12,966 matches
-
Actorul și supramarioneta 2 sau acei colossos de care e obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același lucru; ne-o dovedește, poate mai mult decât oricare alt text, eseul intitulat „Un teatru durabil”3. Referindu-se la Orient în general, la India în special, Craig își alege ca moto un citat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spune el), și, în plus, „e foarte posibil ca drama despre care vorbeam să apeleze, pentru a fi jucată, și la prezența ca atare a omului”. Prezență pe care Craig o opune, așadar, spectrului mecanic, androidului, tot așa cum evocă idolul antic, statuia, pentru a le opune slăbiciunilor trupești. În consecință, actorul capabil să joace în „teatrul durabil” nu va fi nicidecum actorul occidental contemporan, mult prea supus acestor slăbiciuni, gata oricând să se lase în voia unei neașteptate, imprevizibile emotivități, ci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lor este și țara statuilor. De altfel, perfecțiunea statuarului îi dă lui Craig o idee mai exactă despre actorul dorit de el într-un teatru al viitorului, deoarece, „în caz că acesta nu va fi în stare să se ridice la nivelul anticilor orientali, nu ne va mai rămâne decât să creăm și să modelăm noi înșine ceva care, în arta durabilă pe care o plănuim, ar putea înlocui omul”. Acest ceva este supramarioneta și nu va mai tolera slăbiciunile unui trup făcut
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care este lucrul cel mai real cu putință, să exprime ceva ce se află dincolo de real”. Iată de ce, întrucât „orice artă cu adevărat mare ne dă sentimentul că ne aflăm dincolo de realitate”, teoreticianul pornește în căutarea unui echivalent al măștii antice. Într-un text datând din 1907 și intitulat „Artiștii teatrului viitorului”2, Craig dezvolta deja, referindu-se la actorul englez Henri Irving, teza superiorității măștii în raport cu figura umană, folosindu-se ca argument de fotografia, de portretul lui Irving, pentru a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Craig, contrariul a tot ceea ce se bazează, ca principiu artistic, pe asemănarea iluzorie și pe simulare. Este o artă a credinței și, în acest sens, ea se apropie de religie. Veritabil templu în care i se aduce un omagiu idolului antic, teatrul nu trebuie să fie, din punctul de vedere al lui Craig, altceva decât „acel loc emoționant, extraordinar unde fiecare, indiferent dacă se află pe scenă sau e așezat într-un fotoliu, participă cu toată dăruirea la exaltare - a credinței
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru actor, unul care va deveni pivotul acestei fizici și metafizici a teatrului. Actorul, fantomele și efigiile Fără îndoială că unul dintre primele texte importante ale lui Artaud referitoare la actor se află
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în lumea spirituală echivalentul acelor pupazzi din care comedia italiană făcuse reprezentări ale lumii plastice, concrete”. Căci toate personajele lor, ce par niște „marionete mânuite de destin”, nu sunt decât veritabile „pupazzi mistice” într-un teatru în care fatalitatea tragediei antice inspiră și călăuzește acțiunea. Artaud cunoaște gustul lui Maeterlinck pentru autorii mistici (Böhme, Novalis, Ruysbrök) și importanța pe care o acordă legilor secrete ale fenomenelor vieții, dar „filozofia” lui nu îl interesează din punct de vedere al conținutului, deoarece „nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
parte. În Lecțiile de la Milano 2, Kantor consacră ultima prelegere importanței „acestei micuțe camere a copilăriei”, forței și valorii ei de adevăr, făcând din ea spațiul emblematic al artistului de astăzi, ce-și înfruntă temerile nu cu vajnicele arme ale anticului erou tragic, ci „ca un biet om dezarmat, care a ales să dea piept cu oroarea, cu spaimele, de bunăvoie și fiind pe deplin conștient de asta”. El iese în întâmpinarea lui Gorgo cu mâinile goale, am putea zice. Dar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Craig. Într-adevăr, dacă manechinul este la Kantor, ca și supramarioneta la Craig, un procedeu de transcendență și, prin aceasta, un model pentru actor, în schimb, spre deosebire de Craig, el îl interesează pe Kantor nu pentru că ar avea ceva din prestigiul anticilor idoli sacri, ci pentru banalitatea lui de obiect modern degradat, inferior. Transcendență și banalitate, iată o ambivalență esențială pentru Kantor, punct de vedere împărtășit și de Schulz, cel care, în volumul citat mai înainte, face elogiul materiei aflate „pe treapta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cărei punct culminant este numit - cum altfel? - „complicitatea cu vidul”. Și totuși, în plin „simulacru înșelător”, în plină iluzie ce lasă un gust de „improvizație încropită repede și prost”, își face loc un fior tragic, reînvie ceva din emoția tragediei antice. Căci teatrul acesta cu actori-manechine și cu figuri de ceară se naște tocmai din tensiunea febrilă a întâlnirii cu fantomele, sub ochii fiecărui spectator intrat pentru prima oară într-o sală unde, nemișcați ca niște morți, îl așteaptă actorii. Genet
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
credinciosul nu va mai fi decât o siluetă vagă, tulbure, un spectru fără chip și fără văz, dar și o poartă deschisă spre splendoarea divină. Astfel, conchide Vernant, această oglindă cu totul specială marchează importanța deosebită a oglinzii în cultura antică, valoarea ei de obiect-cheie „în privința raporturilor ambigue dintre vizibil și invizibil, viață și moarte, imagine și real, frumusețe și hidoșenie...”, „în măsura în care el, mai mult ca oricare altul, servește la problematizarea relației a vedea-a fi văzut”. În jurul acestei relații e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înțelegere a imaginii sinelui ca reflectare, dar o reflectare în centrul căreia se află Celălalt, străinul de esență divină, întruchipare a unei alterități a cărei expresie extremă o constituie Gorgo. Oglinzile lui Genet sunt, într-un anume fel, urmașele oglinzilor antice. Ele servesc drept reflex unui spectral ce ține deopotrivă de oglinda lui Narcis și de aceea a lui Gorgo. E de ajuns, pentru a ne convinge, să-l ascultăm pe Archibald din Negrii: „Teatrul! Locul unde ne jucăm de-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
istorice, manifestându-se prin asocierea permanentă a fantomelor din vis cu aparițiile efective, a halucinației și a delirului cu morții întorși printre cei vii. Când scriitorul japonez contemporan Mishima reia, în piesele sale de no modern 2, referința la modelul antic, scopul său este acela de a afirma importanța fantomalului ca revelator al esenței teatrului și de a-i restitui scenei vechiul ei statut de spațiu privilegiat al întâlnirii amintirilor și de poartă deschisă spre puterile visului. Se întâmplă însă ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
C. Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, ediția a doua, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 51. footnote>. Grecii foloseau denumirea de polis = cetate și politeia = forma de organizare, pentru același tip de organizare politică a unei colectivități umane. Statul antic se caracteriza prin confuzia între monarhul ereditar și prerogativele sale de conducere pe care le deținea ca bunuri personale, prin centralizarea excesivă a puterii și prin metode despotice de guvernare. Statul grec antic și Imperiul Roman de Apus au dispărut
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]
-
organizare politică a unei colectivități umane. Statul antic se caracteriza prin confuzia între monarhul ereditar și prerogativele sale de conducere pe care le deținea ca bunuri personale, prin centralizarea excesivă a puterii și prin metode despotice de guvernare. Statul grec antic și Imperiul Roman de Apus au dispărut. Statul roman a decăzut în secolul al V-lea sub presiunea atacurilor succesive ale unor puternice popoare migratoare foarte bine organizate din punct de vedere militar, dar inferioare cultural și spiritual față de civilizația
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_361]
-
C. Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, ediția a doua, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 51. footnote>. Grecii foloseau denumirea de polis = cetate și politeia = forma de organizare, pentru același tip de organizare politică a unei colectivități umane. Statul antic se caracteriza prin confuzia între monarhul ereditar și prerogativele sale de conducere pe care le deținea ca bunuri personale, prin centralizarea excesivă a puterii și prin metode despotice de guvernare. Statul grec antic și Imperiul Roman de Apus au dispărut
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
organizare politică a unei colectivități umane. Statul antic se caracteriza prin confuzia între monarhul ereditar și prerogativele sale de conducere pe care le deținea ca bunuri personale, prin centralizarea excesivă a puterii și prin metode despotice de guvernare. Statul grec antic și Imperiul Roman de Apus au dispărut. Statul roman a decăzut în secolul al V-lea sub presiunea atacurilor succesive ale unor puternice popoare migratoare foarte bine organizate din punct de vedere militar, dar inferioare cultural și spiritual față de civilizația
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
Așa se poate spune că și iluminismul rațional s-a dovedit o simplă aproximare a realului prin cunoaștere, în acest caz instanța de validare fiind Rațiunea. Metafora ceasornicului Reducționismul preferat de iluminismul rațional a ridicat pe o altă treaptă preferința anticilor greci pentru dualitatea conceptualizării. Practic, modernitatea a însemnat o diversificare a dualității, a perspectivelor privind distincția primară între lucruri. Dualitatea generativă materie-spirit, care a reprezentat universul conceptualizării marilor gânditori ai Antichității, atât a celor raționali cât și a celor mistici
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
fluxurile de coerență și consistență ale lumii ca întreg, structură și funcțiuni globale, principii ordonatoare. Într-un fel ce revelează ontologic se reintră în marea tradiție, deodată occidentală și orientală, pentru că perspectiva metateoretică este interesată atât din cauza primă a grecilor antici, cât și de esența absolută din gândirea hindusă. Dar, pe aceste culmi nu trăiește decât spiritul pur, nelumesc în sens fizic. Perspectiva integratoare de natură metateoretică creează sisteme la fel de perfecte ca și metafizica lui Immanuel Kant, locuite de categorii abstracte
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
în partea veche a orașului: „Sunt sigur numai de un lucru pe care îl știu. Lucrul pe care îl știu este că nu știu nimic.” Această frază, care a fost inscripționată în Greaca modernă, este o parafrază a faimosului dicton antic atribuit lui Socrate. Consider că aceasta este atitudinea potrivită pentru toți psihoterapeuții, atât înainte de formare, cât și după aceea. După o viață de practică a psihoterapiei aceasta este încă o afirmație adevărată, deoarece îmi dau seama chiar mai mult care
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
niciodată un impact major asupra filozofiilor din domeniul îngrijirii medicale și tehnologiei, hipnoza a fost întotdeauna o parte a culturii medicale, influențând-o la nivel inaparent. Popularitatea sa a crescut și a descrescut (Gauld, 1992Ă. De la „templele vindecării” din Grecia antică, de exemplu la Epidaurus „Nestoros, Vasdekis, Patakou-Parassiri și Safkianakis, 1998Ă și până la timpurile mai recente, mai ales în munca lui Mesmer, Braid, Elliotson, Charcot, Freud și Erickson, pentru a menționa doar cîțiva, hipnoza a avut un rol în intreprinderile clinice
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
altă filosofie, care presupune un alt mod de a filosofa. 5 Abolirea gândirii magice. Ce-i cu acest nou mod de a filosofa? Un mod foarte vechi, de fapt, pentru că-i acela al... agorei și al forumului. El definește maniera antică de a practica o filosofie deschisă, destinată trecătorului obișnuit: Protagoras docherul, Socrate sculptorul, Diogene agentul bancar, Pyrrhon pictorul, Aristip învățătorul, dacă sunt adevărați filosofi - creatori ai unei viziuni asupra lumii, autori de lucrări teoretice, ei își trăiesc gândirea la modul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cuvântul materie? Cum să gândești atomul? În ce termeni se poate vorbi despre zei, despre Dumnezeu, despre divin? Ce trebuie înțeles prin cuvântul plăcere? Dar prin bucurie? La fel și cu dorința. Care este definiția noțiunii de bine suveran? Trupul antic și grecesc este oare asemănător trupului postmodern și postcreștin? Tot așa cum învingătorii nu pot spune cu seninătate adevărul celor care au pierdut, învinșii nu pot nici ei să-și scrie cu seninătate istoria. Cu atât mai mult cu cât nu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
forța, a trăda, a distorsiona, a constrânge. Adevăr de moment, adevăr al unei lecturi, adevăr al unei propoziții subiective - perspectivismul și relativismul pe care le revendic existau deja la marii înțelepți ai Antichității... PARTEA Itc "PARTEA I" Înțelepciunile anticetc "Înțelepciunile antice" tc "" „Disprețul față de trup este consecința insatisfacției pe care o încercăm din cauza lui.” Nietzsche, Fragmente postume PRIMUL MOMENTTC "PRIMUL MOMENT" Urme de atomi într-o rază de lumină: materialismul abderitantc " Urme de atomi într‑o rază de lumină \: materialismul abderitan
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]