cuvinte 12 mai 2011 Liniștea de la capătul veșniciei... alunecau fâșii de cer pe umerii calzi părul tău foșnea ca o pădure provocator enigmatic insinuant îmi treceam degetele prin el haiducind tăcut fără să fluier a libertate în spate meu se prăbușea veșnicia lamă de jungher ascuțită mă rodeau cariile timpului fiecare an însemna un geamăt duceam pe trup semnele îndepărtărilor repetate de mine însumi ai fi putut să îmi ghicești vârsta
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
mă revigorați prin lacrimi așa răsar alte poeme unul câte unul cuvânt lângă cuvânt iar eu devin dependent de voi 18 octombrie 2011 Când adormi... Atunci când ochii mari ți se închid se face liniște în toate cele, iar eu rămân tăcut, netulburat, și te-nvelesc cu gândurile mele. Așa te țin alături, noctambul, supus doar insomniilor abstracte, apoi cutreier noaptea, alergând printre iluzii, stări, idei sau acte. Aș vrea să nici nu pot să ațipesc, să-mi scot prin oboseală nemurirea
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
iubirea. Insomniac, desfid repaus lung, refuz să dorm, iubesc starea de veghe, iar noaptea ne vorbește prin tăceri, prinzându-ți vis și șoapte la ureche. Atunci când ochii mari ți se închid se face liniște în toate cele, iar eu rămân tăcut, netulburat, și te-nvelesc cu gândurile mele. 24 octombrie 2011 Pe propria răspundere Am doar iluzii strânse în buchet Și mari emoții puse în desagă, În mine sunt doar doruri, berechet, Plus certitudinea că îmi ești dragă. Autodeclarat recalcitrant, Extrag
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
aducea pentru cuplul Pfarr. Am Înclinat tăcut din cap către Wilhelm și am mers Înainte spre mașină. — Neuenburger Strasse, am repetat eu pornind mașina. Asta se ramifică din Lindenstrasse, nu-i așa? Ea confirmă, Îmi dădu niște indicații și rămase tăcută o vreme, după care Începu să plângă din nou. Ce tragedie groaznică, vorbi ea printre suspine. — Da, Într-adevăr, mare nenorocire. Mă Întrebam cât de multe Îi spusese Wilhelm. Cu cât Îi spusese mai puțin, cu atât mai bine, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de cinci și șase etaje, cu apartamente sărăcăcioase se Închideau În jurul unei fâșii Înguste, ca spinarea unui crocodil, din pavele Înalte, ca două stânci de granit, legate Între ele doar prin podurile aeriene formate din frânghiile pentru uscat rufe. Puștani tăcuți și morocănoși, fiecare dintre ei având Între buzele subțiri o țigară din foi, cu capătul plin de scrum, ca o urmă de rahat de peștișor plictisit În bolul său de sticlă, sprijineau colțurile părăginite ale intrândurilor Întunecate, uitându-se fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
garajului nu era Încuiată și, În afară de o grămadă de anvelope uzate, acesta era gol. Am dat la o parte zăvorul de la ușile duble ca să o las pe Inge să intre Înăuntru și apoi le-am zăvorât la loc. Am rămas tăcuți un moment, uitându-ne unul la altul În semiîntuneric, și aproape că mi-a venit să o sărut. Dar există locuri mai bune decât un garaj nefolosit din Kreuzberg În care să săruți o fată frumoasă. Am traversat curtea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
să riști să fii trimis la muncă la autostrăzi. Intram În Potsdam pe Neue Königstrasse. Potsdam. Un altar unde locuitorii mai În vârstă ai orașului aprind lumânări În amintirea zilelor glorioase de altădată ale patriei și pentru tinerețile lor. Cochilia tăcută, goală, a Prusiei Imperiale. Arătând mai mult a francez decât a german, locul este un adevărat muzeu, În care vechile feluri de a vorbi și de a simți sunt păstrate cu respect, unde conservatorismul este absolut și unde ferestrele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
dintr-un motiv sau altul, a Început să o și urască, În același timp. Am ridicat din umeri: — Păi, pot fi tot felul de motive. Însă poate că Îi plăcea să umble din floare În floare și atât. Ea rămase tăcută preț de câteva minute după această remarcă a mea, iar pe pistă se dădu startul rundei următoare de calificări pentru garduri. Spre Încântarea mulțimii, alergătorul german, Nottbruch, câștigă cursa. Matroana se entuziasmă foarte tare, ridicându-se de pe scaun și fluturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nervos. — O, ba sunt sigur că da. Mi-am pus o țigară În gură și am aprins un chibrit. Aplecându-mă spre flacără, am tras câteva fumuri grăbite și apoi am aruncat chibritul În scrumieră. Am adăugat: — Colierul. Six rămase tăcut. Numai că deja l-ați recuperat, nu-i așa? l-am Întrebat. Sau cel puțin știți unde se află și la cine e. Nasul i se Încreți de dezgust, de parcă ar fi detectat un miros neplăcut: — Sper că dumneata nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
se obișnuiască. — Franz, unde dracu’ ești? Am auzit un geamăt și apoi sunetul scos de carnea care lovea peste carne. Apoi i-am zărit: un bărbat cu o siluetă enormă, cu pantalonii lăsați În vine, aplecat peste trupul gol și tăcut al fiicei lui Hermann Six, care era legată cu fața În jos peste o barcă răsturnată. Bărbatul, care avea dimensiunea unui compartiment de bagaje, nu făcu nici o mișcare ca să de ascultare ordinului, nici măcar când acesta Îi fu repetat mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
au pus să mărșăluim pe un coridor lung până Într-o curte pavată unde am fost Încărcați În mașinile verzi ale poliției. Nici un om din SS nu urcă În camionete cu noi, dar nimeni nu vorbi prea mult. Fiecare stătea tăcut, singur cu gândurile sale despre casă și cei dragi, pe care era posibil să nu-i mai revadă niciodată. Când am ajuns la Colombia Haus, ne-am dat jos din camionete. Se putea auzi zgomotul făcut de un avion care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
că probabil o să apară nu peste mult timp. Nu puteam să-i Învinovățesc pe nici unul dntre ei. Să-ți pierzi Încă un fir de păr pentru un cap care deja s-a pierdut pare multora deloc potrivit. Împărțindu-mi serile tăcute, singuratice, cu o sticlă prietenoasă, am Încercat adesea să-mi imaginez ce s-o fi Întâmplat cu ea: accident de mașină, vreo formă de amnezie, poate; o cădere emoțională sau mentală; o crimă pe care o comisese și care impunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
în sens. Sufletul se eliberează de zgură. Se limpezește. Parcă totul se întîmplă pentru a spori paradoxurile. Fiesta nu e o mască veselă. E chiotul unui taciturn. Desfrânarea unui timid. Mexicanul iese atunci din rezerva sa obișnuită. De obicei prea tăcut, îi e greu să vorbească normal în aceste împrejurări. Se descarcă violent. Nimeni sau aproape nimeni nu mai este cel de toate zilele. Oameni care sunt îndeobște reținuți și discreți strigă acum în gura mare. Tot ce-a fost măsură
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Aceeași mulțime care, câteva luni mai târziu, când Moctezuma, prizonier al lui Cortes, a ieșit pe zidurile palatului să liniștească revolta împotriva spaniolilor, l-a lovit cu pietre și l-a rănit de moarte; aceeași mulțime care a privit, apoi, tăcută cum Tenochtitlanul era transformat în ruine, dărâmat casă cu casă și incendiat. Indienii care își duc marfa nevândută trec deasupra vechilor canale astupate de spanioli, pe bulevarde amorțite de dimineața rece și încă tulbure, unde lipsește ceva. Nu există ruine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
-se vulnerabil, mexicanul e gata să riște totul. Temîndu-se de primejdii, nici una nu i se pare prea mare. Demnitatea înseamnă probabil pentru el să-și ascundă cât mai bine teama. Ne e greu să ne explicăm de ce oameni atât de tăcuți strigă atât de puternic; de ce un caracter de obicei sfios devine brusc agresiv; și de ce pasiunea cea mai vitală e uneori atât de aproape de moarte. Dar așa cum din cerul pârjolit se revarsă câteodată ploi violente, mexicanul cel mai ceremonios îți
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mai găsește energia de a se împodobi. Stă goală, fără podoabe, în fața soarelui. Ca și zeii de piatră crispați de sete. Uneori, sub un cer de cenușă. Alteori, sub un cer dramatic. Totdeauna sub un cer singur. Plantă a celor tăcuți, a celor care n-au nimic decât încăpățînarea și setea lor, cactusul mi s-a părut însă și mai grăitor pentru Mexic decât barocul. singurătatea vulcanilor A te simți singur nu e doar dovada unui gol, ci și o dovadă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Neobișnuiți cum suntem cu asemenea călduri toride, primejdia există, într-adevăr, mai ales că ne învîrtim tot timpul în lumină. Jungla e, cum ziceam, foarte aproape, la câțiva pași, împresoară incinta arheologică din toate părțile. O asediază, practic. Acum e tăcută, amețită și ea de zăduf. Abia, uneori, se aude ceva, ca răsuflarea grea a unui animal. Cu toate acestea, nimeni nu se duce să stea la umbră. Cum mi s-a făcut cumplit de sete și nu mai am nici o
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
tristețe însorită" sau despre "lumină amară". Pentru mine nu sunt niște paradoxuri. Am o imagine rudimentară despre fericire, dar în cele mai adânci tristeți am găsit și motive de recunoștință. Am fost, în același timp, zgârcit și generos, gălăgios și tăcut. Am declarat că sunt un anticălător și am scris cărți de călătorie. N-am avut nimic complet, dar am fost ferit de sărăcia totală. Unora le-am putut părea un om cu voință, dar numai eu știu câte hotărâri am
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]