9,188 matches
-
vreau să dorm! Timpul Mă sprijin de viitor, Iar trecutul mă trage înapoi. Cad, iar prezentul mă ridică. Pășesc înainte și timpul mă doboară. Zdruncinată mi-e mintea Și gândurile mă distrug, Alerg, dar trecutul mă ajunge, Iar viitorul mă alungă nepăsător. Mă sting pe marginea prezentului. Prihoancă Alexandra-Lăcrămioara, clasa a VI-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Violet Violet: O culoare simplă, O culoare limpede, O culoare veșnică. Violet: Un colt de paradis, Un colt
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mare paradă, Dar fuge foarte mirată De coada-i cea înghețată. Toamna Toamna, frunzele ce cad Îmi imprim-un mare drag Pe deasupra viilor Țânțarii roiesc Păsările care pleacă Triste ciripesc. Al păsărilor stol Se zărește cum pleacă Că le-a alungat Toamna cea posacă. Copacii cei săraci Ce nu mai au coroană Rămași fără păsări Fac o mare dramă. Suflet de român România e frumoasă Flori ea are-n orice casă Păsărele ciripind, Și români pe plai horind,. Dunărea fluviu frumos
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și cu tata. Oare mama ei de ce nu era mulțumită? Întrebări simple la care nu a putut să răspundă nici până în ziua de azi. Inevitabilul s-a produs într-o dimineață de început de septembrie. Deși ar vrea să-l alunge din minte, momentul despărțirii îi apasă obsedant sufletul. Lacrimile ei nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra rece a pădurii cobora odată cu amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu dogoare năucitoare, la popasuri de sfat cu Regina furnicilor sau cu Melc codobelc. Ierni cu omături de diamant îi sărutau obrăjorii rotunjori, mușcați de viscolul năprasnic. Și timpul își torcea molcom
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tristețe și vinovăție. Eu, mama, tata, fratele meu - toți în mașină. Ploaia orbindu-ne cădea cu repeziciune înfăptuind marea lacrimilor de gheață în care zac neputincioasă acum. Apoi... apoi momentul decisiv, cotitura care stabilește soarta. O căprioară, o biată căprioara alungată de înțepăturile ploii din căminul său se materializează în fața mașinii. Nu mai ai ce să faci; știi sigur ce va urma, știi sigur că s-a apropiat sfârșitul bietei căprioare a cărei ochi te imploră s-o ferești, s-o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
poate vedea dezamăgirea. O lacrimă îi coboară ușor pe obraz. Lasă, Ramona, că vedem noi ce facem, o liniștește Iris. Dintr-odată soarele și-a pierdut strălucirea. Încet, încet și culorile au dispărut. Fetele s-au speriat. Iris, ca să-și alunge teamă s-a îndreptat grăbită către o Banană Vorbăreață și a început să o gâdile. Aceasta chicotește, iar surorile ei o imită. Sunetele încep să revină. Culorile însă... Ramona se împiedică în iarba moale și cade. Când atinge pământul, din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
profesor coordonator Codruța Andreica Pădure nebună Șșșșt!... Taci! Tu nu auzi?! Am spus să taci! Doar ascultă cum sună apa... Cum ți se pare? Aș vrea să rămân aici pentru totdeauna. Nu mai plânge, cerule! Îndată vine nenea Soare și alungă norii ca să poți să vezi și tu pădurea! Știu că ți-e dor, atât de dor de ea! Vai, pădure nebună, cât am așteptat până să pot să te revăd. N-aș mai pleca dintre copacii tăi singuratici, care au
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plan a fost acela cu un cuțit înfipt în inima frumoasei fete. Noroc că Albă-ca-Zăpada a prins-o pe Neagră-ca Noaptea cu mâța-n sac... După tot ce a comis fata cu inima neagră, Alba, ca regină a regatului, a alungat-o pe Neagra, toți trăind apoi fericiți până la adânci și albe bătrâneți Paraschiv Iuliana, clasa a V-a Școala Gimnazială Nr.7 Petroșani Hunedoara profesor coordonator Gherlan Monteola Școala mea în cuvinte și culori Iarna, când fluturi albi se lasă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Stau și mă gândesc: nu, în nici un caz nu rezistam prea mult în casă “lipiți” de ecranul calculatorului. Ne chema uneori mirosul ierbii grase și alteori urmele mingii pe pământul prăfuit sau ploaia caldă de vară care ne răcorea și alunga oboseala. Vremuri de neuitat, unde v-ați dus? Îmi apare uneori ca-n vis parcul din centrul satului care vuia de glasurile copiilor de toate vârstele, în care ne întreceam în discuții nesfârșite acompaniate de freamătul frunzelor și îndulcite de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nu. Apoi vorbea Lea: - Zilpa, noi o să te protejăm. Familia ta, surorile tale, noi suntem singura garanție împotriva foamei, frigului, nebuniei. Câteodată mă gândesc dacă nu cumva zeii sunt doar vise și povești bune să umple nopțile reci și să alunge gândurile negre. Lea o scutura de umeri pe sora ei: - Mai bine pune-ți speranța în mâinile mele și ale lui Iacob, decât în povești născocite de frică și purtate de vânt. Dar Zilpa tremura în mâinile surorii ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fi de fapt tatăl denaturat al femeii. Și l-a scuipat în față. În culmea furiei, omul s-a repezit la gâtul ei și ar fi omorât-o dacă n-ar fi sărit vecinii alertați de țipetele ei. L-au alungat până la urmă, iar Inna ne-a arătat vânătăile de pe gât. Bărbatul ceruse o despăgubire de la tatăl Innei, dar Inna nu avea tată, nici vreun frate sau soț. Trăia singură de când murise mama ei. Moștenind căsuța familei, nu avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nici de bine nu spunea nimic. Pe soțiile lui, în schimb, le detesta în cele mai mici amănunte. Deși ele erau îndatoritoare și, din când în când, îi trimiteau daruri în speranța că-i vor intra în voie, ea le alunga pe toate și le făcea proaste și șleampete. Ani de zile râsese de ele fără menajamente, așa că veneau acolo doar când insista Esau. Nu era mult mai amabilă nici cu mamele mele. De Rahela zicea că e leneșă, frumoasă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trei zile și trei nopți, până când va apărea prima rază a lunii noi. Sângele îmi va curge în fânul proaspăt, umplând aerul cu mirosul sărat al femeilor. O clipă m-am gândit să nu spun ca să rămân fetiță, dar am alungat repede gândul ăsta. Nu puteam să fiu decât exact ce eram. Și eram femeie. M-am ridicat, cu degetele pătate de primele semne ale maturității mele și atunci mi-am dat seama că de fapt simțeam o durere surdă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tunet, Iacob, am șuireat, cu o voce de șarpe care se leapădă de viață și totuși trăiește, Iacob, am urlat și luna a dispărut. Iacob nu va mai avea liniște în veac. O să piardă tot ce are și o să-i alunge pe cei pe care ar trebui să-i iubească. Nu va mai cunoaște odihnă, iar rugăciunile sale nu vor mai fi ascultate de zeul tatălui său. Iacob știe că vorbele mele sunt adevărate. Uită-te la mine, pentru că am pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nări. Eu țipam, plângeam, tremuram. Herya m-a ținut în timp ce noi toate urmăream ce făcea moașa. Fața întunecată ca de câine a morții a înaintat, dar exact atunci copilul a tușit și când a început să plângă supărat, ne-a alungat toate temerile. Colțul întunecat s-a luminat. Moartea nu mai lâncezește acolo unde e învinsă. Vocile celor patru femei se auzeau în jurul meu, trăncănind, râzând, toate cu glas tare. Am căzut pe saltea și n-am mai știut nimic. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fi fost cumva descoperită. Îmi imaginam că cineva va vedea semnul păcatului familiei pe chipul meu și voi fi distrusă într-o clipă. Fiul meu avea să descopere adevărul despre mama lui și despre frații ei, unchii lui. Va fi alungat din viața cea bună pe care părea destinat s-o moștenească și-mi va blestema amintirea. Mă rușinam de fricile astea ascunse, care mă făceau să întorc spatele meseriei pe care o învățasem de la Rahela și de la Inna și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dinți. Dă-i drumul. Vorbește. - Asta nu e o știință exactă și mai riscă și să nu-ți fie pe plac. - Vorbește, Îți spun! Ryan zăbovi să-și scoată o țigară dintr-un pachet. - Bătrînii ziceau că trebuie să fie alungată mireasa, cît mai e Încă fecioară. - Poponarule! De la celălalt capăt al sălii, Anne tresari văzîndu-l pe Gildas cum Îl Înșfacă pe Ryan de gulerul cămășii, apropiindu-și fața de a lui. Punînd tava jos pe tejgheaua barului, cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adînc de mai multe ori pînă ce inima ei reîncepu să bată aproape normal. La naiba cu tradițiile! Se simți ispitită să se ducă după Christian, să i se arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă, muselina Însîngerată se suprapuse peste spuma roșie de sînge. Apoi privi marea și valurile mărunte ale căror creste argintate scînteiau blînd sub lumina lunii, și Își spuse că era o idioată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fața spre el. Privirea aceea verde Înecată de durere, bărbia micuță pe care o Înălța curajoasă, fără să izbutească s-o Împiedice să tremure... Preț de o fracțiune de secundă, Ryan se crezu pradă unei iluzii, dar se scutură ca să alunge fragila fantezie și Își Încheie fraza : „Îmi pare rău“. Rostită de el, expresia Își pierdea banalitatea, desigur pentru că pusese În cuvinte o reală sinceritate. ZÎmbetul palid schițat de Marie Îi merse drept la inimă. Se Înclină scurt și se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l lăsă amețit ca atunci cînd avea zece ani și cînd, Împreună cu Gildas, Loïc și Christian, șterpelise țigările Maïs ale bătrînului Bréhat și se duseseră să le fumeze pe furiș, ascunși În spatele menhirilor. Se gîndi În treacăt la Gildas, apoi alungă hotărît orice urmă de remușcare. Fratele Mariei ar fi vorbit pînă la urmă. Moartea lui era regretabilă, dar cădea bine. Peste cîteva zile zgîrieturile de pe gîtul lui vor dispărea și totul va fi ca mai Înainte. Yves deschise fereastra largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
său să fie chinuit. Privirea lui Jeanne păru s-o străpungă, cea pe care Loïc o lăsă să zăbovească o clipă asupra ei o Îngheță. Ar fi putut jura că Îl Înspăimînta. Mai rău: Îi producea oroare! Se scutură ca să alunge stinghereala și se Îndreptă spre cei doi bărbați care așteptau la o parte. Franck Caradec strînse cu blîndețe mîna coechipierei lui, un mod pudic de a-i spune că putea conta pe el. Apoi trecu la lucrurile cu adevărat esențiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care tocmai ei Îi era destinată. Cine din Lands’en avea interes s-o Înspăimînte ca s-o determine să plece? Respirația i se opri cînd Își aduse aminte că cel care Îi dăduse Întîlnire acolo era tocmai Christian... Apoi alungă gîndul acela, doar Îi văzuse ambarcațiunea Îndepărtîndu-se În larg mai Înainte chiar ca ea să fi găsit biletul. Era totuși de necrezut că era singura care voia să descopere adevărul asupra morții ciudate a lui Gildas. Iar faptul că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
casă, copil... Nu mă părăsi, Marie, am nevoie de tine... Ea protestase, dar, Îmbărbătîndu-l pe el, nu se mai simțea atît de sigură că Își va ține făgăduielile pe care le reînnoia acum pentru a-l alina. Marie oftă ca să alunge ușoara stinghereală pe care i-o dădeau gîndurile. Coborî ușor din pat ca să nu-l trezească. 7 Cu toții simțeau absența din scaunul rămas gol. Un minut de tăcere, ceruse Yves Pérec, Încins cu eșarfa de primar. Ca să-i aducă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu scape ocazia de a-l face să simtă handicapul de a lucra Într-un mediu care avea să-i fie definitiv ostil. Polițistul, În aparență indiferent la prezența și la zîmbetul ei batjocoritor, o dădu la o parte așa cum alungă cineva o muscă și se pregăti să urce În mașina de teren. Rămase Însă blocat zărind cauciucurile sparte. Fără umbră de expresie pe chip, se Întoarse spre Marie. - Ai făcut bine că ai rămas. Unde e mașina dumitale? Marie, surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrei să ne ajuți, șterge-o de-aici! Trînti ușa biroului În urma lui, lăsînd-o pe Marie dureros de descumpănită, confruntîndu-se din nou cu respingerea de neînțeles care Îi era neontenit arătată. Marie merse mult timp pe plaja hotelului, Încercînd să alunge exasperarea pe care i-o producea sentimentul de nedreptate și să-și pună În ordine ideile. Apoi se gîndi la Christian; simțea brusc nevoia să se cuibărească lîngă el, ca să-i transmită ceva din energia lui și să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]