KorAP: Find »[drukola/base=vestic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...213 214 215 ...217 >

5,415 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

În schimb, francezii Îngăduiau RFG o armată de cel mult jumătate de milion de oameni, iar Germania adera la NATO ca stat suveran 4. Când aceste tratate ratificate intrau În vigoare, ocupația Germaniei avea să ia practic sfârșit, iar Aliații vestici să semneze pacea cu inamicii. Trupele aliate urmau să rămână În Republica Federală pentru a Împiedica o recidivă germană, dar numai În cadrul unei prezențe europene și conform unui acord reciproc. Francezii nu aprobau unanim aceste planuri, dar cum refuzaseră tocmai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
transport care intersectau diversele zone de ocupație. Era și singura rută de tranzit din Europa de Est către Occident. Nemții care voiau să fugă În Vest se strângeau din Întreaga RDG În Berlinul de Est, traversau zona sovietică de ocupație spre zonele vestice, apoi treceau prin coridorul rutier și de cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG. Ajunși acolo, aveau automat dreptul la cetățenia vest-germană. Călătoria nu era lipsită de riscuri, iar refugiații puteau avea doar bagaje de mână - ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Berlinului. Oficial, Occidentul era oripilat. Timp de trei zile, În octombrie 1961, tancurile americane și sovietice s-au confruntat la punctul de trecere dintre zonele lor respective - una din ultimele legături rămase Între acestea -, În timp ce autoritățile est-germane testau voința puterilor vestice de a-și reafirma dreptul de acces În zona estică, potrivit acordului inițial dintre cele patru puteri. În fața intransigenței comandantului militar american, care a refuzat să recunoască dreptul est-germanilor de a stânjeni mișcările Aliaților, sovieticii au cedat până la urmă În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Berlinul și-a Încheiat cariera de zonă fierbinte a problemelor europene și mondiale. Deși au fost necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din noiembrie 1961 Berlinul nu a mai contat, iar zona vestică a orașului a Început să alunece lent În irelevanță politică. Chiar și rușii și-au pierdut interesul. În mod bizar, Occidentul nu a sesizat imediat acest lucru. În anul următor, când a izbucnit criza cubaneză, Kennedy și consilierii lui erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
proximitate dezagreabilă care amintea că Austria avea acum trei vecini comuniști (Iugoslavia, Ungaria și Cehoslovacia). Din cauza acestei poziții vulnerabile, erau mai prudente politicile conciliante, neconflictuale, acasă și peste hotare. În plus, Războiul Rece Îi atribuise Austriei, prin asocierea cu blocul vestic, o identitate greu de proiectat din interior: o țară occidentală, liberă și democratică. Dar stabilizarea politică a Austriei s-a datorat mai ales opiniei generale că trebuiau evitate confruntările ideologice care divizaseră țara Înainte de război. De vreme ce Austria trebuia să ființeze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu succes previziunile numeroșilor observatori din ambele tabere, care prevestiseră ce putea fi mai rău. Sub conducerea lui Konrad Adenauer, Germania de Vest navigase În siguranță Între Scylla neonazismului și Charibda neutralității filosovietice și era acum trainic ancorată În alianța vestică, sfidând parcă Îndoielile criticilor din țară și de peste hotare. Instituțiile Germaniei postbelice au fost În mod deliberat concepute pentru a evita riscul unei reeditări a Weimar-ului. Guvernarea era descentralizată: responsibilitatea pentru administrație și asigurarea serviciilor publice a fost transferată către

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
responsabil; din fericire, a atras suspiciunile naziștilor În 1933 (când a fost Îndepărtat din postul de primar al orașului Köln) și, din nou, În ultimele luni ale războiului, când a fost Întemnițat pentru scurtă vreme ca opozant al regimului. Aliații vestici nu i-ar fi sponsorizat ascensiunea politică dacă biografia sa n-ar fi conținut aceste evenimente. Liderul socialist Kurt Schumacher, În schimb, fusese dintru Început un antinazist ferm. Au rămas faimoase cuvintele cu care, În Reichstag, la 23 februarie 1923

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Dar renunțând la formulele anchilozate ale socialismului maximalist, socialiștii germani au putut să-și modifice Însăși substanța gândirii. Deși mulți erau În continuare nemulțumiți de rolul țării În noua Comunitate Economică Europeană (CEE), ei au acceptat apartenența Germaniei la blocul vestic și necesitatea de a deveni un Volkspartei care transcende barierele sociale (În loc să se bazeze exclusiv pe nucleul muncitoresc) pentru a putea contesta cu șanse de succes omnipotența lui Adenauer. În timp, reformiștii din PSD au avut succes: partidul și-a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
principalele partide de pe scena politică. Mai exista și un nou grup electoral format de Vertriebene - etnici germani expulzați din Prusia Orientală, Polonia, Cehoslovacia etc. Aproape nouă milioane din cei treisprezece milioane de germani expulzați se stabiliseră de la Început În zonele vestice; până la mijlocul anilor ’60, Încă 1,5 milioane de est-germani aveau să sosească În RFG, parte a fluxului constant de refugiați prin Berlin. Vertriebene, În majoritate mici fermieri, comercianți și oameni de afaceri, erau prea numeroși pentru a putea fi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Sozialistische Reichspartei care căuta să atragă un electorat asemănător a obținut 11%. Având În vedere existența acestui grup electoral semnificativ, Konrad Adenauer a evitat să critice deschis trecutul recent al Germaniei, blamând În schimb explicit Uniunea Sovietică și pe Aliații vestici pentru problemele țării, În special cele rezultate din acordurile de la Potsdam. Pentru a satisface cererile refugiaților și ale suporterilor lor, Adenauer și UCD au adoptat o linie dură față de Est. În relațiile sale internaționale, Bonnul a susținut că, până la organizarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
apărarea Europei, atunci - sugera Adenauer - ar fi fost bine să se abțină de la criticarea comportamentului germanilor sau evocarea trecutului tulbure. Dacă doreau să evite renașterea extremismului, trebuiau să dejoace, alături de Adenauer, planurile sovietice În RDG. și așa mai departe. Aliații vestici au Înțeles perfect tactica lui Adenauer. Însă ei urmăreau și sondajele de opinie. Așa că i-au acordat o libertate de manevră considerabilă, acceptându-i rolul de tampon Între ei și o alternativă mai puțin plăcută, precum și pretenția că avea nevoie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Est. Comportamenul lui Adenauer nu a atras stima interlocutorilor săi: Dean Acheson, de exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a accepta intrarea În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă Germania de Vest le-ar fi făcut o favoare Aliaților vestici victorioși. Dar În rarele ocazii În care Washingtonul sau Londra Își manifestau nemulțumirea În public sau ori de câte ori exista o bănuială că ele ar purta discuții cu Moscova fără știrea Bonnului, Adenauer transforma rapid situația În capital politic, reamintind electoratului cât

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că un război În Germania ar implica folosirea armelor nucleare tactice - sub controlul total al altora. Adenauer avertizase Încă din 1956 că RFG nu putea rămâne pentru totdeauna un „protectorat nuclear”. Atunci când, la Începutul anilor ’60, devenise clar că Aliații vestici ajunseseră la o Înțelegere cu Moscova pe această temă delicată și că nu vor permite niciodată accesul Germaniei la arme nucleare, Adenauer s-a Înfuriat 19. Pentru scurtă vreme, se părea că Bonnul ar putea renunța la loialitatea față de Washington

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ajuns să acorde atenție deplină treburilor europene, abandonând vechile priorități. Același fenomen s-a petrecut, Într-o măsură sau alta, cu toate puterile coloniale și foste coloniale din Occident. Cercetătorii americani, care proiectează experiența și preocupările Washingtonului asupra restului lumii vestice, pierd din vedere câteodată această trăsătură distinctivă a Europei postbelice. În Statele Unite, cel mai mult conta Războiul Rece: prioritățile interne și externe, precum și discursul public reflectau acest lucru. Dar la Haga, Londra sau Paris grija principală o reprezentau costisitoarele războaie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-și atinge obiectivele teritoriale și de securitate În Sinai și În zona limitrofă. Conspiratorii de la Sèvres au ajuns la un acord. Israelul urma să atace armata egipteană În Sinai și să ocupe Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale ca părți dezinteresate În conflict, urmau să atace Egiptul, Întâi din aer și apoi de pe mare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europa Liberă”, ai cărui redactori i-au Încurajat pe unguri să pună mâna pe arme, promițând ajutor extern iminent. Este de Înțeles faptul că, atunci când sprijinul nu s-a materializat, rebelii Înfrânți și deziluzionați au alunecat În cinism. Chiar dacă guvernele vestice ar fi vrut să facă mai mult, circumstanțele de moment erau foarte neprielnice. În ziua izbucnirii revoltei maghiare, reprezentanții Franței și ai Marii Britanii se aflau la Sèvres, unde purtau convorbiri secrete cu israelienii. Franța, mai ales, era peocupată de problemele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au abandonat „Revoluția”, preocupați mai degrabă să-și găsească un loc de muncă. Câțiva au optat pentru confruntarea violentă: pagubele provocate - și reacția pe care gesturile lor au stârnit-o autorităților - au iscat discuții nervoase despre starea „neguvernabilă” a societăților vestice. Îngrijorarea era exagerată: supuse la stres, instituțiile occidentale s-au dovedit mai rezistente decât Își imaginaseră unii și alții. Dar Întoarcerea la optimismul - sau iluziile - primelor decenii de după război devenise imposibilă. Ritmul mai lent al dezvoltării abia Începuse să se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întâmplător cei mai entuziaști susținători ai Ostpolitik În toate formele ei erau foști primari ai Berlinului: Brandt, Richard von Weizsäcker, viitorul președinte al federației, și Hans-Jochen Vogel, succesorul lui Brandt la conducerea SPD. Acestor oameni le era clar că Aliații vestici nu-și vor asuma riscuri inutile pentru a surmonta divizarea Europei - idee reconfirmată când Occidentul a urmărit cu mâinile În sân invadarea Cehoslovaciei de către membrii Tratatului de la Varșovia. Dacă vest-germanii doreau să depășească impasul central-european, trebuiau să o facă ei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Scheel, au negociat și semnat o serie de acorduri diplomatice majore: tratate cu Moscova și Varșovia În 1970, care recunoșteau existența și inviolabilitatea de facto a granițelor postbelice intra-germană și polono-germană („linia de hotar existentă... va constitui granița statală vestică a Republicii Populare Polone”) și care inaugurau o nouă relație Între Germania și vecinii ei răsăriteni „pe baza situației politice existente În Europa”; un acord cvadripartit privitor la Berlin În 1971, prin care Moscova se angaja să nu facă schimbări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de despărțit”. Dar, dacă reminiscențele erau poate iluzorii, interesele comune erau cât se poate de reale. URSS urmărea de mulți ani recunoașterea oficială a câștigurilor sale postbelice și a noilor granițe europene, de preferință În cadrul unei conferințe de pace. Aliații vestici, În special Statele Unite, refuzau să acorde mai mult decât recunoașterea de fapt a unui statu-quo câtă vreme „problema germană” nu era soluționată. Dar acum, având În vedere că Înșiși germanii Întindeau o mână vecinilor de la est, poziția occidentalilor urma să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dar important, decât liber și irelevant. Teama de irelevanță mai alimenta o considerație În acei ani, și anume dorința unei „reîntoarceri” urgente În Europa. Ca și cenzura, aceasta era o preocupare exclusiv intelectuală - mai exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros. Ilustrul purtător de cuvânt al acestui sentiment a fost romancierul și scenaristul ceh Milan Kundera, exilat la Paris, pentru care tragedia Europei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
conducerii RDG o falsă impresie de stabilitate și securitate. Mai mult, „răscumpărând” oponenții și deținuții politici, Germania de Vest a privat opoziția est-germană de unii dintre cei mai cunoscuți protestatari ai săi. Nici o altă societate comunistă nu avea un doppelgänger vestic cu aceeași limbă. Tentația de a părăsi țara a fost astfel Întotdeauna prezentă, iar „dreptul la libera circulație” se afla de obicei pe primul loc pe lista drepturilor de care se ocupau scriitorii și artiștii din RDG. Dar mulți critici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pronunțat mesianic al catolicismului polonez. El vedea În Polonia modernă nu doar frontiera răsăriteană greu Încercată a Adevăratei Credințe, ci o țară și un popor alese pentru a fi exemplul și sabia Bisericii În lupta cu ateismul estic și materialismul vestic deopotrivă 1. Acest lucru, Împreună cu Îndelungata preoție la Cracovia, departe de curentele teologice și politice occidentale, explică poate aplecarea sa către o viziune Îngust-poloneză și uneori alarmantă asupra creștinismului 2. Dar explică și simpatia fără precedent de care se bucura

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau să Încerce o evadare primejdioasă spre Vest. Pe 2 mai 1989, În cadrul procesului de relaxare a controlului asupra libertății de mișcare și expresie În Ungaria, autoritățile din Budapesta au eliminat gardul electrificat ce se Întindea de-a lungul frontierei vestice a țării, deși, În mod oficial, granița rămânea Închisă. Est-germanii au Început să migreze spre Ungaria. La 1 iulie 1989, 25.000 erau deja „În vacanță” acolo. I-au urmat alte mii, mulți dintre ei căutând refugiu temporar În ambasadele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Finanțe, Václav Klaus) - singurul care putea Întinde o punte Între egalitarismul mincinos, dar seducător al unui comunism defunct și realitățile incomode ale pieței libere. Iar În Cehoslovacia o astfel de punte era importantă. Cu toate că era, În multe privințe, cea mai vestică dintre țările comuniste ale Europei, Cehoslovacia era și singura cu o cultură politică net egalitaristă și orientată spre stânga: la urma urmelor, era singura țară din lume unde aproape 40% din electorat alesese vreodată un Partid Comunist În alegeri libere

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]