6,798 matches
-
tot mai mare, acoperea pământul de sub copitele lor și îneca ariergarda. Iar noi, cei care ajunseserăm sus, vedeam dedesubt oamenii și caii cu apa până la piept, gleznele lor cedau, iar ei erau înghițiți de vâltoare. Doar trei ne-am salvat, agățându-ne de stânci. Apoi fluviul se potolise și cei înecați - oameni și cai -, striviți de pietre, se iviseră în vale. După acea povestire, băiețelul își urmă în liniște paznicul până în praetorium. Erau zile de iarnă petrecute într-o inerție liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urmă Tiberius a ucis-o. Mintea copilului lucra repede. Înspăimântat, auzi din nou glasul mamei sale: „Șaptesprezece ani... Se așeză dintr-odată lângă ofițer; era atât de speriat, încât genunchii îi tremurau. Șopti: — Am văzut-o pe mama plângând... Se agăță de brațul lui Silius și îl rugă: Să nu spui nimănui. Tribunul clătină furios din cap. — Mama ta, Agrippina, are multe motive să plângă. Știi că avea trei frați? Micuțul sări în picioare. Nu-i adevărat, nu mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
umeri ca pe un cățel și-o luă la fugă, râzând. Pentru Gajus fu o senzație intensă, o recunoaștere carnală și, totodată, o încredere deplină, o explozie de forță. Râse la rându-i, la unison cu fratele lui mai mare, agățându-se de gâtul acestuia, pe când toți se întorceau să-i privească. — Ai auzit cum se pronunță la Roma limba latină? îl întrebă mai apoi Zaleucos, fără milă. Într-adevăr, latina vorbită de acei patricieni culți, de acei magistrați și oratori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doar că trebuie să așezi douăzeci și nouă de frunze tinere de palmier pe altarul pentru ofrande, mensa isiacă... Gajus își spuse că un sclav care vorbea cu fiul lui Germanicus se simțea la fel ca un naufragiat care se agăța de o scândură. Însă tânărul povestea cu nevinovăție: — Un bărbat, neliniștit în legătură cu ce avea să-i aducă viitorul, i-a rugat pe preoți să-l lase să coboare în subteran, iar lor li s-a făcut milă și i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
veacuri în urmă, în răgazurile dintre strigătele tot mai slabe. Ultima amintire fură ochii ei îngroziți și mâna udă de sudoare care se răcea și pe care Gajus o strânse, iar apoi îi dădu drumul, însă ea îl căută, se agăță de el, nu voia să se desprindă, până când se desfăcu odată cu un alt strigăt, iar Gajus fugi în noapte, pe cheiul micului port, în vreme ce o parte din el, primul lui fiu, murea sufocat în pântecele ei. Nu-i mai simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea Augustus când a luat puterea“. Poate că și Macro începea să-și amintească. Apropiindu-se de hartă, se împiedică pe pardoseala strălucitoare de marmură și mozaicuri. Se miră, pentru că nu era nimic în care i s-ar fi putut agăța piciorul. „Zeii anunță destinul prin semne infime“, spusese într-o zi Zaleucos. Împăratul declară: — În loc să înarmăm mereu noi legiuni, mai bine să trimitem ambasadori și să vorbim. Sertorius Macro tresări. Împăratul zise: — Să redăm autonomia vechiului stat al Ciliciei, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală. Între timp, din zona ocupată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și aveau un efect hipnotic asupra publicului. Ritmul muzicii devenea tot mai alert, zbaterile erau din ce în ce mai dese și mai explicite, iar trupul lui Mnester se contorsiona cu o plăcere solitară, chinuitoare. În cele din urmă, pe când frumoasele lui mâini se agățau nervoase de perizom, mimul căzu cu fața în jos, tresărind. Cortina subțire de mătase, pe care erau pictate figuri de nimfe, se ridică în fața lui, după obiceiul vremii, și păru că e mișcată de mâinile nimfelor. Spectatorii rămaseră nemișcați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și spontan, înaintează Augustus și Livia, senatori și sacerdoți, Germanicus, pe atunci foarte tânăr, și amiralul Agrippa, care urma să dispară peste câteva luni. Micul său fiu Lucius - ce avea să moară în mod misterios la gurile râului Rhodanus - se agață de toga lui, în timp ce Antonia, aflată în spate, îl mângâie pe cap; urmează Julia, tânără încă, surâzătoare. În urma Juliei vine Tiberius, care are același chip ca în reprezentările din perioada cât a fost împărat. Toți merg în ordine, de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sclavilor. Dar la sfârșitul perioadei imperiale și pe durata întregului Ev Mediu, lacul, cu cele două corăbii scufundate, a rămas în amintirea populară. Nimeni nu cunoștea povestea lor; se știa doar că rămășițele zăceau acolo jos, fiindcă plasele pescarilor se agățau în ele și, uneori, aduceau la suprafață bârne, bucăți de țigle sau de marmură. În Renaștere, enigma din jurul lacului a atras atenția erudiților: după veacuri de dezinteres, se descoperea că ceea ce povesteau cărțile vechi despre măreția Romei era nimic în comparație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
E curios că nu ne vorbim prea mult, dar o țin de mână, ne ținem de mână (eu consider ridicol un asemenea gest și mă mir de propria-mi transformare!) și ne sărutăm. Știe să sărute ca o expertă; rămân agățat de buzele ei, mă complac Într-un sărut lung ca o agonie. O leșie fierbinte Îmi cutreieră sângele. Ea pare posedată de o aparentă moliciune a gesturilor și are mișcări de un anume somnambulism erotic, ce exercită o acțiune magnetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trec fiorii când mă gândesc la ce va urma. Mircea a spus că el, când a urcat pe acest traseu, a avut o frică omenească și a fost complet epuizat la capătul traseului. Dacă el, care pe Detunata s-a agățat deasupra prăpastiei fără nici o frică, n-a șovăit, oare ce Înseamnă la el frica omenească și ce grozăvie de stâncă și de prăpastie poate să i-o provoace? Mi-a spus că, dacă voi șovăi o singură dată, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de intrare, ea avea o fentă, un gest intim pe care nu puteam să-l observ de aici, de unde mă aflu, prin care reușea să-l oprească și să-l facă să se Întoarcă pe balcon; iată, acum s-a agățat iar de gâtul lui și se lasă moale; el o culege lasciv, Îi trece brațele pe după umeri și pe sub pulpe, o ridică ferm: ea cedează și se aciuiește Învinsă la pieptul lui, În timp ce el se apropie iar primejdios de marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cale, au acea mimică ascunsă a celor ce complotează; „haide să mergem“, Își spun, și se reped Într-un autobuz intergalactic ce se oprește numai cât să urce cei doi; mă arunc pe urmele lor, nu reușesc decât să mă agăț cu o mână de ușa vehiculului care mă târăște cu o viteză halucinantă; la un moment dat, simt că se ridică de pe asfaltul străzii și virează brusc către Înalt; mă uit În jos și văd casele, pomii care se micșorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
femeie că ai mâini frumoase? De ce acestea mă resping? Oare și ele mă urăsc?“ Sunt aproape gata să cedez. „Numai mâinile tale aș vrea să le opresc și umerii...“, mă asaltează ca o sirenă A. cu voce senzuală; mi se agață de umeri, se prinde de mâinile mele, corpul ei are un miros senzual puternic, electrizant. Mă ridic fără un cuvânt, mă Îmbrac, plec la Bibliotecă, am de citit seminariile lui Lacan. (vineri) A venit Marin Preda la o Întâlnire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
biruitori, din nou stăpâni pe ei, din nou tirani ai sufletului meu. N-am nevoie de compătimiri, m-am Învățat să Închid totul În mine, iar acolo să distrug, să sfărâm cele mai dragi idealuri. Dar aș vrea să mă agăț de ceva, să nu fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
m-a făcut să uit În acest timp de patinaj și de vraja lui, dar a plecat tocmai când aveam mai mare nevoie de el, lăsând peste durerea gheții și sentimentul apăsător al dezorientării. Ce trebuie să fac? Să mă agăț de școală, doar ea mi-a mai rămas. Stimulentul e prea mic, școala este o luptă brută cu notele, cu capriciile profesorilor... O să Încerc totuși să mă agăț de ea, dar nu voi reuși. Privirea mă poartă departe, gândul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gheții și sentimentul apăsător al dezorientării. Ce trebuie să fac? Să mă agăț de școală, doar ea mi-a mai rămas. Stimulentul e prea mic, școala este o luptă brută cu notele, cu capriciile profesorilor... O să Încerc totuși să mă agăț de ea, dar nu voi reuși. Privirea mă poartă departe, gândul Își imaginează acea strălucire obsedantă a gheții, acel aer minunat și sănătos pe care Îl simt cum Încearcă să-mi pătrundă În piept și e oprit de voință, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trăire În exces este interpretată de ceilalți colegi În registru actoricesc; se afirmă că se comportă ca și cum ar recita un rol Într-o piesă proastă, dar ea nu se sinchisește de nimeni. Continuă să braveze, să sară garduri cu schiurile agățate de umeri ca niște aripi de Înger, inadecvate, grotești, dar aripi pe care le poartă cât mai la vedere pentru a fi ea, pentru a nu se confunda cu altcineva. A. zboară Însă susținută de o energie neobișnuită printre acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
grotești, dar aripi pe care le poartă cât mai la vedere pentru a fi ea, pentru a nu se confunda cu altcineva. A. zboară Însă susținută de o energie neobișnuită printre acești indivizi comuni, care o arată cu degetul, se agață de aripile ei de lemn, trăgând-o În jos și mototolindu-i elanurile În hohote vulgare; În defensivă, ea se preface că râde Împreună cu ei, se mototolește mai tare decât este posibil, apoi se ridică Întâi pe coate, În genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
frică să mă uit În jur, frică de toate... Trebuia să mă-ntâlnesc cu un bărbat pe care de multe ori l-am respins și tot de atâtea ori a venit după mine (Ovidiu). Era ultima mea salvare. Să mă agăț de el. Aș fi vrut să mă las În voia lui Întreagă. Eram În holul facultății și-l așteptam să vină. Privirile Îmi alunecau pe fiecare bărbat care intra grăbit și de câteva ori am avut chiar impresia că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu privirile pironite deasupra grăunțelor negre ale literelor. Câte unul Își ridică deodată capul și privește pe deasupra tuturor. Se gândește poate la Întâlnirea de diseară, la discretele strângeri de mână sau la mult mai mult, poate se gândește că va agăța o femeie și n-o să-i placă... Fiecare tânăr iubește. Unii iubesc o femeie ce nu are altceva decât faptul că e femeie, alții iubesc o statuie pe care n-o Întâlnim niciodată, dar foarte puțini iubesc o prietenă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie. Cobor din mașină. O iau pe Iorga către Biblioteca Academiei. (luni) Un vis. O mână mătăsoasă Îmi Înconjoară mijlocul Într-o Îmbrățișare ușoară; mă ține strâns și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu intenția să mă sinucid. Ajunsesem pe traseul alpin de la Predeal fără să mă gândesc unde merg. Deodată, m-am trezit singură, doar eu și muntele, așa cum mi-am dorit totdeauna. Urcușul a devenit brusc periculos, pietrele de care mă agățăm se desprindeau alunecând În prăpastie; fixam un picior, căutam un colț cu degetele rășchirate ale mâinii, Îl Încercam de câteva ori, mă țineam, mutam alt picior după ce mă Încredințam de soliditatea punctului de sprijin (Îți amintești de teoria mea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În fotografie sau dacă va ieși suficient de clar ca să fie recunoscut de către ceilalți; e vorba despre aceia care n-au fost de față la acest eveniment, neavând posibilitatea să fie imortalizați, adică i-mortalizați, și care vor dori să se agațe de imaginea lor; să fie Într-un fel martori ai acestei Întâmplări unice (momentul fotografierii), fie și prin delegat; vai, observ că eu nu mă văd prea bine din cauza mâinii drepte a dansatoarei, care mă acoperă pe jumătate; ca să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]