KorAP: Find »[drukola/base=urla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...213 214 215 ...261 >

6,525 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

lung și negru, ochi migdalați, de pisică, râdea tot timpul, era îngrozitor de prost-crescută și iubea majoritatea oamenilor, mai ales bărbații, cărora le frângea inimile pe bandă rulantă. Cred că termenul „înfiptă“ a fost inventat special pentru ea.) —Ai venit! a urlat ea dând buzna în cameră. Ia să-mi văd nepoțica. Nu e bestial? Gândește-te: sunt mătușă! Cum a fost? Groaznic? E chiar așa cum se spune? Că parcă te chinui să caci o canapea? Spune-mi! Întotdeauna am vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
asupra unui nume, a zis mama. —Ba nu, m-am hotărât, am spus eu ca să le mai dau un motiv să fie nedumerite. M-am uitat la mama. M-am decis s-o botez ca pe mama ta. —Cum? a urlat Helen oripilată. Nu poți să-i spui Buni Maguire. Ăsta nu e nume de copil. Nu, Helen, am zis obosită. O s-o botez Kate. Helen s-a holbat la mine câteva secunde, încrețindu-și fruntea deasupra nasului ei frumos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
care plângeau la unison. — Ce naiba aveți toate? Ce-am zis? Mami, tu de ce plângi? a întrebat ea exasperată. Noi ne-am uitat la ea, îngrămădite una în alta pe pat, cu lacrimile prelingându-ni-se pe obraji, în timp ce proaspăt-botezata Kate urla cât o țineau plămânii. Ce se întâmplă? a întrebat Helen frustrată. Noi am continuat să stăm pe pat. Fără să spunem nimic. Mă duc jos să-l întreb pe tata, ne-a amenințat Helen. Apoi însă și-a mușcat limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
astea. Realitatea a alergat și-a adus Rațiunea. Și după o încăierare, amândouă au reușit să dea afară Nebunia Temporară și să-i trântească ușa în nas. Nebunia Temporară zăcea acum pe pavajul din parcarea minții mele, gâfâind furioasă și urlând „Să știți că ea m-a invitat înăuntru. M-a rugat să intru. M-a vrut acolo“. Realitatea și Rațiunea stăteau aplecate la o fereastră de la etaj strigând „Hai, ia-o din loc! Nu ești dorită aici. Dacă nu dispari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
la fereastră? Nu mai ești gravidă! a exclamat ea. Am zâmbit, deși nu eram bine dispusă. Nu, Anna, nu mai sunt. Înțelegi de ce? —Ai născut? m-a întrebat ea încet. Da, i-am confirmat eu continuând să zâmbesc. —Iisuse! a urlat ea. Nu e minunat?! După care s-a aruncat de gâtul meu. —E fetiță? Da, i-am răspuns. —E aici? Pot s-o văd? m-a întrebat Anna nerăbdătoare. Da, e în camera mea. Dar doarme. Și dacă nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-o, apoi m-am cățărat clătinându-mă înapoi în pat. Tocmai începusem că alunec din nou în mrejele somnului, când l-am auzit pe tata coborând spre bucătărie. După câteva minute, l-am auzit boncăluind în sus, pe scări, și urlând la mama: —Fetele tale sunt bete criță! (De fiecare dată când erau concediate, nu mergeau la slujbă, stăteau până târziu în oraș sau se îmbrăcau indecent, erau fetele mamei. Iar de fiecare dată când luau examenele, luau diplome, se măritau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-ntâi să scap de el. Nu, tati, i-am spus eu. Nu e nebun. E un taximetrist. Trezește-o pe Anna. Pun pariu că e pantoful ei. — Aha, deci în sfârșit s-a deranjat să mai dea pe-acasă? a urlat mama din camera ei. Tata s-a dus spre camera Annei bombănind: — Ar fi trebuit să-mi dau seama că Anna e băgată-n chestia asta. Anna a fost trezită imediat. Și s-a dovedit că bărbatul de la ușă era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
produse de mutarea mea din cauza omului cu interfonul, Helen nu mă lăsa nici o secundă în pace. În majoritatea dimineților se posta în ușa dormitorului meu, se uita la mine cum zăceam în pat într-o stare de prostrație, după care urla: — Micul-dejun e gata. Și ultimul care ajunge jos e un porc mare, gras și împuțit! Apoi dispărea instantaneu, bubuind pe scări în jos, către bucătărie, în timp ce eu mă căzneam să-i spun că eu eram deja un porc mare, gras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
am străduit, n-am mai reușit să reproduc acea tonalitate. Am încercat tot soiul de inflexiuni de genul „Taci din gură, Kate“ sau „Taci din gură, Kate“ sau „Taci din gură, Kate“, dar nimic n-a mers. A continuat să urle nestingherită, cu siguranță gândindu-se: „Ha! O dată m-ai speriat, preț de aproximativ o nanosecundă, dar poți să fii sigură că n-o să se mai întâmple!“. Aveam atât de multă energie. Trupul meu nu era destul de mare ca să înglobeze toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
apoi a încercat să le ridice fără nici un fel de exerciții de încălzire prealabile. Așa că, foarte prompt, și-a întins un mușchi de la piept. Și a generat o agitație catastrofală. Bietele ființe care au suferit torturile Inchiziției spaniole nu au urlat și nu s-au văitat cât a urlat și s-a văitat Helen. Care s-a decretat semiparalizată, și a insistat că singurele lucruri care îi linișteau simptomele erau cantități enorme de ciocolată și atenție acordată douăzeci și patru de ore din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
fel de exerciții de încălzire prealabile. Așa că, foarte prompt, și-a întins un mușchi de la piept. Și a generat o agitație catastrofală. Bietele ființe care au suferit torturile Inchiziției spaniole nu au urlat și nu s-au văitat cât a urlat și s-a văitat Helen. Care s-a decretat semiparalizată, și a insistat că singurele lucruri care îi linișteau simptomele erau cantități enorme de ciocolată și atenție acordată douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Helen era Helen de la o vârstă foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
și de mine care-mi trăgeam nasul încercând să-mi înghit lacrimile. Și-o să le lași pe fete să se uite la televizor? a vrut tata să știe. Sigur că da, am răspuns eu smiorcăindu-mă. — Și n-o să mai urli la nici unul dintre noi? m-a întrebat el. — Nu, am zis eu lăsând capul în piept. — Și n-o să mai arunci cu lucruri prin casă? — N-o să mai arunc cu lucruri prin casă. — Ești o fată bună, să știi, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
așa ceva în anii ’90.) Și, mai mult decât orice altceva, fără să am habar de unde se iscase, începusem să sper. Dormeam ca un prunc. De fapt, nu dormeam deloc ca un prunc. Mă trezeam eu din două-n două ore, urlând ca o sirenă de fabrică și cerând să fiu hrănită și schimbată? Nu, nu făceam așa ceva Dar dormeam foarte liniștită. Iar asta însemna foarte mult. Aș vrea să vă pot spune că în dimineața următoare, când m-am trezit, ploaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
plină de viață și continuam să sper. Era absolut minunat. M-am culcat la loc și m-am trezit din nou pe la unsprezece. Din baie venea o gălăgie infernală. Se părea că Helen își descoperise o gâlmă la sân și urla cât o țineau plămânii. Mama a urcat scările în goană și după ce a consultat-o pe Helen, am auzit-o zicându-i supărată: —Helen, nu ai o gâlmă la sân, gâlma asta e sânul tău. După care mama a coborât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
să-și facă apariția așa, din senin, tot m-am simțit dezamăgită când Helen a spus: — A, am adus acasă un prieten. Tata îi arată unde să-și atârne haina. După care Helen s-a uitat la mine. Hei! a urlat ea. De când îmi porți tu mie hainele? Scote-ți-le în secunda asta. —Iartă-mă, Helen, m-am bâlbâit. Dar nu aveam nimic altceva. O să-mi cumpăr haine noi și poți să le împrumuți pe toate. —De asta să fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
pus farfuria în față, Helen a început să scoată niște sunete de parc-ar fi vomat. Câââââââââhhhhhhhh! a zis ea uitându-se dezgustată la farfurie. Ce dracu’ e asta? —Numai paste și sos, i-am răspuns eu calmă. —Sos? a urlat ea. Dar e verde. Da, i-am confirmat eu, fără să neg nici măcar o secundă că sosul era verde. E verde. Să știi că sosurile pot fi și verzi. Apoi Adam mi-a sărit în ajutor. Se servea din mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
la felul în care înfuleca Adam mâncarea. Era clar că așteptau să-l vadă dându-și duhul. Dar când, după vreo cinci minute, Adam era încă în viață și nu se rostogolea pe podea, ca o victimă a familiei Borgia, urlând să fie cruțat de chinuri, tata s-a aventurat să guste din mâncare. Ei, mi-ar plăcea să vă spun că, unul câte unul, toți membrii familiei au luat în mână câte-o furculiță și, în ciuda prejudecăților inițiale, au fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
era așa. Ce șanse putea să aibă un bărbat așa de tânăr, care exercita un efect așa de intens asupra femeilor? Nu putea să se transforme decât într-un ticălos. Care se așteaptă ca femeile să plângă, să leșine, să urle și să se îndrăgostească de el cu firescul cu care respiră. Era mult prea frumos chiar și pentru binele lui. O desfigurare-două nu i-ar fi prins rău. La cum arată, cocoloșești bărbatul până ajunge o bestie. —Bună, Anna, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
trebuia să fie așa de limpede că te simți atrasă de el. —Helen, sunt femeie măritată, i-am spus ridicând vocea. Sigur că nu sunt atrasă de el. Iar băiatul e și cu mult mai tânăr decât mine. —Ha! a urlat ea. Deci te simți atrasă de el. Numai că ți-e teamă că e prea tânăr. Ei, atunci nu-ți face griji, fiindcă profesoara Staunton e căsătorită, e îndrăgostită de el, s-a îmbătat, a plâns în bar și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
împăciuitor. Am priceput. Am înțeles ce-ai vrut să spui. Adam nu e prea tânăr pentru mine. Cum am închis gura, m-am uitat agitată spre ușă. Aproape că m-așteptam s-o văd Helen dând buzna în cameră și urlând „Știam eu că ești atrasă de el, pensionară îngrozitoare ce ești!“. După care să încerce să mă strângă de gât. Numai că nu s-a întâmplat așa. Dar teama a continuat să mă bântuie. —Oricum, mamă, i-am dat eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
nu-ți pasă. Tu o să fii în oraș cu prietenii tăi ăia zgomotoși, dând peste cap coktailuri Malibu și Lucozade și cine știe ce-oți mai bea voi. Dar eu o să fiu aici, pentru ca fiică-mea cea mai mică să urle la mine. Și momentan nici unul dintre noi nu se numără printre preferații lui Helen. —Of, mamă, mai taci din gură! i-am zis. O să-i las lui Helen un bilet în care o să-i explic că i-am împrumutat rochia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
destupate de Guinness și care urmărise întreaga scenă cu mare interes. Fetei îi pare rău. Nu-i așa, iubito? — Haide, i-am șoptit lui Adam. Nu voiam să înceapă să se formeze o întreagă audiență. Dă-i un pupic, a urlat după noi bătrânul pe care, între timp, îl cam apucaseră dracii. E singura limbă pe care o înțeleg astea! Eu și Adam am luat-o la trap în sus, pe stradă. Strigătele bătrânului nu se mai auzeau așa de tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
să-mi expună teoria privind efectele negative ale educației universitare și pericolele deschiderii minții, a sunat telefonul. — Răspund eu, am strigat și-am fugit din cameră, retezând discursul mamei în mijlocul unei propoziții. —La ce-ți folosește să fii intelectuală? a urlat ea după mine. Pun pariu că James Joyce nu era în stare să schimbe o priză. —Alo, am spus eu ridicând receptorul. —Alo? a întrebat o voce de bărbat. — Nu, Helen nu e aici, am spus eu. E dată dispărută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
ăsta. Sunt sigură că există un termen medical sofisticat pentru maladia asta. Presupun că trebuie să fie ceva similar cu efectele mistralului care pogoară asupra satelor din... din Italia, nu? Toți bărbații sar să și-o tragă cu femeile, câinii urlă, găinile nu mai ouă, femeile răcnesc și plâng (da, corect - în fond, bărbații le-o trag de zor) și refuză să se mai ocupe de gospodărie. E ca și cum întregul sat ar fi afectat de sindromul premenstrual, iar stocurile de ulei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
banii pentru bere și droguri. Sigur că înțelegeam. Dar atunci când Freddie/Charlie/Micki s-a apucat să mănânce una dintre brioșe, una dintre brioșele mele, aproape c-am izbucnit în lacrimi. Mi-a venit să bat din picior și să urlu isteric, ca un copil aflat în plină criză de nervi: Aia e brioșa mea! Mie mi-a cumpărat-o Adam! Mi-am înghițit vorbele cu greu. N-aveam ce să caut acolo. Fusese o prostie din partea mea să cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]