54,815 matches
-
principale au fost interpretate de actorii Ion Dichiseanu, Jean Constantin și Maria Clara Sebök. A avut premiera la 21 iulie 1980. În timpul celui de-al doilea război mondial, în 1944, un geolog român descoperă uraniu. Serviciile de spionaj engleze și germane încearcă să-l prindă, dar acesta dispare. Tatăl său este un faimos actor de circ și este folosit de spioni drept momeală pentru a-l prinde pe geolog. Acesta însă este salvat de membrii rezistenței locale. Titlul de lucru al
Al treilea salt mortal () [Corola-website/Science/337563_a_338892]
-
Obuzierul „Krupp” de 120 mm, model 1901 a fost un obuzier cu „tragere accelerată”, de fabricație germană. Obuzierul s-a aflat în înzestrarea regimentelor de artilerie de câmp din Armata României, la începutul campaniei din anul 1916 din timpul Primului Război Mondial, fiind în evidență un număr de 31 de bucăți. Obuzierul era destinat în principal pentru distrugerea fortificațiilor
Obuzier „Krupp” de 120 mm, model 1901 () [Corola-website/Science/337589_a_338918]
-
împreună cu un unchi și o mătușă. La revenirea la Nisa familia, care locuia într-un apartament, a suferit segregația progresivă a legilor antievreiești. Copiii participau activ la activitățile de cercetaș. Pericolul a devenit evident începând din septembrie 1943, când ocupantul german, sub conducerea lui Alois Brunner, a preluat controlul Coastei de Azur, înlocuindu-i pe italieni. În martie 1944, Simone Jacob și-a luat bacalaureatul. În cursul unui control efectuat pe stradă de către doi SS, Simone Jacob, atunci în vârstă de
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
16 ani și care s-a declarat ca fiind "Simone Jacquier", a fost arestată la 30 martie 1944, la Nisa, unde își avea reședința la profesorul său de literatură clasică. A fost dusă la hotelul Excelsior, unde era cartierul general german și care servea, în acea vreme, de loc de adunare al evreilor arestați înaintea deportării lor în Germania. În orele următoare, restul familiei, adăpostită în pofida riscurilor de mai multe cupluri de prieteni din Nisa, a fost arestată de Gestapo. Sora
Simone Veil () [Corola-website/Science/337569_a_338898]
-
(2 martie 1805 - 19 august 1863) a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1834 până în 1863 el a fost ultimul duce al ducatului de Anhalt-Bernburg. Alexander Carl s-a născut la Ballenstedt la 2 martie 1805. A fost al doilea fiu (însă singurul care a supraviețuit vârstei copilăriei
Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/337587_a_338916]
-
centrul administrativ al nou-înființatului raion Tosno. Pe 20 august 1935, Tosno a primit statutul de așezare de tip urban. În perioada 28 august 1941 - 26 ianuarie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Tosno a fost ocupat de trupele germane și distrus în mare parte, dar a fost reconstruit după război. Pe 1 februarie 1963, Tosno a primit statutul de oraș. Din punct de vedere al organizării admninistrative, Tosno servește ca centru administrativ al raionului Tosno. Ca diviziune administrativă, el
Tosno () [Corola-website/Science/337606_a_338935]
-
era încă reconstruit așa că nu a putut instala clopotele. Oortkras a rămas la Sankt-Petersburg, dar a murit în sărăcie în 1764, înainte ca reconstrucția turnului să se fi terminat. Acest nou carilon a fost instalat în anul 1776 de către ceasornicarul german Johann Erdmann Rudiger. Rudiger a fost angajat, de asemenea, pentru a le pune în funcțiune. Clopotele turnate de Derck nu aveau un sunet suficient de melodios, iar astfel unele clopote au fost turnate din nou de către fabricanți ruși în secolul
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337603_a_338932]
-
a adapta și a armoniza la context, clauzele de armistițiu conform celor parafate de generalul Armando Diaz pe Frontul din Italia. De asemenea, era nevoie de clarificări suplimentare legate de teritoriul pe care ar fi urmat să se retragă trupele germane comandate de August von Mackensen. Deoarece prevederile Armistițiul de la Villa Giusti din data de 3 noiembrie 1918 nu urmau să fie aplicate pe Frontul din Balcani, Convenția poate fi considerată o anexă a respectivului document. Documentul a reprezentat concepția Comandantului
Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918 () [Corola-website/Science/337640_a_338969]
-
10, la Palatul Elisabeta, „pentru a discuta o chestiune de familie” (pe atunci, Palatul Elisabeta din Parcul Herăstrău, locuința mătușii Regelui, era folosit ca singura reședință regală disponibilă în București, Palatul Regal din Calea Victoriei fiind încă grav avariat de bombardamentele germane din 24 august 1944, iar Casa Nouă fiind complet distrusă de aceleași bombardamente). Estimând că va fi vorba despre proiectul căsătoriei sale, Regele a acceptat cererea, deși felul imperativ cum fusese formulată reprezenta o încălcare flagrantă a protocolului (un ministru
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
pe care acesta a făcut-o în defileul Jiului, pentru a inspecta posturile înaintate ale reg. 26 infanterie. Din nefericire, la Schitul Locuri Rele, în apropierea Mânăstirii Lainici, viteazul general Dragalina a fost foarte grav rănit. Pătrunderea rapidă a trupelor germane până la marginea orașului Târgu Jiu a creat o situație foarte grea și periculoasă, în care comandantul Grupului „Jiu”, col. I. Anastasiu, împreună cu comandantul Diviziei a 11, col. D. Cocorăscu și cu lt.-col Mărculescu trebuiau să hotărască felul cum vor
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
-colonelului Coandă, a preluat comanda primelor eșaloane de trăgători în atacul spre Sâmbotinul. Manevra „Detașamentului Coandă”, susținută de eroismul soldațiilor și de vitejia unor ofițeri precum slt. N. Pătrășcoiu, originar din satul învecinat Arsuri, a avut drept rezultat retragerea trupelor germane, cu mari pierderi, înapoi pe creasta munților. După retragerea în Moldova, Divizia a 11-a a intrat în refacere, fiind adusă la Mărășești în 6/19 aug. 1917. Maiorul P. Boerescu s-a mai remarcat cu ocazia incursiunii organizate în
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
s-a mai remarcat cu ocazia incursiunii organizate în noaptea de 18-19 nov./1-2 dec. 1917, când, în fruntea unui detașament special antrenat, a străpuns liniile dușmane în zona Buduiul Calciu - Dealul Secului, pentru a captura documente aflate asupra ofițerilor germani, din care să rezulte situația reală a dispunerii trupelor și adevăratele intenții ale inamicului. La 1/13 ianuarie 1918, Divizia a 11-a (comandată de gen. Ernest Broșteanu) a intrat în [[Chișinău], la solicitarea „[[Sfatului Țării]]” al [[Republica Democrată Moldovenească
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
la Veneția, unde a vizitat Palatul Dogilor (iunie/iulie 1921), apoi la Milano și, pe 18 august 1921, înapoi în Germania. La 19 septembrie 1921 a ajuns în Cape Town pe un vapor al . Laubser a primit o viză de la Consulatul German din Cape Town, la 16 noiembrie 1922 și s-a mutat pe 40, la Berlin până la 1 ianuarie 1923. Adresa ei se pare că s-a schimbat la Kurfürstendamm 43, Berlin, în 23 ianuarie 1923. Ea a căutat-o pe Irma
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
Ea a întâlnit acolo membri ai corpului diplomatic, a pictat portrete și a participat la concerte de muzică. S-a împrietenit cu pianiștii Wilhelm Busch și Otto Glore. La Berlin, între 1922 și 1924, care a luat contact cu expresionismul german și a fost încurajată de Karl Schmidt-Rottluff. I-au fost disponibile lucrări ale lui Emil Nolde, Max Pechstein, Franz Marc și Erich Waske ei și i-au clarificat ambitiile. Ea i-a remarcat pe Franz Marc de la Der Blaue Reiter
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
și Pechstein de la Die Brücke ca semnificativi pentru personalitatea ei, deși ea a susținut că nu a fost "influențată" de ei. Cât de mult au influențat-o este evident în faptul că ea a ajuns cel mai aproape de stilul expresionist german în acești ani, în care a produs o serie de zece litografii, numite "Visionen". La 14 august 1924, a aranjat cu Allison Bros., Londra să-și trimită picturile în Africa de Sud. În noiembrie 1924, Laubser a revenit în Africa de Sud și s-
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
până la moartea ei în 1973. compilat de către Dalene Marais conține 1784 de lucrări individuale. Stilul ei predominant de lucru este, în general, acceptat de mulți autori ca expresionist, dar acționează și elemente identificabile de fovism, precum și care dezminte prototipurile expresioniste germane la care fusese expusă Maggie. După moartea părinților, s-a stabilit în Cape Town în 1937, având un studio în Drie Ankerbaai. În 1942, s-a mutat la Strand. Ea și-a construit o casă acolo, numită "Altyd Lig" („Veșnic Luminoasa
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
sau BT a fost un ziar de limba germană publicat în Berlin din 1872 până în 1939. Împreună cu "Frankfurter Zeitung", el a devenit unul dintre cele mai importante ziare liberale germane ale timpului său. "" a fost publicat pentru prima oară de către Rudolf Mosse ca ziar publicitar pe 1 ianuarie 1872
Berliner Tageblatt () [Corola-website/Science/337653_a_338982]
-
prima oară de către Rudolf Mosse ca ziar publicitar pe 1 ianuarie 1872, dar s-a transformat apoi într-un ziar liberal. La 5 ianuarie 1919 redacția ziarului a fost ocupată pentru scurt timp de soldații unităților Freikorps în perioada Revoluției Germane. Prin 1920, "BT" ajunsese un cotidian cu un tiraj de aproximativ 245.000 de exemplare. Înainte de ascensiunea naziștilor la putere, la 30 ianuarie 1933, ziarul a fost deosebit de critic și ostil față de programul lor politic. Pe 3 martie 1933, după
Berliner Tageblatt () [Corola-website/Science/337653_a_338982]
-
controlul ziarului (Gleichschaltung). Cu toate acestea, în septembrie 1933, ministrul propagandei Joseph Goebbels i-a acordat permisiunea specială de a nu fi obligat să tipărească propagandă nazistă cu scopul de a contribui pe plan internațional la crearea imaginii unei prese germane libere. Datorită primirii acestei asigurări, respectatul corespondent străin Paul Scheffer a devenit editor la 1 aprilie 1934. El a fost primul jurnalist străin căruia i s-a refuzat eliberarea unui permis de reintrare în Uniunea Sovietică în 1929 din cauza opiniei
Berliner Tageblatt () [Corola-website/Science/337653_a_338982]
-
închis în cele din urmă de către autoritățile naziste pe 31 ianuarie 1939. În perioada de 27 de ani (1906-1933) cât Theodor Wolff a fost redactor-șef, "BT" a devenit cel mai influent ziar din Berlin. Wolff a atras elita jurnalismului german către "Berliner Tageblatt". Ernst Feder și Rudolf Olden conduceau departamentul de politică internă, în timp ce Josef Schwab, Max Jordan și Maximilian Müller-Jabusch pe cel de politică externă. Arthur Norden și Felix Pinner erau responsabili cu articolele economice. Fred Hildenbrandt a condus
Berliner Tageblatt () [Corola-website/Science/337653_a_338982]
-
() a fost o revistă satirică săptămânală în limba germană fondată de Albert Langen în aprilie 1896 și publicată până în 1967, cu o pauză în perioada 1944-1954. Ea a devenit bilunară în 1964. Numele ei provenea de la protagonistul romanului "Der Abenteuerliche Teutsch" (1668) al lui Grimmelshausen. Sediul revistei a fost
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
îndrăzneț și agresiv cu un stil grafic luminos și surprinzător de modern, "Simplicissimus" a publicat operele unor scriitori ca Thomas Mann și Rainer Maria Rilke. Țintele principale ale caricaturilor sale erau militarii prusaci rigizi și deosebirile sociale și de clasă germane așa cum erau văzute din atmosfera liberală și mai relaxată a orașului München. Printre colaboratorii revistei s-au aflat Hermann Hesse, Gustav Meyrink, Fanny zu Reventlow, Jakob Wassermann, Frank Wedekind, Heinrich Kley, Alfred Kubin, Otto Nückel, Robert Walser, Heinrich Zille, Hugo
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
Erich Kästner. În 1898 plângerea kaiserului Wilhelm de a fi ridiculizat pe copertă a dus la interzicerea apariției revistei. Editorul Langen a petrecut cinci ani în exil în Elveția și a fost amendat cu 30.000 de mărci de aur germane. O pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare i-a fost dată caricaturistului Heine și o alta de șapte luni scriitorului Frank Wedekind. În anul 1906 editorul Ludwig Thoma a fost închis iarăși pentru șase luni din cauză că a atacat
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
care foloseau în mod frecvent bătaia. Cronicile locale ale perioadei menționează că soldații romani mâncau resturi alimentare ce se geaseau în gunoiale menajere ale comunei. În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1917 prizonierii români au fost pedepsiți de militarii germani ce făceau parte din pază lagărului care i-au scos afară din bărăci într-un frig de -20 de grade Celsius pentru că "românii au îndrăznit să intre în război împotriva Germaniei." În câteva zile aproape tot efectivul de militari români
Cimitirul militar român de la Soultzmatt () [Corola-website/Science/337660_a_338989]
-
Elveția. Dellfus a făcut parte din "Comisia pentru soarta prizonierilor de război," cu reședința la Geneva și va fi fost cu mare probabilitate unul dintre membrii delegației din partea Crucii Roșii care s-a interesat de soarta prizonierilor români din lagărele germane, lucru pentru care a fost considerat prieten și binefăcător al soldaților prizonieri români. La 24 septembrie 1919, ziarul francez "Alsacia" făcea următoarea mențiune, cu privire la donația orașului Soultzmatt, făcută guvernului român: "„Prin deliberare, la data de 30 August 1919, consiliul municipal
Cimitirul militar român de la Soultzmatt () [Corola-website/Science/337660_a_338989]