8,266 matches
-
an mai târziu. Dar locul era plin de fantasme și de amintiri și aici o plasase și Thomas Mann pe eroina sa din "Lotte la Weimar", și tot aici mai exista și azi suita Lilli Palmer, unde a locuit cunoscuta actriță americană interpretă a lui Lotte! Am vizitat cu aceeași proaspătă curiozitate casele unde au locuit Goethe, Schiller și Liszt, bisericile unde a cântat Bach sau Stadtkirche unde l-am regăsit pe Lucas Cranach. Ne-am plimbat prin parcul de pe Ilm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu ferestre uriașe și cu comori nemaipomenite, dintre care trei "mascarone" statui de lemn ce ornau prova corabiilor cu pânze "La Guillermina", "La Medusa" și "Maria Celeste". Aici a trăit o vreme cea de a doua soție a lui Pablo, actrița și pictorița argentiniană Delia de Carril, cu care s-a căsătorit în 1934. La Isla Negra, lângă casă, pe un dâmb de pe malul Pacificului, sunt mormintele lui Pablo și Matilde, aduși aici în 1992 din Cimitirul de la Santiago. Odihnească în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
la Sao Paulo Teatrul Național, cu "Trilogia antică" în regia lui Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, cu "Hamlet", în interpretarea lui Ion Caramitru, cinci artiști plastici și o echipă a televiziunii. Drumul a fost lung, dar, în compania atâtor actori și actrițe, timpul s-a scurs repede. Ai noștri au făcut furori la Bienală, în special "Trilogia antică", mass-media difuzând cronici elogioase. Artiștii au fost asaltați pe durata șederii de sute de români-brazilieni, care nu mai pridideau cu elogiile și invitațiile. Aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Țepes Drăculea, ducând istoria până în zilele noastre, cu filmele lui Ford Copola și Polanski, Congresul internațional al draculologilor, traseele Dracula organizate de Ministerul Turismului și clipul de televiziune turnat la castelul Bran "în patul Contelui Dracula" de către cunoscuta cântăreață și actriță uruguayană Natalia Oreiro. Excelenta acțiune s-a încheiat la lumina lumânărilor cu pahare de vin, bineînțeles roșu. La Montevideo aveam să prezint toate expozițiile în holul generos pus la dispoziție de directorul general al Hipermercadoului "Geant", timp de o săptămână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
tot Împreună un fel nou de a face teatru, Încercând din când În când să nu uităm că mai trebuie să și mâncăm sau să privim cerul, dacă la televizor nu era nimic interesant. Fără talentul de excepție al acestei actrițe, fără devotamentul și sacrificiul conștient În serviciul artei sale, Trilogia nu ar fi avut aceeași forță și intensitate. Celelalte relații romantice, deși naturale la timpul lor, văzute acum În raport cu intenția acestei cărți, nu au, metaforic spus, aceeași pondere. E adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Înspăimântător, perfect În rol. Din alt punct de vedere, jocul lui era perfect calculat, cu toate gesturile și expresiile feței integrate Într-o tehnică fără fisură. Olivier știa exact cum să cucerească publicul. La polul opus se află exemplul unei actrițe pe care am văzut-o la Teatrul Giulești unde, licean fiind, făceam figurație. Ea obișnuia să vină devreme În teatru, se Încuia În loja ei, nu vorbea cu nimeni, apoi stătea În culise așteptându-și intrarea, complet absorbită În rol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
comunicat În sală și dacă i-ar fi privit măcar pe mașiniști, ar fi văzut cât de neconvinși erau. Când mașiniștii nu apreciază jocul, ăsta-i cel mai clar semnal că ceva nu merge. Sala rămânea rece, nimic din patosul actriței nu trecuse rampa, În timp ce Olivier transmitea spontan fiorul În public fără nici un efort vizibil. În Anglia, În lumea teatrului, se pune Întrebarea cine trebuie să plângă: actorul sau cel ce a plătit biletul? Răspunsul e clar. Dacă actorul se complace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu Priscilla Smith prinsă Între bețele de bambus, ca Între niște chibrituri uriașe gata să ardă, era un ecou metaforic al situației din ’68, deși, de la New York, În timp ce repetam, nu m-am gândit nici o clipă la Praga. GB: Mie imaginea actriței răstignite Între bețele care parcă Îi ieșeau prin trup Îmi amintea de sulițele Sfântului Sebastian, producând aceeași impresie de sacrificiu. Era o imagine răscolitoare, deși total formală, simbolică, pe care o am și acum prezentă În memorie. Regăseam ceva pagân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mai străluciți, și nu spun asta pentru că suntem toți trei prieteni. De „legenda“ Ciulei eram obsedat Încă din vremea liceului. Locuiam pe Arghezi, la vreo sută de metri de casa lui, pe vremea când era căsătorit cu Clody Berthola. Marea actriță juca În Cum vă place și Sfânta Ioana În regia lui. Erau spectacole pe care le revedeam În fiecare săptămână. Treceam des seara pe sub fereastra luminată a parterului unde locuiau cei doi idoli ai mei și mi-i imaginam nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost ea s-ar putea să nu aflăm niciodată, dar pentru noi a fost un martor tăcut care ne-a ajutat În prima noastră Încercare de a funcționa ca un grup“. Natasha, soția lui Peter, făcea și ea parte, ca actriță, din aventura teatrală care Începea În seara aceea. Înainte de plecare, ea a ținut să ne spună o poveste pe care o aflase de la Sheila, simpatica nanny din Irlanda care se ocupa de micuțul Simon, băiatul lor, atunci În vârstă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
persani ca să participe la pregătirea spectacolului. Evenimentul urma să fie finanțat integral de șahul Iranului și organizat În detaliu de soția sa, regina Farah, cu finețea, sensibilitatea și bunul-gust ce o caracterizau. De la Londra ni s-a alăturat și minunata actriță clasică Irene Worth, care, câțiva ani mai târziu, avea s-o joace pe Ranevskaia În Livada cu vișini regizată de mine la Lincoln Center. Mahin Tajadod, o specialistă iraniană În etnologie, ne-a ajutat să ne familiarizăm cu sonoritățile vechii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
totul neașteptate. În aceeași zi, o fetiță cam de șase ani, blondă și diafană, a sosit la „La Mama“ Însoțită de șoferul taxiului din care coborâse. El s-a prezentat drept tatăl fetiței: „Ea e Diane și vreau să devină actriță. O las În seama voastră, sunt convins că va trece audiția. Voi veni după ce-mi termin tura de zi să o duc acasă“. Liz a făcut o audiție muzicală cu Diane și a confirmat că avea un ton perfect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
după succesul cu Medeea, s-a lansat În lumea filmului și la cincisprezece ani fotografia ei a ajuns pe coperta revistei Time Magazine, debutând Într-un film În care Îl avea drept co-star pe Laurence Olivier. Ea este una dintre actrițele care lucrează azi mult În Hollywood, dar nu-și uită Începuturile la teatrul „La Mama“. Fie că au devenit sau nu celebri pe Broadway ori staruri de cinema, toți cei care făceau parte În acel moment din grupul alcătuit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Închipui că Medeea are nasul cârn. Și când am Întrebat-o de ce șoptește, mi-a răspuns că ea nu obișnuiește să țipe. Ellen totuși a insistat: lucrează cu ea, Încearcă o săptămână! GB : Consideri că Priscilla s-a format ca actriță lucrând cu tine sau că avea deja o personalitate actoricească definită ? Priscilla s-a angajat trup și suflet În lucru, deși suferea după fiecare repetiție: „Nu pot să cred că persoana care vorbește sunt eu. Medeea e mult deasupra mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să fii În fiecare clipă viu, alert, prezent. Brazilia, candomblé și Troienele Ruth Escobar Îmi telefonează din Săo Paolo. Văzuse Medeea la Paris, când jucasem pe Champs Elysées, invitați de Pierre Cardin la teatrul lui abia Înființat („Espace Cardin“). Cunoscuta actriță braziliană avea o idee: să-mi propună să montez Troienele cu trupa ei din Săo Paolo și ea să joace Hecuba. Ruth, sau Ruci, cum i se spunea În portugheză, era pe vremea aceea (1973) vedeta absolută a teatrului brazilian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
haute couture de mare star, ci În trening, capabilă să cânte În orice poziție, curajoasă peste așteptări, gata de orice risc. Gwyneth nu numai că Își dezvoltase vocea ca pe un instrument de o forță uriașă, dar era și o actriță total devotată artei teatrale. Căuta cu aceeași seriozitate și pasiune intensitatea dramatică și perfecțiunea muzicală. Era impresionant În special momentul În care Calaf găsește răspuns la ultima dintre enigmele cu care Turandot reușea să-i distrugă pe toți cei ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a fost ușor să urmez această notă a lui Cehov, În special În ce privește rolul Arkadinei. Tot ce vedeam În ea era o mamă fără suflet, indiferentă față de fiul ei, Treplev, obsedată doar de ea Însăși și de cariera sa de actriță. Mi se părea de neiertat, ca și Natașa din Trei Surori sau Serebreacov din Vania, ori Iașa din Livada. Față de asemenea tipuri umane nu găseam nici un fel de milă creștinească. Îmi sunau mereu În ureche cuvintele lui Cehov: „nici eroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din proprie inițiativă finalul unui spectacol, neținând cont de intențiile mele. E vorba de celebrul tenor american Neil Shicoff. Repetam la Opera din Zürich Adriana Lecouvreur, opera lui Cilea bazată pe piesa lui Scribe. Cum personajul principal este o mare actriță și două dintre acte au loc pe scenă sau În culisele Comediei Franceze, decorul lui Chloe Obolensky reprezenta un teatru În care platoul scenei era cuprins ca Într-un cerc Între sala reală și cea din decor. Povestea de dragoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Adrianei de către o rivală răzbunătoare. În momentul morții apare tenorul, care vine să clarifice toate neînțelegerile, dar prea târziu: Adriana nu mai poate fi salvată. E important, desigur, acest deznodământ sentimental, dar pentru mine avea o valoare de simbol imaginea actriței care moare pe scenă, după ce s-a terminat spectacolul. Opera se Încheie cu un lung comentariu melancolic al orchestrei și ideea noastră era ca atunci când cade cortina, pe platoul scenei să fie numai Adriana. I-am descris lui Neil intenția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
intenția: „Luminile teatrului se sting, tu Îți iei rămas-bun de la Adriana, o atingi, o Îmbrățișezi, Îți cânți regretul În fața trupului neînsuflețit și apoi te retragi Încet, dispărând În Întuneric pentru ca, pe ultimele acorduri ale muzicii, spectatorii să contemple sfârșitul marii actrițe care a fost Adriana Lecouvreur, moartă acolo unde a trăit, În teatru, ca Într-o piesă de Pirandello“. „Știi“, Îmi spune Neil, „eu tocmai am avut la Berlin un triumf cu rolul ăsta și la final nu mă mișcam de lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
star la Hollywood, care Între două filme și-a găsit timp să zboare la Boston s-o joace pe Olivia, iar Viola era interpretată de Cherry Jones, azi regină absolută a Broadwayului. Câtă electricitate emanau scenele În care aceste două actrițe erau Împreună! După o repetiție inspirată, mă urc entuziasmat pe scenă să le felicit, când din culise aud o rumoare neobișnuită și explozii de bucurie. Tehnicienii vin pe scenă și mă Îmbrățișează, felicitându-mă pentru fuga cu elicopterul. Confuzie mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Pe mine mă interesa să descopăr În ei prezența umană, aspecte din structura fragilă și vibrantă care de obicei stă ascunsă În spatele tehnicii. Odată ce a avut loc selecția celor douăzeci de tineri actori, a Început munca de pregătire a Trilogiei. Actrițele newyorkeze Priscilla Smith și Valois au debarcat la București, aducând cu ele texte dintre cele mai misterioase și puternice din câte s-au scris vreodată pentru teatru. Erau prelucrări din greaca veche și latină ale Trilogiei, spectacolul creat inițial la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Valois au debarcat la București, aducând cu ele texte dintre cele mai misterioase și puternice din câte s-au scris vreodată pentru teatru. Erau prelucrări din greaca veche și latină ale Trilogiei, spectacolul creat inițial la teatrul newyorkez „La Mama“. Actrițele erau nerăbdătoare să le transmită colegilor români tehnicile vocale fără de care aceste texte unice nu ar fi căpătat viață. A fost o vară de neuitat. Toată lumea era pasionată și total angajată În lucru. Au fost și critici care au ridicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
monologul era spus „făcând cu ochiul“ femeilor, asigurându-le șiret că e doar o manipulare, că de fapt ea rămâne nesupusă. Cred că titlul, atunci, ar trebui schimbat În Neîmblânzirea scorpiei și, În climatul politically correct al feminismului, multe dintre actrițele americane de azi ar opta pentru această versiune. Dar despre asta să fi vrut Shakespeare să ne vorbească?! Dacă acceptăm că piesele shakespeariene sunt alegorii, trebuie să căutăm totuși alte niveluri de Înțelegere. În contextul tradiției medievale care l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fiecare dintre noi, cu Înțelesul că există o scorpie neîmblânzită În noi toți care are nevoie să fie domesticită, educată, ideea fiind că nu putem fi liberi decât prin supunere față de ceva mai Înalt. În spectacolul nostru, În timpul monologului, când actrița spunea „My Lord/stăpânul meu“, ea făcea o pauză lungă, privind spre cer: În acel moment, Înțelegeam că evocarea „stăpânului“ nu are nimic comun cu „lupta dintre sexe“. Kate și Petrucchio erau uniți În recunoașterea unei autorități mai subtile. Dragostea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]