KorAP: Find »[drukola/base=corabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...288 >

7,183 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
gemetele, răsuflarea celor gazați, tânguirile, râsetele nebunilor, numele murmurate ale soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o vegheam în castelul de pânză al unei corăbii invizibile, pe fluviul morților - așa cum se întâmplă în poveștile minunate pe care învățătorii ni le spun la școală, și pe care le ascultăm cu ochii măriți, cu teama sădind în venele noastre înțepături și frisoane, în timp ce afară noaptea se lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

însemnat și pe măsură ce ne afundam în noapte îmi devenea din ce în ce mai clară nevoia mea de ea, cum de poate să închidă ochii, lovitura abandonului lui îi pulsează în pântece, iar patul este inundat de ură împotriva lui, nu poți dezerta de pe corabia vieții, să o lași pradă cruzimii hazardului, sperasem că nu se va întoarce la mine, nu o pot ajuta, dar iată că acum o aștept, traversez din nou strada pustie, râul fierbe, pe malurile sale îngenunchează mașinile însetate, cum va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

metri, un turc durduliu stă gata să se-ncaiere cu un ovrei tânguind: — Pe cine l-am mâncat, bre? - zice turcul. Pe tata! - face ovreiul. Când, bre, l-am mâncat eu pe tat-tău? - zice turcul. — Când a fost pe corabie... — Ce corabie, bre? - face turcul și șart! part! îi trage-o pereche de palme. Pe lângă ei, mulțime de popor din Armenia, Anatolia, Atlantida trece cu daravere, cu cămile, cu chefir. în piața Balgi-Bașlâc un agă stă urcat pe-un caimacan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
turc durduliu stă gata să se-ncaiere cu un ovrei tânguind: — Pe cine l-am mâncat, bre? - zice turcul. Pe tata! - face ovreiul. Când, bre, l-am mâncat eu pe tat-tău? - zice turcul. — Când a fost pe corabie... — Ce corabie, bre? - face turcul și șart! part! îi trage-o pereche de palme. Pe lângă ei, mulțime de popor din Armenia, Anatolia, Atlantida trece cu daravere, cu cămile, cu chefir. în piața Balgi-Bașlâc un agă stă urcat pe-un caimacan și citește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mintea mea nu voiam, dar în sinea mea mi-era frică. Văzând turcul ăla că nu scriam nici una nimic, ne-a dictat el de ce vrem să ne turcim. Ne-a luat p’ormă foile, seara ne-a urcat pe-o corabie și-n trei zile, eram la Țarigrad. Aicea noi speram că, dacă tot ne-am turcit, ne trimit direct la haremul sultanului unde ni se spusese că e o viață mai ușoară, sultanul fiind intelectual. Așa a și fost ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări nord-dunărene. Nu-i vom regăsi tot călare, ci șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni vorba - puști, sânețe, ci cu ediții în piele, frumos stivuite, din tragici, din peripatetici, din satiricii latini, din presocratici, din neoplatonicieni, din Alixăndria sau din Organonul aristotelic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
poeți, prozatori, critici nu ți-au cântat cu meșteșugite cuvinte valurile vijelioase! Pe câți mateloți cuprins-ai de-ai morții reci fiori! Câte lighioane groaznice la vedere și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din urma corăbiei, cei patru eroi ai noștri priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să nu nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
parte din ființe pe drumul spinos și plin de privațiuni al regnului animal, iar o altă parte pe calea mult mai comodă și plină de satisfacții a regnului vegetal. Așa cum bănuiți, spătarul Vulture și Cosette rămăseseră singuri, rezemați de bordul corăbiei. Stropi sărați, bogați în plancton, le sărutau fețele. Spătarul Vulture privea spre orizont și vedea că se apropie de țărm. — Să facem câțiva pași spre pupa - spuse încet spătarul. Porniră ținându-se de braț și clătinându-se ușor, evident, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Păi cu ce? - zise cu obidă spătarul. Pot eu spre pildă, să te asemăn cu Vrâncioaia? — Dar’ cine e asta? - întrebă Cosette. — O femeie foarte frumoasă - răspunse spătarul - da’ până la urmă a intrat și ea în istorie. Cosette tăcu. Pe lângă corabie, delfinii, obosiți să mai înoate în formă de semilună, începură să înoate în secere. Episodul 95 VINE-O VREME... — Vine-o vreme - continuă spătarul Vulture - când, draga mea, oasele nu te mai ascultă, carnea începe să se fleșcăie, buzele să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat de-atunci și cine să le ție toate minte, când prezentul cu veștile lui proaspete întreprinde o fină surpare a trecutului în care, iată, cu modestie se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Cosette - dar de unde știu eu că e un domn bun sau unul rău? — Ceea ce vă-nșeală pe voi - răspunse Barzovie - e că un tiran poate face și lucruri bune. Să luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture merse clătindu-se până la balustradă, se aplecă și se uită: într-adevăr, prora corabiei stătea înfiptă adânc în pământul scump al țării. Episodul 133 PE MAL Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecută peste bord, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette coborâră pe mal. Malul natal! Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. — Ne lămurim noi îndată - zise spătarul, apucând înainte pe o cărăruie, ce se întrezărea prin stufăriș. Făcură semn de rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate corabia din mal își scoaseră toți undițele și se puseseră pe pescuit. Moldovenii merseră pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo, se zărea plutind o luntre cu un om. — Hei creștine! - strigă spătarul Vulture. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
însușirile care au statornicit prestigiul real al Veneției în Orient. în privința populației venețiene, după cum era și de așteptat, ea se compunea în majoritate din mateloți, fie aflați pe mare, fie lăsați la vatră. încărcate cu acești adevărați „lupi ai mărilor”, corăbiile venețiene străbăteau apele lumii, întorcându-se pline de mirodenii. Nu trebuie însă exagerat și sugerat că fiecare venețian era marinar. Cum, din datele de care dispunem, nicăieri nu se autentifică faptul că venețienii nu făceau oale, nu ni se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în triumf într-o gondolă, iar pleoapa ochiului stâng, cu care zicea Giuseppe că vede mai bine, i-a fost vopsită cu o peliculă fină de aur, el fiind numit totodată pe viață în postul de observator din turn al corăbiilor ce se mai întorceau din larg. Episodul 148 EPISOD DE REZERVĂ Când Metodiu și Iovănuț intrară în Veneția, cerul era închis. Priviți această frază: cât de neutră e! Cât de frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme în viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mândreau cu vârstele matusalemice, ba chiar se putea spune că-n superba localitate lacustră nu trăia picior de om sub 70 de ani, aceasta fiind de altfel și principala atracție pentru curioșii din toate părțile pământului care erau aduși cu corăbiile din exteriorul lagunei și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
hainele și ațipi vreme de vreo trei sferturi de ceas, Metodiu ieși pe punte. Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se iți capul unui sturion imens, doldora de icre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
firesc o felie. Și-n echipaj câți aveți? - întrebă el. — Frate-miu și încă doi - răspunse Georgios. A fost secundarul dar a rămas la Beci. Prost și ăla, parcă la ei e altfel... Nu-s oameni cam puțini pentru așa corabie? - întrebă Metodiu. Pentru navigația în aval, nu - răspunse grecul. Te duce apa, n-ai nevoie decât de doi-trei oameni. Când merg însă pe Dunăre în amonte, atunci îmi trebuie mai mulți și-angajez vreo cinci-șase și le plătesc lefurile până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nu necazuri. Păi ce, dacă de-o pildă, matale, jupâne, ți-ar fi în joc viața, te-ai mai uita, acolo, la niște bănuți, la niște sfeșnice de-argint sau, mă rog, la ce-i mai fi având matale pe corabia asta? Luați, mă băieți, că se răcește - spuse turcul către cei trei ieniceri din subordine, care-l priveau cu gura căscată de admirație. — Despre ce sfeșnice vorbiți? - întrebă grecul. — Ei, am zis sfeșnice c-așa mi-a venit - răspunse turcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
calde...” Iată însă că naratorii oftează, închid geamul, trimit copilul la mama și se așază la masa lor de lucru: din cețurile imaginației se limpezește cetatea Buda, spre care Dunărea se-ndreaptă ca un șarpe uriaș, leneș, purtând cu ea corabia grecului Georgios. Episodul 227 LIPSA DE CULTURĂ DUCE LA ANALFABETISM — Domnilor - spuse comandantul turc către Metodiu și căpitanul Georgios - ne apropiem de ținta călătoriei noastre. Cât ne costă jupâne, ce-am consumatără acilea? — Ei, ce să vă coste, nimic - spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

Vino aici, Henry, ai să vezi mai bine. Henry cel cu avioanele și trenurile era un om scund, cu o față care nu îmbătrânise urât. Stătea lângă Richard Fine, când acesta din urmă spuse cu voce tare: — Binecuvântată fie această corabie și cei care călătoresc cu ea! Și trase de șnur. Pentru o clipă de groază, materialul părea că s-a agățat în ceva și mi-am ținut respirația, sperând ca Richard Fine, care băuse suficient până acum, să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274

capitală de giudeț este foarte săracă, mă urc în niște rame de tramvai, pe care orașe prospere din Europa Centrală, precum Praga sau Potsdam sau Dresda le-au donat (sau vândut pentru un euro?) municipalității ploieștene. Mersul în aceste adevărate corăbii urbane din tablă și oțel este în sine o mare aventură. Corabia se bălăngăne în toate direcțiile, accelerează și frânează brusc, în căutarea verdelui de la semafoare, țârâie, face ca toți dracii. Oamenii, de cele mai multe ori, stau înghesuiți unii în alții

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]