55,283 matches
-
înaintat raportul Parchetului din Iași. În 1 iulie a fost invitat să-și ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broșurii criticate de Eminescu prin articolul său "O scriere critică". Tot în această vreme a fost înlocuit și la școală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferințelor cu învățătorii din județul Iași. A remarcat pe institutorul
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
editura Socec, cu puțin timp înainte ca mintea acestuia să se întunece în 1880. Cea mai mare parte a creației sale a rămas în manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Române, unde au fost folosite inițial de Perpessicius pentru ediția critică, inițiată în 1939 la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea, și finalizată abia în anul 2000. Manuscrisele au rămas multă vreme nefolosite, criticii au considerat că ele conțin bruioane sau simple schițe ale operelor neterminate, din acest motiv
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
sau fictive) petrecute cu trei secole înaintea epocii lor. Ceea ce, potrivit diverșilor istoriografi, mărește marja de eroare. Dar Amonymus aducea mărturii clare în sprijinul priorității și continuității românilor și slavilor față de maghiari și din acest motiv a apărut o reacție critică fără limite a istoricilor naționaliști maghiari. Însă alte izvoare referitoare la Transilvania până prin secolele XIII-XIV sunt foarte rare; ele au început să sporească îndeosebi odată cu urcarea pe tron a reprezentanților dinastiei străine, a angevinilor, d'Anjou (linia napolitană), începând cu
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
(născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani - d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
mult ca jurnalist de opinie în publicații locale și naționale de mai multe orientări, de la cele socialiste "Contemporanul" și "Era Nouă" la "Revista Nouă" a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În această perioadă a debutat ca poet socialist (în "Contemporanul") și critic (în "Lupta" și "Literatură și Știință"). În 1890 s-a căsătorit cu Maria Tasu, de care a divorțat în 1900. Avusese anterior o relație cu Ecaterina C. Botez dar, după mai multe ezitări, a decis să se căsătorească cu fiica
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
viața literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se ocupa de cercetarea istorică. În 1904, a publicat lucrarea de geografie istorică intitulată "Drumuri
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
persona non grata", și exilat de pe sol austriac (în iunie, li s-a interzis prin lege profesorilor bucovineni să ia parte la discursurile lui Iorga). După o lună, Iorga l-a întâmpinat în București pe istoricul englez R.W. Seton-Watson. Critic al Austro-Ungariei, a devenit prietenul lui Iorga, și l-a ajutat să-și facă cunoscute ideile în anglosferă. În 1910, anul în care a făcut turul Vechiului Regat în care a ținut mai multe conferințe, Nicolae Iorga s-a raliat
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
cu mașina în mulțime ratând cu puțin un autobuz care o transporta pe regină. Cinci persoane au fost ucise pe loc și două victime și agresorul Tate au murit mai târziu. Alte victime ale accidentului au fost într-o situație critică. Acesta este considerat a fi primul atac fizic asupra regalității olandeze în timpuri moderne. În martie 2012, fiul ei mijlociu, Prințul Johan Friso, a fost victima unei avalanșe, iar în urma accidentului a intrat în comă permanentă. La 30 aprilie 2013
Beatrix a Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/296833_a_298162]
-
pământ va fi dezlegat și-n cer». Acest text și altele asemănătoare cu privire la preeminența lui Petru în cadrul grupului apostolilor au cunoscut, exegetic vorbind, interpretări diverse și prezența unui episcopat «monarhic» la Roma chiar de la începuturile comunității creștine ridică inevitabile probleme critice. De remarcat apoi faptul că chiar în secolul II nu doar Petru era considerat primul episcop al capitalei imperiului, dar și faptul că unele prerogative atribuite de tradiția evanghelică se perpetuau în toți cei reținuți succesori ai săi legitimi. Sfântul
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
când Kafka se oferă să-l însoțească pe Brod acasă, devine primul episod al unei mari prietenii. Evreu energic, suferind de o deformare a coloanei care îl face să pară cocoșat, Max Brod este un om foarte cultivat, poet, jurnalist, critic, compozitor și pianist, dar mai presus de toate un exponent al modernismului, fiind capabil să identifice cu ușurință valori autentice ale avangardei ca Franz Kafka sau Leoš Janáček. Brod a fost primul care a afirmat că secolul al XX-lea
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Brod, și locuiește o perioadă în apartamentul părinților. Robert Klopstock și Dora Diamant îl internează la sanatoriul din suburbia Kierling a orașului Klosterneuburg, din Austria, și îl îngrijesc zilnic. Kafka glumește numindu-i « mica mea familie ». Situația medicală este însă critică. Din cauza durerilor, scriitorul nu se poate hrăni decât cu dificultate, slăbește enorm și deseori își pierde vocea, scoțând în schimb din gâtlej niște sunete hârâite. Două povestiri la care Kafka a lucrat pe patul de spital fac aluzie într-un
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
lui Kafka, să o transforme în hagiografie. De asemenea, patosul cu care kafkologii forțează interpretări religioase, marxiste sau psihanalitice, fundamentate doar pe supoziții, i se pare dăunător unei receptări corecte. Un vehement combatant (la fel ca Susan Sontag) al analizelor critice excesive, el apreciază că dinamismul imaginației lui Kafka primează asupra oricărei exegeze: Concepția de viață a lui Franz Kafka, dominată de "angst", de sentimentul înstrăinării și de spasmele nevrotice ale conștiinței, este una specifică modernismului. Expresia literară pe care scriitorul
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Fiecare din cele două încadrări este aproximativă și, strict vorbind, greșită. Expresionismul i se aseamănă prin deformarea realității în jurul unei perspective narative subiective și prin stranietatea coșmarescă a unei lumi decadente și industrializate. Cu toate acestea, Kafka a fost un critic înverșunat al mișcării expresioniste, iar limbajul său distant și neornamentat diferă vizibil de patosul sentimental și emfaza verbală a reprezentanților curentului. Într-o scrisoare către Felice, Kafka se arată deranjat de « convulsiile aleatorii ale minții » din opera Elsei Lasker-Schüler, iar
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
afilieri artistice, trebuie spus că Franz Kafka a anticipat mai mult decât a imitat. Datorită abilității sale de a prezenta elemente fantastice ca pe niște evenimente din viața cotidiană, el a devenit unul din premergătorii realismului magic. De asemenea, conform criticului egiptean Ihab Hassan, opera lui Kafka are, în pofida decalajului temporal, toate trăsăturile prozei postmoderne. Traseul firesc, dar îndelungat, de la modernism la postmodernism, cu tot ceea ce presupune—substituirea ierarhiei cu anarhia, a creației cu deconstrucția, a interpretării critice cu sfidarea oricărei
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
De asemenea, conform criticului egiptean Ihab Hassan, opera lui Kafka are, în pofida decalajului temporal, toate trăsăturile prozei postmoderne. Traseul firesc, dar îndelungat, de la modernism la postmodernism, cu tot ceea ce presupune—substituirea ierarhiei cu anarhia, a creației cu deconstrucția, a interpretării critice cu sfidarea oricărei interpretări, a narațiunii cu anti-narațiunea sau a metaforei cu metonimia—a fost parcurs astfel de Kafka dintr-un singur salt. Gilles Deleuze și Felix Guattari îl încadrează pe scriitorul evreu într-o « literatură minoră », adică o literatură
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Contrastul dintre fantastic și mimesis potențează efectul absurd al operei. Conform lui Max Brod, Kafka a citit odată cu voce tare primul capitol din "Procesul" prietenilor săi și nu s-a putut abține să nu râdă împreună cu ei. Deși multe interpretări critice ignoră latura comică a operei kafkiene, pierzându-se în argumente religioase, psihoanalitice sau politice, umorul lui Kafka merită totuși studiat. Walter H. Sokel vorbește de o « ironie tragică » la Kafka, adică de o tragicomedie. În schimb, Milan Kundera consideră că
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
avut rămășițele aduse înapoi în Paris. Se estimează că un million de oameni au particapat la procesiune , care s-a întins prin Paris. Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit "Louis-le-Grand". Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
de credință, ci a rațiunii". Într-adevăr, să se concentreze pe ideea unui univers bazat pe rațiune și respect pentru natură a reflectat panteismul, care a fost din ce in ce mai populare de-a lungul secolelor 17 și 18. El a fost extrem de critic al catolicismului predominanțe, si, în special, el credea că Biblia era o referință legală și / sau morale depășite, ca a fost în mare măsură metaforic oricum , si ca a fost un muncă omului și nu un dar divin, toate care
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
antijunimist, se afla în audiență. Deși era un mare admirator al "Bardului de la Mircești", pe parcursul anului 1882, după decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă, Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică în trei numere ale "Literatorului" (nr. 8, 9, 10) menită a distruge mitul infailibilității poetului, reproșându-i versuri neeufonice din cauza eliziunilor, comparații forțate, rime false, greșeli de construcție și de sens al cuvintelor și îi neagă puterea de creație, acuzându
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
în Imperiul German, la Laiz Sigmarinen, află despre moartea lui Caragiale și scrie o scrisoare datată la 28 iunie 1912 ziarului "Adevărul": În perioada în care s-a aflat în străinătate, Mihail Dragomirescu publică la 25 decembrie 1910 în "Convorbiri critice" o notă elogioasă la adresa operei lui Macedonski și introduce în manualele de clasa a VIII-a de liceu poezia "Noaptea de decembrie", iar în februarie 1912 discipolii Ion Dragoslav, Anastasie Mândru, Alexandru T. Stamatiad și Mihail Cruceanu îl elogiază în
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
românească. Unele teorii susțin că numele ar fi legat de Sfânta Martiră Evdokia sărbătorită în calendarul de stil vechi pe 1 martie. Personajul Dochiei este asociat cu legenda Traian și Dochia, culeasă de Gheorghe Asachi. Despre Traian și Dochia celebrul critic literar George Călinescu spunea că este "rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român". Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Traian, cuceritorul Daciei se îndrăgostește de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture și
Baba Dochia () [Corola-website/Science/296926_a_298255]
-
Aliaților până în 1917. În această perioadă, frontul din Salonic a rămas într-o situație, practic, inertă. Doar la sfârșitul războiului, după ce majoritatea forțelor germane și austro-ungare părăsiseră frontul, lăsându-l în mâinile bulgarilor, a reușit Antanta să obțină o ruptură critică în liniile inamicilor, forțând Bulgaria să semneze armistițiul (29 septembrie 1918). Cu toate că războiul devenise, practic, imobil în tranșeele Frontului de Vest, conflictul era mai dinamic în Est. Planurile ruse inițiale pentru război cereau două invazii simultane: una în Galiția, vizând
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
Steyn, în apropierea orașului Gouda. După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite la Paris, unde începe studiul teologiei și filozofiei scolastice. În acest timp, dezvoltă tot mai mult o atitudine critică față de rigiditatea dogmelor religioase și obține dispensa de viață în mănăstire, consacrându-se studiului limbii și filozofiei grecești clasice. Începând din anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franța, Anglia, Italia și Elveția unde intră în contact cu cele mai importante
Erasmus din Rotterdam () [Corola-website/Science/298225_a_299554]
-
severă a concepțiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admițând însă necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericești. În anii 1517-1524 traduce în limba latină (""Novum instrumentum omne"") versiunea greacă a Noului Testament, traducere însoțită de comentarii critice, superioară ca stil și fidelitate în comparație cu "Vulgata" (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulație. Această traducere i-a servit și lui Luther ca bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei. Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor
Erasmus din Rotterdam () [Corola-website/Science/298225_a_299554]