5,630 matches
-
dau deștepți și nu sunt plicticoși. Trăiește plinătatea unei minți Înviorate de ideile noi și intoxicate de tentația neobișnuitului. Lăsă jos broșura. Și, Între timp, Întins pe pat Într-o cameră Întunecată din reședința lui din Triana, Manuel Garcia Maera zăcea cu câte un furtun În fiecare plămân, Înecat de pneumonie. Toate ziarele din Andaluzia dedicaseră suplimente speciale dedicate morții sale, care era așteptată deja de ceva zile. Bărbații și băieții cumpărau poze mari, colorate, ca să le aducă aminte de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aplecat pe o parte și pupa era Îngropată adânc În nisip. Toate hublourile erau Închise bine și puteam să văd cum strălucesc ferestrele sub apă; vedeam tot pachebotul. Cel mai mare vas pe care l-am văzut În viața mea zăcea acolo și i-am parcurs toată lungimea; pe urmă am aruncat ancora, mi-am luat schiful de pe puntea din față, l-am lăsat la apă și am Început să vâslesc, cu toate păsările alea În jurul meu. Aveam o lupă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În viața ta atâtea păsări la un loc. Și se strânseseră toate-n jurul meu - țipau ca niște demente. Vedeam totul foarte clar. Vedeam vasul În toată lungimea și părea să aibă peste un kilometru, așa cum se vedea sub apă. Zăcea pe un banc de nisip alb, curat, și ce vedeam era primul catarg sau vreun fel de odgon Înclinat deasupra apei, așa cum stătea vasul pe o parte. Pupa nu-i era Îngropată așa de adânc. Puteam să stau În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să-mi treacă durerea de cap, și mă uitam prin lupă, da’ sângeram așa de rău că a trebuit s-o spăl. Apoi m-am Întins pe spate În schif și mi-am pus mâna la nas ca să opresc sângerarea; zăceam acolo, cu capul pe spate, privind În sus, și deasupra și În jurul meu erau vreun milion de păsări. După ce mi s-a oprit sângerarea m-am mai uitat o dată prin lupă și am vâslit spre vasul meu, Încercând să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și dinspre ferme, nu Întâmpinară nici o rezistență În oraș și ajunseră pe malul râului. Mergând cu bicicleta pe strada desfundată, dându-se jos să o Împingă atunci când drumul era impracticabil, Nicholas Adams văzu prin ochii morților tot ce se-ntâmplase. Zăceau singuri sau În pâlcuri, În iarba Înaltă de pe câmp și de-a lungul drumului, cu buzunarele Întoarse, și muștele zburau deasupra lor și pe lângă fiecare cadavru sau morman de cadavre erau Împrăștiate hârtii. Printre firele de iarbă și grâne, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
truse medicale, măști de gaze, bidoane goale, ceva strivit, cutii goale, o mitralieră pe trei picioare având În jurul ei un cuib de cartușe goale, cartușiere Întregi ieșind din cutii, cutia frigorifică, golită Într-o parte pentru că-i zburase capacul, echipajul zăcând În poziții ciudate și, În jurul lor, și mai multe hârtii. Mai erau cărți de rugăciune, fotografii de grup În care echipajul de mitraliori era așezat după ordinea ierarhică și poza o veselie Îmbujorată, ca În fotografiile echipelor de fotbal din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În jurul lor, și mai multe hârtii. Mai erau cărți de rugăciune, fotografii de grup În care echipajul de mitraliori era așezat după ordinea ierarhică și poza o veselie Îmbujorată, ca În fotografiile echipelor de fotbal din anuarul vreunui colegiu. Acum zăceau În iarbă, cocoșați și umflați. Cărți poștale de propagandă Înfățișând un soldat În uniformă austriacă ce forțează o femeie să se aplece de-a curmezișul unui pat. Amândoi erau desenați la modul impresionist. Erau niște desene foarte frumoase și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
doar din cauza calității speciale pe care o posedă, aceea a repausului complet. Pe timp de război, Însă, aceste animale sucombă În aceeași manieră ca mult mai comunii și mai puțin căliții cai. Cei mai mulți catâri morți pe care i-am văzut zăceau pe drumurile de munte sau la picioarele vreunei pante abrupte, unde fuseseră Împinși ca să se elibereze drumul. Păreau o imagine mai potrivită cu peisajul muntos, unde ești obișnuit cu prezența lor și unde păreau mai puțin incoerenți decât mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
este numărul hârtiilor Împrăștiate În jurul lor. Ultima poziție În care-i aflăm, Înainte de a se pune problema Înmormântării, depinde de locul În care sunt plasate buzunarele uniformei. La uniformele austriecilor, buzunarele pantalonilor erau așezate la spate, așa că morții ajungeau să zacă, În cele din urmă, cu fața În jos, cu cele două buzunare Întoarse pe dos și Înconjurați de hârtiile pe care le avuseseră În portofele, Împrăștiate prin iarbă. Căldura, muștele, relevantele poziții ale cadavrelor În iarbă și cantitatea hârtiilor Împrăștiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
acestei lucrări, ar fi totuși nedrept față de ceilalți morți, care n-au ales să moară de tineri, care n-au avut reviste culturale, mulți dintre ei necitind vreodată o cronică, fără Îndoială, față de cei pe care unii i-au văzut zăcând În arșiță, cu juma’ de kil de viermi umblându-le pe unde altădată Își aveau gurile. Dar morții n-aveau Întotdeauna parte de arșiță, de multe ori era ploaia cea care-i curăța cât zăceau În ea și Înmuia pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care unii i-au văzut zăcând În arșiță, cu juma’ de kil de viermi umblându-le pe unde altădată Își aveau gurile. Dar morții n-aveau Întotdeauna parte de arșiță, de multe ori era ploaia cea care-i curăța cât zăceau În ea și Înmuia pământul În care erau Îngropați și uneori nu se oprea până ce pământul nu se făcea nămol și atunci Îi scotea la suprafață și trebuia să-i Îngropi din nou. Sau iarna, În munți, erai nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se-ndrepta orbit spre el, locotenentul Își căuta, bâjbâind, pistolul. Doctorul Îi sări În spate, Îi puse piedică și, când locotenetul căzu la podea, Îl lovi cu piciorul de câteva ori și luă pistolul cu mănușile sale de cauciuc. Locotenetul zăcea pe podea, ținându-și mâna sănătoasă la ochi. — Te omor! Cum apuc să văd din nou, te omor. — Eu sunt șefu’ aici. Uităm totul, dacă Înțelegi că eu sunt șeful. N-ai cum să mă omori, pentru că ți-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
beau cafea Într-un restaurant deschis toată noaptea, când cineva apăru-n pragul ușii și Începu să tragă În mexican. Rusul se ghemui sub masă și În cele din urmă fu atins de un glonț rătăcit, tras spre mexicanul care zăcea pe podea, cu două gloanțe-n abdomen. Cel puțin așa scria În ziar. Mexicanul declarase poliției că habar n-are cine l-a Împușcat. Credea că-i vorba de vreun accident. — A tras de opt ori În tine și te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un drum larg și argilos, și sub coroanele copacilor era răcoare și drumul era lărgit pentru ca indienii să poată tragă buștenii pe el. Cojile copacilor erau strânse În maldăre lungi, acoperite ca niște case cu alte coji, și buștenii decojiți zăceau uriași și galbeni acolo unde fuseseră doborâți copacii din care proveneau. Lăsau buștenii să putrezească, nici nu-i dădeau din drum. Nu-i interesa decât coaja. O duceau la tăbăcăria din Boyne City - traversau lacul Înghețat pe timp de iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Trudy, băgându-și mâna În buzunarul lui Nick. — Mai bine-ar avea grijă, spuse Billy. — Se dă mare, spuse Trudy umblându-i cu mâna prin buzunar. Da’ nu-l omorî. Dai de grăma’ de belea. — Așa-l omor. Eddie Gilby zăcea Întins pe pământ cu pieptul explodat. Nick Își puse piciorul pe el cu mândrie. — Îl scalpez, spuse fericit. — Nu, spuse Trudy. Asta-i jegos. — Îl scalpez și-l trimit așa la maică-sa. — Maică-sa-i moartă, spuse Trudy. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că aici sub frunzișul aceluiași copac mi s-a Întîmplat cea mai fenomenală Întîlnire, din cîte revelații se pot ivi oamenilor În viață. Ce să spun, cum să-i spun? Sunt bucurii, fapte, Întîmplări, nedeslușiri sau deslușiri ale vieții, care zac În noi asemeni comorilor tăinuite, ce nu pot fi aduse la suprafață, nu pot fi date pe mîna nimănui, nici mărturisite, căci odată mărturisite se naște teama de a li se pierde substanța, iar substanța aceea poate să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance înfiptă în pântece. Ura ce-i însuflețea pe războinicii celți - a căror memorie nu mai păstra amintirea atrocităților comise de gali în Italia sau împotriva orașelor romane - izvora din violența folosită în toate provinciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ, răniți sau morți. Pe ceilalți, Antonius îi înfrunta unul câte unul, într-o cursă disperată de-a lungul unui arc de cerc. Erau vreo cincisprezece barbari împotriva unui roman care se dezlănțuia asemenea unui uragan, îi atrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea ritualului. În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius nu mai simțea nimic. Fu ridicat și condus în mijlocul încăperii, apoi fu pus în lanțuri și dus în camera subterană. Acolo fu lăsat pe podea, să se contemple pe sine și moartea sa rituală. Din altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
căzu, rostogolindu-se departe de trupul femeii. Se ridică și-și luă pumnalul, să se apere de lup, însă acesta nu-l atacă. Se îndepărtase deja și dispăru repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la rădăcina frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o mână pumnalul, luă o prăjitură cu miere și susan, pe care o văzu pe malul pârâului, în zăpadă. Vârî prăjitura în gură, trecu apa dintr-un salt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de moarte? — Nu mă lăsa! Cum am să trăiesc fără tine? În clipa aceea, amuleta i se desprinse de la gât și căzu pe pământ, în sângele Velundei. Ia-o, șopti ea. Pădurea părea un templu ridicat în jurul frasinului lângă care zăcea Velunda. Linștea era adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele pentru ca Valerius s-o audă. — Ia-o și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet, se aplecă în față. Deodată, căzu cu fața în nisip. Acum zăcea în propriu-i sânge. Moartea îi adusese libertatea pe care viața i-o refuzase. 22 Vitellius nu-l observă pe bărbatul care înainta prin mulțime, stârnind un cor de înjurături pentru că-i împingea și-i lovea cu coatele pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat: în pulvinar, la Augusta Rauricorum, când încercase să-l sugrume pe împărat, când Salix zăcea în arenă. I se făcu rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui Flamma și, ca prin ceață, îl văzu cum se ridică clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l. Privi spre arenă. Nimeni nu mai lupta. Își văzu tovarășii uciși. Îl văzu pe trac clătinându-se, plin de sânge, dar viu. Marcus era în picioare, nevătămat. Se rezemase de o ballista și-și pusese capul pe brațe. Socrates zăcea cu fața în sus, cu intestinele revărsate în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
său ațintiți asupra lui. El condusese bătălia aceea despre care avea să vorbească lumea întreagă. — Ești sănătos și... — Nu, așteaptă! zise Antonius încruntat. Te cunosc destul de bine ca să-mi dau seama că te neliniștește ceva. Ce s-a întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l pe Varus în cortul Pretoriului. Acolo, Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]