55,283 matches
-
actuale și una dintre puținele tentative originale de a defini pur și simplu literatura la sfârșitul secolului al XX-lea. Au urmat apoi "Le mirage linguistique" (Paris, Ed. du Minuit, 1988)(trad.rom. "Mirajul lingvistic") , poate cea mai inteligentă privire critică asupra structuralismului, carte ce a stârnit entuziasmul lui Jean-Francois Revel ori Roger-Paul Droit; apoi "L'art de l'eloignement" (Paris, Gallimard, 1996)( trad. rom. "Arta îndepărtării", exegeză care, în lunga serie de sinteze asupra clasicismului, ocupă un loc distinct și
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
comandant). Între 1917-1918 Kemal Pașa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forțele rusești, apoi în Hedjaz, unde Revolta Arabă împotriva dominației otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenței guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, și la adresa dominației germane în Europa. Și-a dat demisia dar a acceptat în final să comande armata a 7-a din Palestina și Siria. În octombrie 1918 otomanii au capitulat în fața
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, critic literar,eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la "Universul literar", Libertatea și Viața românească. Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: "Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului" (1982), "Critică la persoana întâi" (1983), "Escale în timp și spațiu" (1987) și "Prin alții spre sine" (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române. În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N.
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
în favoarea comunizării. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori. s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu (d. 1921
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
special pe Constantin Banu și poetul "sămănătorist" George Coșbuc ca cei care l-au ajutat să capteze interesul colegilor săi scriitori și a publicului. Până atunci, scriitorul avusese parte de manifestări de adversitate din partea oponenților "Sămănătorul"ui, în principal din partea criticului Henric Sanielevici. În recenziile sale din "Curentul Nou", volumele lui Sadoveanu erau considerate ca promovând acte imorale precum adulterul și violul, criticul exprimându-și totodată opinia că programul lui Iorga de didacticism moral era unul ipocrit. După cum avea să-și
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Sadoveanu erau considerate ca promovând acte imorale precum adulterul și violul, criticul exprimându-și totodată opinia că programul lui Iorga de didacticism moral era unul ipocrit. După cum avea să-și amintească mai târziu, Sadoveanu însuși era deranjat de unele aprecieri critice în legătură cu opera sa, menționând că decanul "Sămănătorist" l-a considerat odată egalul lui Vasile Pop (unul din protejații lui Iorga, considerat supraapreciat de Sadoveanu). În același an, Sadoveanu devine unul din editorii "Sămănătorului", alături de Iorga și de Iosif. Revista avea
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
direcția ziarului "Adevărul" și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile acestora în ziarele proprii. Susținători ai extremei drepte organizau în public arderea volumelor sale. Scandalul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
interbelici ale căror opere încă se studiau în școli. Într-un manual de limba și literatura română din 1953, apărea alături de autorii comunoști Alexandru Toma și Alexandru Sahia, cu opera "Mitrea Cocor". Studii ale scrierilor sale au fost publicate de către critici comuniști, printre care Ovid S. Crohmălniceanu, Paul Georgescu, Traian Șelmaru, Mihai Novicov, Eugen Campus și Dumitru Isac, în timp ce o reeditare din 1953 a "Baltagul"ului a fost publicat în 30000 de exemplare (un număr rar întâlnit în acel context). În
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Printre cei care au scris memoriile lui Sadoveanu din ultimii ani de viață s-a numărat Alexandru Rosetti, care a publicat o carte în acest sens în 1977. Relansarea oficială a discursului naționalist în anii '60 i-au permis controversatului critic literar Edgar Papu să formuleze propria variantă de protocronism, care postula că fenomenele culturale ale României depășeau dezvoltarea culturală a lumii. În acest context, Papu îl considera pe Sadoveanu „una din cele mai mari voci precursoare”, comparându-l cu Rabindranath
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mari voci precursoare”, comparându-l cu Rabindranath Tagore. După Revoluția Română din 1989, Sadoveanu a influențat și noua generație, care au abordat temele din operele sare într-o manieră postmodernistă sau ironică. Printre ei se numără Dan Lungu, care, conform criticului Andrei Terian, a făcut aluzie la narațiunea-cadru din "Hanu Ancuței" pentru conceperea romanului " Paradisul găinilor" din 2004. În 2001, un sondaj de opinie realizat printre literați de revista "Observator Cultural" a enumerat șase dintre romanele sale ca făcând parte din
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
este apreciat în două opere ale lui Nicolae Labiș, intitulate colectiv "Sadoveniene". Prima, intitulată "Mihail Sadoveanu", este un poem care face referire la proza lui Sadoveanu, iar cealaltă, o poezie cu vers liber, are ca titlu "Cozma Răcoare". În studiul critic asupra operei lui Sadoveanu, Eugen Lovinescu considera că Sadoveanu s-a întors la literatura pură, portretizându-l drept un copil binecuvântat de Moirae sau de ursitoare cu daruri ironice, cum ar fi încăpățânarea de a aborda scrierile despre natură în
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
ultimul bal", bazat pe romanul "Locul unde nu s-a întâmplat nimic". În timpul primelor decenii din era comunistă, Sadoveanu, Alexandru Toma și mai târziu Tudor Arghezi au fost de multe ori omagiați cu sărbători naționale, lucru care se datorează, conform criticului literar Florin Mihăilescu, cultului personalității rezervat pentru Stalin și Gheorghe Gheorghiu-Dej. După moartea scriitorului, actuala Casă Monteoru, care găzduia întâlnirile Uniunii Scriitorilor din România, a fost cunoscută sub numele de Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu”. "Casa cu turn" din Iași, pe
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba "românilor de peste munți". În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela "Culcușul". Publicând în "Convorbiri critice" nuvela "Culcușul", criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel: După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie "Golanii" și începe să traducă volumul de povestiri "Lelki kalandok" ("Aventuri spirituale"), apărut la
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic." A fost angajat la publicația " Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista Convorbiri critice. Împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese ("Hoții" de Schiller și
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească. În luna octombrie a aceluiași an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu: La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista "Convorbiri critice" a apărut nuvela "Volbura dragostei [Cântecul iubirii]". Ea a deschis șirul unei însemnate colaborări: "Proștii", "Culcușul", "Golanii", "Dintele" (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă și
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
A fost angajat la " Ordinea," unde redactor-șef era Ștefan Antim: în "Răscoala" apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la "Falanga literară și artistică", condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele "Frământări", la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revistele "Luceafărul" și "Convorbiri critice": "Dintele", "Lacrima" "Glasul inimii", "Culcușul", "Ofilire", "Răfuiala", "Nevasta", "Golanii
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele "Frământări", la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revistele "Luceafărul" și "Convorbiri critice": "Dintele", "Lacrima" "Glasul inimii", "Culcușul", "Ofilire", "Răfuiala", "Nevasta", "Golanii", "Cântec de dragoste [Cântectul iubirii]", "Proștii", "Filibaș [Ocrotitorul]". Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
povestirea "Domnul Ionică", reluare a unei proze mai vechi, din ciclul "Szamárlétra". Cu aceste pagini s-a adresat mai multor reviste literare de "peste munți" (trimițând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la "Viața românească" din Iași, lui Mihail Dragomirescu la "Convorbiri critice" din București, precum și din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la "Luceafărul" din Sibiu). La 1 octombrie, la Blaj, în "Revista politică și literară" a apărut povestirea "Talerii", ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Ocrotitorul"; o versiune anterioară ("Mâna") fusese terminată, la 20 mai, în București. Pe data de 11 noiembrie, la Orăștie, revista "Cosânzeana" deschide șirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu (majoritatea retipăriri deghizate). Pentru început, "Proștii" (la un an după tipărirea în "Convorbiri critice"), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: "Idilă de la țară" (1912), schiță neglijată la alcătuirea volumelor, și "Armeanul, Armeanca și clubul" (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul "Idilă de la țară" (fără să fie totuna cu
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
la Ateneul Român conferința "Artele din România în periodul preistoric" (1872). În 1873 Alexandru Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critică "Dicționarul limbii române" al lui August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”. În același an îi apare eseuul "Pseudo-Kinegeticos", iar în povestirile "Jupân Rănică Vulpoiul" și "Tigrul păcălit". În 1877 apare, sub îngrijirea lui
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție pe care o deține până în 1987 când este demis datorită criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov si a ritmului reformelor, considerat de el ca fiind "prea lent". În martie 1989 a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a câștigat un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit președinte al
Boris Elțin () [Corola-website/Science/297615_a_298944]
-
de înapoiere și de mizerie a celor sărmani. Prin dezbaterea acestor probleme rurale, sunt dezvăluite primele note ale pamfletarului și ale politicianului de mai târziu. Continuându-și colaborarea la "Lupta", ziar condus de Gheorghe Panu, gazetarul probează o bună conduită critică. În 1888, Delavrancea se angajează ca redactor și colaborator la ziarele "Democrația" și "Voința națională", unde se va remarca prin numeroase articole. Face critică muzicală și dramatică ("Epoca", 1886), polemizează cu Maiorescu într-o serie de articole ce vor demonstra
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
o limbă bogată, cu un stil minunat“, ale lui Gala Galaction, „unde viața pare aidoma cu cea reală“ sau ale lui D. D. Pătrășcanu. Un moment important în activitatea sa jurnalistică îl reprezintă revista "Lupta literară" (1887), cu accentuate atitudini critice în probleme de critică și de istorie literară, intrând adeseori în polemică cu Titu Maiorescu, pe care l-a determinat să scrie articolul "Poeți și critici", publicat în Convorbiri literare la 1 aprilie 1886. Cu mult înaintea lui Ibrăileanu, Delavrancea
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]