KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

Un fir albastru și tremurător, înfipt în plăcerea noastră. Atunci ar fi avut într-adevăr un sens... Dar acum... Acum să ne trecem mâinile pe hainele șifonate, pe părul lipit de cap, și să ne întoarcem cu dezordinea aceea încă înăuntru, cu trupurile zguduite, la lumea din fundul străzii care lucește de la luminile reflectate pe asfalt, de la mașinile în mișcare, de la picioarele grăbite sub umbrele. Suntem încă noi, niște nenorociți, niște amanți mizerabili în mijlocul străzii. Un balon roșu zace pe asfaltul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fi avut același travaliu ca să vină pe lume. Dar a rămas în întunericul unui monitor stins. Elsa s-a întins din nou. Pe monitor punctele roșii ale contracțiilor sunt în creștere. Desface picioarele, Bianca o consultă. Îi vâră o mână înăuntru, adânc. Elsa ridică puțin capul, strigă. Colul uterin este deschis, dilatarea este de zece centimetri. Suntem aproape, zice Bianca, în timp ce își scoate mănușa de gumă și o aruncă în coșul metalic. Elsa s-a agățat cu toată forța de brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să mă sustrag, pentru Elsa este important ca eu să fiu acolo. Există o forță teribilă în jur, înregistrez profund această vibrație misterioasă, un ultrasunet care captează ființa mea adultă în cristalul în care începe viața. Și așa mă trezesc înăuntru, în sala unde începe nașterea. Bianca își mișcă mâinile între coapsele Elsei, are o expresie serioasă, încordată, și dintr-o dată brațele ei devin curajoase, ca de moașă de țară. Trebuie acționat în grabă. Trebuie ca Elsa să împingă și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și părul ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută. Erai îmbrăcată cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Fumezi? Bărbații s-au purtat frumos cu tine? Pe care parte dormi? Fiica mea a murit? Mă apropii ca un urs, ca un bizon cu blana murdară. Ușa este crăpată, o împing, se deschide cu greu, pentru că o împiedică ceva. Înăuntru e întuneric, jaluzelele sunt trase, întunericul zilei în care oricum se întrezărește lumina. Ușa este blocată de două sacoșe mari și de câteva cutii, în jur este o dezordine ciudată, lipsesc multe obiecte de pe rafturi, se simte miros de praf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și aveam ochii încărcați de un plâns furios, de un refuz atât de mare, încât cei doi, poate mamă și fiu, se lipiseră de zid în timp ce încercau să-mi explice drumul. Am alergat spre mașină, am așezat-o pe Italia înăuntru. Femeia mă urmase în papuci și cămașă de noapte, speriată și fără motiv, doar pentru că nu știa ce să facă, doar pentru a-mi însoți furia. Am văzut-o în oglinda retrovizoare acoperită de praful pe care i-l aruncasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
era cauzată de o intervenție traumatică. Și totuși nu-mi venea să cred, de un avort septic se moare după puțină vreme. Poate că mai făcuse un chiuretaj după aceea, de doi bani și el. Trăise așa cu infecția aceea înăuntru. Am întors privirile, am făcut un pas înapoi. Da, acum exista, în plus, și gândul acela... Am privit în jur, tânărul cu fața trapezoidală mă fixa înspăimântat, iar asistenta, pătată de sânge pe frunte, avea o expresie îngrozită. Am privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
aveam dureri, nu aveam liniște. Dar Angela a fost mai puternică decât mine, mai puternică decât tine. Vreau să-ți spun ce înseamnă miros de nou-născut într-o casă, e ceva bun care se lipește de pereți, care se lipește înăuntru. Mă apropiam de leagănul ei și rămâneam acolo, lângă căpșorul acela transpirat. Se trezea și râdea imediat și își sugea un picioruș. Mă privea fix cu privirea adâncă a nou-născuților. Mă privea ca tine. Era ca o sobă, era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tuburile din nas, din vene, cateterul. — Pot s-o ating? — Sigur că poți. Te atinge mai întâi o lacrimă a ei. Îți cade pe piept, o culege cu un deget. — Nu îi e frig așa dezbrăcată? — Temperatura este constantă aici înăuntru. — Atunci simte? — Sigur. — Nu este în comă? — Nu, sedată. E în comă farmacologică. Dă din cap cu gura deschisă: — Ah... da. O strâng din nou în brațe. E mică, cocoșată. Soarta a trecut peste ea ca un buldozer. — Am sperat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

Unamuno, poate și al multora dintre noi, „evanghelia“ după Ángela Carballina, despre un preot care se încăpățânează să se comporte ca și cum revelația l-ar fi renăscut spre viața de dincolo cu blândețea apelor sale oglinditoare răsfrânte fără s-o știm înăuntru nostru. Toate narațiile lui Unamuno, romane, rimane sau nuvele, fac parte din necuprinsa oglindă nemișcată în ubicvitatea ei, oglindă multiformă, regăsibilă în ochii semenului, în ochii devotați ai lui Rosario sau în cei perfizi ai lui Mauricio în care Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mână. Se pregătea să scoată canarul la soare. Dar când s-o atârne, cuiul se dizlocă și colivia se prăbuși. Doamna scoase un strigăt de disperare: „Vai, Pichín al meu!“ Augusto se repezi să recupereze colivia. Bietul canar zburătăcea înspăimântat înăuntru. Augusto urcă în imobil, cu canarul agitându-se în colivie și cu inima în dinți. Doamna îl aștepta. Oh, vă mulțumesc, vă mulțumesc, domnule! — N-aveți pentru ce, doamnă. — Pichín, dragule, Pichinito! Hai, liniștește-te! Nu vreți să poftiți înăuntru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
înăuntru. Augusto urcă în imobil, cu canarul agitându-se în colivie și cu inima în dinți. Doamna îl aștepta. Oh, vă mulțumesc, vă mulțumesc, domnule! — N-aveți pentru ce, doamnă. — Pichín, dragule, Pichinito! Hai, liniștește-te! Nu vreți să poftiți înăuntru, domnule? — Cu multă plăcere, doamnă. Și Augusto intră. Doamna îl conduse în salon și, după ce-i spuse: „Așteptați puțin, mă duc să-l pun la loc pe Pichín al meu“, îl lăsă singur. În acel moment intră în salon un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceața existenței. Grație dragostei îmi simt sufletul tangibil, îl ating. Începe să mă doară sufletul în miezul lui, grație iubirii, Orfeule. Și sufletul însuși ce alta e oare decât durere întrupată? Zilele vin și zilele trec, iar dragostea rămâne. Acolo, înăuntru, foarte adânc, în rărunchii lucrurilor, curentul lumii acesteia și curentul opus al lumii celeilalte se ating și se freacă, și din această atingere și frecare vine cea mai tristă și mai dulce dintre dureri: aceea de a trăi. Iată, Orfeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să muncesc eu; dar decide-te repede. Altminteri... — Altminteri ce? — Nimic! Trebuie să terminăm cu asta! Și fără a-l lăsa să-i mai răspundă, ieși din odăița locuinței de portar. Întâlnindu-se cu portăreasa, îi spuse: — Nepotul dumitale e înăuntru, doamnă Marta, spune-i să se hotărască odată. Și Eugenia ieși cu capul sus pe stradă, chiar în clipa când o flașnetă ataca o polcă îndrăcită. „Groaznic, groaznic, groaznic“, își zise fata și nu o porni, ci o luă de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fost nimic; mulțumesc, Eugenia, mulțumesc - și se ștergea de apă pe barbă. — Bine, luați loc acum - și, după ce se așezară amândoi, ea continuă -. Vă așteptam de pe-o zi pe alta și i-am dat ordin servitoarei să vă poftească înăuntru și să mă anunțe, chiar dacă n-ar fi fost acasă rudele mele, cum se întâmplă uneori după-amiaza. Oricum voiam să vorbim între patru ochi — Oh, Eugenia, Eugenia! — Bun, să discutăm mai la rece. Nu mi-am putut niciodată închipui că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mă întâlnești la întoarcerea dintr-o vizită la cățelușa ta? Oricum ar fi, tu ești credincios, da, și nimeni nu te va alunga din casa mea, nimeni nu ne va despărți.“ Intră în casă și nici nu se pomeni bine-năuntru, că-n suflet i se dezlănțui furtuna ascunsă sub calmul aparent. Îl invadă un sentiment în care se confundau tristețea, o tristețe amară, gelozia, furia, spaima, ura, iubirea, mila, disprețul și, mai presus de toate, rușinea, o enormă rușine, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceasornic. Povestea cu deschiderea capacelor de ceasornic este pentru literații care nu sunt ceea ce se cheamă romancieri. Capac de ceasornic! Copiii spintecă o păpușă, mai cu seamă când e alcătuită din mecanisme, ca să-i vadă intestinele, ca să vadă ce are înăuntru. Și, într-adevăr, ca să-ți dai seama cum funcționează o păpușă, o marionetă, un homunculus mecanic, e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce are înăuntru, îi este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac. Nici dacă este ipocrit. Căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

ușa dintre sala de așteptare și biroul său. Îmi făcu semn din capul său mic, acoperit cu păr negru lucios și neted, să o iau înainte. Am intrat. Jaluzelele erau coborâte pentru a împiedica soarele arzător al după-amiezii să pătrundă înăuntru. Colțurile încăperii erau cufundate în umbră. Sub fereastră, un aparat de aer condiționat bolborosea amenințări greu de înțeles. Lângă un perete era înghesuit un fotoliu negru de piele. L-am ocolit și m-am așezat pe scaunul de lângă birou. Doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
suntem tineri, șoptesc eu, pe când urcăm scările dinspre dormitorul meu spre mansardă. Dar ei sunt mai tineri decât noi sau cel puțin mai inocenți. Afară cad bombe, criminalii mărșăluiesc pe străzi, vagoanele de marfă își duc încărcătura spre est, iar înăuntru, părinții care nu se înțeleg niciodată sunt de acord că Anne și cu mine nu ar trebui să ne petrecem serile împreună, pe întuneric, și Otto, care încă mai crede în decența de altădată - am fost ofițer în armata germană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
naște bebelușul, voi mai adăuga un nume. L-am strecurat la loc în seif și am ridicat plicul de manila. Era mai greu decât documentul mic și albastru. Am desfăcut legătura din jurul clamei și am ridicat clapa. Banii stăteau cuminți înăuntru, aranjați în teancuri, fiecare teanc legat cu câte două elastice. I-am scos, i-am aranjat frumos pe raft, apoi am pus jos plicul ca să am ambele mâini libere să îi pot număra. Doctorul se înșelase. Nu poți șterge trecutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
început să plângă. Casa era cufundată în întuneric. Nu mi-am dat niciodată seama cât de sinistru arăta noaptea. Îmi era dor de sclipirile galbene ale ferestrelor care străpungeau întunericul. Îmi era dor să știu că soția și copiii erau înăuntru. Când am intrat pe alee, farurile luminară tufișurile. Ceva, pisica vreunui vecin sau un raton, țâșni în raza de lumină și apoi se făcu nevăzut în întuneric. Am parcat mașina lângă dubița lui Madeleine, am coborât și am intrat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
van Daan, este și mai rău. —Cum mai rău? Ar fi trebuit să îmi mușc limba. Era un hoț. Am strecurat lingura printre buzele fiicei mele. Ea a deschis gura pentru a protesta și atât am așteptat. Am împins lingura înăuntru. Este scena cea mai înfiorătoare. Într-o noapte, doamna Frank aude un zgomot și se trezește. Era domnul van Daan, tatăl băiatului pe care îl iubește Anne, fura pâine din dulap. Și în tot acest timp ei credeau că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
durat cel puțin o jumătate de oră. Betsy ar fi încercat să mă tragă spre rafturile cu jucării de plastic, iar Abigail s-ar fi oprit râvnind la bijuteriile ieftine. Ar fi fost mai ușor să dau eu o fugă înăuntru, să iau filmul și să mă întorc într-un minut. Doar nu erau bebeluși. Era ziua în amiaza mare. Am găsit un loc de parcare, la două rânduri de intrare, le-am spus că mă întorc imediat, am ieșit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
mă întorc într-un minut. Doar nu erau bebeluși. Era ziua în amiaza mare. Am găsit un loc de parcare, la două rânduri de intrare, le-am spus că mă întorc imediat, am ieșit din mașină și am traversat parcarea. Înăuntru, m-am dus direct la raft. Nu erau alți clienți la casă. Eram în drum spre ușă, când mi-am dat seama. M-am oprit doar ca să țin ușa unei femei cu doi copii. Cum aș fi putut să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]