7,752 matches
-
antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantasia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă - Cine-a deschis
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Astea numai le cunosc ei. - Coamele flutur-c-argintul, Ca la lebede se-ndoaie gâtul lor, iară pământul Abia-atins e de picioare potcovite cu-aur roș; Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică nări îmflînd spre depărtare Și urechia ascuțind-o glas de-aud prin arbori groși. Luntrea cea de lebezi trasă, mai departe, mai departe Fuge pe-albele oglinde ale apei și se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi-brasde de argint; Și deodată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deodată zi se face, un ocean de lumină, Fluviul a ieșit din codri, în câmpii fără de fine, Cari verzi și înflorite, mîndre-n soare se întind. Dar cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare - El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare - Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-adun-; Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, Chiamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr de capăt pe pământ. Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare, Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare; Soarele, copil de aur al albastrei sfintei mări, Vine ostenit de drumuri și la masă se așează, Aerul se aurește de-a lui față luminoasă, Sala verde din pădure strălucește în cântări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbre de o tainică roșață - Auroră trandafirie prin ferestre de smarald. Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate, Florile stau ca topite, râurile limpezi sunt; Numai colo în departe și-n albastră depărtare Ale zorilor grădine clar se văd strălucitoare, Cu boschetele de roze și cu crinii de argint. Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Și din curtea argintie zorile rîzînde ies; Haine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unii ș-alți nemuritori. În zădar Marte s-aruncă spre a sparge șiruri dace Și în van fulgeră Joe supra coifelor audace, Neclintiți stau ș-unii ș-alții în măreață lupta lor. Pe un arc de cer albastru în senină depărtare, Rezimați pe lănci și scuturi, zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare Și coroana-i de-aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud - und-insule ca glastre Gigantici se ridic-din sfânta mare, Cu oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pîn-am pierdut pămîntu-n depărtare, De unde-albastre scîndure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? {EminescuOpIV 207} Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adînc și înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
E șeasă făr-adînc și înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înnalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu isvoare s-adîncesc sub soare Și dealuri mari păduri înnalță-n spete: E Orientul. - Codrii cu grandoare, Cu vîrfii nalți vor norii să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-Morgana. Într-adevăr: adânca depărtare: Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și-a sufletului haină. În taină e amoru-ți... și-n vecinic întuneric Va rămânea ființa-mi pentru-al tău ochiu himeric. Urmează-mă în luntrea, ce dusă e de lebezi Pe undele oceanici, ce furtunoase, repezi Ne-or duce-n depărtare... N-auzi un jalnic țipet? Răsună lung din noaptea străvechiului Egipet. (El intră-n luntre. Aceasta e trasă de lebede. CĂLUGĂRUL șade țiind de mână CHIPUL, ce stă în picioare). REGELE SOMN Nu știi cine e dînsa? - un capăt e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tâmple Se uită pe fereastă cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri svîrlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și par-că Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde isvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
377} Suntem numai spre-a da viață problemei, S-o deslegăm nu-i chip în univers? Și orice loc și orice timp, ori unde, Aceleași vecinice-ntrebări ascunde? {EminescuOpIV 378} STELELE-N CER Stelele-n cer De-asupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele Vase de lemn: Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. Sboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere - Asta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-ți de marmur în visul meu se-ntind! Precum corăbii negre se leagănă de vânt Cu PÎNZELE-ATÎRNATE departe de pământ, Cum între cer și mare trec pasările stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două brațe întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bărbații sunt atât de grăbiți, de parcă ar suferi de grave deranjamente stomacale. Ca orice comoară, femeia este greu de păzit. Firesc ar fi ca salvarea să ne vină de la iubire. Pentru că ea ne-a exmatriculat din Rai. Iubirile mari fac depărtările să cânte. Cel mai divin instrument muzical rămâne tot trupul femeii îndrăgostite. Dragostea - alt cui în coasta perisabilității. O femeie îndrăgostită vede și în Quasimodo un Făt Frumos. Marile iubiri sunt pigmentate cu scânteieri de coridă. Unii nu rămân din
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sentimentale anterioare. Ecologia iubirii a fost întotdeauna mai mult o nostalgie. Ca și iubirea, arta trebuie trăită, nu povestită. Incalificabil! Practicăm iubirea fără să-i cunoaștem definiția. Absența iubirii garantează cenușiul vieții. Cel mai exact diagnostic în iubire îl dă depărtarea. Iubirea vascularizează creația. Iubirea și Bach ne-ar fi fost poate de ajuns. Dintr-o iubire poți pleca cu demnitatea în priviri sau în portmoneu. Și totuși Pământul rămâne un refugiu al iubirii. Epoca noastră vrea să spulbere mitul hegemoniei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
actual. Pe obrazul artei nu se aștern grimasele timpului. Scrisul relaxează aproape cât o înjurătură. În artă, ori valsezi, ori falsezi. Arta poate fi săgeata care pleacă din arcul unei insatisfacții majore. Autorul se clarifică prin receptori. Imediat, ori la depărtări de secole. În artă, estetica este regină, iar etica - o incomodă damă de companie. Poezia avangardistă e un amalgam de confuzii și de contuzii lingvistice. Jurnalele oamenilor celebri sunt fotografii ale epocii. Mai mult sau mai puțin retușate. În artă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
toți. Dar nu numai în rândul întâi. Nu ne interesează universalizarea literaturii noastre. Nu au decât occidentalii să învețe românește. Arta contemporană tinde să devină o schizofrenie a simbolurilor. Avangarda este întotdeauna elitistă și dificilă. Prin intermediul capodoperelor oamenii dialoghează la depărtări de veacuri. În România, plata muncii intelectuale constă într-un soi de ajutor social. Cultura este uriașa încercare de umanizare a naturii. Nu va muri arta, ci profeții care îi prevestesc sfârșitul. Cititorii de literatură s - au împuținat, dar nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ploii și cînd a însemnat drumul fulgerului și tunetului, 27. atunci a văzut înțelepciunea și a arătat-o, i-a pus temeliile și a pus-o la încercare. 28. Apoi a zis omului: "Iată, frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere." $29 1. Iov a luat din nou cuvîntul în pilde și a zis: 2. "Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu, 3. cînd candela Lui strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
porunca ta se înalță vulturul și își așează cuibul pe înălțimi? 28. El locuiește în stînci; acolo își are locuința, pe vîrful zimțat al stîncilor și pe vîrful munților. 29. De acolo descopere el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea. 30. Puii lui îi beau sîngele și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul." $40 1. Domnul a vorbit lui Iov, și a zis: 2. "Ești încredințat acum tu, care vorbești împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
și... „tac mă cheamă”... Câtă vreme om fi stat așa nu știu... Aburii vinului băut pe îndelete la han m-au luat în brațe și legănându-mă molatec m-au purtat pe drumuri ici cunoscute, dincolo nevăzute nici când... Din depărtare, cu mers bătrânesc, se apropie un călugăr prefirându-și mătăniile printre degete... Când ajunge aproape, îmi dă binețe ca unei vechi cunoștințe.... Îi răspund, dar nu mă pot opri să nu-l întreb: „Da’ cine ești, părinte?” „Suntem vechi cunoștințe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
că nu voi mai iubi Așa cum te-am iubit. Ești doar un suflet rătăcit Prin vise și speranțe, Orgolios și fericit Și totuși ești departe. Căci pentru noi nu mai există Cuvântul “aproape”, E tot mai trist să simți Cum depărtarea e aproape. Când eu te văd și tu mă vezi, Să fim ca doi străini. Să nu mai simți, să nu mai simt Că ne-am cunoscut ieri. Așa va fi și din păcate Inima mea e sfărmată, Căci am
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
zbate, înghite în sec cuvinte pierdute, În imensul Univers mult uitat. Cuvinte, cuvinte, dor și amar Eminescu se învârte în mormânt, Totul e în zadar! O pisică îmi taie calea și mă lasă uimită în filele albe, Zboară gândurile în depărtare, Zboară încercarea-mi moartă! RĂZBOI CU SUFLETUL Nu, nu mai vreau să simt, Încetează și lasă-mă să mă mint, Nu, nu vreau să mai suferi Și neîncetat să plângi, Suflete! Înțelege că totul e doar o iluzie, Când iubim
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
POEM DE VISĂTOARE Cristale pierdute în timpul anost, Iubiri ce nu mor împăcate, Pierdută în fapte, gândiri și remușcări, Iz de somn și păcate. O inimă bate tare într-un piept, O alta încetează a bate. Un imn se aude, în depărtare, încet, Într-o țară cu obiceiuri ciudate Trenul iubirii șuieră în cap, Oprește la o stație zdrobită, Călătorii opresc iar timpul uitat Și la peron mulțimea irita. Unul nervos sparge un geam, O sticlă de bere se varsă, Un suflet
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
sfîntul locaș al casei, în Locul preasfînt, sub aripile heruvimilor. 8. Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului, și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra. 9. Drugilor li se dăduse o astfel de lungime, încît capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea sfîntului locaș, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo pînă în ziua de azi. 10. În chivot nu erau decît cele două table, pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, cînd a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]