KorAP: Find »[drukola/base=destul & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...244 >

6,089 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

a zis cu bătrânul Bruno. Și copiii lui tușesc... ARTUR: Ascultă, Grubi! Tu nu vezi ce duhoare e aici? Tu nu vezi cum arată securea ta? Tu nu vezi nimic? Toate astea trebuie să aibă un capăt. CĂLĂUL: Nu-i destul că-l aveți dumneavoastră? Vreți ca și alții să-și pună capăt? ARTUR: Sucit mai ești, Grubi! CĂLĂUL (Indignat.): Eu, sucit? (Jignit de moarte.) Am să spun că m-ați făcut sucit, am să spun că m-ați lovit! Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
DOILEA BĂRBAT: N-are cine să vă deschidă ochii. Așa ceva nu poate fi înghițit de nimeni. BRUNO: Hai, valea! GRUBI (Fluierând la ei.): Fuga! Vă crăp capul! PRIMUL BĂRBAT: Am pierdut timpul degeaba. Mai bine citeam un ziar. BRUNO: Gata! Destul! AL DOILEA BĂRBAT: E urâtă! E urâtă, urâtă, urâtă! Asta e! Ceva la fel de urât n-am mai auzit și n-am mai văzut. Aproape că pute. Zău! GRUBI (Începe să arunce cu diverse obiecte în ei.): Afară, mucoșilor! Afară! Părăsiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă inițiat și începe să respire puternic, voluptuos.) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Hai, băieți, fruntea sus! BRUNO (Nemulțumit.): Tțțț! MAJORDOMUL (Împăciuitor.): Ha-ha! Hai, că doar e loc destul. (MAJORDOMUL își scoate pantofii și își suflecă pantalonii rămânând cu picioarele goale în groapă.) MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Ce mai face Pendefunda? Ai? Ați uitat-o de tot. (Către VIZITATOR.) Dați-vă jos, dați-vă jos pantofii. Faceți ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu vreau. MACABEUS: Ce mai contează un pahar? Bea-l! PARASCHIV: Nu beau scursori. Mi se face rău de la scursori. MACABEUS: Sunt scursorile tale. N-are cum să ți se facă rău de la scursorile tale. PARASCHIV: Nu beau. Am băut destul. Nu mai pot să beau. MACABEUS: Niciodată nu poți să spui c-ai băut destul. Trebuie să-l bei și pe ăsta. PARASCHIV (Strivit.): Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se face rău de la scursori. MACABEUS: Sunt scursorile tale. N-are cum să ți se facă rău de la scursorile tale. PARASCHIV: Nu beau. Am băut destul. Nu mai pot să beau. MACABEUS: Niciodată nu poți să spui c-ai băut destul. Trebuie să-l bei și pe ăsta. PARASCHIV (Strivit.): Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci nu le-ai băut, le-ai vărsat... PARASCHIV: Da. MACABEUS: Te trezeai în fiecare noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
brațul BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Mai tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Mai tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un prost. Știam că se va sfârși așa. Am avut o presimțire. (ȘEFUL GĂRII e tot mai nervos; se ridică, face câțiva pași; capul IOANEI apare din nou în spatele ferestrelor și a ușilor întredeschise.) ȘEFUL GĂRII (Mai mult pentru sine.): Destul! Destul! Canalii... (IOANA apare în stânga peronului, se apropie de stâlpul de peron și începe să sune din clopot; după ce sună de câteva ori, furioasă, iese; personajele își îndreaptă atenția, pentru câteva secunde, spre IOANA.) HAMALUL (Privind în urma IOANEI.): Ha! Până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prost. Știam că se va sfârși așa. Am avut o presimțire. (ȘEFUL GĂRII e tot mai nervos; se ridică, face câțiva pași; capul IOANEI apare din nou în spatele ferestrelor și a ușilor întredeschise.) ȘEFUL GĂRII (Mai mult pentru sine.): Destul! Destul! Canalii... (IOANA apare în stânga peronului, se apropie de stâlpul de peron și începe să sune din clopot; după ce sună de câteva ori, furioasă, iese; personajele își îndreaptă atenția, pentru câteva secunde, spre IOANA.) HAMALUL (Privind în urma IOANEI.): Ha! Până la urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apropie, o simțeam cu două-trei zile înainte. Altădată plecam în întâmpinarea ploii și nu mă înșelam niciodată. Călătoream prin ploaie zile întregi, săptămâni întregi. Dacă ploaia se termina într-un loc, știam cu siguranță unde s-o găsesc. Înțelegi? Era destul să caut jumătate de zi și dădeam de ploaie. Asta era pe vremuri... IOANA: Mai spune, mai, spune... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Mai târziu am început să simt ceva ciudat. Ploile veneau prea repede și se terminau dintr-odată. Sau veneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

priveau să-mi fie aduse la cunoștință pe cale orală de către cei abilitați În acest sens, nu să fiu pus În situația de a le sesiza de unul singur, la Întâmplare și pe bâjbâite, dar, mă rog, de gustibus... Am petrecut destul timp În arhivă. Sincer vorbind, cu oarecari intenții subversive: speram să găsesc prin fișiere ceva privitor la Începuturile istoriei Centrului sau la mobilurile și obiectivele sale actuale. Iluzii deșarte. Dacă existau asemenea documente, erau păstrate În altă parte, la alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
unul pozitiv, o să mă străduiesc să fiu mai explicit. Nu vă cer să păstrați pentru dumneavoastră secretul acestui dialog; oricum, sunt sigur că n-ați face-o. Discutați cu cine doriți, așadar, Însă hotărâți cu mintea proprie. Până mâine, aveți destul timp să ajungeți la cea mai Înțeleaptă concluzie. Nu mă Îndoiesc că așa se va Întâmpla. Succes... Urarea bășcălioasă de la sfârșit a lui Zoran m-a scos din sărite: tipul afișa o siguranță de sine lipsită de cel mai firav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
În prealabil, i s-a făcut de petrecanie, nu trebuie să lucrezi la Interpol ca să-ți dai seama de asta. Ce mă intrigă pe mine este altceva: cum de eu n-am observat cadavrul, că, slavă Domnului, m-am trambalat destul prin Încăpere... - Când? - Poftim? - Când te-ai trambalat? Senzorii de alarmă mi-au intrat brusc În funcțiune la parametri maximi. Foc, foc mare, incendiu! Idiotul de mine: mă luase gura pe dinainte, mă trădasem ca ultimul naiv, uitând pe cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
când Îmi aduceam aminte, o dată la câteva zile, la o săptămână, dar asta nu Înseamnă nimic, nu dovedește pentru nimic În lume că... - Adam, ține-ți firea, te rog, și mai bine Încearcă să Înțelegi ceva din toate astea. Ai destul timp până mâine. Și acum, scuză-mă, dar aș vrea să dorm câteva ore, nu mă simt prea bine. Noapte bună! Am ieșit amețit și am ajuns În cameră mai mult Împleticindu-mă decât pășind. M-am dus țintă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

stare provizorie e exploatată de o familie mult timp după momentul istoric legitim". Așadar, această "familie privilegiată", care e o "insultă adusă demnității umane", deoarece "a împiedicat vreme de secole evoluția umană", trebuia cu orice preț înlăturată. Braga a trăit destul ca să-și vadă visul cu ochii. A fost Președinte al Republicii, a fost Președinte al Comitetului Provizoriu. Anevoie de spus dacă a păstrat până la sfârșitul vieții, în cursul celor 12 ani de anarhie republicană, aceeași idee fixă împotriva "familiei privilegiate

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
proeminenți șefi republicani își primesc suprema recompensă, pe care o așteptau mereu de la căderea monarhiei. La 21 noiembrie 1915, Afonso Costa e din nou la guvern. De astă dată, Costa se gândește să-și consolideze situația cu ajutor extern. Avea destul simț politic ca să înțeleagă că Portugalia e dezgustată de republicanism și, mai ales, de republicanismul interpretat de către gruparea sa democratică. Dacă monarhia nu fusese restaurată până atunci, faptul se datora inabilității complotiștilor și devotamentului voluntarilor republicani, care făceau de strajă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
avea acum putința să-și împlinească vocația de pe treapta de conducător al vieții publice. Evident, dictatura militară nu făcuse apel la el ca la un reprezentant al spiritualului - ci pur și simplu ca la un expert financiar. Dar Salazar avusese destul geniu politic ca să devină indispensabil și să-și convingă colaboratorii de necesitatea unei revoluții totale. Știind prea bine ce vrea și încotro se îndreaptă, nu se grăbea în confiscarea puterii în mâinile sale. Știa că ea îi va fi dată

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

s-au pierdut În supărarea mea generală. Dintr-un motiv sau altul, În ziua aceea n-a venit să mă ia nici o mașină și În timpul friguroasei, plictisitoarei și incredibil de lentei călătorii spre casă Într-o sanie Închiriată, am avut destul timp să chibzuiesc. Mi-am dat seama de ce În ziua precedentă mama stătuse atât de puțin timp cu mine și nu coborâse la masă. Am Înțeles de asemenea de ce În ultimul timp tata fusese antrenat de Thernant, un maître d

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
noastre de conferințe, acei oameni - sau să spun obiecte? - pe care statul sovietic a Început să-i exporte prin 1945, după ce i-a crescut și i-a fasonat timp de peste două decenii, perioadă În care moda masculină din străinătate avusese destul timp să se schimbe, și prin urmare simbolul unei stofe folosite la infinit nu mai putea provoca decât un dispreț necruțător (așa cum s-a Întâmplat după război În Anglia când o celebră echipă sovietică de fotbaliști s-a Întâmplat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
și la o guillotinade mecanică, cu o bună publicitate, dar cam deprimantă (Îi plăcea să recurgă la ceea ce el numea franceza colocvială) pe Boulevard Arago, la Paris; nu știu Însă cum se făcea, dar nu reușea niciodată să se apropie destul pentru a observa totul În detaliu și minusculul aparat de fotografiat extrem de scump ascuns În mâneca trenciului lui nu era atât de bun pe cât crezuse. În ciuda unei răceli zdravene, călătorise până la Regensburg unde decapitarea era efectuată violent cu securea; se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Ieșiserăm în stradă. A scos un carnețel și mi l-a fluturat pe sub nas, recomandându-se „...ache de la Interne“. Nu mai aveam ce spune și l-am urmat. N-are rost să insist în descriere. Un consum inutil de vorbe. Destul că de la acel tip am înțeles că amărâții aceia de veneau la „Spicul“ erau urmăriți în continuare, erau puși să se urmărească ei între ei, să afle ce legături aveau în afară și alte asemenea. Dacă tot mă cunoșteam cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

Va trebui să-l scot mai încolo și o să doară și mai tare: e ca atunci când tușa Madge stătea tot timpu’ în pat cu piciorul și s-a ales cu bubițele alea îngrozitoare pe șold fiindcă nu se putea răsuci destul. Dezgustător. În Hello de săptămâna asta e o poză cu Dawn French și arată foarte drăguț. Dac-aș reuși să-mi fac părul ca al ei, poate că - de fapt nu, e vorba de ochii ei. Are ochi frumoși. Mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
mult vorba de respect și de încrederea în sine, nu? Păi... cam așa ceva, oricum. Și un pic din cealaltă. „Ai venit de departe, draga mea“, i-am șoptit eu imaginii mele aplecându-mă puțin ca să inspectez culoarea buzelor, „dar nu destul cât să nu te mai preocupe să arăți bine pentru soțul tău. Ce păcat, asta e.“ Mă simțeam aproape timidă întorcând capul dintr-o parte în alta și exersând vreo două zâmbete. M-am întins spre una dintre sticlele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Îmi venea mai bine și era un pic mai scurtă. Și tricoul meu alb cu guler polo; asta dacă era curat. M-am uitat la ceas și m-am gândit c-aș putea să pun cartofii la copt - dar aveam destul timp ca să mă schimb mai întâi. Mă simțeam de fapt chiar drăguță când am coborât. Ben încă mai stătea la masa din bucătărie și farfuria plină de firimituri de lângă el mi-a adus aminte că nu mai apucasem să termin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
că mor într-un an și-așa mai departe - deși m-a pus să mă urc iar pe cântar și-s mai mare decât eram când mi-a zis asta, așa că știu că tot se mai gândește. Da’ a vorbit destul despre dietă și alte chestii până să-l întreb. De operație. Atunci mi-a zâmbit, așa, ironic, când i-am zis. Știam că n-are rost când îi ziceam - avea fața-aia care-nseamnă că are impresia că tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]