10,108 matches
-
mereu cu nerăbdare la cer și când, în sfârșit, soarele a coborât undeva dincolo de bălării, m-am întors la azil, am mai stat o vreme în camera mea, întins în pat, și după ce fereastra s-a întunecat am ieșit pe coridor, îndreptîndu-mă spre locul păzit de Francisc. A doua noapte în sala cu oglinzi a fost încă și mai feerică. Trecuse primul șoc. acum mă stăpânea numai emoția că din moment în moment putea să apară Bătrânul, în rest eram copleșit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg, distrîndu-se pe seama lui și urmărindu-i printr-o crăpătură. Nu, nu puteam risca asta. Am avut o oarecare emoție când am ieșit pe coridor și am observat că bătrânii mă întîmpină cu reținere; parcă-mi imputau îndrăzneala de a fi pângărit un loc unde nimeni n-ar fi trebuit să pună piciorul. Dar în cele din urmă curiozitatea s-a dovedit mai puternică și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fantezia să zburde, uimit eu însumi de cât eram de dotat în această privință. ― " Hai să-ți arăt ceva", mi-a zis pe neașteptate Bătrânul. S-a ridicat din fotoliul lui de răchită și a pornit șchiopătând înaintea mea. În coridor, după câțiva pași, a deschis altă ușă și m-a introdus mai întîi într-o încăpere plină cu păsări împăiate, apoi în alta cu reptile modelate în argilă și, în sfârșit, în una cu fluturi morți, fixați cu ace de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o senzație pe care n-o cunoscusem până atunci, amețitoare, plăcută. Beția puterii nu e o născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de vorbă cu ea de când îmi spusese că un om de ținuta mea nu trebuia să sfideze neputințele bătrânilor cu o legătură chiar la azil... adică, nu se făcea ca eu s-o iubesc pe Laura. În rest, întîlniri pe coridoare, zâmbete, în ultima vreme familiare, aproape complice, amicale, de parcă ne legase taina sălii cu oglinzi, iar ea vroia să-mi spună "numai noi doi știm..." Oare de ce venise acum? mă întrebam. În legătură tot cu Laura? Sau în legătură cu Bătrînul? M-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar ce, sânt armăsar de montă? Mă culc cu cine vreau. Ieșind de la Dinu, am pornit spre camera Laurei. Era încuiată. Am bătut ușor în ușă, dar, spre ghinionul meu, tocmai atunci apăru blestematul de Filip care se plimba pe coridor. Mă salută vesel: "Bună seara, domnule scluptor". Avea un motiv anume să fie vesel și ținea să mi-l împărtășească și mie trecând peste ranchiuna pe care mi-o purta. Găsise cu câteva zile în urmă, undeva la marginea bălăriilor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. "Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace". N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingînd-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ei pe care, plin de mine, o ignoram mergând ca un urs acolo unde trebuia să înaintezi ca o vulpe. Ceea ce a urmat n-a fost de aceea decât un șir de gafe. Am ajuns la azil tocmai când, pe coridorul de la intrare, Moașa o bruftuluia pe Laura, care o asculta tăcută, fără să schițeze nici un gest de împotrivire. Mi s-a urcat un val de sânge la creieri și am înfruntat-o pe Moașa ca pe o servitoare, făcînd-o de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcînd-o de două parale sub privirile îngrozite ale Laurei. Moașa s-a înroșit violent, rămânând cum rămăsesem eu în fața lui Vecu. Nu i se întîmplase așa ceva niciodată. Și măcar dacă scena s-ar fi petrecut undeva fără public. Dar pe coridor, la ora aceea, foiau mulți bătrâni care au asistat, de la o oarecare distanță, la mitocănia mea. Toți, mai puțin eu, au înțeles din fulgerele care au înveninat privirea Moașei că incidentul va avea urmări neplăcute pentru mine, chiar dacă nu neapărat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
singur. Dar m-am mulțumit să mormăi un "O să văd eu" și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă. Se găsise, idiotul, să-și roadă unghiile, tocmai acolo sau poate o făcea intenționat. În
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sânt om". Și ce credeți? A rîs." Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercînd să deslușească pe figura ei soarta mea. "Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas", ar fi zis el. Domnul Andrei mă ținea la curent cu ce spunea unul și altul, căutând să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca înainte sau chiar îmi zâmbeau. Atât că nu se mai opreau ca altădată să facă roată în jurul meu. Singurul eveniment mai aparte petrecut în acele zile a fost ieșirea din muțenie a "Taifunului Victoria". O întîlneam foarte rar pe coridor. De fiecare dată îmi zâmbea din căruciorul pe rotile pe care-l deplasa cu ajutorul mâinilor, eu o salutam și treceam mai departe. Îmi era milă de ea, dar nu mă omoram cu firea, după câțiva pași o uitam. Într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă, uscată, care m-a înduioșat, încît în loc să plec am devenit tandru. Am strîns-o cu brațul teafăr și am stat lipiți unul de altul până ce mirosul ei m-a amețit. Atunci am pornit pe coridor, ținînd-o de mână, deși nu era nevoie; îi trecuse supărarea și mergea alături de mine. Numai după ce și-a dat seama că trecusem de ușa camerei mele m-a întrebat cu o voce voalată de emoție: "Unde mergem?" I-am spus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întrebat-o. "Ce-i cu ei?" s-a mirat Laura, încruntîndu-și sprâncenele. "Ei nu sânt tot minciună?" A rămas pe gânduri. "Poate că ai dreptate, murmură într-un târziu. Hai să mergem." Și am pornit, tăcuți, spre ieșire. La capătul coridorului l-am zărit pe Mopsul. Încerca să dispară ca să nu-l observăm și mi-am dat seama că ne spionase. În ciuda miopiei de care se plângea, Mopsul vedea exact ce vroiau ceilalți să-i ascundă. Cum știam că-și va
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
însă nicăieri. M-am dus la Arhivar și l-am întrebat dacă nu cumva cunoștea el numele femeii și locul unde o puteam găsi. Arhivarul a râs răutăcios. Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a Venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce Moașa se îmbrăca, am rugat-o ca din întîmplare: "Draga mea..." Ea s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-le că nu-ți pasă. Vrei să-i dai satisfacție Mopsului? Sau Arhivarului?" Și, în stilul meu, am ațâțat focul care-mi pârlea degetele. Aruncând la coș pilulele pe care mi le prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-am lăsat să înțeleagă că mă deranja prea des și că nici nu mă mai interesa să aflu ce murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici ce trebuia să dovedesc și aveam nevoie de întreaga mea înverșunare ca să zac în balta de tăcere care se lățea în jurul meu, acceptând să putrezesc în pat decât să ies pe coridor și să mă port normal. Eram convins că mai devreme sau mai târziu bătrânii vor veni singuri să mă roage să-i iert pentru ingratitudinea lor; depindea de mine totuși cum va arăta mormântul lor; datorită mie, poarta eternității, neunsă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot ce-mi stătea la îndemînă era să amân înfrîngerea, capitularea. Atât. În zadar înghițeam somnifere ca să pot adormi și visam că într-o bună zi, sculîndu-mă, îi voi vedea pe toți îngenuncheați pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic "nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare." Trebuia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
puteam să fiu singur fără să am nevoie de alții. Cum se puteau împăca două lucruri de neîmpăcat? Era ca și cum ai vrea să logodești apa și focul. Dincolo de ușa camerei nu se afla un bulevard cu firme strălucitoare, se afla coridorul unui azil, pe care umblau bătrâni îmbrăcați în halate uzate, a căror mizerie fizică îi împingea câteodată să caute cu ochi lacomi nenorocirea altuia pentru a-și stimula pofta de viață; printre ei erau și Mopsul și Filip, și ceilalți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
supraveghetor bădăran, ca să mă pedepsească, mă silise să mă dezbrac în pielea goală și să mă urc pe o masă, pe care o ocolea lovindu-mă de câte ori putea peste testicule cu nuiaua, în timp ce colegii mei se prăpădeau de râs. Pe coridor, dacă ieșeam, aveam impresia că văd în ochii celor cu care mă întîlneam un avertisment ironic: "Daniel Petric, ești un om terminat. N-o să mai faci mulți pureci la azil, așa că, scuză-ne, dar nu merită să ne mai pierdem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe niște coridoare care n-ar mai fi dus nicăieri? Bătrânul reprezenta cordonul lor ombilical și totodată motivarea pentru niște griji care le dădeau o ocupație, o justificare chiar, și care, căzând, le-ar fi dezvăluit ― de asta se fereau probabil instinctiv ― spaima
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Boala reprezenta suportul vieții lor, boala îi ținea în viață, încît fără să vreau îi lovisem în inimă, în ceva care îi ajuta să treacă mai ușor peste mizeriile existenței. Tăcerea care se făcea acum în jurul meu de câte ori ieșeam pe coridoare și încercam să mă apropii de bătrâni arăta altfel decât cea dinainte și nu-mi lăsa dreptul la nici o amăgire: mă considerau primejdios. Adevărul amenința să-i lase singuri și de aceea nu-mi iertau atentasem la nevoia lor de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormînt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi provocat atâta spaimă, atâta alarmă. Am înțeles atunci că moartea unei legende poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată înainte. În fapt, n-ar fi știut să explice de ce anume se temeau, dar teama exista, se cuibărise în fiecare. Moașa însăși părea să fie preocupată, căci evita să mai iasă pe coridoare. Eram dezorientat și m-am gândit că făcusem o imprudență. I-am mărturisit totul lui Dinu, ca să mă sfătuiesc cu el. Dinu a holbat ochii mari. ― Cum, ai făcut asta? ― Da. ― Și pentru ce? Era stăpânit de o agitație neobișnuită
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă convingeam că asta nu fusese o simplă butadă. Avea un tremur nervos în tot corpul și ceva gelatinos în slăbiciunea lui; o frică moale care îi aburea privirea, dîndu-i o nesiguranță de miop. Ceva mai devreme îl zărisem pe coridor, ridicând brațele afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate, se agăța de cine putea; instinctul lui de conservare intrase în panică. L-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]