KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

casă, am vrut să-i dau foc. Și nu am fost rău numa’ cu unu’ sau cu altu’. La pușcărie, știți, se-ntâmplă, hoțul, dacă vede că un milițian, pe hol, e mai moale și vede că-și face meseria... țipă o dată, bate o dată în ușă și vede că tace din gură, pe ăla tabără, pe ăla sare. Unde-i loc, acolo, dă-i și dă-i... Da’ dacă-i unul al dracu’ și ălalt îl lasă liniștit. Taică-meu, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
trăit ăla, nevastă-mea a stat acolo, la mine. După ce am vândut apartamentul, ne-am mutat acolo. Și ea a rămas acolo. A murit bătrânul, fratele: că ea să plece. Când am primit scrisoarea aia, îmi venea să urlu, să țip. Dacă era unu’ în fața mea, cred că-l strângeam de gât. După aia mi-o scris asta că a rezolvat cu casa, cu soacră-mea stă acolo. Și am început să-mi iau gândul ca să mă răzbun pe ei. Făceam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
în vârstă. Neștiind că femeia e sărită după fix, eu am rămas ultimul și am primit cheia în cap. Am ajuns acasă, leșin n-am avut, să zic că nu am leșinat, dar mama a făcut șoc. A început să țipe, să facă ca toți dracii, s-a calmat, m-a făcut blond - mi-a dat cu rivanol, apă oxigenată. Dar după aia, la câtva timp, tatăl vitreg, să spun așa, atunci nu era tată vitreg încă, după spusele lui făcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
o agenție de turism - și m-au îmbrobodit bine - mi-au dat trei ani și jumătate, patru. Se găsesc mereu și amprente. Perversitatea mea, rapiditatea, cu tupeu, am ajuns ca orice deținut, în carantină la școala de corecție. Copiii corecționari țipau pe geam: „Carantină... te bat!“. Într-o zi am plecat de la școală fără ghiozdan și am venit acasă și am spus că am pierdut ghiozdanul. Tragedia a fost că am cerut mamei o mapă d-alea, cum se purta pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
spuneam dimineața, aveam brigadă de o sută cincizeci. Și le ziceam la munci, bă, îți faci rândul, stai acolo și mă aștepți. În cameră te-ai trezit la cinci dimineața, îți faci curățenie și asta e. La leneși doar că țip mai tare. Nu opera nimeni noaptea, nu înghițeam așa ceva. Aveam câte trei sute de pachete, nu lipsea o țigară. Cereau, dădeam. Uite, unul și acum îmi scrie că ce rău a fost că ai plecat, că tu îmi dădeai o țigară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
era o zonă mai rea. Avea vreo 25-26 de camere unde întotdeauna, când ploua afară, tot ce era în veceu ieșea afară - fecale și tot felul de-astea. Și Catanga era o zonă în care se spunea că poți să țipi cât vrei, nu se auzea nimic. Era, cum ar veni, un fel de demi-subsol, deci între subsol și demisol. Și asta am avut, două luni pe Catanga și restul pe Calea Victoriei, în partea asta. Eram la parchet, baie, eram rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
nimeni am deschis ușa folosindu-mă de-o șurubelniță făcută special pentru deschiderea ușilor. Am intrat înăuntru dar din dormitor a ieșit o persoană. Am prins-o și am legat-o la mâini la picioare și la gură ca să nu țipe, nu am lovit acea persoană nu i-am făcut nimic altceva decât că am legat-o. După ce am legat persoana respectivă am început să căutăm prin casă după bani. Am luat din casa respectivă c-am o jumătate de kg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
repeta-o din nou, înțelegeți? L-am apucat de picioare, m-am pus pe pieptul lui și, acuma, ăsta l-a mușcat de deget, că-l ținea cu mâna, l-a mușcat de deget pe puștan. Și-a vrut să țipe. Puștanul i-a dat câteva în gât. I-a dat vreo două d-astea, karate-n gât, și a mai făcut el puțin, a mai convulsionat acolo... gata, a murit. Și-asta e! Am luat ce mai era pe-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Nerva Traian, la Pasajul Mărășești și omul a ajuns singur până-n Dorobanți, la Perla. Până acolo a ajuns singur, s-a dus în casă, l-a văzut vecina, a băut un pahar. Abia a doua zi dimineața a început să țipe. Care-i diagnosticul? Coșul pieptului spart, ficatul zdrobit, pancreasul zdrobit și o mână luxată. În momentul în care ai coșul pieptului spart, nu mai poți să te miști așa. Și el a urcat, a schimbat două tramvaie. D-aici l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
în casă altădată, când nu era el. Pe sus, pe luminator, avea o casă d-asta, naționalizată. Am văzut tot, n-am luat nimic. Voiam banii, nu obiecte. Și-am intrat noaptea, i-am pus căluș în gură să nu țipe, i-am luat banii și-am plecat. Aveam doar mănuși. Mănuși, ciorapi peste încălțăminte și dădeam cu șprei, așa pe unde treceam. Aveam eu ideile lu’ prietenul meu ăsta, Lupu Gheorghe, cu mirosul. Nu știu dacă m-a dat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
după ceafă lu ăla, dar el tăiat primul la mine, dacă nu tăia el, nu se întâmpla nimic. Dar m-a chemat înăuntru și m-a lovit cu toporul. Am băut și votcă și spirt. A început povestea și eu țipam. A auzit Pakular și a venit. Și am dat. Și a venit și altul și iar a venit să dea, am dat și iar s-a ridicat, iar am lovit. Și eu nu scriu bine românește și a scris avocatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
să scape într-un fel. Mihalea nu era o persoană prea voinică. Nici Păun nu e o persoană prea voinică. Deci, tocmai asta e, el a-nceput să se apere. Și asta a fost o greșeală a lui, că a țipat. „Dacă nu țipa, nu-l loveam așa rău. Ne văzuse. Păi, asta e problema. I-am zis și lui Gavrilă atuncea să-l lăsăm. Când am văzut că l-am lovit rău. Și el respira. Asta am spus-o din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
un fel. Mihalea nu era o persoană prea voinică. Nici Păun nu e o persoană prea voinică. Deci, tocmai asta e, el a-nceput să se apere. Și asta a fost o greșeală a lui, că a țipat. „Dacă nu țipa, nu-l loveam așa rău. Ne văzuse. Păi, asta e problema. I-am zis și lui Gavrilă atuncea să-l lăsăm. Când am văzut că l-am lovit rău. Și el respira. Asta am spus-o din prima declarație și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
spun că loviturile care le-am dat nu puteau să-l omoare. Dup-aceea, la proces, au venit mai mulți martori care-au spus c-au auzit, dar eu cred că n-au auzit. C-altfel, interveneau într-un fel: țipa, sau ieșea pe hol. A țipat, nu pot să spun că a țipat exagerat de tare. A țipat. Atuncea cred că m-am speriat rău și l-am lovit și mai rău. Probabil c-am intrat în panică și d-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
dat nu puteau să-l omoare. Dup-aceea, la proces, au venit mai mulți martori care-au spus c-au auzit, dar eu cred că n-au auzit. C-altfel, interveneau într-un fel: țipa, sau ieșea pe hol. A țipat, nu pot să spun că a țipat exagerat de tare. A țipat. Atuncea cred că m-am speriat rău și l-am lovit și mai rău. Probabil c-am intrat în panică și d-aia l-am lovit rău. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
aceea, la proces, au venit mai mulți martori care-au spus c-au auzit, dar eu cred că n-au auzit. C-altfel, interveneau într-un fel: țipa, sau ieșea pe hol. A țipat, nu pot să spun că a țipat exagerat de tare. A țipat. Atuncea cred că m-am speriat rău și l-am lovit și mai rău. Probabil c-am intrat în panică și d-aia l-am lovit rău. Și, după aceea, i-am zis să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
mai mulți martori care-au spus c-au auzit, dar eu cred că n-au auzit. C-altfel, interveneau într-un fel: țipa, sau ieșea pe hol. A țipat, nu pot să spun că a țipat exagerat de tare. A țipat. Atuncea cred că m-am speriat rău și l-am lovit și mai rău. Probabil c-am intrat în panică și d-aia l-am lovit rău. Și, după aceea, i-am zis să-l lăsăm, deja era bătut bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
deget. Am sculat de acolo și vărul meu era lângă mine și i-am dat un picior, hai scoală și el avea sânge. După aia zice vărul meu că am omorât. Parcă amintesc că luat un cuțit de la masă și țipat pe ăia, dar nu știu cum. Cum ajuns acasă sare soția mea în gât, pupă și zice spune dacă ai fost acolo că ai omorât doi oameni. Prima oară am mințit că nu, era mama și știu că mama face rău dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463

piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Alte vecinătăți sînt: două ilustrații de Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și un poem de Ilarie Voronca („futuristul” „Cloroform“: „În suburbie cinematograf și bordel iată/geometria orașului logaritm stelar vals/ Pe fire electrice soneria Europei țipînd fals/ Luntre și pasăre de azur viziune descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

mai avea câteva minute până ce sora lui va urca în cameră și va trage pătura de pe el, obligându-l să iasă din așternut. În fiecare duminică dimineața, Tomoe îl asalta de vreo trei ori. Mai întâi un asalt asupra timpanului: țipa la el de jos, din hol. Încă pe jumătate adormit, nu-i deslușea cuvintele. Atacul acesta putea fi parat cu un simplu „da, da“ sau „îhî“. A doua oară trecea la amenințări sau proceda ca acum, tropăind zgomotos pe scări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
a doua alarmă, Takamori a fumat două țigări una după alta. Tocmai o termina pe a doua, când auzi pași pe coridor. Adevăratul atac de data asta! A stins repede țigara și a întins mâna după haine. Ciudat... ea nu țipa, urca doar scările încet. S-a grăbit să-și tragă pe cap cămașa, dar nu a mai avut timp. Ușa s-a deschis brusc, lăsând razele strălucitoare ale soarelui să pătrundă în cameră. Tomoe, îmbrăcată într-un pulover de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
scruta dintr-una din reviste, îi spori și mai mult mânia. — Aceasta-i camera ta... îl auzi pe Takamori explicându-i și arătându-i casa. Te rog, simte-te ca acasă. „Nu-i nici o glumă“, îi venea lui Tomoe să țipe cât o ținea gura. Gândindu-se că e obosit după călătoria cea lungă și că poate vrea să se odihnească puțin, i-au pregătit lui Gaston camera și așternutul. După ce i-a mai trecut furia, Tomoe a coborât la ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Takamori. Mă-chan s-a dus să-l cheme pe Takamori, care trăgea un pui de somn la etaj. Ce s-a întâmplat? — Se tot întâmplă! Ți-ai găsit să-l inviți pe netrebnicul acela în casa noastră! Când o auzi țipând furioasă, Takamori izbucni în râs. — Oh ce minunat! Ce distractiv! Tomoe țâșni în stradă, dar Gaston nu se vedea nicăieri. „Dacă se plimbă prin zona magazinelor“, gândi ea, „mai face vreo poznă de genul celei din restaurant. O să ne facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
reputație, Ōkuma fugea mâncând pământul. Trecătorii au înțeles și ei situația. S-au oprit o clipă și i-au privit dar, la fel ca și studenții dinainte, nimeni n-a ridicat nici măcar un deget să-i ajute. — Gas, Tomoe, acum! țipă Takamori, izbindu-se cu toată forța în idiotul cu jucăria. A înhățat-o pe Tomoe de mână și au rupt-o la fugă. Și-au croit drum prin mulțime. Tomoe a simțit că leșină și nu și-a mai amintit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]