7,971 matches
-
două trepte, apoi a sărit dintr-odată în sus, a scos un urlet de să-ți plesnească timpanele și s-a repezit pe scări, în jos, pe lângă animalul șocat. În următoarele câteva secunde Hugo a alergat pe parchetul din hol, alunecând și, din când în când, împiedicându-se, mai-mai să cadă, în timp ce câinele lătra de-ți îngheța sângele în vine. Când câinele l-a prins din urmă, Hugo a simțit pe coapsă atingerea agonizantă a ghearelor ascuțite ale acestuia, apoi colții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sticlă de șampanie. Înainte ca Hugo să apuce să spună ceva, Laura apucase sticla și începuse să manevreze dopul într-o manieră foarte sugestivă. —A! Hugo a zâmbit nesigur. — La genul ăsta de băutură te gândeai tu. Ochii bărbatului au alunecat către ceasul din bucătărie. Nu era nici măcar ora zece. Cu toate astea, Hugo a acceptat paharul gros, din cristal, pe care i l-a oferit Laura plină de zâmbete. —Soțul tău e acasă? a întrebat-o el pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vene roșii. Cum Hugo continua să rămână pe loc, de parc-ar fi prins rădăcini, privirea seducătoare a Laurei s-a întunecat. De supărare. —Ei! Ce mai aștepți? Ăăă, sunt, știi, păi, e Amanda... —Amanda! Laura s-a lăsat să alunece de pe coloana baldachinului, s-a rostogolit peste pat și s-a prelins în capăt, către el. Gura i se schimonosise într-un rânjet larg și roșu. N-o doare nici în cur de tine. Altfel ar fi aici? Acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urle îngrozit. A urmat o bufnitură, un trosnet și ceva care aducea cu o luptă. Se auzea ca și cum cel mai mare, mai zgomotos și cel mai feroce câine din lume își făcea de cap în camera lui Theo. Farfuriile au alunecat din brațele lui Alice și s-au prăbușit în chiuvetă. Femeia a luat-o la goană pe scări. În capăt, l-a văzut pe Hugo ieșind din camera copilului. Arăta remarcabil de intact: nu avea nici o urmă de sânge. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
descoperit-o încet, luxuriant, delicios. —O, Alice, a oftat Hugo. Simțea cum toată tensiunea și amărăciunea pe care le adunase nu numai în seara respectivă, dar în toate săptămânile și lunile dinainte, se scurgeau din el. Când mâna i-a alunecat pe sub betelia pantalonilor lui Alice, Hugo a simțit trupul femeii încordându-se, apoi relaxându-se. Când și-a lipit buzele de abdomenul ei, a descoperit că Alice avea o piele catifelată și netedă, care se întindea, caldă, peste oasele bazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la următorul pod înaintea lui sau să se scufunde într-un mormânt de ape cu mult timp înainte. Era crucial să țină animalul în raza privirilor. Ursul se eliberase acum dintre ramuri și, întors cu fața în sus, începuse să alunece în aval cu o viteză care lui Hugo i se părea imposibilă. Bărbatul și-a dat seama că nu exista decât o singură soluție. Și-a scos haina și cravata. —Uite, i-a zis el lui Alice punându-i-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a dat seama că mormanul de bolovani de pe fund, de care se ancorase până de curând, era acum mult prea jos ca să mai poată ajunge cu picioarele la el. Și ce era și mai rău era că el și ursul alunecau către o masă de apă albă, care părea că fierbe. Era un baraj. Apa rece îl lovea peste urechi și i se repezea în gură, umplându-i-o cu un gust dubios. Rostogolindu-se ca o marionetă, Hugo s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fi însemnat cam același lucru. Cu imaginea fiului său arzându-i în minte, Hugo a făcut un ultim efort, un efort enorm și cumplit, ca să se arunce înspre mal. A simțit cum piciorul i se lovește de ceva și apoi alunecă pe malul mâlos al râului. O secundă mai târziu, îngrozit, Hugo se zbătea din toate puterile. Apoi, după încă o secundă, totul se terminase. Ceva ascuțit îi stătea lipit de față. Ceva și mai ascuțit i se înfipsese în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spunem, să ținem copilul câte-o oră în plus, din când în când - vă rog să mă anunțați. Noi suntem aici ca să vă sprijinim pe dumneavoastră și, desigur, pe Theo, în orice fel putem. De uimire, Hugo a simțit cum alunecă într-o parte. Dar, în ultima secundă, a reușit să se oprească să nu cadă de pe scaun; ba chiar, a reușit să bolborosească niște cuvinte de mulțumire. Cu toate că tot nu-i venea să creadă ce auzise. —Cu mare plăcere, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo fusese de acord pe un principiu similar: personificarea grețoasă a tatălui perfect pe care o interpretase Jake avusese același efect asupra lui. Când Lotti a scos la lumină afișul cu copilul cu capul în jos, gândurile lui Hugo au alunecat, fără voia lui, în trecut. Se scurseseră aproape nouă luni de când Alice îi dăduse telefon plângând, urlând și abia trăgându-și sufletul, ca să-i confirme, printre hohote de plâns isterice, suspiciunile legate de Jake și Tarquin. Și, mai important, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dublă devenise simplă, iar proprietarul nu se sinchisise să rezolve situația. Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile șireturi desfăcute și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
limba le aștepta ca pe o delectare deplină a papilelor gustative extaziate. Nu auzi mașina care se apropia în viteză. Șoferul - șoferița? - claxona insitent, numai că apăsă piciorul pe frână târziu. Mult prea târziu. Lipsită de o aderență corespunzătoare, mașina alunecă pe asfaltul ud și îl lovi pe agentul imobiliar, ridicându-l în aer - părea mâinile și picioarele bărbatului doreau să pornească, fiecare, într-o cu totul altă direcție -, apoi luă o curbă largă și se propti în pomul din fața casei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mămici care își abandonaseră pruncii după naștere - de ce i-ați mai făcut, atunci?, se întrebă, cuprins de un inexplicabil instinct patern -, reduceri de buget, viitoare greve, viitoare probleme pentru cetățenii plătitori de taxe. Prostiile de fiecare zi. Lăsă ochii să alunece către geamantanul trântit. Din interior, banii îi făceau semne... Trânti capacul, apucă geamantanul de mâner și îl duse în debara. Îl acoperi cu niște pleduri, apoi reveni în sufragerie. *** Când își turna cel de-al patrulea pahar, o reporteriță protejată
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
încă nu se transformase în barcă -, Land Roverul negru părea înfipt în decor de pe la începuturile lumii. Și dădea senzația că acolo avea să rămână și după sfârșitul aceleiași lumi. - Despre Lucia poți să scrii ceva și mai încolo. Poate va aluneca pe o frunză, va cădea pe trotuar, se va lovi cu capul de astfalt și gata! Ești singur, cu toți banii. Oricum, la un moment dat îți vei da singur seama că poți să scrii orice despre Lucia, nu vreau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
despre ore, domnule? -, însă respectiva stare nu era indusă de cantitatea de alcool îngurgitată până atunci. Era convins de asta. Se așeză în balansoarul pe care îl cumpărase cu ani în urmă - un verde închis, tulburător - și lăsă privirea să alunece prin curtea lovită de stropii mari. În timp ce se legăna, lua câte o gură din pahar, apoi înghițea lichidul și vedea cum coboară de-a lungul gâtului pentru a exploda - da, acesta era termenul cel mai potrivit - în stomac. Acea fierbințeală
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cocoașă, pentru că fiecare scriitor are o cocoașă personală nevăzută. Ascultă cu atenție ceea ce spun, ratarea mea literară poate fi adusă în discuție însă, totodată, ea poate fi, hmmm, interpretabilă... - Ai intrat pe un teren alunecos, prietene, s-ar putea să aluneci la un moment dat. Ești ca un individ care vrea să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica inutil lucrurile. Dădu din mână ca și cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ceea ce spun, ratarea mea literară poate fi adusă în discuție însă, totodată, ea poate fi, hmmm, interpretabilă... - Ai intrat pe un teren alunecos, prietene, s-ar putea să aluneci la un moment dat. Ești ca un individ care vrea să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica inutil lucrurile. Dădu din mână ca și cum ar fi vrut să sperie o muscă nesuferită, apărută din neant. - Nici
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
legat la ochi, tremuri din toate încheieturile, plutonul de execuție are armele încărcate, ochiți, foc, gata, s-a terminat, doctorul se apleacă, ia pulsul condamnatului, da, domnilor, am constatat decesul, altul la rând! Reveni în bucătărie și lăsă privirea să alunece peste bilețelele Luciei. Îl căuta, știa asta, pe ultimul, însă nu dădu de el. Unde s-o fi grăbit așa, la amantul ei? Amant... Are Lucia un amant? Și, dacă are, ce dacă? Se poartă în această perioadă. Dar de ce
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
capătul, dar era conștient că lăsase în urmă ore bune. Și gâfâia... Nu știa de ce aleargă, nici nu-și punea această întrebare. Alerga și atât, ca și cum ar fi vrut să doboare ultimul record mondial înregistrat oficial. Își simțea transpirația cum alunecă pe sub cămașa ai cărei nasturi se desfăcuseră unul câte unul, iar tălpile frigeau ca și când ar fi trecut în fugă peste cărbuni încinși. Unde alergi, domnule?, auzi o voce. Către ce te grăbești? Contează așa de mult o oră în plus
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
părere aveți, cam câți bani aș primi la Hollywood, nu sunt un geniu? Habar nu avem, dar știm că veți primi mulți ani, aici. Dacă nu aveți un avocat, veți primi unul din oficiu. Închise ochii și se lăsă să alunece, până când nasul mai avu de parcurs doar câțiva milimetri până la apă. Domnilor ofițeri, trebuie să mă credeți, sunt un cetățean onorabil, chiar și scriitorii ratați sunt cetățeni onorabili, nu pot fi excluși din societate, nu pot fi marginalizați. Întrebați-l
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mână, întorcândo pe dos. Spectacolul va fi asigurat, transmisiune live, toți scriitorii lumii vor trage concluziile care se impun... Sări din cadă... Apa intrată în nas îi provocă o senzație dureroasă, strănută, simți că se îneacă, făcu un pas și alunecă pe gresie, se propti de perete, apoi se așeză în fund. Auzi apa de la toaletă. Ridică privirea dintre picioare și-l văzu pe Magician. Tocmai se încheia la șliț, fiindcă este absurd să creadă cineva că un Magician nu are
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o parte în alta, tună deasupra urașului, iar alte gheare de foc brăzdară celul. Și tună din nou. În spatele Detectivului, pe banchetă, lângă impermebilul ud, Magicianul scoase un evantai și începu să-și facă vânt. Apoi își lăsă privirea să alunece spre fereastră, chicotind bucuros. O nouă farsă era pe cale să înceapă. La volan, Detectivul avu senzația vagă că are pe cineva în ceafă, pregătit să-i înfigă colți ascuțiți în carne. Întoarse repede capul, însă nu văzu pe nimeni. Totuși
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
l întinse. - Accidentul taximetristului este chiar pe prima pagină. Oamenii au căpătat o obsesie pentru știrile morbide, iar presa se conformează. E drept că și evenimentele oferă presei o pâine pufoasă, dacă mă pot exprima plastic... Lăsă privirea să-i alunece de-a lungul și de-a latul străzii, în vreme ce picături mari de ploaie i se scurgeau pe frunte și pe tâmple. Ura umbrelele încă din copilărie și prefera să ajungă ud undeva în loc să se adăpostească sub un astfel de accesoriu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ei copilărie, au ajuns la pubertate, cum s-au descurcat cu toate coșurile de pe față? Dacă-mi spui că te-ai jucat și cu propria puțulică fac cinste. Chiar acum! Zâmbetul Magicianului se transformă într-un rictus. Se lăsă să alunece de pe stâlp și se apropie sărind într-un picior, ca și cum ar fi jucat șotronul printer stropii de ploaie care continuau să iasă din astfalt. - Copilăria unui magician este întotdeauna specială, evident. Dar nu pentru a discuta despre asta țiam oferit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe yes. Pagina se închise, iar laptopul intră în stand-by... Sub privirile dezaprobatoare ale trecătorilor, Scriitorul continuă să alerge pe urmele unei femei pe care doar el o vedea... Pașii îi răsunau pe caldarâmul umed, fu cât pe ce să alunece, de câteva ori, însă nu se opri. Din când în când, spre surprinderea celor care îl auzeau, striga numele ei. Apoi, dintr-o dată, orașul dispăru pe de-a-ntregul. Poate că nici nu existase vreodată, ar fi și aceasta o ipoteză
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]