KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

pe nimeni în mod special, se întoarse brusc spre ei și parcă abia acum îl zări pe Evgheni Pavlovici. — Ia te uită! Chiar el e! exclamă ea, oprindu-se deodată. Ba nu-l găsesc curierii, oricâți i-ai trimite, ba șade - ca un făcut - unde nici nu te aștepți. Credeam că ești acolo... la unchiul tău! Evgheni Pavlovici se înroși la față, o privi cu furie pe Nastasia Filippovna, dar îi întoarse repede spatele. — Ce?! Chiar nu știi? Nu știe, închipuiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
apoi pe terasă și se duseră spre camera Lizavetei Prokofievna, ai fi putut crede că au aflat o veste ieșită din comun. Încetul cu încetul, toți se adunară sus la Lizaveta Prokofievna și, în sfârșit, pe terasă rămase numai prințul. Ședea într-un colț, așteptând parcă ceva, neștiind de altminteri nici el ce așteaptă; văzând zăpăceala din casă, nici nu-i trecuse prin minte să plece; părea că a uitat cu totul de lume și era gata să stea și doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
anumită măsură, simțea că ar trebui să afle ceva, să întrebe ceva - în orice caz, ceva mai serios decât felul cum se încarcă un pistol. Dar totul îi zburase din minte, nu mai era conștient decât de faptul că ea șade acum în fața lui, că o privește și îi era aproape indiferentă tema discuției din momentul acela. În sfârșit, de sus coborî pe terasă Ivan Feodorovici: pleca undeva și arăta posomorât, îngrijorat și hotărât. — A, Lev Nikolaevici, tu... Unde te duci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doar în a lui Keller și că, prin urmare, istoria cu modul de încărcare a pistolului putea să nu fie întâmplătoare... „Ia te uită! se opri el deodată, străfulgerat de altă idee. Mai înainte a coborât pe terasă când eu ședeam în colț și s-a mirat grozav găsindu-mă acolo, și a râs așa... a adus vorba de ceai; păi în timpul acesta avea hârtia în mână, deci știa precis că stau pe terasă, atunci de ce s-a mirat atât? Ha-ha-ha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa ceva despre tine, n-aș fi venit aici; ba încă în parc, la miezul nopții. Nu te înțeleg deloc, Parfion Semionâci. — Ea mi-a explicat nu demult totul în privința ta, iar mai adineaori am văzut și cu ochii mei cum ședeai lângă ea la muzică. S-a jurat față de mine, ieri și astăzi s-a jurat, că tu ești îndrăgostit până peste urechi de Aglaia Epancina. Mie, prințe, mi-e indiferent și nici nu-i treaba mea; dacă tu n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
minutele cât am dormit, Evgheni Pavlovici, continuă el ironic. Toată seara m-ați fixat din priviri, am văzut eu... A! Rogojin! L-am visat chiar acum, îi șopti el prințului, posomorându-se și făcând semn cu capul spre Rogojin, care ședea la masă. Ah, da! schimbă el iarăși, subit, subiectul. Dar unde-i oratorul, unde-i Lebedev? Prin urmare, Lebedev a terminat? Despre ce a vorbit? E-adevărat, prințe, că dumneavoastră ați spus odată că „frumusețea va mântui lumea“? Domnilor, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ascundea sub comodă, sub dulap, se târa prin unghere. M-am așezat pe un scaun și mi-am tras picioarele sub mine. Ea traversă iute camera în diagonală și dispăru undeva, în apropierea scaunului meu. Mă uitam îngrozit împrejur, însă ședeam cu picioarele strânse sub mine, speriat și sperând că n-o să se cațere pe scaun. Deodată am auzit din spate un foșnet uniform aproape de capul meu; m-am întors și am văzut că reptila se cațără pe perete și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
brațe pe Ippolit, l-au așezat pe un scaun și toți se îmbulzeau în jurul lui, toți strigau, toți întrebau. Toți auziseră țăcănitul cocoșului de la pistol și-l vedeau pe omul acela viu, fără măcar o zgârietură. La rândul lui, Ippolit ședea pe scaun, neînțelegând ce se întâmplase, învăluindu-i pe toți cu o privire fără sens. Lebedev și Kolea intrară în fugă chiar în această clipă. — Rateu? întrebau unii — Poate că n-o fi fost încărcat? insinuau alții. — E încărcat! declară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îngrijorare neobișnuită și, deși îl privea cu foarte mult curaj și cu un fel de provocare, poate îi era și puțină frică. Era îmbrăcată cu o rochie de fiecare zi, simplă, care îi stătea foarte bine. Tresărea adeseori, roșea și ședea pe marginea băncii. O miră foarte mult faptul că prințul i-a confirmat că Ippolit a încercat să se împuște numai pentru ca ea să-i citească Confesiunea. Desigur, îi explică prințul, a vrut ca, pe lângă dumneata, să-l lăudăm și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aglaia Ivanovna! Chiar nu ți-e jenă? Cum de-a putut să încolțească un gând atât de murdar în inima dumitale curată, inocentă? Pariez că nu crezi nici dumneata o boabă din ce spui și... nu știi ce spui! Aglaia ședea ținându-și cu îndărătnicie privirea în pământ, parcă ea însăși speriată de ceea ce spusese. — Nu mi-e deloc rușine, bolborosi ea. De unde știi dumneata că inima mi-e inocentă? Cum de-ai îndrăznit atunci să-mi trimiți scrisoarea de dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
știu și datele... Ai grijă, nu mă împinge până la ultima limită a răbdării. Altfel spun tot... De ce te-ai dus aseară la Epancini? Și mai zici că ești bătrân, ai părul alb, te crezi cap de familie! Bine-ți mai șade! — Taci, Ganka! strigă Kolea. Taci, prostule! Dar eu, eu cu ce l-am jignit? insista Ippolit, parcă având în continuare același ton de zeflemea. De ce zice că-s o elice? Doar ați auzit, nu? Singur s-a legat de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se pare că mai aveai multe de spus. — O, dacă-i așa... bâigui Ganea, începând să tremure de furie. Dacă-i așa, permite-mi să mă așez, adăugă Ippolit, așezându-se cât se poate de calm pe scaunul pe care șezuse generalul. Sunt totuși bolnav. Așa, acum sunt gata să te ascult, mai ales că asta este ultima noastră discuție și, poate, chiar ultima întâlnire. Subit, lui Ganea i se făcu rușine. — Crede-mă, n-o să mă înjosesc până-ntr-atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
împăcarea, într-un cuvânt, e o ștrengărie, dar în orice caz una nevinovată și scuzabilă“. Să remarcăm în paranteză că a ghicit exact despre ce era vorba. Întorcându-se acasă de la Aglaia, făcut de râs și alungat de ea, prințul ședea de vreo jumătate de ceas cuprins de disperarea cea mai neagră, când deodată apăru Kolea cu ariciul. Imediat cerul se însenină; prințul învie parcă din morți, îl descosea pe Kolea, se agăța de fiecare cuvânt al lui, repeta de câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
numai ai casei, nu era de față nici un străin. Prințul Ș. era la Petersburg, în legătură cu afacerea privitoare la unchiul lui Evgheni Pavlovici. „Măcar de-ar fi fost aici, tot ar fi spus ceva“, îi regreta Lizaveta Prokofievna absența. Ivan Feodorovici ședea cu o mină extrem de îngrijorată; surorile erau serioase și, ca un făcut, tăceau. Lizaveta Prokofievna nu știa cum să înceapă discuția. În sfârșit, ocărî subit și energic calea ferată și îi aruncă prințului o privire care voia să însemne provocare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul nu era prea receptiv în ultima vreme, îi sărise totuși în ochi faptul că, de când generalul Ivolghin se mutase de la ei, deci de trei zile, Lebedev începuse să se comporte foarte rău. Subit, devenise soios și pătat, cravata îi ședea strâmb, gulerul redingotei era rupt. Acasă făcea chiar tărăboi, de se auzea din celălalt capăt al curții; Vera venise odată plânsă și îi povestise. De îndată ce-și făcu acum apariția, începu să vorbească foarte ciudat, bătându-se în piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
observa reversul, nu remarca falsul. Tocmai o asemenea năpastă nu prevăzuse Aglaia, care, în seara aceasta, era uimitor de frumoasă. Toate trei domnișoarele erau elegant îmbrăcate, deși nu foarte luxos, și chiar erau pieptănate într-un fel cumva deosebit. Aglaia ședea cu Evgheni Pavlovici, conversând și glumind cu el neobișnuit de amical. Evgheni Pavlovici păstra o atitudine mai rezervată ca de obicei, poate din respect pentru persoanele de vază. De altfel, era cunoscut de mult în lumea bună; se considera că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ridicol! (Și fără asta, prima dorință și pornire a sa, deși inconștientă, fusese în timpul zilei aceea de a face în așa fel încât să nu dea crezare acestui vis!) Vorbea puțin, răspundea doar la întrebări; până la urmă, tăcu de tot, ședea și asculta, dar era evident că se topea de încântare. Încetul cu încetul se înfiripa în el un fel de inspirație gata să răbufnească la primul prilej... Însă a început să vorbească întâmplător, tot răspunzând la o întrebare și, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
exagerat în cel mai înalt grad și... chiar ar fi mai bine să renunțăm... Nu, nu e exagerat, mai degrabă diminuat; e chiar diminuat, pentru că nu sunt în stare să mă exprim, dar... — Dar da-ți-mi voie! Prințul tăcu. Ședea pe scaun drept și nemișcat, țintuindu-l pe Ivan Petrovici cu privirea lui arzătoare. — Cred că v-a uimit din cale afară întâmplarea cu binefăcătorul dumneavoastră, observă bătrânelul cu blândețe și fără să-și piardă calmul. Sunteți înflăcărat... poate, datorită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iar Belokonskaia avea să mărturisească ulterior că “încă un minut și ar fi vrut s-o ia la sănătoasa“. „Bătrâneii“ se pierduseră din prima clipă de perplexitate; generalul-șef privea nemulțumit și sever de pe scaunul său. Colonelul din domeniul tehnic ședea absolut nemișcat. Nemțoteiul chiar se făcuse palid la față, dar încă își mai afișa zâmbetul fals, uitându-se la ceilalți ca să vadă cum vor reacționa. De altfel, toate acestea și „tot scandalul“ s-ar fi putut rezolva în chipul cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cât pe ce să i-l dau acestei duduițe! De ce? Pentru ce? Am fost nebună! Nebună!... Pleacă de-aici, Rogojin, ha-ha-ha! Rogojin îi privi fix pe amândoi, nu scoase o vorbă, își luă pălăria și ieși. Peste zece minute, prințul ședea lângă Nastasia Filippovna, o sorbea din ochi și o mângâia pe creștet, pe față, cu amândouă mâinile, ca pe un prunc. Râdea când râdea ea și era gata să plângă drept răspuns la lacrimile ei. Nu spunea nimic, dar asculta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la Ippolit, Keller și Lebedev plecară și ei undeva. Numai Vera Lebedeva mai întârzie câtva timp pentru a reda în pripă camerelor aspectul obișnuit, întrucât fuseseră decorate ca pentru o sărbătoare. Înainte de a pleca, aruncă o privire în camera prințului. Ședea cu amândouă coatele sprijinite pe masă, cu fața îngropată în palme. Ea se apropie cu pași ușori și îi puse mâna pe umăr; prințul o privi nedumerit cam un minut, parcă încercând să și-o amintească; dar amintindu-și și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

această lungire a sesiunii mai are și avantajul să discrediteze Senatul, instituție atât de agreată de roșii; căci în timpul sesiunii ordinare dd. senatori neavând nimic de lucru, este firesc lucru ca mai târziu Senatul să se descomplecteze, dd. senatori neputând ședea câte 6 și 7 luni în București, ca să aștepte bunul plac al d-lor deputați ca să discute vreo lege importantă. Oricum ar fi, în sfârșit avem dinainte-ne proiectul de buget al anului 1881, precum l-a conceput d. Brătianu

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
daca ți-e voia să te mânii sau să urgisești pe cineva sau să-l judeci, iar dimineața la trezvie îl judecă cu toți boierii tăi și-i ia seama. Cum îl va ajunge judecata așa-i fă. Căci daca șezi la masă nu este legea să judeci, nici să dăruiești; ci are masa obiceiul său de veselie, să se veselească toate oștile tale de tine... Să le dai să bea din destul și cât vor vrea, și tu încă să

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
Boreatinski, de Teplov, de comedianul Wolkof și de un curier de cabinet. La Ropscha încredințară secretul și lui Boreatinski senior, sergentului Engelhardt și la doi soldați din gardă. Teplof și Alexandru Orlof se duseră la Petru care, pe jumătate dezbrăcat, ședea lângă o masă pe care desemna un plan de fortăreață. Ei [î ]i anunțară că în curând au să-l pună în libertate și-i cerură permisiunea să șadă cu dânsul la masă dimpreună cu frații Orlof și Boreatinski. El

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
și Alexandru Orlof se duseră la Petru care, pe jumătate dezbrăcat, ședea lângă o masă pe care desemna un plan de fortăreață. Ei [î ]i anunțară că în curând au să-l pună în libertate și-i cerură permisiunea să șadă cu dânsul la masă dimpreună cu frații Orlof și Boreatinski. El primi cu plăcere și însuși ceru, să bea vin de Bourgogne. Dar d-abia înghițise un păhar și simți că l-au otrăvit. Atunci începu să se tânguiască amar

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]