64,222 matches
-
dacă nu ne-am fi găsit cumva mai degrabă în poziția ciocanului decât a cuiului. Prin descrierea comportamentului uman în situații extreme, literatura ce tratează lagărele de concentrare ne oferă o bază de testare a ideologiilor politice, dar și a teoriilor psihologice, etice și chiar estetice. Ne ajută să demontăm stereotipuri, ne atrage atenția asupra victimelor ca indivizi, oferă fețe și nume cifrelor statistice și ne implică în ritualul aducerii aminte. Recenzii. Note de lectură ELEZ BIBERAJ, Albania in Transition. The
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
paralel cu alte lucrări despre același subiect, dar nu neapărat de aceeași factură. Autorul se arată convins că dispariția „personajului” său era inevitabilă, ceea ce pare să îl degreveze de eventuale incertitudini. Lăsând povestirea să curgă, nu i se pot reproșa teoriile luate în considerare și nici faptul că a evitat anumite direcții de analiză. Pur și simplu, a încercat să spună tot despre toate. Amatorul onest și autodidact s-a dovedit, în acest caz, poate mai dezinhibat și mai apt de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dinainte de 1991. Kuzio își înscrie analiza în cadrul larg al dezbaterilor despre decolonizare, argumentând că dezmembrarea Uniunii Sovietice se aseamănă cu decolonizarea Irlandei, în cazul Imperiului Britanic, și cu decolonizarea Algeriei, în cazul Franței. în construirea argumentației, Kuzio face apel la teoria constructivistă despre utilizarea discursului identitar și a variilor simboluri care îi sunt asociate. Definiția imperiului adoptată de Kuzio este cea dată de Michael Doyle: o relație formală sau informală în care un stat controlează suveranitatea politică a unei alte societăți
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
că, în 2003, atitudinea fermă a oficialilor americani față de perpetua problemă a corupției din România a fost primită cu unele reacții de genul: „nici noi nu pomenim despre cazul Enron”... Ultimii ani ai regimului comunist au cunoscut o proliferare a teoriilor conspiraționiste: „La început, Ceaușescu a crezut că această situație [ântețirea protestelor americane] se datorează lipsei de informații și mașinațiunilor unor persoane ostile României, dar treptat a găsit explicații mult mai sinistre, ajungând în cele din urmă la concluzia că ele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ea și după 1989. De la prezentarea FMI ca parte a unui proiect de guvernare mondială (președintele Iliescu) până la sugestia că unele servicii străine ar fi interesate de destabilizarea României (utilizată chiar și ca reacție la ultimele scandaluri legate de corupție), teoria conspirației este folosită pentru a câștiga simpatia electoratului. Aceasta înseamnă deja un decalaj între pozițiile asumate pe plan intern și cele urbane, raționale adoptate în relațiile cu exteriorul, parcă uitându-se că un comportament de tipul acesta, perfect identificabil, suscită
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românesc să se lanseze operațiuni militare asupra Irakului), să obțină un statut privilegiat concretizat nu doar prin invitarea de a adera la NATO, ci și prin unele avantaje economice (acordarea statutului de „economie de piață funcțională”). Nu aderăm la o teorie ciclică asupra istoriei, însă nu putem să nu remarcăm că, întrucât paradigma de acțiune a Statelor Unite nu s-a modificat radical, promovând același realism politic ofensiv de la care păreau să se abată la un moment dat (în sensul acesta, John
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
interbelică, Universitatea București, Institutul de Cercetări Politice, Editura Meridiane, București, 2002, 156 p. Momentul decembrie 1989 a însemnat un punct de cotitură în politica românească atât din punctul de vedere al practicii politice, cât și din punctul de vedere al teoriei politice. A însemnat practic o rupere totală de trecut și orientarea spre un prezent dominat de concepte noi ca libertate, reprezentativitate, sistem de partide etc. Pentru o bună parte dintre practicienii sau teoreticienii politici români, momentul de referință al acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Marcel Ivan și Matei Dogan în anii ’30-1940. Ei au pus, de altfel, bazele cercetării empirice în știința politică la momentul când aceasta era monopolizată de puternica școală de sociologie românească a epocii, în frunte cu Dimitrie Gusti, și de teoria juridică, mai ales în problemele de constituționalitate. Astăzi cercetarea empirică se află într-o situație dificilă în România, nu atât din lipsa datelor - pentru că numărul de sondaje de opinie realizate este foarte mare, iar existența unui Institut Național de Statistică
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai larg fiind ocupat de analiza legislației care reglementa procesul electoral. Această perioadă este analizată, de altfel, în două părți: 1919-1926 și 1926-1937, subperioade în care procesul electoral a făcut obiectul unei legislații diferite. Introducerea are rolul de a preciza teoriile autorului și de a fixa un cadru istoric și legislativ premergător fenomenelor analizate. Un procent important din lucrare este rezervat unor anexe care conțin datele statistice analizate. Aceasta este o inițiativă lăudabilă, pentru că metodele de analiză sunt destul de complexe, implicând
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a științei politice. Trebuie spus dintru început că această „istorie analitică a Convenției Democratice”, deși refuză „amprenta partizanatului politic sau a comentariului bazat în special pe opinii și judecăți de valoare” și ține să aibă ca fundament „judecăți empirice, factuale, teoria politică și comparativismul politic” („Prefață”, p. 11), stă în mod clar sub semnul subiectivității autorilor, ceea ce nu e neapărat un factor malign. în articolul „O istorie cu miză a Convenției Democratice” din Observator cultural (nr. 171), Gabriel Andreescu observă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
paralel a celor două va duce, desigur, la o viziune mai completă și o înțelegere mai bună a intențiilor autorilor. Convenția Democratică este privită în contextul sistemului politic, pentru descrierea căruia autorii folosesc instrumente științifice consacrate, străduindu-se să adecveze teoria la realitățile locale. Mai ales pentru că subiectul nu a beneficiat anterior de o tratare pe măsură, ar fi fost de dorit, poate, ca demersul teoretic să fie extins și inclus într-o lucrare separată, în care să se poată bucura
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
primul rând, spațiului inadecvat: „suplimentul teoretic” de la paginile 91-109 este prea scurt pentru dificultatea problemelor pe care le investighează. în primul rând, se discută, așa cum e și firesc, originea partidelor politice și a sistemului de partide. Autorii trec în revistă teoriile consacrate - cea instituțională, a lui Duverger, teoria situației istorice, precum și teoria modernizării și dezvoltării, elaborată de LaPalombara și Weiner - și constată, pe bună dreptate, că nici una dintre ele nu este pe deplin adecvată cazului românesc. Abordarea spre care înclină, aparținând
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
paginile 91-109 este prea scurt pentru dificultatea problemelor pe care le investighează. în primul rând, se discută, așa cum e și firesc, originea partidelor politice și a sistemului de partide. Autorii trec în revistă teoriile consacrate - cea instituțională, a lui Duverger, teoria situației istorice, precum și teoria modernizării și dezvoltării, elaborată de LaPalombara și Weiner - și constată, pe bună dreptate, că nici una dintre ele nu este pe deplin adecvată cazului românesc. Abordarea spre care înclină, aparținând tot lui LaPalombara și Weiner, privește partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
scurt pentru dificultatea problemelor pe care le investighează. în primul rând, se discută, așa cum e și firesc, originea partidelor politice și a sistemului de partide. Autorii trec în revistă teoriile consacrate - cea instituțională, a lui Duverger, teoria situației istorice, precum și teoria modernizării și dezvoltării, elaborată de LaPalombara și Weiner - și constată, pe bună dreptate, că nici una dintre ele nu este pe deplin adecvată cazului românesc. Abordarea spre care înclină, aparținând tot lui LaPalombara și Weiner, privește partidele ca variabile independente, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
constată, pe bună dreptate, că nici una dintre ele nu este pe deplin adecvată cazului românesc. Abordarea spre care înclină, aparținând tot lui LaPalombara și Weiner, privește partidele ca variabile independente, cu efecte asupra dezvoltării politice înseși. Alături de partide, într-o teorie mai largă a tranziției, celelalte variabile independente care determină cursul democratizării ar fi, conform lui Huntington, „pluralismul social sau grupurile intermediare puternice din societate, dezvoltarea contestării politice înainte de extinderea participării politice, structura autorității democratice în interiorul unor grupuri sociale apropiate de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și sociale” (p. 99). Pe de altă parte, Linz și Stepan, care iau ca variabile dependente tranziția democratică împlinită și democrația consolidată, acordă o importanță mare factorului istoric. Aici, Dan Pavel și Iulia Huiu resping cu și mai multă putere teoria situației istorice. Potrivit lor, „discontinuitatea instituțională absolută” produsă în decembrie 1989 îndreptățește această poziție. Desigur, identificarea unui „moment zero” simplifică mult lucrurile, dar, tocmai în spiritul analizei politice comparative la care autorii fac apel, nu se poate neglija faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Est. E adevărat, o dificultate cu care s-au confruntat toți cercetătorii a fost încadrarea României într-un model anume, tocmai din cauza modului în care s-a produs schimbarea de regim. Dar ar fi fost utilă măcar menționarea unora dintre teoriile care încearcă să includă și cazul autohton (care joacă exact rolul de test pentru validitatea argumentațiilor respective). De pildă, clasificarea elaborată de Herbert Kitschelt et al. (Post-Communist Party Systems: Competition, Representation and Inter-Party Cooperation, Cambridge University Press, 1999) împarte statele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
național-comunist autohton. Autorii alocă un spațiu important discuției despre legitimitate, trecând în revistă tipurile indicate de Weber în relație cu autoritatea - tradițională, charismatică și legal-rațională, bazată pe dreptul divin sau natural. Aici trebuie să intervenim cu o obiecție metodologică: despre teoria dreptului divin și a celui natural s-au scris tratate monumentale, de aceea e cumva straniu ca recomandarea bibliografică la acest subiect să constea în două lucrări aparținând lui Dan Pavel, dintre care una în manuscris. în altă ordine de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pentru PDSR se explică, între altele, dincolo de încrederea în Ion Iliescu, prin neîncrederea în instituțiile democratice și nostalgia după comunism. Pentru perioada imediat postrevoluționară, aceeași autoare oferă date în Românii după ’89. Și în acest context, e de remarcat că teoria situației istorice cu privire la sistemul politic românesc nu poate fi respinsă a priori. Ar rămâne neexplicate nenumărate elemente dacă am considera că discontinuitatea instituțională a fost „absolută”. Filiația cu sistemul anterior nu poate fi contestată. De altfel, chestiunea menținerii, sub o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cum ar fi afirmația că „toate partidele aparțin societății civile, inclusiv PNȚCD, PNL, FSN, PUNR sau PRM, nu numai cele născute din anumite asociații ale societății civile, care să includă eventual cuvântul civic în numele lor oficial” (nota 81, p. 104). Teoriile asupra societății civile și raportului dintre aceasta și puterea politică sunt numeroase, generând uneori confuzii. în teoria sistemică a lui David Easton, atât de euristică, se face delimitarea dintre societatea civilă și societatea politică, partidele aparținând, evident, celei de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nu numai cele născute din anumite asociații ale societății civile, care să includă eventual cuvântul civic în numele lor oficial” (nota 81, p. 104). Teoriile asupra societății civile și raportului dintre aceasta și puterea politică sunt numeroase, generând uneori confuzii. în teoria sistemică a lui David Easton, atât de euristică, se face delimitarea dintre societatea civilă și societatea politică, partidele aparținând, evident, celei de-a doua. Nici n-ar putea fi altfel, de vreme ce din nici o definiție a partidelor nu lipsește, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
putea fi altfel, de vreme ce din nici o definiție a partidelor nu lipsește, într-o formă sau alta, urmărirea accederii la putere. Iar, dacă sensul afirmației este că, de fapt, toate partidele își au baza în societatea civilă, ne întoarcem la diversele teorii despre originea partidelor, pe care Dan Pavel și Iulia Huiu le-au analizat deja. Oricum, partidele nu pot fi privite unilateral, ci ca elemente intermediare între societatea civilă și stat. O altă chestiune abordată teoretic pe parcursul lucrării este aceea a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
succesul Convenției este, pe bună dreptate, estimat ca fiind crucial, pare necesară o clarificare a statutului acestei formațiuni. Coalițiile politice tipice sunt constituite din partide. în momentul în care un grup de presiune precum Alianța Civică joacă un rol determinant, teoria trebuie rafinată întru câtva. în acest sens, LaPalombara introduce, în lucrarea sa Interest Groups in Italian Politics (Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1964), distincția dintre parentelă (parentela) și clientelă (clientela). în primul caz, în care ne situăm și noi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
științifice și ai trecerii de la feudalism la capitalism, pe seama `ntăririi forței militare a statului absolutist `n Europa Occidentală, `ncep`nd cu secolul al XVI-lea (vezi Perry Anderson, Lineages of the Absolutist State, Verso, London - New York, 1979, pp. 29-32). `n teoria lui Foucault privind relația dintre cunoaștere și putere, aceasta din urmă este figurată ca puterea justițiară și ea se manifestă `n patru ipostaze diferite: „supliciul” (puterea omnipotentă), „pedeapsa” (puterea omniscientă), „disciplina” (puterea ordonatoare) și „`nchisoarea” (puterea educatoare). Vezi Michel Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
of Nationalism, vol. 1, Academy Press, San Diego - San Francisco - New York - Boston - London - Sydney - Tokyo, 2001. `n special prima parte din lucrarea deja citată a Katherinei Verdery este relevantă pentru configurarea cadrului formării valorilor `n România socialistă (pp. 19-115). Pentru teoria publicurilor competente, vezi pp. 122-127 și pp. 185-190: „un public competent este unul care recunoaște și confirmă criteriile pe baza cărora o elită emite pretenții la un status superior. Recunoașterea lor depinde de acceptarea valorilor care sub`ntind la o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]