7,814 matches
-
de lut c-o lungă lumânare de său. Deodată intrară și ceilalți colegi ai lui, aprinseră lumânarea și se apropiară, abia ținîndu-se pe picioare, cu ochii holbați și mirați, de cadavrul întins drept pe pământ, cu mînele-ncrucișate pe piept, a bietei copile moarte. Era pericol să mai stau la fereastra aceea, încongiurai casa, intrai pe-o altă fereastră în camera de - alăturea aceleia în care se-ntîmplase catastrofa și care era despărțită numai prin o ușă (din norocire închisă cu cheia) de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort. Adormise de bătrânețe, ci pentru totdeuna. L-am pus în mormânt alături cu mama, am așezat o cruce de lemn la capul lui și-am încu [nu]nat-o cu busuioc. Finița, biata copilă, își ștergea lacrimile cu șorțul și-mi promise de-a pune flori pe mormintele lor și de-a [a]prinde câte - o lumină la zile mari, de sufletul celor [mor]ți. Întristarea-mi intrase-n inimă, întristarea și pustiul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mînele plângând spre el... - Copii răutăcioși și fără de milă!... strigă franciscanul c-o voce tare și sonoră, nu vi-i rușine să chinuiți un biet idiot... un cerșitor... nu vedeți cum plânge, nu vedeți cum își ridică mînele uscat [e] de bătrânețe... o! blestemul lui D-zeu are să cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi, stradele cele strâmte erau mai deșerte, [era] o căldură moleșitoare și nesuferită care-nfierbînta pietrele pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a murilor caselor, lenea cea călduroasă a zilei, nici o mișcare, nici un glas... ce fel murise toți oamenii în acest oraș sau dormeau... căci tot strigătul de mai înainte n-a fost decât o întrerupere a unei lungi și constante tăceri. Bietul cerșetor adormise... Ce vise ciudate avea... se părea că corpul lui întreg e ceva ce se poate întinde și contrage și poate lua orice formă din lume... I se părea mai întîi că i se îmflă capul din ce în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Lilli a venit apoi la mine, trimisă chiar de tatăl său, ca să-mi ceară din nou scuze... I-am spus că tu n-o poți lua de soție și am esplicat punctele mele de {EminescuOpVII 273} vedere... A plâns mult biata fată... dar voi ști eu s-o mângâi... Am un camerier care nu e de desprețuit... - Cezara! - Ei, D-zeul meu! dar tu ești nebun... Ea va fi fericită în felul ei... Vino-ncoace și suge rana asta... nu vezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și prefăcîndu-se a se apăra. Curând ajunseră la palatul frumos al damei, el îi dete brațul și se urcă cu ea pe scări în sus; prințul îi văzu și nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl ținu de mână pe bietul băiat și-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în vioriu și alb. Fără nici o jenă ea-ncepu să se dezbrace și, când el îi încunjura grumazul gol și alb cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O candelă cu lumină trandafirie răspândea raze slabe pe vioriul părete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe și fine; frumoasa statuă vie se urcă în patul ei ca Susana în baie și bietul băiat se așeză lângă ea sorbind-o cu ochii și mîngîindu-i sânul. Ea zâmbea mereu, cuprinsă ca de un vis ceresc, se-ntindea leneș în patul ei moale și-i șoptea foarte încet: - Ce băiat cuminte și dulce ești tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel îmbla. Bietul Porfirie Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era omul care să ceară lucruri mari de la gineri - său. Un loc la masă și unul la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mînilor. {EminescuOpVII 307} - Ș-apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe la care te abați, zise Vasile privind c-un fel de compătimire la arătarea saracă a bietului văr. Antiriul era cam ros la piept, ca [la] un cobzar, și nici coatele nu erau tocmai trainice. - Oi încărca... ce mi-i da, răspunse acesta umil și cam cu rușine, pîn-l-atîta am ajuns, vere. - Nu așa, nu așa, vere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din când în când netezindu-și barba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbîndu-se, vinul roșu și alb sclipea turnat [în] păhare și încet, încet se stabili acea veselie firească care însoțește orce prânz îmbelșugat. La coada mesei ședea bietul scriitoraș. Surtucul lui cel negru (el îmbla îmbracat nemțește) era periat cu multă îngrijire, părul de pe tâmple era pieptenat c-un fel de cocheterie peste urechile cam lungi, mînele lui mici și slabe atingeau c-un fel de frică mâncarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
om într-adevăr înțelept se lepădase atât de ușor de ele și ca prin această lepădare el câștigase ceea ce ei căutau prin ele: fericirea. Mai clar or mai neclar fiecare o simțea aceasta venind în contact cu el. Poate că bietul Rufă, orcît de blând era din firea lui, ar fi-nceput judecată cu ginere - său dacă nu-l sfătuia Iosif la contrar. El îi dovedi clar ca lumina zilei că printr-un proces și-ar amărî și mai mult puținele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de a atribui unei persoane definite responsabilitatea generală a actelor lor deconcertează juriștii transformînd în noțiune arbitrară orice lege pe care am dori să le-o aplicăm. Abia dacă pot fi prinși, la întîmplare, cîțiva indivizi, simpli participanți sau uneori bieți spectatori nevinovați, la fel de diferiți de acest monstru furios cum e valul lin de o furtună dezlănțuită. Nu întîmplător Lombroso figurează printre primii oameni care-au dorit să explice comportamentul mulțimilor, teoria lui despre criminalul înnăscut fiind deja celebră. După el
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de ce Franța n-a devenit prima țară fascistă din Europa. Toți refuză să pună această întrebare, să-i caute un răspuns. În jurnalul lui André Gide (5 aprilie 1933) citim: "Ce-a determinat ca hitlerismul să fie în Franța un biet avorton? Circumstanțele sau oamenii?" 108Ch. Baudelaire, "Les foules", în Le Spleen de Paris. 109P. de Felice, Foules en délire, extases collectives, Albin Michel, Paris, 1947, p. 372. 110 C. Mackay, Extraordinary Popular Desilusions and the Madness of the Crawd, L.C.
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
timp al disponibilității absolute a spiritului, pentru care orice frontieră a dispărut: „Timpul necunoscîndu-și limite, și, În Întinderea lui infinită neexistînd nici trecut, nici prezent, nici viitor, și presupusa succesiune cronologică nefiind decît o arbitrară și foarte neîntemeiată socoteală a bieților noștri semeni - neexistînd Început nici sfîrșit, nu există nici mijloc nici urmare și faptele pot fi, așadar, situate oricum și oriunde, spațiul și timpul suprapunîndu-se Într-o nebuloasă fără limită, Într-un spirit fără de sfîrșit, - vei putea Întîlni Într-o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
își purta în mâini propriul cap, luminându-și drumul, sugerează, pe de o parte, că delimitarea ficțiunii de non-ficțiune nu se poate face odată pentru totdeauna, iar pe de alta, poate conduce la concluzia - vag consolatoare - că lumile false, fictive, bietele baloane de săpun ale amintirilor „neadevărate”, sunt singurele, în felul lor, durabile. Tocmai în măsura în care se situează în spațiul posibilului - populat de entități mai mult sau mai puțin „false”, care nici nu trăiesc, nici nu vor muri vreodată - lumile închipuite de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
tentație a corporalizării inefabilului (imposibilului!?) sunt permanent luate parcă în râs tăcut (ironia discretă a pasajului nu poate trece neobservată). Prin menționarea „globurilor cu încărcături de frumos”, se sugerează, într-un fel, nu numai lipsa de temeinicie a lumilor inventate (biete baloane de săpun, obiecte de joacă, mingi pe care le poți purta în mâini, aidoma amintirilor neadevărate din alt poem), dar și strania lor abilitate de a induce în eroare, prin relativizarea „realității” înseși, devenită, tot la modul metaforic, un
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
are sentimentul că el o plăsmuiește. Modelul mare al poetului e Dumnezeu Însuși, Creatorul. GÎndul acesta nesăbuit trece prin capul lui Ion Heliade Rădulescu: „Creatorul a toate, Dumnezeu, este primul și atotpotentul poet. Creația sau poezia sa este universul Întreg (...). Bietul om copiază numai cît poate faptele marelui poet, Dumnezeu, și cu cît prin fapte se apropie de Dumnezeu, cu atît poezia lui este mai sublimă” (Versificație). Ienăchiță se plînge de nesiguranța limbii, grija lui Ion Heliade Rădulescu se Întinde pînă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este un spațiu atît de securizant ca lunca. Imensitatea, pustietatea Bărăganului deprimă pe poet: „Pe cea cîmpie lungă a cărei tristă zare Sub cer, În fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durerii. Este vorba de poemul Steaua ce strălucitoare unde Înfățișează clipa În care fata neștiutoare se leapădă de frică și de sfială. E faza dulcei violențe inițiale. Priceputul logofăt Îl notează: „O, ceasuri de desfătare, de ibovnici numărate, Atunci cînd biata fată pe călcaturi măsurate Se leapădă de-o rușine ce o țînea la opreală Și pășește spre ibovnic cu frică și cu sfială.” Răbdarea, pîrjolirea, lacrimile și celelalte semne de supliciu exprimă, În realitate, o imensă poftă de desfătare (cuvînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În fapt, două peisaje
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu ești, Ștefan. Cum de altfel niciodată nu ai fost! Dar cum? Ai un prieten tare bun care m-a adus aici. Griul! Și eu care mă temeam atăt de rău de ea sau el nici nu știu cum să îi spun!Biet om neștiutor ce eram! Cristina! Oh, Cristina nu ai nici un reproș să îmi faci? Nu, nu am. Văd că ne-ai crescut bine fiul. Acum gata, îmbrățișează-mă avem suficient timp să vorbim! Mi-a fost așa de dor de
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
ungher aproape întunecat al bisericii, și cerșea împlinirea unei minuni: ia-l printre păstorii tăi, Maică Precistă, și-am să-nchid ochii mulțumită. Când în cele din urmă muri, în fața coșciugului Giandomenico se întrebă de ce Maica Domnului împlinise dorința unei biete femei care în schimb îi făgăduise viața lui: nu-și amintea nici măcar dacă ce-i povestise acesteia nu fusese una din obișnuitele lui ștrengării sau o născocire a Catarinellei pentru a-l convinge să meargă la mânăstire. Era vară, ziua
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acel asediu al fricii, sătenii deveniseră mai omenoși, mai buni, mai generoși. Într-o noapte, era lună plină, am auzit-o țipând de mama focului pe Maddalena, ca și cum ar fi vrut să scape din ghearele unui coșmar. Maddalena era o biată femeie care își oferea trupul pe un pumn de fasole. În noaptea aceea mulți au dat fuga s-o ajute, nici doamnele nu se feriseră să-i întindă o mână. Dar ce pățise? Năștea, pruncul a fost numit Giorgio, care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]